În epoca medinită, surele sau fragmente din ele au fost revelate în urma unei întâmplări sau a unei probleme apărute în societatea musulmană. Prin această prismă pot să fie înțelese surele medinite.

Una dintre ultimile sure revelate lui Mahomed, apreciată a fi a 92-a sau a 100-a în ordine cronologică, dar a patra din Coran, este 4.Surat An-Nisa’ adică „Sura femeilor”, care însumează 176 versete.

Sura a fost revelată după Bătălia de la Uhud, din anul 625, în urma căreia au rămas mulţi orfani, văduve şi au mai fost câţiva captivi de război.

În principiu, 4.Surat An-Nisa’ își propune să consolideze comunitatea musulmană nou formată și eradicarea practicile arabe anterioare, care nu mai sunt considerate morale în societatea musulmană.

Sura începe cu un îndemn pentru protecția orfanilor și continuă: „luați de soții pe acelea care vă plac dintre femei – două, trei sau patru, dar dacă vă temeți că nu veți fi drepți [cu ele], atunci [luați] una singură sau ce se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte (adică sclavele din proprietate).” (v.3)

Sunt dezvolte apoi subiecte sociale precum dota acordată femeilor în caz de divorț, tutela orfanilor și clarifică moștenirea, din care însă o parte trebuie cedată rudelor apropiate dar și către săracii comunității. „Cei care mănâncă bunurile orfanilor pe nedrept, aceia mănâncă în pântecele lor foc și ei vor arde în Iad.” (v.10).

În privința moștenirii regulile sunt clarificate astfel: Un fiu primeşte cât două fiice. Dacă defunctul are ca moștenitor doar fete, acestea primesc maxim două treimi din moştenire, indiferent de numărul lor. Dacă este una singură ea poate moșteni maxim o jumătate din averea părinților… (v.11). Astfel de reglementări continuă și trebuie respectate sub amenințarea cu focul Iadului… (Amenințările sunt la ordinea zilei în tot Coranul…).

Următoarele versete se ocupă de zina, termen care cuprinde toate raporturile sexuale considerate ilegale. „Împotriva acelora care preacurvesc dintre muierile voastre, chemați să facă mărturie patru dintre voi. Iar de au mărturisit, atunci țineți-le închise în case până la moarte sau Allah va porunci pentru ele altă cale.” (v.15)

(Acest verset este o reluare din 24.Surat An-Nur și are o poveste interesantă…).

Se enunță apoi: „Pe doi dintre voi [bărbați sau femei] care se împreunează între ei pedepsiți-i cu asprime, dar dacă ei se căiesc și se îndreaptă, atunci lăsați-i în pace…” (v.16). Aici Allah este gata să ierte greșeala cu condiția îndreptării celui care greșește… (Mai târziu, Islamul va prelua din Biblie pedeapsa prin lapidare.).

Se revine la legi privind moștenirea în cazul divorțului și interdicția incestului – mahram (v.22-23) apoi alte sfaturi: „Nu vă mâncați averile voastre unii altora pe nedrept, doar dacă este un negoț [legal], cu bună învoiala voastră! Și nu vă ucideți voi înșivă!” (v.29). (În Islam, contractele comerciale sunt garantate de Allah.)

Bărbații sunt proteguitori ai muierilor… Pe acelea de a căror neascultare vă temeți, povățuiți-le, părăsiți-le în paturi și loviți-le…” (v.34). (Bătaia rămâne totuși ruptă din Rai…).

Urmează îndemnuri la bunătate, la milostenie apoi sunt condamnați „cei care au îmbrățișat iudaismul”, este condamnat păcatul shirk, adică idolatria și politeismul, apoi o mai lungă serie de versete care îndeamnă la credință în Allah și în Mahomed și care debutează cu un verset cunoscut sub numele de „Versetul ascultării”: „O, Voi cei care credeți! Fiți cu supunere față de Allah și fiți cu supunere față de Trimisul Său și față de diriguitorii voștri! Apoi, dacă aveți neînțelegeri între voi, aduceți-le [pentru judecată] la Allah și la Trimis, dacă voi credeți în Allah și în Ziua de Apoi!” (v.59).

