Având la dispoziție o multitudine de scrieri antice, savanți musulmani au încercat să le aprofundeze, să verifice teoriile lansate de înaintașii lor, dar multe progrese au fost realizate în încercarea de a confirma adevărul versetelor din Coran sau ale hadisurilor.

Astronomii, geografii și matematicienii musulmani au abordat o serie de subiecte motivate de problemele prezentate în Scripturile islamice.

Mūsā al-Khwārizmī (c.780  – c.850), latinizat ulterior drept Algorithmi, care în jurul anului 820 e.n. a fost numit astronom și șef al bibliotecii Casei Înțelepciunii din Bagdad a dezvoltat algebra pentru a rezolva legile de moștenire islamice. Mai apoi și-a adus o contribuție importantă evoluțiile în astronomie, cartografie, geometrie și trigonometrie în dorința de a determina direcția de rugăciune qibla, orele rugăciunilor pentru salah și datele calendarului islamic. În domeniul matematicii mai sunt de reținut: Omar Khayyam, creditat cu identificarea bazelor geometriei analitice. El a găsit soluția geometrică generală a ecuației cubice. Cartea sa Tratat privind demonstrațiile problemelor de algebră (1070), care stabilea principiile algebrei, face parte din corpul matematicii care a fost transmis în cele din urmă către Europa; Sharaf al-Dīn al-Tūsī, care a dezvoltat conceptul de funcție matematică sau Ibn Muʿādh al-Jayyānī, care a scris Cartea arcurilor necunoscute ale unei sfere în secolul al XI-lea și i se atribuie legea sinusurilor.

În domeniul geografiei și astronomiei, Al-Bīrūnī (973-1050), numit „Tatăl religiei comparate”, una dintre cele mai importante autorități musulmane din istoria religiei, s-a afirmat și în domeniul astronomiei. El a calculat raza Pământului la 6339,6 km (valoarea modernă este de c. 6.371 km), cea mai bună estimare la acel moment. Asta în timp ce în Europa creștină, Pământul era o turtă, model care mai rezistă și astăzi în mintea multor credincioși habotnici… Și tot Al-Bīrūnī a explicat cum se formează fazele lunare. Al-Biruni a scris despre perspectivele sale asupra luminii, afirmând că viteza acesteia trebuie să fie imensă în comparație cu viteza sunetului.

În secolele XII și XIII medicina islamică a fost influențată de scrierile teologului islamic Al-Ghazali (1058 – 1111), care a primit titlul onorific de „Dovadă a Islamului”. El a încurajat disecția în medicina islamică, în virtutea hadisului cuprins în Cartea Medicinii, Hadith 582: „Nu există nicio boală pe care Allah a creat-o, fără ca El să nu-i fi creat și tratamentul”. (Sahih al-Bukhari, 5678). Disecția corpului uman a culminat cu opera lui Ibn al-Nafis (1213–1288), care, în 1242 a descoperit circulația pulmonară și și-a folosit descoperirea ca dovadă pentru doctrina islamică a învierii trupești. Asta în timp ce în Europa creștină Andreas Vesalius (1514-1564) considerat părintele anatomiei reușea să facă primele disecții pe cadavre umane, în condiții de ilegalitate și în secret, departe de ochii Inchiziției, căci corpul uman trebuia înhumat intact, pentru a nu se prezenta alterat la învierea morților. Coranul afirmă (75: 4), că Allah reface morții și din pulbere, Dumnezeul creștin nu, și de aici viziunile diferite…

