Istoria Islamului (7); Coranul – Prezentare și istoric
Coranul sau al-Qur’ān, care înseamnă „citire, declamare sau recitare”, este cartea sacră a tuturor musulmanilor și cuprinde revelațiile făcute de către Allāh, prin intermediul îngerului Gabriel – Ğibrīl, profetului Mahomed – Muhammad. Cu alte cuvinte Coranul este considerat a fi însuși „Cuvântul lui Allah” un cuvânt care este în ceruri, scris în Umm al-Kitāb – Coranul ceresc, pe pământ aflându-se doar copii ale acestuia. Cum textul originar se găsește în ceruri, dacă vrea, Allah poate modifica Coranul…
Conform tradiției islamice, profetul Mahomed a fost ales de către Allah, să transmită oamenilor noul și ultimul mesaj, după ce revelase mesaje parțiale, profeților anteriori: „El v-a orânduit vouă religia pe care i-a prescris-o lui Noe, pe care ţi-am revelat-o ţie şi am prescris-o pentru Avraam şi Moise şi Iisus…” (42:13). În Coran sunt menționați 25 de astfel de profeți începând cu Adam, Avraam (Ibrāhīm), Noe (Nūh), Iona (Yūnus), Moise (Mūsā) și terminând cu Iisus (Isā al-Masīh). Mesajele divine anterioare sunt cuprinse în Tawrah (Tora), Zabur (Psalmi) sau Injil (Evanghelie). Practic, Islamul acceptă Biblia, ca o formă incipientă a învăţăturilor lui Allah. Și existența profeților de dinaintea lui Mahomed este explicată prin faptul că învăţăturile lui Allah au fost date pe rând, în funcţie de dezvoltarea şi necesităţile societăţii umane. De aceea au fost mai mulţi profeţi și „Fiecare profet a fost trimis la neamul său, în vreme ce eu [Mahomed] am fost trimis pentru toţi oamenii.” (33:40). Deci Mahomed este ultimul și cel mai mare profet dintre toți cei trimiși de către Divinitate oamenilor. După el nu va mai veni altul…
Coranul este format din 114 capitole numite sūrah de diferite lungimi, fiecare constând din mai multe versete, numite āyāt. Numărul acestora variază de la 3 versete (110.An-Nasr, 108.Al-Kawthar, care are doar zece cuvinte, și 103.Al-‘Asr) până la 286 de versete cât are sura 2.Al-baqara.
Coranul, care se descrie drept o carte de îndrumare pentru omenire (2:185), este un codex lipsit de vreo ordine interioară – fapt care trădează lipsa unei redactări cărturăreşti, abordează haotic diferite teme, apărând ca o compoziţie eclectică, care înglobează poezie ritmică, fragmente retorice, refrene și naraţiuni în proză. Uneori sunt evocate evenimente istorice tratate din punct de vedere islamic, deseori subliniind semnificația morală a acestuia și, tot cu aceiași intenție, sunt amestecate povestiri biblice, preluate din scrieri canonice sau apocrife. Așa se face că în Coran sunt menționate peste 50 de personaje biblice…
În Coran, surele nu urmează ordinea cronologică în care au fost revelate, ci după lungimea lor, în ordine aproximativ descrescătoare. Astfel prima sură revelată profetului, Al-‘Alaq, ocupă poziția 96 între surele Coranului. Acest fapt face extrem de dificilă urmărirea evoluției revelațiilor, corelarea conținutului cu evenimentele istorice și deci contextul în care ele au fost enunțate. Textul coranic pare să nu aibă început, mijloc sau sfârșit, structura sa fiind caracterizată de lipsa de continuitate, absența oricărei ordini cronologice sau tematice și repetitivitate dusă la extrem.
