Civilizaţia Văii Indusului a fost prima mare civilizaţie urbană din Asia de Sud. Aceasta a atins punctul culminant de dezvoltare între 2.600 şi 1.900 î.e.n., perioadă cunoscută sub numele de Civilizaţia Harappa. Din punct de vedere geografic, civilizaţia Văii Indusului cuprinde un spaţiu vast, în care au fost identificate circa 1.000 de aşezări, pe teritoriul actual al Pakistanului, părţi din Afganistan şi o parte din India, la est de New Delhi şi în sud, până către Bombay. Între aşezările cercetate sunt cinci situri majore: Harappa, Mohenjo-daro, Dholavira, Ganeriwala şi Rakhigarhi.

De la această civilizaţie provin mii de tăbliţe şi sigilii, în principal din steatit, bine conservate, cu simboluri perfect lizibile. Se presupune că aceste simboluri ar fi o formă de scriere dar descifrarea „scrierii de pe Valea Indului” rămâne încă la nivel de ipoteze. Dificultatea descifrării este cauzată de trei obstacole majore. În primul rând, textele sunt foarte scurte, numărul mediu de simboluri de pe un astfel de sigiliu fiind doar de 5 semne. Cel mai lung text însumează 26 de semne. În al doilea rând, limba folosită este necunoscută şi, în fine, lipseşte măcat un text bilingv.

Între semnele „scrierii indusului”, chiar pe cele mai vechi tăbliţe, în câteva variante grafice apare şi „peştele”…

Mulţi cercetători văd în acest semn un „peşte” şi traduc astfel glifa respectivă mai ales că şi în alte alfabete ideografice, simbolul peştelui a avut acelaşi înţeles. Chiar şi litera greacă „alfa” în varianta minusculă, reproduce semnul peştelui. Probabil că în acest caz ortografia a fost inspirată de „Peştele Iisus” cel declarat „Alfa şi Omega”…

După sfârşitul Civilizaţiei Harappa, peştele pare să dispară dintre simbolurile indiene, dar el va reapărea odată cu budismul unde face parte dintre cele opt simboluri de bun augur. În budism, aceste opt simboluri reprezintă ofertele făcute de zei lui Buddha Shakyamuni imediat după ce acesta a obținut iluminarea. Grupări de opt simboluri aducătoare de noroc au fost însă folosite în India în timpuri mai vechi la ceremonii, cum ar fi o investitură sau o încoronare a unui rege.

Se pare că cei doi peşti adoptaţi de către budism au simbolizat iniţial cele două principale râuri sacre ale Indiei – Gange și Yamuna. În budism peștii simbolizează fericirea, fertilitatea și abundența. Aceste caracteristici au făcut ca în Noul Testament să apară episodul hrănirii celor cinci mii. Să notăm faptul că „peştişorul de aur” apare ca personaj benefic, cu forţe divine, şi în mitologia populară europeană.

Dacă în budism peştele este totuşi mai puţin vizibil, în hinduism el ocupă o poziţie importantă fiind primul dintre cele zece avatare ale lui Vishnu, numit în sanscrită „Matsya”, cuvânt care înseamnă chiar „peşte”.

Cele zece avatare, termen care ar echivala cu „reîncarnare”, diferă puţin de la o regiune la alta, dar în esenţă ele apar în ordinea: Matsya, KurmaVarahaNarasimha, VamanaParashuramaRamaKrișna, Buddha și Kalki. Buddha a fost inclus ca unul dintre avatarurile Vishnu între anii 330 și 550 e.n., la fel cum în islam Iisus va fi recunoscut drept penultimul profet al lui Allah.

Conform credințelor hinduse, Vishnu s-a reîncarnat în primele nouă avataruri, urmând să se reîncarneze ultima dată în Kalki, cel care va apare atunci când în lume va predomina haosul, răul și persecuția iar dharma a dispărut. Atunci marele zeu va reporni un alt ciclu de existență. Este o viziune similară Apocalipsei creștine…

Revenind la Matsya, el este ilustrat fie sub formă de peşte, fie cu trup uman și coadă de pește. Termenul apare în Rigveda iar Shatapatha Brahmana (1.8.1), scrisă între secolele VIII-VI î.e.n., cel mai vechi text existent care îl menţionează pe Matsya, nu face nici o mențiune despre Vishnu, ci identifică peștele cu divinitatea vedică Prajapati, apoi în perioada post-vedică el este alăturat lui Brahma și numai târziu el apare ca avatar al lui Vishnu.

