La mijlocul secolului al VIII-lea Califatul Omeiad a fost zdruncinat de un război civil, cunoscut sub numele de „A treia Fitna”, terminat în 747 cu victoria lui Marwan II asupra diferiților rebeli și rivali. Cu toate acestea, autoritatea Omeiazilor nu a fost niciodată complet restabilită, iar războiul civil s-a transformat în Revoluția Abbasidă (747-750), care a culminat cu răsturnarea Omeiazilor și instalarea dinastiei Abbaside, descendentă din familia lui Abbas ibn Abd al-Muttalib, unchiul profetului Mahomed și, în virtutea acestei legături de sânge, Abbasizii au putut pretinde că sunt adevărații succesori ai Profetului.

Revoluția Abbasidă a început în 747 atunci când Abu Muslim, sub semnul Stindardului Negru, a inițiat cu succes o revoltă deschisă împotriva stăpânirii omeiade și i-a învins în Bătălia de la Gorgan, apoi în anul 748, în Bătălia de la Nahavand și în cele din urmă în Bătălia de la Karbala.

Abu al-‘Abbas as-Saffah va continua ostilitățile și, în 750, îi va învinge pe omeiazi în Bătălia de lângă Marele Zab, moment în care califul omeiad Marwan a fugit în Egipt. Ulterior el a fost asasinat iar familia sa ucisă.

Singurul supraviețuitor al familiei regale omeiade, Abd al-Rahman ibn Mu’awiya, a reușit să scape și a ajuns la Cordoba, în Spania, unde în 756, s-a declarat emir independent sub numele de Abd ar-Rahman I. În 929, urmașul său Abd ar-Rahman III și-a asumat titlul de calif al provinciei Al Andalus. El a fost fondatorul unei dinastii arabe Omeiade, care a condus cea mai mare parte a Iberiei timp de aproape trei secole sub forma Califatului de la Córdoba.

Revoluția a marcat în esență sfârșitul imperiului arab și începutul unui stat multietnic focalizat mai mult spre est, cu centrul de greutate în Orientul Mijlociu.

Primul calif abbasid, As-Saffah (750-754) s-a concentrat inițial pe anihilarea a numeroase rebeliuni izbucnite în Siria și Mesopotamia. Al-Mansur, al doilea calif a construit o nouă capitală, pe fluviul Tigru, la o răscruce de drumuri de caravane, pe care a denumit-o Bagdad sau Madinat As-salam adică „Orașul Păcii”. Într-un timp relativ scurt, Bagdadul va deveni nu doar centrul cultural și științific al lumii islamice ci a întregii lumi. O contribuție importantă la construirea noii capitale a avut-o familia iraniană a Barmakizilor, care se trăgea din lideri budiști ereditari din mănăstirea Nawbahar. Khalid, fiul lui Barmak a devenit ministru șef – wazir, al lui Al Saffah. Ca reflectare a puterii și măreției familiei, Barmakizii sunt menționați în unele povești din O mie și una de nopți. Despre Yahya ibn Khalid al-Barmaki se știe că a fost patron al al medicilor și a fost implicat în traducerea lucrărilor medicale hinduse atât în ​​arabă, cât și în persană. Aceleiași familii i se atribuie și înființarea în 794–795, la Bagdad, a primei fabrici de hârtie din lume.

Schimbarea capitalei de la Damasc la Bagdad a avut rațiuni strategice, dar acest lucru a dus la o slăbire a legăturii cu vestul imperiului și, implicit, la pierderea unor teritorii: Spania și Portugalia în 756, apoi Marocul în 789.

La Bagdad, califul Al-Mansur s-a înconjurat de o serie de personalități non-arabe, lucru ce a condus la o integrare a culturii arabe cu cea persană, la care s-a adăugat în mare măsură și vechea cultură greacă, fapt ce a condus la o dezvoltare a științelor, într-o epocă în care Europa, din acest punct de vedere, era cufundată în întuneric…

Tot califul Al-Mansur a stabilit relații diplomatice cu dinastia chineză Tang, după ce a ajutat-o cu forțe armate

să-și mențină supremația. Mai târziu, Harun al-Rașid a deschis o ambasadă la curtea chineză.

