Istoria ateismului (18) – Ateismul în secolul XX
În secolul al XX-lea ateismul a cunoscut o evoluţie marcată în general de evenimentele istorice la nivel de stat, dar el a fost cultivat şi de către personalităţile timpului.
Sigismund Schlomo Freud (1856 – 1939) a fost neurolog austriac și fondatorul psihanalizei, o metodă clinică pentru tratarea psihopatologiei prin dialogul dintre un pacient și un psihanalist. Legat de divinitate el va afirma: „Ar fi foarte frumos dacă ar exista un Dumnezeu care a creat lumea şi care a fost o forţă benevolentă, dacă ar exista o ordine morală în Univers şi viaţă după moarte; dar este frapant faptul că toate acestea sunt exact ceea ce suntem obligaţi să ne dorim” sau „Religia este comparabilă cu o nevroză a copilăriei” ori „Religia este o iluzie şi îşi derivă puterea din faptul că se potriveşte cu dorinţele noastre instinctuale”.
Albert Einstein (1879-1955) a devenit faimos ca fizician, domeniu în care, în 1921, a primit Premiul Nobel „pentru serviciile sale aduse fizicii teoretice și mai ales pentru descoperirea legii efectului fotoelectric”. Savantul a avut însă o activitate complexă şi sunt interesant de cunoscut opiniile politice ale lui Albert Einstein și opiniile sale religioase și filozofice.
Cu multe ocazii Einstein a vorbit despre perspectiva sa spirituală într-o gamă largă de scrieri și interviuri originale. El a declarat că avea simpatie pentru zeul panteist impersonal al filosofiei lui Baruch Spinoza. El nu credea într-un zeu personal, descris în principal de religiile avraamice, care se preocupă de soarta și acțiunile ființelor umane, concepție pe care a descris-o ca fiind naivă. El și-a nuanțat poziția afirmând că „nu sunt ateu”, preferând să se numească agnostic sau „necredincios profund religios”. Când a fost întrebat dacă crede în Viața de Apoi, Einstein a răspuns: „Nu. Și o viață îmi este suficientă”.
Einstein era afiliat în primul rând cu grupuri non-religioase umaniste și de cultură etică. A fost în consiliul consultativ al „First Humanist Society” din New York și a fost asociat onorific al „Rationalist Association”. El a declarat că ideea de cultură etică întruchipează concepția sa personală despre ceea ce este cel mai valoros și mai durabil în idealismul religios. El a observat: „Fără cultură etică nu există mântuire pentru umanitate”.
Într-o scrisoare în limba germană către filosoful Eric Gutkind, datată 3 ianuarie 1954, Einstein a scris: „Pentru mine religia evreiască ca toate celelalte religii este o încarnare a celor mai puerile superstiții. Iar poporul evreu căruia îi aparțin cu bucurie și cu a cărui mentalitate am o profundă afinitate nu au o calitate diferită pentru mine decât toți ceilalți oameni. … Nu pot vedea nimic „ales” despre ei”.
