Viitorul profet Mahomed, pe numele său arab Muḥammad ibn ʿAbdullāh, s-a născut în jurul anului 570, într-o familie a clanului Banu Hașim din tribul Qurayș, care era puterea dominantă în Mecca.

Tatăl lui Mahomed, Abdullah, a murit cu aproape șase luni înainte de nașterea sa. Numele tatălui este unul dintre numeroasele nume teoforice arabe, compus din cuvintele „ʿAbd” și „Allah” adică „Slujitor al lui Allah”, a unuia dintre numeroșii zei arabi, care va fi impus apoi drept zeu suprem al Islamului.

Conform tradiției islamice, la scurt timp după naștere, copilul a fost trimis să locuiască până la vârsta de doi ani, într-o familie beduină în deșert. La vârsta de șase ani, Mahomed și-a pierdut mama biologică, pe Amina, și astfel a intrat sub tutela unchiului său Abu Talib, noul lider al clanului Banu Hașim. Pentru a câștiga experiență, Mahomed își va însoții unchiul în expedițiile comerciale spre Siria. A devenit apoi comerciant priceput, implicat în comerțul dintre Oceanul Indian și Marea Mediterană. Poate reputația câștigată a facilitat, în 595, căsătoria lui Mahomed cu Khadijah, o femeie meccană cu 15 ani mai vârstnică, dar foarte bogată. Cu această primă soție profetul a avut mai mulți copii, dintre care se remarcă fiica Fatimah, care va deveni o figură marcantă în Islam.

De la mijlocul sec.VI, după o vreme de prosperitate, Arabia de Vest a cunoscut un declin economic constant, deoarece drumurile comerciale s-au mutat spre Iranul sasanid. Au început și ciocniri între triburile arabilor, în dorinţa acaparării de pământ arabil, iar astfel căile de comunicație nu mai erau sigure și activitatea comercială a început să scadă simțitor.

Prospera societate patriarhală de la Mecca, care suferise o polarizare puternică, începuse să sărăcească. Chiar familia lui Mahomed a simțit acut acest fenomen.

Meccani, mai ales cei din tribul Qurayș, se bucurau de o oarecare prosperitate datorită Kaabei, important centru religios și loc de pelerinaj pentru toți arabii. Acest fapt atrăgea încă o mulțime de comercianți de toate națiile și religiile, căci în Arabia trăiau numeroase comunităţi iudaice, creştine și de alte religii.

De fapt în Arabia au coexistat vreme îndelungată o serie întreagă de religii precum iudaismul, creștinismul, mandeismul precum și religiile iraniene. Aceste credințe au fost practicate independent, devenind în unele zone arabe chiar dominante. După anul 380 iudaismul era dominant în Regatul Himyarit în timp ce creștinismul se înrădăcinase în Golful Persic. Aceste religii monoteiste au influențat puternic credințele triburilor arabe.

O astfel de influență, în special iudaică, a suferit și viziunea religioasă a lui Mahomed, iar acest lucru este destul de vizibil chiar în textul Coranului.

În legătură cu Mahomed, tradiția islamică povestește o întâlnire a tânărului cu un călugăr creștin sau pustnic numit Bahira despre care se spune că a prevăzut cariera lui Mohamed ca profet al lui Dumnezeu. Apoi să reținem că Waraka ibn Nawfal, vărul primei sale soții, preot creștin nestorian, este considerat drept unul dintre primii hanifi, adică cei care au crezut în profeția lui Mahomed înainte de impunerea islamului.

Problemele economice se reflectă și în credințele religioase. Negustorii arabi din vestul peninsulei simțeau tot mai acut regresiunea economică, ei priveau spre succesul negustorilor evrei și creștini conduși de către un mare și unic dumnezeu. Mulți arabi au fost reticienți să se convertească la o credință străină și au căutat un dumnezeu în panteonul propriu. Acest dumnezeu arab a fost identificat în Allah, o divinitate celestă nepersonificată care exista în panteonul arab, de genul zeului egiptean Amun. De fapt, Allah era chiar divinitatea protectoare a clanului Banu Hașim, clanul lui Mahomed, fapt susținut de numele tatălui lui profetului,ʿAbd-Allāh, deci este foarte posibil ca acest zeu să fi fost prezent la Mecca înainte de instalarea lui Hubal de către cei din tribul Qurayș sau a coexistat cu acesta, fiind unul dintre numeroșii idoli prezenți în sanctuar.

Variantele regionale ale cuvântului Allah apar atât în inscripțiile preislamice păgâne, cât și în cele creștine. În scrierile lui Ibn Ishaq, istoric și hagiograf arab, există un lider creștin numit Abd Allah ibn Abu Bakr, care a fost martirizat la Najran în 523, întrucât purtase un inel care spunea „Allah este stăpânul meu”. Într-o inscripție a martiriului creștin datată din 512, se fac referințe la ‘l-ilah. Inscripția începe cu mențiunea „Prin ajutorul lui l-ilah”. Se pare că în vremurile pre-islamice, unii creștini arabi au făcut pelerinaj la Kaaba, cinstindu-l pe Allah acolo ca „Dumnezeu Creatorul”.

De fapt și astăzi, vorbitorii de arabă ai tuturor credințelor abrahamice, inclusiv creștinii și evreii, folosesc cuvântul „Allah” pentru al desemna pe „Dumnezeu”. Arabii creștini nici nu au alt cuvânt pentru „Dumnezeu” decât „Allah”. Creștinii asirieni îl numesc și ei pe Dumnezeu prin ʼĔlāhā sau Alaha

Nume înrudite cu Allah se regăsesc în alte limbi semitice: Elah, ʼĔlāhā în aramaică, ʼAlâhâ în siriacă sau Eloah în Biblia ebraică.

