sursă imagine: ascorslatina.files.wordpress.com

          14 octombrie – lume, lume, hai la moaşte! La Iaşi începe pelerinajul la moaştele sfintei Parascheva. Cum au ajuns ele aici?

          Povestea sfintelor moaşte are un preambul în istoria Constantinopolelui. Aventurierii participanţi la cea de-a patra cruciadă au pornit spre Ierusalim dar, în 1204, s-au oprit la Constantinopol, ocupând cetatea şi jefuind-o cumplit. Şefii expediţiei creştine s-au proclamat împăraţi ai Imperiului Bizantin şi au domnit la Constantinopol până în 1261. Ultimul împărat „cruciat” a fost Balduin al II-lea care, nemaiavând ce fura din vechea cetate, a domnit într-o sărăcie lucie. Toată activitatea sa politică s-a limitat la apeluri disperate adresate suveranilor Europei occidentale în care cerșea, în permanență, ajutor financiar.

          Cum aceste ajutoare au fost limitate, sau au rămas simple promisiuni, împăratul falit a trecut la afaceri mai profitabile. Pentru început, în 1237, cu sprijinul regelui Ludovic cel Sfânt al Franţei, preia drepturile de proprietate asupra comitatului Namur, de la sora sa Margareta, şi le vinde vărului său Guy, conte de Flandra. Banii se termină însă rapid şi împăratul ia un împrumut de 13.134 monezi de aur, de la negustorii veneţieni dâdu-le „garanţie” pe propriul fiu. De fapt, împăratul şi-a vândut fiul, căci împrumutul nu va fi restituit niciodată.

          Într-o vreme în care se jumuleau gâşte iar penele erau valorificate drept pene de îngeri, Balduin II descoperă afacerea cu moaşte creştine. Cea mai răsunătoare afacere de acest gen a fost „descoperirea” şi vinderea „Coroanei de spini a lui Iisus” pentru suma de 135.000 de livre. Nimeni nu a explicat cum celebra coroană a rezistat timp de 1200 de ani, unde şi în ce împrejurări a fost găsită, şi nici cum s-a stabilit că ea încoronase capul zeului creştin pe cruce.

800px-holycrown

          Aflat din nou în criză financiară, Balduin se aprovizionează cu diverse „moaşte sfinte”, luate de la Constantinopol şi, ca un bun negustor ambulant, întreprinde un turneu prin Europa. Astfel, împăratul negustor de moaşte  obţine o sumă destul e mare de bani de la diverşi suverani occidentali.

          O nouă oportunitate i se arată lui Balduin în momentul în care bulgarii doresc să se rupă de Patriarhia Constantinopolelui şi să-şi întemeieze o patriarhie proprie. Pentru asta, Asan al II-lea al Bulgariei avea nevoie de o „piatră de temelie” iar Balduin se oferă să-i vândă nişte moaşte proaspete, ale unei sfinte tocmai descoperită. Târgul este făcut, iar Asan al II-lea va achiziţiona moaştele Sfintei Vineri sau a Paraschevei. Aşa au intrat în scena istoriei celebrele moaşte de astăzi.

          Cum despre preasfânta cuvioasă Parascheva nu auzise nimeni până atunci, după şabloanele creştine deja perfectate, patriarhul Eftimie al Bulgariei va compune o povestioară intitulată „Viaţa Cuvioasei Parascheva”. Probabil că din lipsă de inspiraţie şi din graba cu care trebuia documentată sfânta, povestioara iniţială este destul de simplă şi lipsită de clasicele minuni. Ba, mai mult, eroina este „omorâtă” de autor la vârsta de 27 de ani.

          Moaştele au stat la Veliko Târnovo până prin 1393, când turcii vor cuceri cetatea, iar ele vor fi nevoite să plece în bejanie, ajungând într-un final la Belgrad.

          În anul 1521, Suleiman Magnificul ocupă Belgradul iar, printre prăzile de război, apar şi sfintele moaşte. Cum sultanul nu era prost, ştiind că nu are ce face cu oasele, va obliga Patriarhia creştină de la Constantinopol să le răscumpere pentru suma de 12.000 de ducaţi.  De voie, de nevoie, „oasele sfinte” sunt răscumpărate şi rămân în Fanar vreme de 120 de ani.