Pe acest fond sunt enunțate câteva versete care fundamentează jihād-ul… „Să lupte, așadar, pe calea lui Allah aceia care dau viața lumească de acum pentru Viața de Apoi! Iar aceluia care luptă pe calea lui Allah, de va fi ucis sau de va birui, Noi îi vom da mare răsplată!… Așadar, luptați împotriva aliaților lui Șeitan…” (v.74-76). Sunt atenționați credincioșii care evită jihadul: „Oriunde ați fi, moartea vă va ajunge, chiar dacă ați fi în turnuri semețe…” (v.78). „Luptă-te pe calea lui Allah… și îndeamnă-i pe dreptcredincioși [la luptă]” (v.84). La luptă deschisă împotriva necredincioșilor îndeamnă și profetul: „Dar dacă ei întorc spatele (islamului), prindeți-i și omorâți-i. Oriunde-i veți afla!” (v.89). „Nu sunt egali dreptcredincioşii care rămân în casele lor – afară de cei care au un beteşug – cu cei care luptă pe calea lui Allah…” (4:95).

Urmează iarăși îndemnuri la credință și ascultare față de Allah și de Trimisului Său, amenințări la adresa necredincioșilor și mai ales a idolatrilor: „Allah nu iartă să I se facă semeni, dar iartă orice, în afară de aceasta, celui care voiește El. Acela care îi face lui Allah semeni, acela rătăcește mult departe!”. (v.116). (Este a doua poruncă biblică, pe care o mai respectă doar musulmanii…).

Motivul poveștilor lui Moise poartă discursul la creștini și implicit la problema falsei răstigniri a lui Iisus. Ca totul să fie mai clar pentru creștini se mai adaugă: „Mesia Isus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, cuvântul Său pe care El l-a trimis Mariei și un duh de la El. Credeți, așadar, în Allah și în trimișii Săi. Și nu spuneți „Trei”. Opriți-vă de la aceasta și va fi mai bine pentru voi. Allah ne este decât un Dumnezeu Unic. El este prea Înalt pentru a avea un fiu.” (v.171).

Ca o glumă, 5.Surat Al-Ma’Ida sau „Sura Mesei Întinse” începe cu interzicerea unei mese prea întinse, adică cu o listă de alimente interzise. Spre consolarea dreptcredincioșilor însă: „[Vă sunt îngăduite] femeile virtuoase, dreptcredincioase, dar și femeile virtuoase ale acelora cărora le-a fost dăruită Scriptura înaintea voastră, dacă le dați zestrea, cu contracte de căsătorie, fără să preacurviți și fără să le luați de țiitoare.” (v.5)

După versetul 6 se trece la preamărirea lui Allah, la exemplul negativ al evreilor care au încălcat legile date lui Moise, apoi sunt luați în vizor și creștinii: „Necredincioși sunt aceia care zic: Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei…” (v.17). Afirmația va fi reluată și în 5:72. Atât iudeii cât și creștinii sunt atenționați: „O, oameni ai Cărții! Trimisul nostru [Mahomed] a venit la voi ca să vă arate vouă [rânduielile], la o vreme după [ceilalți] trimiși, pentru ca voi să nu ziceți. Nu ne-a venit nouă nici un vestitor și nici prevenitor.” (v.19).

Revelația îl folosește iar pe Moise ca pretext pentru a-i incrimina pe evrei și, în același timp, a lansa avertismente, legi și reguli pentru societatea musulmană: „Cei care luptă împotriva lui Allah și a Trimisului Său… ei vor muri omorâți sau răstigniți pe cruce sau li se vor tăia mâinile și picioarele cruciș sau vor fi alungați din țară” (v.33); „Cât despre hoț și hoață, tăiați-le lor mâinile, ca răsplată pentru ceea ce au dobândit și ca pedeapsă de la Allah”. (v.38)

Lui Moise i s-a prescris legea talionului dar acum Allah recomandă renunțarea la răzbunare, considerând acest lucru drept un semn de milostenie și va ține cont de acest lucru la Judecata de Apoi. (v.45).

Și pentru creștini a fost trimis Iisus drept mesager, dar și ei au căzut în păcat precum iudeii, deci „O, voi cei care credeți! Nu-i luați pe iudei și pe creștini ca aliați! Ei sunt aliați unii cu alții!” (v.51) Apoi pe parcursul mai multor versete iudeii și creștinii sunt blamați și îndemnați să treacă la adevărata credință, reluându-se versete de la începutul surei: „Necredincioşi sunt aceia care spun: Dumnezeu e Mesia, fiul Mariei!”… (5:72); şi „Dumnezeu este al treilea din trei” (5:73) și concluzionând: „Mesia, fiul Mariei, nu este decât un trimis, asemenea trimişilor de dinainte de el, iar mama lui este o femeie cu evlavie adevărată…” (5:75).

