Coranul se deschide cu 1.Al-Fatiha – „Deschizătoarea”, practic o rugăciune închinată lui Allah.

Din perioada meccană vin și surele în care apar disputele cu politeiștii. Sura 6.Al-‘An’Am – „Vitele” seamănă mult cu tiradele unor „profeți-predicatori” de astăzi, care pot fi văzuți și auziți cocoţaţi pe băncile din parcuri. Prima dispută este privitoare la calitatea de adevărat profet a lui Mahomed. Pentru al ajuta în demonstrarea calităților sale, Allah îi trimite un verset-mărturie: „…Allah! El este Martor între mine și voi și mie mi-a fost revelat acest Coran. Pentru ca să vă previn pe voi…” (6:19) (Deci este clar și veridic…) Discursul profetului continuă cu avertismente, ameninţări şi multă retorică… Abia de la versetul 136 se revine oarecum, la subiectul surei, sub forma unei dispute cu meccanii politeişti… Oricum, religia adevărată este religia lui Avraam (6:161) și cu asta basta!

Cea mai lungă sură meccană (206 versete) este 7.Surat Al -‘A’Raf – „Creste de Ziduri”. Începutul surei prezintă cererea de supunere a oamenilor în faţa lui Allah şi a profeţilor.

Apare episodul „Adam şi Eva în Rai” (v.19-26)…De aici începe o dizertaţie privitoare la respectarea poruncilor lui Allah şi la semnele sale interpretate de profeţi, apoi se trece la tabloul Raiului – Jannah şi a Iadului. Cu acest prilej (v.46) apare și „zidul dintre Rai și Iad”, pe care stau cei asupra cărora Allah nu s-a hotărât de ce parte să-i așeze. (Este un fel de Purgatoriu creștin). Ca paranteză privind la interdicțiile date de Allah, acum (v.31) parcă acesta le-ar permite credincioșilor să bea câte puțin alcool, dar să nu întreacă măsura. (Mai încolo se răzgândește… În termeni islamici „abrogă”. E dreptul divin…).

În a doua jumătate a surei și până în final, urmează iar fragmente de povestiri biblice, fiecare însoțită de avertismente și amenințările corespunzătoare, pigmentate cu îndemnuri care îi vizează de astă dată pe evreii căzuți în păcat și, de aici, necesitatea Coranului şi preamărirea lui Allah.

În perioada meccană, povestirile biblice apar frecvent. După titlu, 10.Surat Yunus (109 versete) ar trebui să fie povestea lui Iona, considerat profetul „neamului din Ninive”, dar această poveste începe abia cu versetul 98. Până atunci este preamărit Allah, care a făcut Soarele și Luna, sunt înșirate deja obișnuitele avertismente și amenințări când se ajunge iar la Moise (v.71). Ca fapt divers, versetele 40, 94 şi 95 i-au fost revelate lui Mahomed la Medina…

În același stil urmează 11.Surat Hud și 12.Surat Yusuf, care începe cu „Noi l-am pogorât un Coran arab, poate că voi veți pricepe! Noi îți vom povesti cea mai frumoasă istorie…” (12:2-3). De fapt, Allah face un ultim efort de a aduce omenirea pe calea cea bună… (Toţi dumnezeii fac la fel…)

Urmează apoi 14.Surat Ibrahim, ce se anunță o poveste despre profetul biblic Avraam, dar Mahomed se lasă dus de val şi povestea este amânată pentru sura următoare. Din sura 14 aflăm însă că: „Noi nu am trimis nici un profet decât cu limba neamului său…” (14:4). (Cu alte cuvinte, nu cunoști limba, nu ai parte de mântuire…). În 15.Surat Al-Hijr, bineînțeles după o lungă introducere, este reluată  povestea lui Avraam, care începe abia de la jumătatea discursului (v.51) dar alunecă repede la episodul nimicirii neamului lui Lot. Se continuă şi povestea locuitorilor din Al-Ayka, pedepsiţi tot atunci, iar din versetul 80 apar ameninţaţi şi locuitorii din Al-Hijr, care îşi scobeau case în munţi…