Etimologia numelui Allāh este discutată, mulți considerând că el provine dintr-o contracție a articolului arab „al-” și „ilāh” care ar avea sensul de „zeitate, zeu”. Este sugerată și o proveniență prin alăturarea articolului „al-” lui „lāh”, de la rădăcina verbală „lyh”, numele rezultat având sensul de „înalt” sau „ascuns”, un sens care se regăsește și în numele egipteanului Amun. Mai este și varianta unei contracții dintre „al-”, „ilā” denumire semitică pentru „zeitate, zeu” și „yah” semiticul „cer”, adică „zeul cer”, o titulatură similară cu cea a zeului semit „Yah-wah” care ar însemna „Vocea cerului” și ar desemna la origine un zeu al furtunii, devenit apoi, ca și în cazul altor zei semiți, un zeu al războiului.

În aceste condiţii a apărut Mahomed ca propovăduitor al credinţei într-un dumnezeu unic în persoana lui Allah.

Dacă este așa cum se speculează, că Mahomed nu știa scrie și să citească, în schimb, în lungile sale călătorii aflase multe despre iudaism și creștinism fiind la curent cu povestirile biblice. Apoi, cu siguranță, el avea o memorie exersată și mai avea un talent oratoric deosebit. Nu se prea cunosc amănunte ale vieții lui Mohamed dinaintea anului 610, momentul primelor revelații dar, potrivit tradiției, ele au fost precedate de lungi perioade de „retragere spirituală” – tahannut, în mica peșteră Hira de pe Muntele Jabal al-Nour, de lângă Mecca, unde petrecea timp de câteva săptămâni în fiecare an. Era o practică străină politeismului arab din acea vreme dar probabil că Mahomed a fost impresionat de lungile vegheri, rugăciunile și meditațiile anumitor călugări creștini pe care îi întâlnise sau de care auzise vorbindu-se în călătoriile sale, precum și de obiceiurile și povestirile religioase ebraice.

În anul 610, într-un astfel de moment de reculegere, lui Mahomed i s-a arătat îngerul Gabriel și i-a poruncit să recite versete care ar fi incluse în Coran (Sura 96:1). Astfel, la vârsta de 40 de ani, Mahomed se declară profetul lui Allah și încurajat de soția sa Khadijah și de vărul ei creștin, Waraka ibn Nawfal, el începe să predice închinarea la Allah cel unic, întâi în familie și printre cunoștințe apoi, din 613, și publicului larg.

La început el este ignorat de majoritatea oamenilor dar predicile sale înflăcărate devin tot mai convingătoare. Revelațiile primite direct de la Allah se înmulțesc, și astfel reușește să atragă din ce în ce mai mulți simpatizanți.

Dacă la început Mahomed a fost privit cu oarecare detașare de conducătorii orașului, mai ales că se bucura și de protecția unchiului său Abu Talib, predicile sale au devenit o amenințare pentru societatea meccană atunci când Mahomed a început să condamne închinarea la idoli și politeismul practicat de strămoșii din Mecca. Această poziție amenința însăși baza economică a orașului prin alungarea şi a puţinilor negustori care mai menţineau activitatea comercială din Mecca. În plus era și o ofensă adusă propriului trib Qurayș, gardienii Kaabei.

S-a încercat o reconciliere a părților. În schimbul renunțării la predicile  sale, lui Mahomed i s-a oferit admiterea în cercul interior al comercianților, precum și o nouă căsătorie avantajoasă. Compromisul mai prevedea că dacă Mahomed venera timp de un an zeii locali și meccanii vor venera un an pe Allah. Se pare că într-o primă fază, acesta a fost tentat să accepte propunerea și astfel, după o „revelație”, Mahomed a aceptat să venereze trei zeități: AllātManāt și al-‘Uzzá, care la Mecca erau venerate ca „fiice ale lui Dumnezeu”, deci ale lui Allah. Acest episod este cunoscut astăzi sub numele de „Versetele satanice”. Reconcilierea nu a durat prea mult căci, din motive necunoscute, Mahomed se răzgândește și proclamă că cele două versete nu făceau parte din revelația divină ci fuseseră sugerate de către Satana.

Conflictul se reaprinde și, după moartea în anul 619 atât a soției Khadijah cât și a lui Abu Talib, coducerea clanului Banu Hashim a trecut la Abu Lahab, care a retras protecția clanului asupra lui Mahomed. Acest lucru presupunea că nu va fi necesară „răzbunarea sângelui” pentru uciderea sa. Mahomed era în pericol de a fi suprimat și a încercat să-și găsească un protector. După mai multe negocieri nereușite, el a găsit speranță în câțiva bărbați din Yathrib, numit ulterior Medina, și în 622 va fugii aici cu o parte dintre adepții săi. Acest eveniment va deveni cunoscut sub numele de Hijra sau Hegira.

Episoade: 1 « 2  3  4 » 5 » 6 » 7 » 8 » 9 » 10

 

 

 

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2020/11/I.3.0-Coperta.jpg?fit=400%2C399https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2020/11/I.3.0-Coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorViitorul profet Mahomed, pe numele său arab Muḥammad ibn ʿAbdullāh, s-a născut în jurul anului 570, într-o familie a clanului Banu Hașim din tribul Qurayș, care era puterea dominantă în Mecca. Tatăl lui Mahomed, Abdullah, a murit cu aproape șase luni înainte de nașterea sa. Numele tatălui este unul dintre numeroasele...Pentru cei care știu să gândească singuri