Profetul Mahomed a murit oarecum neașteptat, fără urmaș pe linie masculină și fără a numi un succesor. A fost înmormântat la Moscheea Al-Masjid al-Nabawi din Medina.

Comunitatea de musulmani din Medina a fost pusă în situația să-și desemneze un calif (succesor) în locul profetului, care să fie și imam (lider spiritual) și emir (comandant, guvernator). Pentru această poziție a fost desemnat Abu Bakr, unul dintre primii însoțitori ai lui Mahomed și, prin fiica sa Aișa, socrul acestuia.

Alegerea lui Abu Bakr nu a întrunit o unanimitate de păreri astfel că cel puțin în primele șase luni de la preluarea califatului a avut destui oponenți, nu doar în rândul comunității din Mecca, ci mai ales în afara ei. Astfel, liderii unor triburi au solicitat autoritatea religioasă revendicând mantia profeției în modul în care o făcuse Mahomed, în timp ce triburi din centrul Arabiei au încercat să profite și să iasă de sub tutela noului stat islamic.

Abu Bakr a reacționat cu aplomb lansând o serie de campanii împotriva acestora, cunoscute sub numele colectiv de războaiele Ridda sau „Războaiele apostaziei”. Pentru a menține unitatea proaspătului califat Rașidun, pe lângă măsurile militare Abu Bakr a folosit și mijloace diplomatice. La fel ca Mohamed înaintea lui, el a folosit alianțe matrimoniale și stimulente financiare pentru a lega foști inamici de Califat. Astfel la sfârșitul războaielor, el a stabilit o hegemonie islamică în întreaga peninsulă arabă.

Având o armată formidabilă pentru timpurile respective, Califatul lui Abu Bakr devenise o amenințare reală pentru Imperiul Bizantin și cel Sasanid, deși ambele erau slăbite după îndelungatele campanii duse unul împotriva celuilalt. Probabil era doar o chestiune de timp până când una dintre cele două mari puteri vor da o lovitură preventivă tânărului califat. Așa a gândit probabil și Abu Bakr care a decis să acționeze primul, dar prudent, trimițând detașamente mici în zona Irakului și a Palestinei, unde au fost capturate mai multe orașe. În aceste acțiuni, principalul factor al succeselor a fost zelul luptătorilor musulmani, insuflat în mare parte de credința că luptă pentru pentru apărarea comunității și a credinței lor. Fervoarea religioasă a fost principalul factor care a întreținut multă vreme entuziasmul luptătorilor musulmani.

De la Constituția Medinei, elaborată de Mahomed, evreii și creștinii au continuat să-și folosească propriile legi și au avut proprii lor judecători, plătind în schimb un impozit pentru acest lucru. Banii colectați au fost folosiți pentru finanțarea războaielor care aduceau noi teritorii. De acestea creștinii și evreii au profitat dezvoltându-și activitatea de comerț, pe care statul Islamic îl încuraja, taxele fiind aplicate mai degrabă pe bogăție, nu pe comerț. La fel au procedat musulmanii și cu populația cucerită, dar au avut grijă ca aceste taxe să fie sub nivelul celor impuse de vechii stăpânitori bizantini și persani. În acest fel, populația non-musulmană a simțit Islamul ca o îmbunătățire a situației de până atunci și nu doar nu s-a împotrivit cuceritorilor, ba mulți chiar au îmbrățișat noua religie beneficiind în acest fel și trecerea de la plata jizyah-ului, la plata zakatului, mult mai mic în cuantum.

Abu Bakr a avut grijă ca la moartea sa, survenită în anul 634, să nu pună în pericol unitatea califatului și l-a numit drept succesor pe Omar, care va conduce califatul timp de zece ani, între 634 și 644, fondând practic Imperiul Islamic. În 637, Omar va lua o serie de măsuri care vor consolida statul islamic, organizând garnizoane militare, va efectua o reformă agrară, a introdus alocația pentru copii și pensiile pentru vârstnici.