Printre îndemnuri la credință în Allah, se reia interdicția la consumului de vin, a practicării jocurilor de noroc și vânatul în perioada Ramadanului (interdicție care apare și în sura 2) dar acum se dă liber la pescuit. (v.90-96). Sunt condamnate o serie de vechi superstiții arabe (v.103) și se enunță necesitatea reînnoirii vechilor legi moștenite de la părinți.

Spre final se revine la problema lui Iisus, iar printre altele, este evocată „Masa din cer” (v.111-115), un episod evanghelic preluat din Ioan:6, secvență care a dat și numele surei.

8.Surat Al-‘Anfal adică „Sura Prăzilor” a fost revelată tot în urma unei bătălii, cea de la Badr din anul 2 al Hijrei, iar problema care trebuia rezolvată era cea a prăzilor capturate, deși problema era simplă: „Prăzile sunt ale lui Allah şi ale Trimisului…” (v.1). Problema va rămâne însă în actualitate până în versetul 41.

Prima victorie într-o luptă împotriva meccanilor nu s-a datorat musulmanilor, care la un moment dat chiar intenționau să se retragă la Medina, ci exclusiv lui Allah care i-a încurajat și le-a promis: „Eu voi să vin în ajutor cu o mie de îngeri, rânduiți unul după altul!” (v.9). și Domnul a transmis îngerilor: „Întăriți-i pe cei care cred. Eu voi arunca spaimă în inimile celor care nu cred! Loviți-i, deci, peste gâturi și loviți-i peste toate vârfurile degetelor.” (v.12). Ca urmare, „O, voi cei care credeți! Dacă vă întâlniți cu cei care nu cred [și ei sunt] în mers la luptă, nu le întoarceți spatele [fugind]!” (v.15). Peste cei care nu ascultă „se va abate mânia lui Allah, iar sălașul lor va fi Gheena!”. (v.16).

Triumful și prăzile luate se datorează exclusiv lui Allah, chiar începând cu fuga de la Mecca… Asta le este explicat musulmanilor pe parcursul mai multor versete, până când se ajunge la împărțirea prăzii, care este în fapt o abundență oferită credincioșilor din partea lui Allah, deci „să știți că a cincea parte din ceea ce ați luat drept pradă este pentru Allah, Trimisul și apropiați, orfani, sărmani și trecătorul de pe drum…”. (v.41). Această împărțire era necesară pentru susținerea fragilei societăți islamice din Medina unde, pentru început, s-a impus ideea că viața pământească ar trebui să se bazeze pe un oarecare egalitarism social.

În următoarele versete sunt trecute în revistă momente ale Bătăliei de la Badr, în care Allah a făcut ca islamul să triumfe asupra ignoranței. Mahomed le aduce aminte contribuțiile lui Allah în această luptă: „Și [aduceți-vă aminte] cum El vi i-a arătat vouă mai puțini în ochii voștri, când v-ați întâlnit, după cum v-a împuținat și pe voi în ochii lor…” (v.44).

În contextul atmosferei conflictului deschis care începuse, pentru beligeranți apare problema alianțelor, care pot să fie denunțate în cazul unei suspiciuni de necredință (v.55-59). În același timp, musulmanii trebuie să fie pregătiți în orice moment pentru război: „Deci pregătiți împotriva lor tot ceea ce puteți din forță și din cai înșeuați, cu care să-i înspăimântați pe dușmanul lui Allah și pe dușmanul vostru și pe alții decât aceștia, pe care voi nu-i știți, dar pe care Allah îi știe. Și tot ceea ce voi cheltuiți pe calea lui Allah vă va fi dat înapoi pe deplin și nu veți fi nedreptățiți.” (v.60). „O, Profetule! Îndeamnă-i pe dreptcredincioși la luptă! Dacă douăzeci dintre voi sunt statornici, vor birui ei două sute…” (v.65).

În privința prizonierilor de război: „Nici un Profet nu ar trebui să aibă prizonieri de până [nu ar fi învins], măcelărind pe pământ…” (v.67) Totuși, dacă trec la dreapta credință, ei vor fi iertați…

Musulmanii trebuie însă să rămână pregătiți pentru război, iar pentru acest lucru este necesară o bună înțelegere între ei…

9.Surat At-Tawba sau „Sura Căinţei” despre care se spune că ar fi fost dezvăluită în timpul Expediției de la Tabuk din anul 9 Hijra, este singura care nu începe cu bismillah, adică cu obișnuitele litere de la începutul surelor. Poate și din acest motiv mulți cercetători consideră că Surat At-Tawba ar fi o continuare a surei precedente, mai ales că ea se ocupă de aproape aceleași subiecte ca cele tratate în Surat Al-Anfal.