Linus Carl Pauling (1901–1994) un savant considerat de către New Scientist între primii cei mai mari 20 de oameni de știință din toate timpurile, dublu laureat al Premiului Nobel, pentru chimie în 1954 şi pentru pace în 1962, a evitat discuţiile religioase în public. Abia cu doi ani înainte de moartea sa, într-un dialog publicat cu filosoful budist Daisaku Ikeda, Pauling și-a declarat public ateismul precizând: „Eu nu sunt, totuși, militant în ateismul meu. Marele fizician teoretic englez Paul Dirac este un ateist militant. Presupun că este interesat să se certe despre existența lui Dumnezeu. Eu nu sunt. S-a spus odată că nu există Dumnezeu și Dirac este profetul său”. Această ultimă remarcă făcea referire la o discuţie din 1927, despre opiniile lui Enstein şi ale lui Planck privitoare la religie, conversaţie purtată între Wolfgang Pauli, Werner Heisenberg și Dirac. În acest contex, Pauli, crescut ca un bun catolic, a făcut remarca respectivă. În public nici Dirac nu s-a angajat să aibă o viziune certă despre existenţa lui Dumnezeu, dar a încercat să calculeze posibilitățile de a răspunde științific la întrebare. Rezultatul estimat pentru existenţa lui Dumnezeu a fost de 10 – 100…
William Montgomery Brown (1855–1937) în tinereţe şi-a propus să-şi consacre viaţa slujirii lui Dumnezeu şi în 1883 a devenit vicar al Bisericii Grace din Galion, Ohio. În 1898 a fost consacrat episcop asistent al Arkansasului și tot în acelaşi an a primit titlul de doctor în teologie. Mai târziu însă Brown a început să citească şi altceva decât Biblia, printre care şi scrierile lui Charles Darwin sau Karl Marx, care promovau o viziune materialistă asupra lumii. Doi ani mai târziu, în iulie 1913, Brown și-a anunțat „convertirea în știință”. El a scris episcopilor Episcopiei informându-i despre noua sa poziție, respingându-l pe Iisus cel istoric. „Nu mai cred într-un Dumnezeu personal, nici într-o creație de șase zile, nici într-un cer și un iad literal”.
Această poziţie a clericului american a dus între anii 1924 şi 1925, la un proces de erezie intentat de către Casa Episcopilor. Astfel Brown a devenit probabil primul episcop care a fost judecat pentru erezie de la Reformă încoace, în orice caz primul din America care a fost destituit pentru învățături eretice. În timpul procesului, Brown a încercat să le demonstreze colegilor săi episcopi că nu credeau într-o interpretare strictă a Bibliei mai mult decât el. Cu toate acestea, el a fost destituit și excomunicat. Până la verdictul final, lui Brown i s-a oferit un loc atât în Biserica Ortodoxă Rusă din America cât și în Biserica Veche Catolică, pentru care a şi optat.
Episcopul nu s-a dezis de convingerile sale anterioare, ba mai mult, la vârsta de 71 de ani a susţinut că şi-a găsit adevărata chemare şi a început să țină cursuri cu tentă marxistă pentru clasa muncitoare. În paralel, până la moartea sa, la vârsta de 82 de ani, a scris o mai mare varietate de cărți în care şi-a expus credinţa.
Will Durant (1885 – 1981) a fost un scriitor american, istoric și filozof care a devenit cunoscut pentru lucrarea Povestea Civilizaţiei, lucrare în 11 volume scrise în colaborare cu soția sa și publicate între 1935 și 1975. În lucrarea sa, Durant urmăreşte şi influenţa religiei în civilizaţia umană şi îşi exprimă concluziile, nu neapărat convingerile sale.
Într-un articol din 1927, concluzionează în privinţa contradicţiei despre reconcilierea religiei și darwinismul: „În ceea ce privește armonizarea teoriei evoluției cu relatarea biblică a creației, nu cred că se poate face și nu văd de ce ar trebui să fie. Povestea Genezei este frumoasă și profund semnificativă ca simbolism: nu există motive întemeiate să o torturăm în conformitate cu teoria modernă”.
Mai târziu, în 1967, el va se confesează: „Nu va trebui să vi se spună, acum, că sunt un sceptic teologic, care nu crede în Dumnezeul războinic al evreilor și nici în Dumnezeul pedepsitor și răsplătitor al creștinilor. Văd multe dovezi ale ordinii în univers, dar și multe condiții care par a fi dezordonate, cum ar fi capriciile nesăbuite ale meteorilor sau abaterile arogante ale orbitelor planetare de la căile pe care le-ar fi cerut geometria noastră”.
Isaac Asimov (1920–1992) a fost un scriitor american şi profesor de biochimie la Universitatea din Boston. A fost cunoscut pentru operele sale de science fiction și știință populară. Asimov a fost un scriitor prolific, scriind sau editând peste 500 de cărți.