Ca lucrurile să fie și mai încurcate, chiar în cazul aceleiași sure, subiectul discuției se schimbă frecvent, apar intercalări ale unor versete, care par să nu-și aibă locul în textul respectiv. Acest fapt este motivat de „transmiterea Coranului în părți succesive și în timp”. Dacă unele sure precum Al-Fatiha sau Al-Muddathir, au fost revelate în întregime în același timp, multe altele au fost dictate secvențional. Uneori a fost revelat unul sau doar câteva versete care vor fi apoi incluse într-o sură. Astfel ultimul verset, care i-a fost revelat lui Mahomed, cu doar nouă zile înainte de moartea sa: „Și fiți cu frică de Ziua în care vă veți întoarce la Allah, când fiecare suflet va fi răsplătit după ceea ce a agonisit, iar ei [oamenii] nu vor fi nedreptățiți!”, profetul l-a primit cu indicația de a fi plasat în sura 2 Al-Baqara, cu numărul 281, înainte de ultimile cinci versete ale celei mai lungi revelații…
În acest fel, întreaga scriere sacră a islamului este greu de înțeles pentru un cititor neavizat și, chiar pentru musulmani a fost necesară elaborarea unui cod de legi mai clar – Sharia – legea islamică. Alături de Sharia, în lumea islamică, ca o completare și clarificare a Coranului, mai apare Hadith-ul, o culegere de tradiții orale și scrise despre care se crede că descriu cuvintele și acțiunile lui Mahomed.
Revelația coranică se întinde între anii 610 și 632, fiind împărțită în două de anul 622, anul când profetul Mahomed migrat la Yathrīb – Medina. Astfel se pot distinge două părți. În perioada meccană predomină surele scurte cu caracter vizionar și prevestitor, în proză ritmată, care afirmă unicitatea lui Allah (2:20, 2:29, 2:255), cu profeții asupra „Vieții de Apoi” când oamenii vor fi răsplătiți după fapte cu raiul și pedepsiți cu iadul. Se estimează că aproximativ o treime din Coran este escatologic. (Vezi surele 44, 56, 75, 78, 81 și 101).
Surele de la Medina sunt texte mai lungi, mai puțin poetice, cu multe îndrumări legislative pentru comunitatea islamică deja formată, cu condamnarea vehementă a politeismului, cu acuzații aduse evreilor cu privire la falsificarea propriilor lor cărți sfinte, etc. Cu toate acestea o sură clasificată drept „meccană” poate conține în ea și versete din epoca medinită sau invers.
Apariția textului coranic, cel puțin într-o primă formă scrisă, a avut loc după moartea profetului, când conducătorii mahomedani au simțit nevoia unei susțineri ideologice a continuării tânărului califat. Abu Bakr, califul în funcție, și tovarășul său Omar au avut inițiativa de a strânge spusele lui Mahomed și a le consemna în scris. Zayd bin Thabit, secretarul lui Mahomed, care memorase și probabil notase profețiile, a primit această sarcină și pentru ca totul să capete greutatea necesară, după adunarea a cât mai multe versete notate de către credincioși, a redactat Coranul în prezenţa a patru martori: doi recitatori şi doi care aveau versetele scrise. Scrierea realizată în timpul lui Abu Bakr a primit forma finală între anii 650 și 656, în timpul celui de-al treilea calif, Osman (Uthman) ibn Affan, fiind cunoscută sub numele de Codex Uthmanic. Ca să înlăture orice suspiciune privind autenticitatea textului sfânt și să înlăture posibilitatea modificării acestuia în timpul copierilor ulterioare, Osman a ordonat realizarea a șapte copii etalon, care au fost trimise spre păstrare la principalele moschei arabe.
Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiție, Coranul fiind rodul unei munci redacționale ale cărturarilor islamici aflați în slujba puterii califale contemporane lor, o muncă întinsă pe o perioadă de mai bine de un secol.
Coranul, ca și celelalte două scripturi: Șaria și Hadithul, conservă legi valabile pentru o societate arhaică iar pentru multe dintre enunțurile făcute de către Mahomed la vremea respectivă s-a simțit nevoia unor explicații care să le aducă mai aproape de realitățile vremurilor următoare. Așa a apărut un imens corp de comentarii și explicații – tafsir, care vizează explicarea versetelor coranice, clarificarea importanței și aflarea semnificației lor. Un tafsir se ocupă de probleme de lingvistică, jurisprudență și teologie, încearcă să ofere o clarificare, explicație, interpretare, context sau un comentariu pentru înțelegerea clară a voinței lui Allah.
