Aţi avut vreodată în faţă un individ căruia, deşi i-aţi pus o întrebare relevantă despre credinţă, religie, personaje biblice sau coranice, aţi primit raspunsul: „indiferent de orice, eu îmi păstrez credinţa”? Ei bine e posibil să aveţi în faţă un bolnav psihic. Iată însă cîteva motive pentru care credinţa şi religiozitatea sunt deviaţii de ordin psihologic:

1. Halucinaţiile. Credincioşii au prieteni invizibili şi insistă că aceşti eroi sunt absolut reali. Halucinaţiile pot fi cu mult mai profunde dacă persoana vorbeşte cu propriul personaj imaginat şi imaginar, chiar dacă nimeni altcineva nu îl vede sau aude.
2. Iluziile. Par a fi credibile, pentru că persoana manifestă un comportament iluzoriu constant, despre care nu are îndoială. Sunt în realitate farse ale imaginaţiei, acest proces psihic elaborat pe baza informaţională a proceselor psihice secundare: senzaţii, percepţii, reprezentări. Ea crede că un personaj imperceptibil (invizibil, intangibil)poate vindeca boli, poate să o îmbogăţească, să aducă pacea pe pămînt, să ajute în orice circumstanţă de ordin vital.
3. Negarea şi inabilitatea de a însuşi cunoştinţe derivate din adevăruri evidente şi experienţă directă. Deşi în viaţa de zi cu zi efectul cererilor către personajele fabricate în mod fictiv, în imaginaţie, nu dau rode nici în plan personal şi nici în plan social, persoana este convinsă că prin rugăciuni şi rugăminţi poate regla astfel de situaţii. Pacea pe planeta n-a existat niciodată, deşi orice credincios este convins că prin rugăciuni ea poate fi obţinută.
4. Paranoia. Ce este mai vizibil la un credincios decît paranoia? Acest „viraj” psihologic este caracterizată prin delir, halucinaţii vizuale, auditive şi de orientare sau mişcare (chiar tactile în anumite cazuri), comportament depresiv şi pe alocuri maniac. Un exemplu clar de psihoză paranoidă este credinţa că toţi cei ce nu împărtăţesc viziunile supranaturale sunt posedaţi sau influenţaţi de o altă entitate, de Satan sau de Diavol.
5. Dificultatea de a distinge realitatea de fantezie. Un alt efect secundar al religiozităţii exacerbate. Un exemplu în acest sens este abilitatea de a accepta sau nu faptele istorice pe un princiu preferenţial (se aplică de asemenea în cazul ştiinţelor). O astfel de persoană neagă cu vehemenţă realitatea imediată, dar poate accepta fără nici o problemă un eveniment mitologic la care n-a fost martoră şi a cărui descriere este incertă sau nedeterminată.
6. Abuzul emoţional. Concepte precum Iadul, păcatul, ruşinea, teama pot afecta psihicul pe termen foarte lung. Victimizarea si persecuţia fac şi ele parte din această categorie. Personele abuzive sunt adeseori marcate de un sentiment de vinovăţie, însă în anumite cazuri pot trece direct spre exaltare şi excitare. De aceea în aceste cazuri putem vorbi şi despre bipolaritate sau chiar despre borderline.
7. Agresivitatea fizică şi psihologică. Este o trăsătură de caracter foarte întîlnită în rîndul fanaticilor religioşi. Cei ce nu acceptă sau practică aceleaşi iluzii sunt consideraţi păcătoşi, infideli, răzvrătiţi iar consecinţa directă ar trebui să fie o pedeapsă de ordin fizic sau psihic. Agresivitatea poate exista şi între membrii aceluiaşi cult, pe seama unor detalii. Unii insistă ca iluziile lor să fie nu numai respectate dar că ceilalţi au obligaţia de a le respecta.

Iulian Iliesans-titre14

Please follow and like us:
0
Iulian5. literatura  Aţi avut vreodată în faţă un individ căruia, deşi i-aţi pus o întrebare relevantă despre credinţă, religie, personaje biblice sau coranice, aţi primit raspunsul: 'indiferent de orice, eu îmi păstrez credinţa'? Ei bine e posibil să aveţi în faţă un bolnav psihic. Iată însă cîteva motive pentru care credinţa...Pentru cei care știu să gândească singuri