În aceiași idee, Omar a înființat Bayt al-mal, o instituție socială pentru musulmanii și non-musulmanii săraci, vârstnici, orfani, văduve și persoane cu dizabilități, o instituție care va funcționa timp îndelungat.

În anii următori generalii săi au cucerit Siria și Palestina, Damascul și Ierusalimul, precum și importante teritorii din Imperiul Sasanid. Între 639-641 a anexat Egiptul iar între 640-644 a cucerit Irakul. Omar va muri însă asasinat de către un sclav persan.

La conducerea califatului va urma Osman, care, datorită tensiunilor acumulate în interiorul lumii arabe, s-a preocupat mai mult de prosperitatea economică și politica internă. A fost acuzat de nepotism și corupție, iar în cele din urmă a fost asasinat de către rebelii egipteni.

Într-o atmosferă tulbure și sub presiunea rebelilor, va fi desemnat noul calif în persoana lui Ali, vărul și ginerele profetului. Deși Ali va încerca să restabilească liniștea în califat, conflictele vor escalada. Muawiya, guvernatorul Siriei, un militar de excepție și creator al flotei musulmane, a solicitat pedepsirea asasinilor lui Osman. Ali nu se va dezice de susținătorii săi și astfel în cadrul islamului va începe un prim război civil, cunoscut în istorie drept „Prima Fitna”. În cele din urmă, în 661, Ali va fi asasinat în timpul rugǎciunii în moscheea din Kufa (Irak), acolo unde mutase capitala califatului…

Astfel se încheia istoria califatului Rașidun, condus de „califii bine călăuziți”, o perioadă în care a fost redactat în scris Coranul, cartea sfântă a religiei islamice.

Se spune că după victoria câștigată cu cu mari sacrificii asupra lui Musaylimah în bătălia de la Yamama din 632, Omar a constatat că aproximativ cinci sute dintre hafizi – musulmanii care memoraseră Coranul, au fost uciși. Temându-se că profețiile lui Mahomed ar putea să fie pierdute sau corupte, Omar a cerut lui Abu Bakr să autorizeze compilarea și păstrarea scripturilor în formată scrisă. Califul a ezitat inițial dar în cele din urmă a cedat și l-a însărcinat pe Zayd ibn Thabit, care fusese anterior secretar al lui Mahomed, de a aduna versurile coranice împrăștiate, înscrise pe diferite suporturi, inclusiv pe oase, frunze de palmier, bucăți de piele, tăblițe de piatră și „din inimile oamenilor”.

Lucrarea colectată a fost transcrisă pe foi și verificată prin comparație cu memorizatorii Coranului. Codexul terminat, numit Mus’haf, a fost prezentat lui Abu Bakr, care înainte de moartea sa, l-a lăsat moștenire succesorului său Omar. La moartea lui Omar, Mus’haf a fost lăsat în grija fiicei sale Hafsa, care fusese una dintre soțiile lui Mahomed. Acest volum, împrumutat de la Hafsa, a stat la baza Coranului scris în timpul lui Osman, și la ordinul acestuia, o scriere considerată a fi textul definitiv al Coranului cel relevat lui Mahomed de către Allah.

Episodul: 1 « 2 « 3 « 4 « 5  6  7 » 8» 9 » 10 » 11 » 12 » 13 » 14 » 15 » 16 » 17 » 18 » 19 » 20 » 21 » 22 » 23 » 24 » 25 » 26 » 27 » 28 » 29 » 30 » 31 » 32 » 33 » 34 »35

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2020/11/I.6.0-coperta.jpg?fit=468%2C472https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2020/11/I.6.0-coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorProfetul Mahomed a murit oarecum neașteptat, fără urmaș pe linie masculină și fără a numi un succesor. A fost înmormântat la Moscheea Al-Masjid al-Nabawi din Medina. Comunitatea de musulmani din Medina a fost pusă în situația să-și desemneze un calif (succesor) în locul profetului, care să fie și imam (lider...Pentru cei care știu să gândească singuri