În practica religioasă, citirea Coranului cere respectarea unui set de reguli numit tajwid, astfel ca să fie asigurată pronunțarea corectă nu doar a cuvintelor ci chiar și a literelor, cu toate calitățile lor și aplicarea diferitelor metode tradiționale de recitare, o tehnică care cere o anumită intonați modulată, care dă senzația unei melodii. Este o prescripție expresă, care apare chiar în Coran: „Nu mișca limba ta pentru ca să-l grăbești! Noi suntem datori cu strângerea lui (în inima ta) și cu recitarea lui”. (Al-Qiyama,75:16-17). Pasaje din Coran trebuie citite zilnic de către credincioși în timpul celor cinci rugi zilnice, dar textul trebuie declamat cu emfază, cântat, cu voce solemnă. Acest mod de recitare poate să fie extrem de atractiv, chiar și pentru un auditoriu neavizat.
În luna Ramadanului, are loc citirea întregului Coran, deseori fiind recitat de hafizi, persoane care au memorat întreaga scriere, apreciată de regulă la 6.236 versete și 77.430 de cuvinte.
Credința este un aspect fundamental al moralității în Coran. Conceptele etico-juridice și îndemnurile care se ocupă de conduita dreaptă sunt legate de o conștientizare profundă a lui Allah. Credința nemărginită este singura cale de mântuire, este pregătirea fiecăruia pentru momentul întâlnirii finale cu Allah.
Prin impunerea religiei islamice, pentru musulmani Coranul a devenit mai mult decât o Constituție, căci credincioșii se referă zilnic la el pentru a explica acțiunile lor și pentru a-și justifica aspirațiile.
Oamenii sunt invitați să facă acte de caritate, în special pentru cei nevoiași. Credincioșilor care „își cheltuiesc din bogăție noaptea și ziua, în secret și în public” li se promite că „vor avea răsplată de la Domnul lor”. De asemenea, afirmă viața de familie prin legiferare în materie de căsătorie, divorț și moștenire. O serie de practici, precum cămătăria și jocurile de noroc, sunt interzise. Termenul pentru caritate, zakat, înseamnă literalmente purificare. Caritatea, conform Coranului, este un mijloc de auto-purificare.
Traducerea Coranului a fost întotdeauna problematică și dificilă. Cum Coranul a fost revelat lui Mahomed direct în limba arabă, se susține că numai în această limbă el poate să fie înțeles pe deplin. Acest lucru este parțial valabil, căci un cuvânt arab poate avea o serie de semnificații în funcție de context, ceea ce face dificilă o traducere exactă. Mulți susțin că textul coranic tradus într-o altă limbă poate să inducă păreri false și din acest motiv, de cele mai multe ori traducerea este însoțită și de textul arab, dar asta nu că ar ajuta prea mult.
O primă traducere din Coran a fost realizată de către Salmân persanul, care, în sec. VII a tradus sura Al-Fatiha. În 884, la Alwar, azi în Pakistan, a fost finalizată o traducere în hindi. Primele traduceri complete au fost realizate în persană, între secolele X și XII, din inițiativa regelui Mansur I (961-976) iar prima traducere într-o limbă occidentală, în latină, a fost definitivată în 1143. În anul 1936, erau cunoscute traduceri ale Coranului în 102 limbi iar actualmente se apreciază că el este tradus în 112 limbi. Primele tipărituri coranice cu ajutorul unor bucăți de lemn, sunt consemnate încă din secolul al X-lea, iar o tipăritură clasică, pentru distribuire între creștinii din Orientul Mijlociu, este consemnată în timpul papei Iulius al II-lea (1503–1512). Multă vreme tipărirea Coranului s-a confruntat cu o puternică opoziție din partea cărturarilor musulmani, iar între 1483 și 1726 tipărirea Coranului a fost interzisă în Imperiul Otoman, delictul fiind pedepsit cu moartea.
Episodul: 1 « 2 « 3 « 4 « 5 « 6 
7 
8 » 9 » 10 » 11 » 12 » 13 » 14 » 15 » 16 » 17 » 18 » 19 » 20 » 21 » 22 » 23 » 24 » 25 » 26 » 27 » 28 » 29 » 30 » 31 » 32 » 33 » 34 »35
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.