Unele versete din Surat At-Tawba au fost regăsite în manuscrisele din din Sana’a, scrise pe un pergament datat între anii 578 – 669 e.n.

Sura începe direct cu: „Dezlegare din partea lui Allah și a Trimisului Său față de aceia dintre politeiști cu care voi ați încheiat legământ.” (v.1) Acest verset și următoarele sunt explicate de evenimentele din anul 630, care au avut loc în urma zvonurilor despre despre o invazie bizantină în nordul Arabiei. Mahomed a pornit urgent cu o armată împotriva inamicului și a trimis arabilor din deșert un apel de a i se alătura campaniei. Aceștia nu arătat vreun interes, mulți venind cu diverse scuze pentru a nu participa, chiar dacă Mahomed le-a oferit o serie de cadouri și ale stimulente.

În acest context arabii trădători sunt apostrofați: „Pelegrinați prin țară [vreme de] patru luni, dar să știți că voi nu-L veți face pe Allah neputincios (v.2)… Este o vestire de la Allahcătre oameni în ziua Pelerinajului cel mare că Allah este dezlegat de politeiști (v.3)… afară de acei politeiști cu care ați încheiat legământ și care nu v-au lipsit pe voi de nimic și nu au sprijinit pe nimeni împotriva voastră (v.4)… Iar când se vor încheia lunile cele sfinte, atunci omorâți-i pe idolatri oriunde îi aflați! (v.5)…”. Această poziție va fi susținută în versetele următoare din care nu lipsesc îndemnuri războinice: „Luptați-vă împotriva lor, căci Allah îi va pedepsi prin mâinile voastre și-i va acoperi cu rușine și vă va ajuta să biruiți și va tămădui piepturile unor oameni dreptcredincioși!” (v.14). Printre altele, acum Allah încredințează musulmanilor Kaaba.

Îndemnurile de luptă împotriva politeiștilor și apoi a „oamenilor Cărții” continuă încă o vreme, pentru ca „religia Adevărului să fie biruitoare asupra oricărei alte religii” (v.33) căci „oare v-a plăcut vouă viața lumească mai mult decât Viața de Apoi? Plăcerea acestei vieți nu va fi decât puțină în Lumea de Apoi!” (v.38).

Urmează versete care Mahomed pare că este preocupat de pregătirea campaniei de la Tabuk, credincioșii fiind încurajați să ia parte la jihad, iar celor care se codeau li s-a reproșat că doreau să-și păstreze bogățiile și, în ipocrizia lor, ezitau să-ți piardă viața pe calea lui Allah. Să nu te uluiască averile lor… „Allah voiește numai să-i pedepsească prin ele în această viață și-și dau ei sufletul, fiind necredincioși. Ei [ipocriții] jură pe Allah că ei sunt cu adevărat dintre voi, însă ei nu sunt dintre voi, ci ei sunt un neam căruia îi este frică.” (v.55-56)

În aceiași idee, apare un verset care ușurează înțelegerea mecanismului de „revelare” a Coranului și rol important al acestui mecanism de revelare în secvențe, uneori doar un grup de versete: „Şi când este revelată o sură [în care se porunceşte]: „Credeţi în Allah şi luptaţi împreună cu Trimisul Său”, cei cu stare dintre ei te roagă [să-i scuteşti de luptă] zicând: „Lasă-ne pe noi să rămânem împreună cu cei care şed [acasă]!” (v.86).

Secțiunea finală se crede că a fost enunțată după întoarcerea din „Campania Tabuk” și vizează în continuare beduinii șovăielnici și necredincioși.

Episodul1 « 2 « 3 « 4 « 5 « 6 « 7 « 8 « 9 « 10  11  12 » 13 » 14 » 15 » 16 » 17 » 18 » 19 » 20 » 21 » 22 » 23 » 24 » 25 » 26 » 27 » 28 » 29 » 30 » 31 » 32 » 33 » 34 »35

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2020/12/I.9c.0-coperta-1.jpg?fit=425%2C391https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2020/12/I.9c.0-coperta-1.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorÎn epoca medinită, surele sau fragmente din ele au fost revelate în urma unei întâmplări sau a unei probleme apărute în societatea musulmană. Prin această prismă pot să fie înțelese surele medinite. Una dintre ultimile sure revelate lui Mahomed, apreciată a fi a 92-a sau a 100-a în ordine cronologică,...Pentru cei care știu să gândească singuri