Istoria Islamului (18) Mahomed – aspecte biografice
Islamul și fondatorul său s-au născut în plină lumină a istoriei, deci nu ar fi motive ca biografia Profetului să nu fie cunoscută cu exactitate. Totuși, figura tradițională a lui Mahomed și povestea vieții sale a fost transmisă de tradițiile religioase. Sursele primare ale vieții Profetului sunt însă texte ale hagiografilor și istoricilor musulmani redactate relativ târziu, între secolele al IX-lea și al X-lea, și în aceste biografii s-au strecurat destule elemente neconforme cu realitatea.
Prima biografie cunoscută a lui Mahomed, Sîrat Rasûl Allah, adică „Biografia mesagerului lui Allah”, a fost compusă de Ibn Ishaq (704-767), după scrieri mai vechi precum cea al lui Urwah ibn al-Zubayr, mort în 713, nepotul lui Abu Bakr. Lucrarea lui Ibn Ishaq s-a pierdut și apare pomenită în recenzii mai târzii, care însă au redus și modificat textul originar.
Acești autori târzii, precum Ibn Ishâm, Ibn S’ad și Tabari, oferă o poveste care încearcă să răspundă la întrebările religioase, politice, juridice sau sociale din vremea lor, oferind astfel o imagine dogmatică a cărei istoricitate este discutabilă, mai ales că aceste scrieri au la bază o seamă de hadituri și sunne, care și ele au fost consemnate în scris abia între secolele VIII și IX, timp în care imaginația adepților a funcționat din plin.
Viața și faptele lui Mahomed a fost reconstituită pe trei principale de surse musulmane: Coranul, Sunna și Haditul. (O sursă interesantă non-musulmană este Doctrina Jacobi).
Coranul, care după redactarea sa nu a suferit modificări în timp, oferă puține elemente biografice, căci nu vorbește despre omul Mahomed, ci ni-l prezintă doar pus în slujba revelației divine.
O a doua sursă de informații privind viața și faptele lui Mahomed sunt hadisurile, consemnări care conform tradiției musulmane au fost scrise în timpul vieții lui Mohamed sau de către tovarășii săi. Cu toate acestea multe hadisuri au fost falsificate din motive politice sau religioase. Chiar şi fără aceste falsuri, biografia lui Mahomed reflectată de hadisuri este în mare parte fantezistă şi este dificil de separat realul din amalgamul de informaţii certificate ca adevărate de către teologii musulmani.
Cum biografia oficială a întemeietorului Islamului este în general cunoscută, ne vom opri asupra câtorva aspecte mai interesante, controversate sau fanteziste.
Puținele cercetări arheologice care s-au putut face în Arabia Saudită au dezvăluit o serie de graffiti islamice, probabil contemporane Profetului gravate pe „zidurile iertării“. În aceste înscrisuri nu apare numele profetului, dar apare în schimb numele lui Omar, al doilea calif. Cea mai veche mențiune a lui Mahomed, apare într-un graffiti datat, din 692 – 693, deci la 50 de ani după moartea acestuia. Apoi, numele profetului a mai fost identificat pe o drahmă arabo-sasanidă din 685, pe două pietre funerare egiptene, datate 691 și 692, precum și într-o inscripție de pe Domul Stâncii din Ierusalim. Chiar și aceste inscripții sunt controversate, căci „Mhmd” se poate traduce prin „Fericitul”, termen folosit pentru a-l desemna pe Iisus. La fel, inscripția de pe Domul Stâncii ar proveni din fraza biblică: „Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului”, cu trimitere la același Iisus.
Există o teorie care vorbește despre un islam pre-mahomedan. Conform acesteia, califii rașidun au decis la sfârșitul secolului al VII-lea să creeze un profet arab prin care să-și consolideze puterea… Teoria este însă doar o speculație deoarece, în „Doctrina Jacobi”, care prezintă o discuție între evrei datată în 634, se spune printre altele: „S-a spus că profetul apăruse, venind cu saracenii, și că a proclamat sosirea lui Hristos Uns care urma să vină”, apoi: „Este un profet fals: vin profeții înarmați din cap până în picioare?” și „Și eu, Abraamès, după ce am efectuat ancheta, am aflat de la cei care l-au întâlnit că nu se poate găsi nimic autentic în acest presupus profet: este doar o chestiune de masacre. El spune, de asemenea, că deține cheile Raiului, ceea ce este uimitor”.
Tradiția musulmană fixează, prea cu exactitate, data nașterii lui Mahomed într-o seară de luni, 12 sau 13 a lunii Rabīʿ al-ʾAwwal, a treia lună lunară a calendarului arab, în anul 570, „anul elefantului”, cu referire la un atac asupra orașului Mecca, efectuat de către Abraha, viceregele creștin al Yemenului. Domnia lui Abraha este situată însă între 535 și 565, iar atacul cu elefanți este plasat în anul 553… (Problema datei de naştere nu este ceva deosebit pentru vremea respectivă, iar fixarea acesteia la un moment semnificativ al istoriei este absolut normal. La fel a fost stabilită şi data naşterii lui Iisus.).