În ceea ce priveşte graniţa vestică a lumii islamice, Spania musulmană a cunoscut, de asemenea, o perioadă de dezvoltare a ştiinţei. Începând cu secolul X, Cordoba era cel mai mare şi cel mai culturalizat oraş din Europa, descris de mulţi contemporani drept „ornamentul lumii”. Aici a activat Al-Zahrawi (936-1013), cunoscut sub numele de Abulcasis, și supranumit „Tatăl chirurgiei”, a scris Kitab al-Tasrif, o enciclopedie de treizeci de volume despre practici medicale, care conţine rezultate sale şi ale colegilor săi în ceea ce priveşte tratamentul anumitor boli şi ale unor răni. Capitolul de chirurgie al acestei lucrări a fost tradus ulterior în latină, devenind manualul standard în Europa pentru următorii cinci sute de ani. El a fost primul medic care a identificat natura ereditară a hemofiliei și a descris o sarcină abdominală și a fost primul care a descoperit cauza principală a paraliziei. Al-Zahrawi a inventat noi ustensile medicale: forcepsul, penseta, bisturiul, etc., pe care le-a utilizat frecvent pentru operațiile cezariene și de cataractă.

Fakhr al-Din al-Razi (1150-1210) al cărui comentariul despre Coran a fost cea mai variată și mai multilaterală dintre toate lucrările existente de acest gen. Astfel el discută despre cosmologia islamică și critică noțiunea aristotelică conform căreia Pământului s-ar afla în centrul Universului. Ba mai mult, pornind de la versetul coranic: „Toate laudele aparțin lui Allah, Domnul lumilor”, el plusează dacă versetul cu pricina nu se referă la „lumi multiple din acest univers sau chiar mai multe alte universuri dincolo de acest univers cunoscut”. Pe baza acestui verset, el mai susținea că Allah a creat mai mult de „o mie de mii de lumi” (alfa alfi ‘awalim) dincolo de această lume, astfel încât fiecare dintre cele lumile să fie mai mari și mai masive decât această lume.

El a susținut că există un spațiu infinit dincolo de lumea cunoscută și că Allah are puterea de a umple vidul cu un număr infinit de universuri. La vreo 400 de ani distanță, în Europa creștină, Giordano Bruno era ars pe rug pentru aceste idei năstrușnice, care contraziceau Biblia

Nasir al-Din al-Tusi (1201-1274) unul dintre cei mai mari oameni de știință ai Islamului medieval, este adesea considerat creatorul trigonometriei ca disciplină matematică în sine. Tusi l-a convins pe Hulegu Khan să construiască un observator pentru stabilirea unor tabele astronomice precise pentru predicții astrologice mai bune. Începând din 1259, observatorul Rasad Khaneh a fost construit în Azarbaijan de astăzi. Pe baza observațiilor de aici Tusi a realizat tabele foarte precise ale mișcărilor planetare, așa cum este descris în cartea sa Zij-i ilkhani (Tabelele ilhanice). Această carte conține tabele astronomice pentru calcularea pozițiilor planetelor și a numelor stelelor. Modelul său pentru sistemul planetar este considerat a fi cel mai avansat al timpului său. Tusi a contribuit și în domeniul chimiei, enunțând o primă lege a conservării materiei. El inventat o tehnică geometrică numită cuplu Tusi, care generează mișcare liniară din suma a două mișcări circulare.

Nasir al-Din al-Tusi a mai afirmat: „Astfel de oameni [probabil maimuțe antropoide] trăiesc în Sudanul de Vest și în alte colțuri îndepărtate ale lumii. Ei sunt apropiați de animale prin obiceiurile, faptele și comportamentul lor.”. Cu alte cuvinte, enunța „teoria evoluției” fundamentată în 1859 de către Charles Darwin, înDespre originea speciilor”. Ca fapt divers, în multe țări creștine de astăzi, teoria lui Darwin a fost exclusă din manualele școlare... Tot ca fapt divers, o teorie a selecției naturale, fusese enunțată în lumea islamică de către Al-Jahiz (776-868) în cartea sa Kitāb al-Hayawān (Cartea animalelor) unde analizează și vorbește despre „lupta pentru existență” din regnul animal. Ca încununare a acestor idei, în 1377, Ibn Khaldun în Muqaddimah concluziona: „Regatul animal a fost dezvoltat, speciile sale s-au înmulțit și, în procesul treptat al Creației, s-a încheiat în om.”.

