Mitologia mesopotamiană şi motivul peştelui
Bazele mitologiei mesopotamiene au fost puse de către vechii sumerieni, care în anii 6500 î.e.n. s-au aşezat pe Valea Eufratului. Aceştia au dezvoltat o mitologie care avea la bază închinarea la forţele naturii iar prin personificarea acestora au apărut zeii. Zeii sumerieni au fost apoi preluaţi de toate popoarele semitice.
Zeul suprem în mitologia mesopotamiană a fost Anu, personificare a cerului care, împreună cu cei doi fiii ai săi: Enlil şi Enki, au format o triadă supremă.
Marele zeu Anu, fiind un zeu prea îndepărtat, a fost rareori venerat, în centrul adoraţiei mesopotamienilor stând fiului său Enlil, zeu al aerului, vânturilor şi al pământului, care în perioada akkadiană a fost înlocuit cu Inanna – „Regina cerului”.
Enki, celălalt membru al triadei divine, care avea în stăpânire cerul sudic, a fost zeul apelor şi al creaţiei având drept simbol peştele sau capra-peşte. Începând din jurul celui de-al doilea mileniu î.e.n., el a fost uneori reprezentat în scris prin ideograma numerică pentru cifra „40”, definit drept „numărul sacru”. (În această calitate, cifra 40 a devenit predominantă în Biblie).
Celor trei zei li se va alătura și zeiţa mamă Ninhursag care va deveni soţia lui Enki. Ei vor trăi în Dilmun, viitorul paradis biblic, vor crea oamenii şi animalele. Numele zeiţei Ninhursag înseamnă „mama tuturor celor vii“ un titlu dat mai târziu zeiţei hurrite Kheba, care în biblie a devenit Eva, prin intermediul ebraicului şi aramaicului Ḥawwah.
Poemul epic „Enki şi Ninhursag”, lămureşte şi alte povestiri biblice…
În Dilmun, zeiţa-mamă Ninhursag a făcut să răsară opt plante. Enki se grăbeşte însă să cunoască gustul fructelor, fapt care o înfurie pe zeiţa-mamă şi aceasta îl blestemă pe Enki şi îl sorteşte morţii. În cele din urmă, Ninhursag este înduplecată să-l ierte pe zeul aflat pe moarte şi, pentru a-l vindeca, ea crează opt divinităţi, pentru vindeca cele opt boli ale lui Enki. Această acţiune este descrisă sub forma unor dialoguri. Cel de al şaptelea dialog spune:
„ – Frate unde te doare?
– Coasta mă doare.
– Zeiţei Ninti i-am dat naştere pentru tine.”
În limba sumeriană „Nin-ti” înseamnă atât „Doamna coastei” cât şi „Doamna vieţii” sau „Doamna care dă viaţă”. Printr-o confuzie, în Biblie, din „coasta” lui Adam a luat naştere Eva – „Viaţa”…
Să mai notăm faptul că în unele sigilii, Enki este reprezentat jumătate om, jumătate şarpe…
Zeul sumerian este şi cel care are ideea facerii omului, din lut şi sânge, care urmează să le slujească zeilor. Acest prim om va fi Abgallu, mai cunoscut sub numele de Adapa, iar în Biblie drept Adam. Eroul sumerian considerat a fi primul om, va fi făcut de către Enki cu ajutorul zeiţei Nintu sau Ninhursag. Evenimentul este descris în poemul babilonean Enûma Eliš:
„Amestecă-ntr-un vas ţărâna
De la Capătul lumii adusă,
Chiar de deasupra lui Abzu
Şi modeleaz-o după formă. […]
Soarta celui nou-născut, e timpul s-o decizi;
Ninki va pune asupra lui un chip de zeu;
Iar ceea ce va fi el, va fi un om.” (Enuma Elish)
Enki îi dă lui Adapa înţelepciunea şi cunoaşterea tuturor lucrurilor, dar îl împiedică să mănânce din bucatele nemuririi oferite de marele zeu Anu, atunci când acesta îl aduce pe muritorul Adapa la el în ceruri. Astfel, Adapa este „aruncat” înapoi pe pământ, printre muritori, pentru ai învăţa scrisul, ştiinţele, tehnica, geometria, să construiască oraşe şi temple, să cultive cereale şi să recolteze fructe. (Este scenariul prelucrat de Biblie)…
O altă poveste a cărui erou este Enki este cea a potopului universal. Cel mai vechi text, scris în sumeriană, se găseşte pe o tabletă descoperită la Nippur, datată din jurul anului 1600 î.e.n. Povestea este apoi reluată şi în celelalte mitologii. Personajul sumerian care este salvat se numeşte Zi-ud-sura, în versiunea akkadiană este Atra-Hasis, în povestea lui Gilgamesh se numeşte Utnapishtim iar în Biblie devine Noe…
Legenda mesopotamiană, s-a păstrat în totalitate în varianta akkadiană şi spune că Enlil, regele zeilor, încearcă să elimine omenirea, a cărei zgomot îi deranjează odihna. El trimite succesiv seceta, foametea și ciuma pentru a elimina omenirea, dar Enki dejoacă planurile fratelui său. Atunci, Enlil pune la cale potopul, dar Enki îl avertizează pe Ata-Hasis vorbindu-i printr-un perete de stuf şi îl instruieşte cum să construiască o barcă pentru a-și salva familia și alte creaturi vii. Vine potopul apoi după şapte zeile eroul dă drumul unui corb şi unui porumbel în încercarea de-a afla dacă apele au scăzut. Enlil se supără dar Enki explică zeilor că este nedrept să fie pedepsiţi cei nevinovaţi.