Conform biografiei romanţate, Mahomed se naște după moartea tatălui său și va primi acest nume în urma unui vis avut de mama sa… (Paralelă cu Iisus). După naștere, micuțul va fi dus să crească în deșert, în mijlocul beduinilor renumiți pentru puritatea limbii lor. (Și Moise, înainte de a fi profet, a trăit în pustiu 40 de ani…). Aici, fiul părinților adoptivi, încă sugar (!), ar fi văzut doi bărbați îmbrăcați în alb culcați peste Mahomed și i-au deschis acestuia pieptul (!)… Erau doi îngeri, trimiși să purifice inima copilului și să-i pună sigiliul profeției între umerii săi… (Mărturia sugarului este absolut credibilă!…).
La vârsta de 12 ani, adolescentul Mahomed s-a alăturat caravanei unchiului său și a călătorit în Siria. Tradiția spune că, în timpul acestei călătorii, un călugăr creștin a recunoscut în el viitorul profet. (Tot la 12 ani Iisus apare în Templu unde își demonstrează înțelepciunea.).
În cele două biografii ale lui Ibn Hisham (mort în 833) și Ibn Kathir (c.1300-1373), Mahomed s-ar fi distins de oamenii de epoca sa, fiind un model de perfecțiune fizică, intelectuală și morală, puternic, judicios în cuvintele sale, energic în expresiile sale, fidel prietenilor săi, respectându-și promisiunile și a evitat orice viciu.
Când fundațiile templului Kaaba au fost grav afectate de ploile torențiale și a trebuit să fie reconstruit, Piatra Neagră trebuia montată la locul ei. Au fost dispute privind persoana căruia îi revenea această onoare. Înțeleptul Mahomed și-ar fi scos mantia, a așezat pe ea Piatra Neagră și reprezentanții fiecărei partide au apucat câte un colț ducând relicva la locul stabilit. Normal că Mahomed a fost cel care a montat-o… (Din înțelepciunile lui Solomon…).
A urmat apoi căsătoria cu bogata văduvă Khadîja, cu care a avut mai mulți copii, dintre care au ajuns la maturitate doar patru fete: Zeynab, Umm Kulthûm, Fâtima și Ruqayya. În această perioadă, Mahomed efectua numeroase retrageri spirituale – taḥannuth, similare asceților, care în acea vreme prevesteau sfârșitul timpurilor. Într-una dintre aceste meditații din peștera Hira, îngerul Gabriel i-a transmis, în arabă, prima revelație.
Khadîja l-a îndemnat să-și urmeze destinul profetic și a fost prima persoană convertită la islam. Al doilea adept va fi Waraqah – un preot nestorian. Au urmat apoi: Abu Bakr, Zayd – fost sclav devenit fiu adoptiv al Profetului, Bilāl ibn Rabāḥ și el un fost sclav, eliberat de Abu Bakr. După ei au urmat mai multe convertiri, astfel că în primul an Mahomed avea 37 de adepți, după trei ani numărul acestora a ajuns la 50, iar după cinci ani numărul acestora s-a ridicat la 100.
După moartea soției și a unchiului său, viața lui Mahomed este pusă în pericol și Profetul încearcă fără succes să găsească găzduire în Ta’if, dar nu va fi primit decât de locuitorii din Yathrib, care aveau neapărat nevoie de un „judecător de pace”… Aici Mahomed pune bazele Ummei, o comunitate de natură religioasă, care includea și trei triburi evreiești. (Două vor fi alungate în 624 și 625, iar al treilea va fi exterminat în 627).
După Bătălia de la Badr, Mahomed a definit o adevărată doctrină a războiului – jihadul.
Într-adevăr, Islamul nu putea să triumfe decât prin forță, singura opțiune validă pentru reformarea și convertirea arabilor. În fond, expedițiile războinice ale lui Mahomed nu au făcut altceva decât să continue raidurile pre-islamice, expediții efectuate în primul rând pentru jaf sau răzbunări tribale, care vor căpăta de-acum şi o tentă religioasă.
Conform tradiției, îndoielnice, transmisă de istoricii musulmani, Mahomed a trimis opt ambasadori la opt regi sau guvernatori, pentru a-i chema la Islam: guvernatorului Egiptului, lui Muqawqas – guvernatorul Siriei, lui Harith – prințul Omanului, Djafar ben Djolonda sultanul Yemenului, lui Haudsa – guvernatorul din Bahrain, etiopianului Al Ala ben al Hadhrami, lui Heraclius – împăratul bizantin și regelui persan Khosro II.