16.Surat An-Nahl – „Albinele” se derulează cu laude, ameninţări, avertismente şi îndemnuri la preamărirea lui Allah, amestecate cu strigăte împotriva idolilor, cu Lumea de Apoi, cu trimişii către neamuri, cel mai important fiind Mahomed…

Suntem asiguraţi că Allah este cel mai tare, deoarece: „Allah pogoară din cer apa” (v.65), „Noi vă dăm să beți din ceea ce se află în burțile lor [ale vacilor], între murdărie și sânge: un lapte curat…” (v.66), „[Allah dă] roadele curmalilor și ale viței de vie [din care] luați băutura îmbătătoare și venit bun” (v.67).  Apoi tot Allah a revelat albinelor: „Faceți-vă case în munți, în pomi și în ceea ce ei făuresc… [albine] din burțile [cărora] iese o băutură cu felurite culori, în care este o leac pentru oamenii.” (v.68-69). (Dacă revelația lui Allah către albine mai este cum este, problema cu „băutura îmbătătoare” e cam perversă.) Dacă cu toate aceste dovezi lumea irefutabile lumea este încă necredincioasă, vin şi dovezile supreme: „Allah v-a scos pe voi din pântecele mamelor voastre, fără ca voi să aveți știre de ceva…” (v.78) (Aici pe post de moașă comunală). Şi mai este o dovadă: „…păsările supuse din văzduhul cerului, pe care nimeni nu le ține [în aer] decât numai Allah” (v.79). De fapt, Allah a făcut totul pentru oameni și ei…Nimic!

În final, Mahomed se pare că a aflat de un profet rival, un tânăr creştin din Mekka, „dar limba aceluia spre care arată ei este străină, în vreme ce aceasta este o limbă arabă limpede.” (v.103). (Doar araba este limba care mântuiește…).

Tot la Mecca a fost revelată și 17.Surat Al-‘Isra cunoscută sub numele de „Sura Călătoriei de peste noapte”, care evocă o călătorie nocturnă de la moscheea Al-Haram din Mecca, la moscheea Al-Aqsa din Ierusalim – prima „qibla” pentru musulmani. Începutul surei dă prilejul unei previziuni sugerată de Allah: „Noi am vestit fiilor lui Israel în Carte. Voi veţi aduce stricăciune pe pământ de două ori și vă veți ridica cu mare nelegiuire! Când va veni timpul primei dintre cele două, Noi vom trimite împotriva voastră robi de-ai Noștri…” (v.4-5). Cele două prevestiri sunt distrugerea Templului de către babilonienii lui Nabucodonosor în 586 î.e.n. şi distrugerea Ierusalimului de către Titus, în anul 70 e.n. Cum versetele revelate lui Mahomed sunt din jurul anului 620 e.n., este clar că evenimentele prevestite de către Allah s-au împlinit după cuvântul sfânt… (Allah putea să facă și alte prevestiri istorice dar, fie nu avea datele necesare, fie arabii nu știau de ele…).

 

 

Cu același rol moralizator a fost revelată 18.Surat Al-Kahf – „Peştera”, o revelație care adună în ea mai multe povestiri care se doresc cu tâlc… Povești biblice se regăsesc și în surele următoare: 19.Maryam (mama lui Iisus) și 20.Ta-Ha, care îl are drept erou principal pe Moise.

21.Surat Al-‘Anbiya’ face referiri la o serie de virtuţi ale unor profeţi, pornind de la acuza adusă lui Mahomed: „Sunt vise încurcate! El le-a plăsmuit! El este mai degrabă un poet! Să ne aducă o minune, așa cum au fost trimiși cei de mai înainte!” (v.5). Minunea adusă drept dovadă de către Mahomed este prezentată a fi Coranul. (Acuza că profetul ar fi un poet nu pare lipsită de substanță. Citind Coranul nu poate să nu te frapeze numeroasele pasaje strict poetice, unele cu imagini chiar remarcabile.).