Povestea lui Matsya este legată de mitul potopului universal, o legendă conform căreia Manu, legiuitor și rege strămoș, găseşte în apa pentru abluțiile sale un peştişor care îi cere protecţie promiţând la rândul lui că şi el îl va salva de o inundație iminentă. Manu va îngriji şi va creşte peştele, apoi îl va elibera în ocean. Peștele îi mulțumește, îi spune data marelui potop și îi cere lui Manu să construiască o barcă. Inundațiile devastatoare vin, iar Manu leagă barca de cornul peştelui iar acesta transportă barca cu Manu până la înălțimile munților din nord. După potop, Manu restabileşte viaţa prin austeritate și prin efectuarea de sacrificii.

 

Spre deosebire de povestea biblică care exprimă doar mânia lui Yahweh faţă de cei care nu-i respectă voinţa, povestea vedică este una în primul rând educativă, o parabolă. Cei mici şi cei slabi vor fi nimiciţi de cei mari și puternici și au nevoie de protecția dharmică – ordinea care face posibilă viața și universul, pentru a li se permite să-și atingă potențialul și, la rândul lor, să poată ajuta mai târziu.

Să mai remarcăm asemănarea dintre titulatura lui Vishnu de „Matsya” – salvatorul, cu cel al aşteptatului salvator sau mântuitor evreiesc „ Mashiah” de mai târziu, transcris „Mesia” în greacă…

Între avatarurile lui Vishnu, Krishna ocupă un loc special căci în unele școli filozofice hinduse el este interschimbabil cu Vishnu și chiar considerat zeul suprem. (Într-un fel acest lucru se întâmplă în creştinismul catolic, acolo unde Iisus este considerat dumnezeu.)

Cuvântul sanscrit Kṛṣṇa înseamnă „negru”, „întuneric” sau „albastru închis” şi din acest motiv zeul apare pictat în nuanţe albastru-închise.

Povestea naşterii lui Krishna merită puţină atenţie, căci este asemănătoare cu cea a naşterii zeului creştin.

Conform mitologiei indiene, Krishna s-a născut în data de 18 sau 21 iulie în anul 3.228 î.e.n., iar această dată este marcată de sărbătoarea Janmashtami. Este şi momentul astronomic în care Aldebaran, cea mai luminoasă stea din constelaţia Taurul, este în ascendent.

Krishna este fiul regelui Vasudeva şi a lui Devaki, verişoara crudului rege Kamsa, căruia i s-a prezis că va fi detronat de unul dintre copii lui Devaki. Drept urmare el va omorî unul câte unul pe toţi nepoţii săi. (Similar sunt ucişi copii din Palestina de către Irod sau copii zeiţei Rhea de către Kronos). Al optulea copil, Krishna, a fost salvat de către Vasudeva, care a traversat fluviul Yamuna şi a fugit în Gokula (Din nou similar cu fuga în Egipt din Noul Testament)…

În conformitate cu Bhagavata Purana, se sugerează că zeul Krishna s-a născut fără o uniune sexuală între părinţii săi ci printr-o „transmitere mentală” din mintea lui Vasudeva în măruntaiele mamei Devaki. (La fel s-a născut Iisus prin Sf.Duh)…

Legende legate de viaţa lui Krishna îi atribuie fapte miraculosae precum ridicarea dealului Govardhana pentru a proteja locuitorii din Vrindavana de ploile şi inundaţii devastatoare provocate de Indra. Mai apoi, Krishna va înfrunta demonul care a furat Vedele, şi în calitate de Mântuitor divin, salvează dharma care era amenințată.

Cu flautul său fermecat adună în jurul său turmele de vaci şi păstoriţele el fiind Govinda, adică „Marele păstor”, titlu pe care îl poartă şi Iisus…

În final, Krishna va fi ucis din greşală, în timp ce dormea, cu o săgeată trasă de vânătorul Jara, un scenariu repetat în mitologia greacă…

Mitologia indiană mai conservă un zeu-peşte, pe Jhulelal slăvit de populaţia sindhi. El a fost considerat un trimis al zeului vedic Varuna și a salvat oamenii sindhi de tiraniul Mirkshah convingându-l pe acesta că Dumnezeu este unul și el este comun tuturor.

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/09/13.2-Coperta.jpg?fit=335%2C421https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/09/13.2-Coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorCivilizaţia Văii Indusului a fost prima mare civilizaţie urbană din Asia de Sud. Aceasta a atins punctul culminant de dezvoltare între 2.600 şi 1.900 î.e.n., perioadă cunoscută sub numele de Civilizaţia Harappa. Din punct de vedere geografic, civilizaţia Văii Indusului cuprinde un spaţiu vast, în care au fost identificate...Pentru cei care știu să gândească singuri