Primii califi din această dinastie au pus bazele unei societăți coerente din punct de vedere religios și economic. Instituțiile statale, juridice, administrative și militare ale califatului foloseau numai limba arabă, care a devenit astfel limba oficială, limba de comunicare și limba de cultură a popoarelor musulmane. Și administrația judiciară a fost centralizată, iar mai târziu, Harun al-Rașid a înființat instituția șefului Qadi pentru a o supraveghea.

În perioada anilor 775 – 861, în timpul guvernărilor lui Al-Mansur, Al-MahdiHarun al-Rașid și Al-Ma’mun, puterea și reputația califatului Abbasid a crescut semnificativ.

După ce Al-Mansur a murit în timp ce se afla în pelerinaj la Mecca, la tron i-a urmat fiul său Al-Mahdi (775 – 785), un pasionat de muzică și poezie, fapt ce a făcut ca în timpul califatului său, mulți muzicieni și poeți să primească patronajul său Chiar fiul să Ibrahim ibn al-Mahdi (779-839) și fiica sa Ulayya bint al-Mahdī (777-825) au devenit poeți și muzicieni notabili. Sub domnia sa, mai ales după abolirea legilor împotriva non-arabilor, Bagdadul a înflorit, a devenit un oraș cosmopolit atrăgând emigranți din toată lumea, găzduind pe lângă majoritatea musulmană și creștini, evrei, hinduși ori zoroastrieni. Practic, Bagdadul era cel mai mare oraș al timpului. Relația cu China a adus, după anul 751, hârtia în administrația Bagdadului. Fabrica de hârtie înființațată aici în 794–795, a adus nu doar prosperitate economică dar a facilitat și dezvoltarea culturală.

Al-Mahdi nu s-a mărginit însă doar la activitatea culturală ci a continuat să extindă administrația abbasidă, creând noi diwanuri: pentru armată, cancelarie și impozite. În 782, el a reluat și luptele cu bizantinii până când împărăteasa Irina a solicitat pacea în schimbul plății unui tribut.

În plan religios, Al-Mahdi a declanșat o persecuție împotriva dualiștilor zanadiqa și a susținut teologia ortodoxă a musulmanilor pentru a proteja umma împotriva ereziilor.

După moartea lui Al-Mahdi, la tron i-a urmat fiul său Al-Rașid Hārūn este cu siguranță cel mai proeminent reprezentant al Abbasizilor. La vârsta de 18 ani, cu câțiva ani înainte de a deveni calif, Hārūn s-a căsătorit cu verișoara sa Amat al-Aziz mai cunoscută sub numele de Zubaidah. În cele din urmă, se va căsători de șase ori, dar respectând legea musulmană, niciodată nu a depășit numărul de patru în același timp. De la aceste soții și concubinele, permise de Islam, el va avea 25 de copii…

Epitetul său „al-Rașid” se traduce prin „ortodox”, „drept”, „drept” sau „ghidat corect”. Al-Rașid a domnit între 786 și 809, în timpul vârfului Epocii de Aur Islamice. El a înființat la Bagdad legendara bibliotecă Bayt al-Hikma – „Casa Înțelepciunii”, iar în timpul guvernării sale Bagdadul a început să înflorească ca centru de cunoaștere, cultură și comerț. În 799 o misiune francă, trimisă de Carol cel Mare, a venit să ofere prietenia. Istoricii au consemnat apoi o serie de trimiși între curțile lui Hārūn și ale lui Carol cel Mare, discuții amiabile privind accesul creștinilor în Țara Sfântă și schimburi de daruri. Între acestea, Carol cel Mare i-a trimis lui Hārūn, cai spanioli și câini de vânătoare impresionanți. În 802, Hārūn i-a trimis lui Carol cel Mare un cadou format din mătase, candelabre din alamă, parfum, balsam, șahuri de fildeș, un cort colosal cu perdele de multe culori, un elefant numit Abul-Abbas și un ceas cu apă care marca orele aruncând bile de bronz într-un vas, pe măsură ce cavalerii mecanici – unul pentru fiecare oră – ieșeau din ușile mici care se închideau în spatele lor. Cadourile au fost fără precedent în Europa de Vest și poate că au influențat arta carolingiană.