Pentru a mări confuzia biblică, în imaginile legate de povestirile sumeriene apare şi zeul Ningishzidda, zeul agriculturii şi paznic al Raiului, reprezentat jumătate om, jumătate şarpe…
Biblia evreiască a fost influenţată de mitologia mesopotamiană şi în ceea ce priveşte şirul patriarhilor, care urmează consemnează listele unor regi legendari. Astfel în Kish, „după potop” este consemnată o listă cu 23 de regi, care au avut o domnie ce a variat între 1.500 şi 140 de ani. Al treisprezecelea rege din această listă a fost Etana, „păstorul care a urcat în ceruri”, aşa cum s-a întâmplat şi cu biblicul Enoh…
Mitologia mesopotamiană reţine două grupări de fiinţe de esenţă divină. Iniţial a fost grupul divinităţilor Anunnaki, cele mai puternice zeități ale panteonului, descendenții lui Anu și Ki, zeul cerurilor și zeița pământului, iar funcția lor principală este să decidă soarta umanității. Deși este neclar ce zeități au fost considerate membri ai grupului Anunnaki, se pare că acesta era format din şapte zei titulari: Anu, Enlil, Enki, Ninhursag, Nanna, Utu și Inanna.
Cele mai vechi consemnări ale termenului „Anunnaki” provin din inscripțiile scrise în timpul domniei lui Gudea (2144 – 2124 î.e.n.), dar peste timp acest grup şi-a pierdut importanţa fiecare cetate-stat întocmindu-şi propriul panteon cu alt zeu suprem modificând componenţa primară a grupului şi majorând numărul zeităţilor la douăsprezece, în concordanţă cu numărul constelaţiilor zodiacale.
Motivul peştelui apare în mitologia mesopotamiană odată cu cu Adapa sau Uanna, cunoscut mai târziu cu numele de Oannes. Ca „produs” al zeului Enki, Adapa este descris drept un om-peşte şi mai târziu drept un om îmbrăcat în peşte.
Primele informaţii scrise despre Adapa apar în povestea „Adapa și Vântul de Sud„, găsită fragmentar pe tăbliţe descoperite la Tell el-Amarna în Egipt, datate în sec. al XIV-lea î.e.n. Legenda lui Adapa a fost rescrisă în Babilon, în peroada Kassită, în jurul anilor 1.400 î.e.n., atunci când eroul apare sub numele de U-an, grecizat mai apoi în secolul al III î.e.n. de către Berossus, sub forma de Oannes.
Mitul lui Adapa a dus la apariţia unui alt grup de divinităţi reunte sub numele de Apkallu sau Abgal, între care se regăsesc: U-an-dugga, En-me-duga, En-me-galanna, En-me-buluga, An-enlilda şi Utu-abzu.
Apariţia acestor şapte sau chiar opt Apkallu a fost cauzată de multiplicarea lui Adapa, regele fiecărei cetăţi-stat având nevoie de un sfetnic înţelept, trimis sau reprezentant al zeilor pentru a-şi justifica acţiunile. Se spune ca Assur-Nasirpal, regele Asiriei între 883 şi 859 î.e.n., şi-a asigurat regimul tiranic prin „relaţii privilegiate cu Adapa”, cel care l-ar fi învăţat tot ceea ce era necesar pentru supravieţuirea poporului său…
Principalele informaţii despre aceste personaje provin de la scriitorul grec Berossus, un istoric şi astrolog, care a trăit în Babilonul erei elenistice, la începutul secolului al III-lea î.e.n. Între anii 290-278 î.e.n., el a scris pentru împăratul seleucid Antiochus I, „Babyloniaca”, o istorie a Babilonului. Timp de peste 1000 de ani, scrierea lui Berossus a fost sursă de informaţii pentru lucrările de istorie, astronomie, astrologie sau religie de mai târziu.
Pe baza informaţiilor din „Babyloniaca”, scriitorul creştin Eusebiu a căutat să compună o cronologie care să pună în acord lumea păgână şi cea creştină, în timp ce istoricul evreu Josephus a încercat să respingă acuzaţiile conform cărora, pe pământ au existat oameni mai vechi decât evrei.
Imaginile de pe sigiliile cilindrice sau din basoreliefurile mesopotamiene care îi reprezintă pa aceşti apkallu, sunt lămurite de scrierea lui Berossus. Astfel divinităţile costumate în peşte nu numai că au primit de la zei „fructul cunoaşterii” dar îl şi „împărtăşesc” oamenilor. Ei poartă poartă găleţi cu apă pentru purificare și binecuvântare, iar deseori efectuează exorcizări ai celor stăpâniţi de demoni.
În calitate de trimişi ai zeilor, aceşti apkallu vor fi mai târziu „echipaţi” cu aripi şi înfăţişaţi uneori cu chip de păsări, şi vor evolua în îngeri ca protectori, care nu ocroteau numai oamenii ci şi animalele şi natura.
Istoria îndelungată lui Adapa/Oannes şi a celorlalţi apkallu i-a fixat pe aceştia în memoria locuitorilor din Orientul Mijlociu şi nu numai suveranii din Mesopotamia, dar şi cei din Egipt şi din Grecia, i-au invocat într-un fel sau altul… Impactul acestora în mitologie s-a răsfrânt, mai mult sau mai puţin vizibil şi asupra creştinismului, poate chiar şi în faptul că Iisus a devenit „Marele peşte”. Nici ritualurile creştine nu au rămas indiferente şi astfel a apărut purificarea, binecuvântarea cu apă sfinţită şi împărtăşania, chiar dacă aceasta nu provenea din „Pomul cunoaşterii”…
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.