În surele meccane, repetiția este mama învățăturii. 23.Surat Al-Mu’Minun – „Sura Drept-credincioşilor”, în 118 versete, sunt expuse aceleași idei și chiar imagini, ca în precedentele: facerea cerului, pământului și a omului, Noe și Moise cu aceleași povești, Coranul special pentru arabi, Allah unic… Singura noutate este interdicția ca un drept-credincios să întrețină relații sexuale „afară de soațele lor și de aceea ce stăpânesc mâinile lor drepte, căci pentru aceasta nu sunt învinuiți…” (v.6). (Deci un adevărat credincios trebuie să se mărginească la câte soții are și mai poate apela la sclavele din posesie…).

25.Surat Al-Furqan – „Îndreptarul” este dedicată Coranului, cel care trebuie urmat. E drept că până la data respectivă nu exista decât o parte din el iar lumea nu-i prea știa conținutul, ba unii chiar se întreabă:  „…De ce nu i-a fost trimis Coranul dintr-o singură dată?…” (v.32). Profetul nu are răspuns așa că trece la vechii profeţi şi nimicirea unor neamuri care nu i-au crezut… Bate apa în piuă… și concluzionează: „Crede în Allah şi Trimis”.

Următoarele sure: 26.Surat Aş-Şu’Ara, 27.Surat An-Naml și 28.Surat Al-Qasas încep cam la fel: „Ta, Sin, Mim. Acestea sunt versetele Cărții celei limpezi.” (Pe undeva enunțul pare ilustrativ…). Prima sură debutează cu re-reluarea poveștii lui Moise, dar de data aceasta într-un ritm alert, cu versuri scurte și sacadate. Imediat, Mahomed primește porunca: „Recită-le lor istoria lui Avraam.” (v.69). Profetul se conformează, dar din prea mult zel, îl ia în vizor și pe Noe – un erou preferat. (Noe are dedicată și o întreagă sură 71.Surat Nuh). Sunt menţionaţi vechii zei, veneraţi de neamul lui Noe şi de cei din Mecca: Wadd, Suwa, Yaguth, Ya’uq şi Nasr.

Către final Allah simte nevoia de a face iar deosebirea între poeți și profeți: „Cât despre poeți, pe ei îi urmează cei aflați în rătăcire.” (v.224). Problema reapare în 37.Surat As-Saffat „Să-i părăsim noi pe zeii noştri pentru un poet nebun?” (37:36), dar tot în aceiași sură Mohamed declamă: „Şi nu vor avea lângă ei fete neprihănite, cu priviri scurte şi cu ochi mari, frumoşi, / Semănând cu nişte ouă păstrate cu grijă.” (v.48-49). (Este cu adevărat poezie!). 27.Surat An-Naml – „Sura Furnicilor” pornește cu importanța Coranului, care ține până la v.9 apoi, normal, se trece la Moise, se ajunge la David și Solomon, apare și regina din Saba, care datorită lui Solomon se va închina lui Allah. (v.22-44). Sunt luați la rând toți ceilalți profeți de dinaintea lui Mahomed. 28.Surat Al-Qasas – „Sura Poveştilor” este chiar ce spune titlul, nelipsind cea a lui Moise.

De fapt și 29. Surat Al-‘Ankabut – „Sura Păianjenului”, după introducerea de rigoare înșiră povești biblice până către final, când Mahomed devine eroul principal în calitate de primitor al Coranului, cea mai mare minune: „Şi tu [Mahomed] nu ai citit mai înainte de ea [Coranul] nici o altă carte şi nici nu ai scris-o cu dreapta ta [fiindcă era neştiutor de carte]. Atunci s-ar fi îndoit cei care tăgăduiesc Adevărul.” (v.48). „De ce nu i se trimit lui minuni de la Domnul Său?” (v.50)… „…minunile sunt numai la Allah…” (v.50)… „Oare nu le este de ajuns că Noi ţi-am trimis ţie Cartea care le este recitată?…” (v.51). „Allah este de ajuns ca martor între mine şi voi!…” (v.52).