Ibn Sina ( 980 -1037) cunoscut europenilor sub numele de Avicenna este considerat tatăl medicinei moderne, dar el a fost deopotrivă un eminent astronom și filozof. Din cele 450 de lucrări despre care se crede că le-a scris, în jur de 240 au supraviețuit, inclusiv 150 de filosofie și 40 despre medicină. Pe lângă filozofie și medicină, corpusul lui Avicenna include scrieri despre astronomie, alchimie, geografie și geologie, psihologie, teologie islamică, logică, matematică, fizică și opere de poezie. El a afirmat: „Prefer o viață scurtă cu lățime decât una îngustă cu lungime”.

Avicenna era un musulman devotat și căuta să reconcilieze filosofia rațională cu teologia islamică. Scopul său a fost să demonstreze existența lui Allah și creația sa. Avicenna a memorat Coranul până la vârsta de zece ani și, ca adult, a scris cinci tratate comentând surele din Coran. Tot în cinci volume, Avicenna a scris o enciclopedie medicală intitulată Al-Qanun fi’t-Tibb (Canonul Medicinii), care a fost folosit ca manual medical standard în lumea islamică și în Europa până în secolul al XVIII-lea.

Avicenna a făcut reguli pentru testarea eficacității medicamentelor, enunțând faptul că efectul produs de medicamentul experimental ar trebui să fie urmărit în mod constant și după multe repetări, pentru a fi aplicabil.

Ibn al-Nafis (1213-1288) a studiat sistemul cardiovascular. El a mai afirmat că trebuie să existe mici comunicații, sau pori, între artera pulmonară și vena pulmonară, o predicție care a precedat cu 400 de ani descoperirea capilarelor pulmonare ale lui Marcello Malpighi.

Ibn al-Haytham (Alhazen) a fost o figură semnificativă în istoria metodei științifice, în special în abordarea sa de experimentare și a fost descris ca „primul om de știință adevărat din lume”. El a jucat un rol în dezvoltarea opticii. Alhazen a argumentat corect că vederea are loc atunci când lumina, călătorind în linii drepte, reflectă un obiect în ochi, dar ochiul este doar un receptor al creierului, cel care „vede” obiectul.

Al-Rāzī (854- 925) a adus contribuții fundamentale și durabile în diferite domenii, pe care le-a înregistrat în peste 200 de manuscrise. Este considerat cel mai mare medic al lumii din acele timpuri. El a fost primul care a identificat științific alcoolul în forma sa pură și a produs acid sulfuric. Al-Rāzī a studiat și sistemul nervos, afirmat că nervii au funcții motorii sau senzoriale, descriind 7 nervi cranieni și 31 nervi ai măduvei spinării. El a folosit acest lucru pentru a lega semnele clinice ale leziunilor de localizarea corespunzătoare a leziunilor din sistemul nervos.

Al-Kindi a avertizat împotriva alchimiștilor care încearcă transmutarea metalelor de bază simple în metale prețioase precum aurul în secolul al IX-lea.

Prin anul 964 e.n., astronomul Abd al-Rahman Al-Sufi, care a tradus în arabă lucrările astronomiei elenistice care fusese centrată în Alexandria, în lucrarea sa Cartea Stelelor Fixe, descrie pentru prima dată galaxia Andromeda și Marele Nor al lui Magellan primele galaxii, care au fost observate de pe Pământ, altele decât Calea Lactee. El a pus în corelare constelațiile grecești cu cele arabe tradiționale.