Se spune că scrisoarea începea cu: „În numele milostivului și milostivului Allah. Spune: O, omule, eu sunt apostolul lui Allah, trimis la voi toți, de la cel care posedă cerurile și pământul. Nu există alt dumnezeu în afară de El, care dă viață și ucide […]”, și se încheia cu: „Bucură-te celui care urmează calea dreaptă. Protejați-vă de pedeapsa lui Dumnezeu dacă nu o faceți, ei bine, v-am trimis acest mesaj!”.
Ar fi de discutat și moartea Profetului…
Potrivit unora, el ar fi murit după o boală scurtă. Pentru alții, el ar fi murit otrăvit de către o evreică din Khaybar. A apărut și ideea că Mahomed a murit în regiunea Gaza, iar corpul său ar fi fost apoi abandonat timp de trei zile. Și aici părerile sunt împărțite. Unii presupun că a fost credința unui sfârșit al lumii. Alții avansează motive politice, adică preluarea puterii de către Abu Bakr.
După Bătălia de la Khaybar din anul 628, Profetul devenise cel mai bogat om din Hijaz și totuși, la moartea sa nu a lăsat nimic ca moștenire. În momentul morții sale el deținea doar o tunică, o apărătoare de coapsă și își promisese armura unui evreu, contra unui galon de orz. Este pus sub semnul întrebării şi faptul că nu a desemnat un moștenitor, motiv care a dus ulterior la ruperea Islamului.
Familia lui Mahomed are un statut special pentru musulmani, în special pentru șiiți, dar referințele la familia Profetului rămân aluzive, vagi, uneori chiar ambigue. Sursele musulmane susțin că Mahomed, în virtutea unei revelații coranice (33:6), ar fi de-a lungul timpului treisprezece soții: Khadija bint Khuwaylid (595–619) Sawda bint Zamʿa (619–632) Aișa bint Abi Bakr (c.623–632) Hafsa bint Omar (624–632) Zaynab bint Khuzayma (625–627) Hind bint Abi Umayya (625–632) Zaynab bint Jahș (627–632) Juwayriyya bint al-Harith (628–632) Ramla bint Abi Sufyan (628–632) Rayhana bint Zayd (629–631) Safiyya bint Huyayy (629–632) Maymunah bint al-Harith (630–632) și Maria al-Qibtiyya (630–632). Toate aceste soții sunt venerate de către sunniți drept „mame ale credincioșilor”. Dacă prima căsătorie a avut drept scop bunăstarea materială şi asigurarea unei poziţii sociale, celelalte căsătorii au avut scop politic, gaj al alianțelor inter-tribale. În mod normal, în urma acestor căsătorii ar fi trebuit să apară o mulțime de progenituri ale profetului, dar tradiția musulmană reține doar doi fii și patru fiice copii ai Khadijei, și un fiu născut de Maria al-Qibtiyya, soția egipteană.
Cu excepţia Fatimei, aceşti urmași au murit la o vârstă fragedă, dar după moartea lui Mahomed, mulți musulmani pretind că sunt descendenții ai Profetului. Aceștia au căpătat un statut aparte în societățile musulmane fiind considerați nobili – sayyizi. Aceste considerații genealogice pot lua, chiar și astăzi, o dimensiune politică importantă atunci când anumite familii domnitoare își revendică legitimitatea ca fiind urmași ai Profetului, precum hașemiții din Iordania și dinastia alauită a Marocului.
Tradiția islamică a moștenit interdicția evreiască a reprezentării divinității, dar această interdicție nu este afirmată de Coran, nici de Sunna și, strict vorbind, de niciunul dintre hadite chiar dacă acestea din urmă transmit o concepție foarte negativă, aproape demonizantă, a imaginilor. Dacă imaginea divinităților islamice apare interzisă, acest lucru apare ca un consens teologic, o „ijmāʿ”, care condamnă aceste reprezentări și care, chiar lipsită de o justificare obiectivă, are un mare sprijin în rândul musulmanilor.
Cu toate acestea, mai ales în perioade mai vechi, Mahomed a fost reprezentat în mod regulat în Persia, India, Afganistan sau Turcia, dar doar pentru a ilustra episoade din viața sa.
Din secolul al XVI-lea, numărul de imagini ale lui Mahomed scade iar fața și mâinile sale sunt acoperite de un voal. Mai apoi întreaga siluetă va fi acoperită înainte de a dispărea complet sau va fi înlocuită de o flacără, o lumină sau chiar o „absență perceptibilă”. Din secol XVII-lea, sub influența sufismului șiit, a apărut hilya, care are sensul de „ornament” sau „portret-scris”, Mahomed fiind înlocuit de caligrafia numelui său, de un arbore genealogic, de urma pasului său sau chiar a sandalelor sale…
Episodul: 1 « 2 « 3 « 4 « 5 « 6 « 7 « 8 « 9 « 10 « 11 « 12 « 13 « 14 « 15 « 16 « 17 
18 
19 » 20 » 21 » 22 » 23 » 24 » 25 » 26 » 27 » 28 » 29 » 30 » 31 » 32 » 33 » 34 »35
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.