În 30.Surat Ar-Rum – „Romanii” (Imperiul Bizantin) apare o prevestire istorică folosită pentru a aborda problema Vieții de Apoi, cu amenințările și promisiunile de rigoare. „Allah este Cel care v-a creat pe voi, apoi v-a dat vouă cele de trebuinţă, apoi vă face să muriţi, apoi vă readuce pe voi la viaţă. Oare se află printre asociaţii voştri cineva care să facă ceva din acestea?…” (v.40).

La Mecca, ca un politician care se respectă, se pare că Mahomed ținea discursuri dese, în care își expunea ideile și-și susținea crezul. Aceste idei nu erau foarte multe și în consecință, nici discursurile profetului nu au fost prea variate. În cea mai mare parte a lor ele respectau un șablon: laudă lui Allah cel unic, exemple biblice cunoscute publicului, o idee sau părere personală care de fapt era esența discursului, urmată de amenințări și promisiuni din partea lui Allah.

Cam așa pot să fie categorisite 31.Surat Luqman, 32.Surat As-Sajda – „Prosternarea”, 34.Surat Saba’, 35.Surat Fatir – „Creatorul”, 36.Surat Ya-Sin, 37.Surat As-Saffat sau 38.Surat Sad. În sura 39.Surat Az-Zumar – „Sura Cetelor” este recunoscută acestă reluare a temelor și repetiția continuă a unor idei: „Allah a trimis vestea cea mai frumoasă, ca o Carte [în care unele versete] se aseamănă și se repetă.” (v.23).

Și următoarele sure sunt croite pe același calapod. 40.Surat Ghafir combate politeismul creștinilor, care slăvesc trei zei în „Sfânta Treime”, 41.Surat Fussilat povestește facerea lumii după model biblic, iar 42.Surat Aş-Şura pare că afirmă conceptul „Crede şi nu cerceta!”

În 43.Surat Az-Zukhruf – „Podoabele de aur” în veșnica dispută despre supremația unui profet, apare o „înțepătură” la adresa lui Moise: „Oare nu sunt eu mai bun decât acesta care este umilit şi abia de poate grăi?” (v.52). Vorbele sunt puse în gura lui Faraon, dar este evident că Mahomed vorbea mult mai bine decât profetul israelit… La Moise ajunge și 44.Surat Ad-Dukhan – „Fumul” deși revelația a apărut după o secetă asupra qurayşilor. Se pare că aceștia ar fi promis trecerea la islam în cazul în care ar fi plouat, dar după ploaie, şi-au păstrat vechea credinţă… Această supărare se reflectă și în 45.Surat Al-JathiyaIar dacă ştie ceva din versetele Noastre, el le ia în râs…” (v.9) iar în 46.Surat Al-‘Ahqaf – „Dune de nisip”, este dat exemplul pozitiv al unui oarecare Abd Allah ben Sallam, iudeu convertit la islam. (Interesant cum Allah a aflat atât de repede de el și imediat l-a promovat în sfânta carte.).

În încercarea de-a promova credința în Allah, profetul laudă lucrarea acestuia în 50.Surat Qaf: „Oare nu se uită ei spre cerul de deasupra lor cum l-am înălţat Noi şi l-am înfrumuseţat şi cum nu are el nici un fel de crăpături?” (50:6) după care trece la enumerarea neamurilor distruse de Allah pentru necredința lor: Noe, locuitorii din Ar-Rass, Thamud, Ad, Faraon, fraţii lui Lot, Al-Ayka şi neamul lui Tubba (titlu purtat de regii regatului sud-arabic Himyar, sec IV-V e.n.). Pentru necredința lor urmează să fie pedepsiți și meccani în 51.Surat Adh-Dhariyat sau 52.Surat At-Tur.

Pentru a combate politeismul, în 53.Surat An-Najm – „Steaua”, apar câteva versete care au ridicat probleme islamiștilor, căci Mahomed afirmă: „Stăpânul înţelepciunii care i s-a arătat cu înfăţişarea sa adevărată” (v.6) „Și i-a revelat Robului său ceea ce i-a fost revelat.” (v.10), apoi „Oare vă îndoiţi de ceea ce a văzut? / L-a mai văzut el la o altă coborâre / La Sidrat al- Muntaha” (v.12-14). Chiar dacă versetele anterioare doresc să nege existența zeităților locale „Aţi văzut voi pe Al-Lat şi pe Al-‘Uzza / Şi pe Manat, cea de a treia?” (v.19-20), faptul că Mahomed a văzut pe „Domnul său” este o blasfemie!