Ibn al-Șatir (1304–1375), astronom, matematician și inginer arab, în 1371 a avut ideea utilizării orelor cu durată egală pe tot parcursul anului prin folosirea unui gnomon care să fie paralel cu axa Pământului. Ceasul său solar este cel mai vechi cadran solar cu axa polară încă existent. Conceptul a apărut ulterior în cadranele solare occidentale din cel puțin 1446. Ibn al-Shatir a inventat, de asemenea, un dispozitiv de cronometrare numit numit „ṣandūq al ‐ yawāqīt” (cutie de bijuterii), care încorporează atât un cadran solar universal, cât și o busolă magnetică. El a inventat-o ​​cu scopul de a găsi momentul exact rugăciunilor musulmane – Salat. Cel mai important aport științific al său a fost elaborarea tratatului astronomic „Căutarea finală privind rectificarea principiilor” în care studiază sistemul planetar și elaborează  elaborează detaliile matematice ale sistemului, care se vor regăsi peste câteva decenii identic în De revolutionibus a lui Copernic. Mai mult, înlocuirea exactă a echantului cu două epicicluri folosite de Copernic în Commentariolus, la fel cum și modelele lunare și ale  Mercur sunt și ele identice cu cele ale lui Copernic. Acest lucru i-a determinat pe unii cercetători să susțină că Copernic trebuie să fi avut acces la lucrările lui Ibn al-Shatir, dar nu se știe dacă savantul european le-a citit. Se știe însă cu certitudine că Biserica creștină a interzis scrierile lui Copernic, iar în 1633, Galileo era judecat de Inchiziție pentru susținerea sistemului heliocentric copernicean. Lucrările celor doi au fost interzise și trecute în Indexul cărților interzise, interdicție ridicată parțial în 1758, dar a rămas interzicerea specifică a versiunilor necenzurate ale Dialogului și De Revolutionibus a lui Copernic, care au fost scoase abia în 1835.

Un domeniu care în Europa creștină a fost și este încă, dacă nu blamat, atunci cel puțin tabu, este cel al sexualității. În cultura musulmană relaţiile sexuale reprezintă o parte importantă a mariajului. Un text medieval, cunoscut sub denumirea de kitab al-bah, explorează atât reproducerea, cât şi erotismul, obstetrica, embriologia sau pediatria. Problemele sexuale erau, de asemenea, menţionate, cu accent pe tulburările sexuale, precum impotenţa sau lipsa libidoului.

Una dintre cele mai importante contribuţii în timp a Islamului au fost spitalele. Cel mai vechi spital islamic cunoscut a fost construit în 805, în Bagdad, din ordinul lui Harun Al-Rașid. Până în secolul al X-lea, Bagdadul avea încă cinci spitale, în timp ce Damascul avea șase spitale până în secolul al XV-lea, iar Córdoba avea 50 de spitale majore, multe exclusiv pentru armată. Afiliate spitalurilor, au fost inaugurate şi universităţi.

Acest avans științific al lumii islamice s-a atenuat după anii 1500 apoi a staționat și mai târziu, știința islamică a intrat în declin. Acest fenomen a fost cauzat de fărămițarea marelui califat iar în micile state islamice a început să apară o opoziție a comunităților islamice tradiționale, unde a apărut o fracțiune clericală care a înghețat știința și a ofilit progresul acesteia. Astfel de habotnici religioși, cândva după anul 1577 e.n., au determinat demolarea marelui observator Constantinopol al lui Taqi al-Din.

Episodul1 « 2 « 3 « 4 « 5 « 6 « 7 « 8 « 9 « 10 « 11 « 12 « 13 « 14 « 15 « 16 « 17 « 18 « 19 « 20 « 21 « 22 « 23  24  25 » 26 » 27 » 28 » 29 » 30 » 31 » 32 » 33 » 34 »35

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2021/01/I.17b.0-coperta.jpg?fit=400%2C354https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2021/01/I.17b.0-coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorAvând la dispoziție o multitudine de scrieri antice, savanți musulmani au încercat să le aprofundeze, să verifice teoriile lansate de înaintașii lor, dar multe progrese au fost realizate în încercarea de a confirma adevărul versetelor din Coran sau ale hadisurilor. Astronomii, geografii și matematicienii musulmani au abordat o serie de...Pentru cei care știu să gândească singuri