Sub Al-Rașid, fiecare oraș avea propriile forțe de ordine, care, pe lângă menținerea ordinii, trebuiau să controleze piețele publice pentru a se asigura că se folosesc scale și măsuri adecvate, să impună plata datoriilor și reducerea activităților ilegale, cum ar fi jocurile de noroc, cămătăria sau vânzările de alcool.

În 796, Hārūn a mutat întreaga curte la Raqqa, la mijlocul Eufratului, unde a petrecut cea mai mare parte a domniei sale.

Pe plan extern, conflictul cu bizantinii a fost reluat după îndepărtarea împărătesei Irina în 802. Nikephoros I, devenit împărat, a refuzat să mai plătească tribut. Pe dosul scrisorii primite, Hārūn a răspuns: „În numele lui Allah cel mai milostiv, de la Amir al-Mu’minin Harun ar-Rashid, comandantul credincioșilor, la Nikephoros, câine al romanilor. Nu vei auzi, vei vedea răspunsul meu”. După o serie de campanii duse de Al-Rașid în Asia Mică, Nikephoros a fost nevoit să încheie un tratat, cu condiții umilitoare.

Viața și curtea lui Hārūn au făcut obiectul multor alte povești, atât reale, cât și fictive. Porțiuni din povestirea „O mie și una de nopți” sunt plasate în curtea lui Hārūn, iar unele dintre aceste povești îl implică chiar pe Hārūn însuși și astfel el a fost transformat într-o figură legendară care îi ascunde adevărata personalitate istorică.

Deși domnia lui Al-Rașid este zugrăvită în culori vesele, ea a cunoscut destule revolte. O astfel de revoltă majoră care a izbucnit în Samarqand, în actualul Uzbekistan, care a forțat Hārūn al-Rașid să se deplaseze în zonă. Aici, în 809, califul s-a îmbolnăvit și a murit.

De fapt, Hārūn al-Rașid a inițiat dezintegrarea politică a califatului Abbasid împărțindu-l între cei doi fii ai săi Al-Amin și Al-Ma’mun. Pe fondul acestei divizări, în imperiu a izbucnit „A patra Fitna”, care i-a avut în primul plan pe cei doi fii ai săi, care s-a transformat într-o perioadă prelungită de frământări și războaie în tot califatul. După moartea lui Al-Amin în 813, Al-Ma’mun a preluat conducerea califatului până în anul 833, când la conducere a venit Al-Mu’tasim, a cărei domnie a marcat sfârșitul califilor puternici. El va încerca să cucerească Constantinopolul, dar a eșuat când flota sa a fost distrusă de o furtună.

Episodul1 « 2 « 3 « 4 « 5 « 6 « 7 « 8 « 9 « 10 « 11 « 12 « 13 « 14 « 15 « 16 « 17 « 18 « 19 « 20 « 21  22  23 » 24 » 25 » 26 » 27 » 28 » 29 » 30 » 31 » 32 » 33 » 34 »35

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2021/01/I.16.0-coperta.jpg?fit=570%2C474https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2021/01/I.16.0-coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorLa mijlocul secolului al VIII-lea Califatul Omeiad a fost zdruncinat de un război civil, cunoscut sub numele de „A treia Fitna”, terminat în 747 cu victoria lui Marwan II asupra diferiților rebeli și rivali. Cu toate acestea, autoritatea Omeiazilor nu a fost niciodată complet restabilită, iar războiul civil s-a...Pentru cei care știu să gândească singuri