O dovadă a puterii divine de care dispune Mahomed, apare în primul verset din 54.Surat Al-Qamar – „Luna”: „Casul s-a apropiat și Luna s-a despicat.” (v.1). Nu se dau alte amănunte căci restul surei se ocupă de Ziua de Apoi, subiect tratat și de 56.Surat Al-Waqi’a apoi prelungit și în următoarele sure: 69.Surat Al-Haqqa, 70.Surat Al Ma’arij , 77.Surat Al-Mursalat – „Cele trimise” dar mai ales în 75.Surat Al-Qiyama – „Sura Învierii”, când se garantează faptul că Allah poate să reconstituie orice mort: „Noi nu vom aduna din nou oasele sale? / Ba da! Noi suntem în stare să potrivim la loc şi vârfurile degetelor sale!” (v.3-4) (Este un argument pentru cei ce ar fi puverizați de o explozie…).

Dintre surele meccane mai ar fi de amintit 68.Surat Al-Qalam în care se enunță că Mahomed nu este nebun, spune adevărul și numai ce i se revelează, dar mai ales, are cele mai alese însuşiri dintre toţi oamenii și la fel. 73.Surat Al-Muzammil (a treia în ordine cronologică) abordează problema rugăciunii pentru care ar trebui să te trezești și noaptea cu indicația: „recită Coranul cu glas tărăgănat şi limpede!” (v.4).

Către finalul Coranului, surele meccane devin tot mai scurte, cu acuze, blesteme, amenințarea cu judecata în Ziua de Apoi amestecate cu chemare spre Allah și promisiuni cu răsplata Raiului: „Dar voi alegeți viața din această lume, / Însă Viața de Apoi este mai bună și este dăinuitoare.” (87:16-17). Printre acestea se mai strecoară scurte fragmente moralizatoare: „Vai acelora care înșală la măsură, / Acela care, dacă li se măsoară de către [alți] oameni, voiesc măsură întreagă, / Însă atunci când ei măsoară și cântăresc, dau mai puțin!”. (83:1-4).

Tot spre final apare 111.Surat Al-Masad, o mostră de revelație divină: „Să piară mâinile lui Abu Lahab şi să piară şi el! / Averea lui să nu-i fie de nici un folos şi nici ce a agonisit! / Va arde în Focul cu flăcări, / Împreună cu muierea lui, aducătoare de vreascuri, / Care va avea la gâtul ei o funie de fire de [palmier]”. Sura apare în toată splendoarea ei dacă cititorul știe că Abu Lahab a fost un unchi al profetului, adversar al islamismului, iar nemernica „aruncătoare de vreascuri” era o mătușă a profetului, care iritată de discursurile nepotului, se răzbuna aruncând ramuri ce spini în fața casei iar pe întuneric, Mahomed călca pe ele pe când acesta se întorcea de la rugăciune… (Allah nu putea rămâne indiferent la supliciul la care era supus trimisul său…).

Episodul1 « 2 « 3 « 4 « 5 « 6 « 7 « 8  9  10 » 11 » 12 » 13 » 14 » 15 » 16 » 17 » 18 » 19 » 20 » 21 » 22 » 23 » 24 » 25 » 26 » 27 » 28 » 29 » 30 » 31 » 32 » 33 » 34 »35

http://liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2020/11/I.9a.0-coperta.jpghttp://liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2020/11/I.9a.0-coperta-150x150.jpgRaduistoria religiilorCoranul se deschide cu 1.Al-Fatiha - „Deschizătoarea”, practic o rugăciune închinată lui Allah. Din perioada meccană vin și surele în care apar disputele cu politeiștii. Sura 6.Al-‘An’Am - „Vitele” seamănă mult cu tiradele unor „profeți-predicatori” de astăzi, care pot fi văzuți și auziți cocoţaţi pe băncile din parcuri. Prima dispută...Pentru cei care știu să gândească singuri