Asimov era ateu, umanist și raționalist, arătându-se frecvent împotriva credințelor superstițioase și pseudo-științifice, dar nu a încercat să intre în polemici pe aceste teme iar într-un interviu din 1982 despre credinţa sa, explică: „Sunt ateu… Mi-a luat mult timp s-o spun. Sunt ateu de ani și ani, dar cumva am simțit că nu este respectabil din punct de vedere intelectual să spun asta… Cumva, era mai bine să spunem că cineva este umanist sau agnostic. În cele din urmă am decis că sunt o creatură a emoției, precum și a rațiunii. Emoțional sunt ateu. Nu am dovezi care să demonstreze că Dumnezeu nu există, dar bănuiesc atât de tare că nu, că nu vreau să-mi pierd timpul”. Despre acest subiect Asimov mai susţinea că o glumă bună despre Dumnezeu, Satana, Rai, Iad sau alte subiecte religioase, poate lămuri mai cu folos şi poate da de gândit mai mult decât ore întregi de discuții filosofice.
Convingerile religioase ale lui Asimov s-au format încă din timpul tinereţii. În timpul copilăriei sale, tatăl și mama lui au respectat tradițiile iudaismului ortodox, astfel a luat contact cu Tora evreiască, al cărei studiu l-a dus la concluzia că de fapt reprezintă doar mitologia ebraică în același mod în care Iliada a înregistrat mitologia greacă.
În ultimul său volum de autobiografie, Asimov a scris: „Cred că ar prefera un ateu cinstit și drept unui predicator al cărui fiecare cuvânt este Dumnezeu, Dumnezeu, Dumnezeu și a cărui faptă este urâtă, urâtă, urâtă”. Cam aceiaşi afirmaţie o va face şi Papa Francisc în secolul XXI…
Ateismul se va afirma şi în alte zone ale lumii. În statele cu regimuri comuniste asiatice, el va fi favorizat de ideologia marxistă a guvernelor.
În 1949, China a devenit un stat comunist sub conducerea lui Mao Zedong. În perioada următoare au fost închise școli religioase și instituții sociale cu caracter religios. Misionarii străini expulzați și practicile religioase locale descurajate, dar nu interzise. De fapt a aceste acţiuni anti-religioase ale regimului s-au îndreptat asupra cultelor religioase străine, precum creştinismul sau islamismul, care au fost considerate o amenințare la ordinea ordinea socială. Vechile culte chinezeşti precum confucianismul, taoismul şi chiar budismul au continuat să persiste. Doar budismul tibetan a fost suprimat începând din 1959, dar asta din cauza promovării unei idei separatiste sub umbrela religiei. În scopul eradicării budismului tibetan, în 1999 s-a lansat o acțiune pentru promovarea ateismului în Tibet, guvernul chinez susţinând că această campanie declarând că este „deosebit de importantă pentru Tibet, deoarece ateismul joacă un rol extrem de important în promovarea construcției economice, a progresului social și a civilizației spirituale socialiste în regiunea”.
În timpul Revoluției Culturale, începând din 1966, s-a anunţat o luptă împotriva celor „patru bătrâni”: idei vechi, obiceiuri, cultură și rituri religioase, care însă nu au fost niciodată definite în mod explicit.
Astăzi China recunoaște în mod oficial cinci religii: budism, taoism, catolicism (independent de Vatican), vechea minoritate islamică şi protestantismul, dar este acceptat şi confucianismul precum și religia populară chineză, practic non-teistă.
De fapt şi budismul, taoismul şi confucianismul nu sunt de fapt religii ci filozofii vag teiste, deci „lupta” comuniştilor chinezi pentru impunerea ateismului pare mai mult declarativă. Sondaje efectuate privind situaţia religiei de azi în China sunt edificatoare, arătând 73,56% din populaţie fără religie sau care practică o religia populară.
În zona asiatică, mişcarea ateistă sau anti-religioasă este prezentă nu doar în țările cu regimuri marxiste, dar caracterul non-teist al religiilor asiatice face ca și ateismul din această zonă a lumii să îmbrace mai curând aspecte anti-religioase.
Episodul: 1 « 2 « 3 « 4 « 5 « 6 « 7 « 8 « 9 « 10 « 11 « 12 « 13 « 14 « 15 « 16 « 17 
18
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.