          La Constantinopol sunt însă puţini creştini care să cotizeze, costurile vieţii marilor ierarhi creştini nu sunt mici, iar birurile către Înalta Poartă secătuiesc Patriarhia, aceasta ajungând să datoreze sume tot mai mari Porţii Otomane. Patriarhia Constantinopolelui este în pragul falimentului şi caută ajutor în ţările ortodoxe subordonate. Acest ajutor vine de la Vasile Lupu domnitorul albanez al Moldovei, pe numele său adevărat Lupu Corci. În schimbul „sfintelor moaşte” ale Paraschevei, Vasile Lupu va achita datoria patriarhilor de Constantinopol şi chiar o plată în avans a birurilor pentru mai mulţi ani.

126638_sfanta-paraschevajpg          În urma acestei afaceri, în anul 1641, moaştele Paraschevei vor ajunge la Iaşi. În anul 1955, Sfânta Vineri este canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi, de atunci, oasele fac o mulţime de minuni. De fapt, fac doar o singură mare minune. Fără să facă nimic, cu ocazia pelerinajului miilor de creduli ce se perindă prin faţa raclei, moaştele inventate de Balduin al II-lea, aduc în visteria Bisericii Ortodoxe Române sume impresionante de bani.

          Dincolo de moaştele de la Iaşi, povestea vieţii Sfântei Parascheva poate ilustra modul în care religia creştină şi-a însuşit vechile divinităţi şi sărbători păgâne.

          Numele sfintei îşi are originea în limba greacă: Αγία Παρασκευή, care în traducere înseamnă „Sfânta Vineri”, nume derivat din cel al zeiţei păgâne Venus.

          Povestea vieţii Sfintei Parascheva spune că ea s-a născut la Epivat. La vârsta de 15 ani intră într-o mănăstire din Heraclia Pontului. Ajunge la Ierusalim şi trăieşte într-o mică mănăstire de călugăriţe de pe Valea Iordanului. La vârsta de 25 de ani, se reîntoarce în satul natal unde, după doi ani, moare şi este îngropată pe malul mării.

          Descoperirea moaştelor este pusă în legătură cu trupul unui marinar, pe care valurile mării l-au scos la ţărm. Deci, Sfânta Vineri-Parascheva este o tânără fecioară legată de mare.

          În mitologia populară românească, Sfânta Vineri pare să fi fost cea mai importantă divinitate feminină. Povestirile creştine legate de Sfânta Vineri o prezintă însă drept o fiinţă rea, „o babă, aşa de hâdă de-ţi venea să fugi în toată lumea, să n-o vezi”. Este o deosebire izbitoare între Sfânta Vineri popular-creştină şi Sfânta Vineri-Parascheva.

Sfânta Vineri creştină

         Explicaţia se găseşte în încercarea bisericii creştine de a recreiona vechile divinităţi populare precreştine, care nu au putut fi şterse din memoria colectivă, conferindu-le o imagine negativă, respingătoare. În mitologia popular-creştină se întâmplă la fel cu Moş Crăciun, cel care taie cu o seceră mâinile soţiei sale.

          Sfânta Vineri din folclorul românesc s-a născut însă din Venera, zeiţa romană Venus, corespondenta zeiţei greceşti Afrodita, zeiţa dragostei, frumuseţii şi fertilităţii, apărută din spuma mării, la fel cum Sfânta Vineri-Parascheva este o fecioară „renăscută” din valurile mării.

1024px-sandro_botticelli_-_la_nascita_di_venere_-_google_art_project_-_edited

Biograful sfintei Parascheva readuce imaginea vechii zeiţe păstrată în memoria ancestrală a popoarelor din Balcani şi astfel o impune în credinţa populară.

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
Radu4. Religii          14 octombrie – lume, lume, hai la moaşte! La Iaşi începe pelerinajul la moaştele sfintei Parascheva. Cum au ajuns ele aici?           Povestea sfintelor moaşte are un preambul în istoria Constantinopolelui. Aventurierii participanţi la cea de-a patra cruciadă au pornit spre Ierusalim...Pentru cei care știu să gândească singuri