Ca la toate religiile de natură indo-europeană şi la celţi este consemnată triada divină dar aici apare pregnant sub forma „Matroanelor”, o tripletă feminină omniprezentă nu doar în imaginile mitice galeze și irlandeze ci în tot nord-vestul Europei.

Această tripletă feminină, asociată în general cu maternitatea și fertilitatea, a existat însă şi în alte mitologii, sub diferite nume: Soarta, Eriniile, Graţiile, Morrígan, Horae-le, Nornele, etc. şi au apărut în basmele populare sub forma Ursitoarelor.

Zeiţe triple au existat şi în alte mitologii. În Egipt şi Canaan, sub forma unei singure divinităţi era venerată triada: AsherahAstarte și Anat în care, în vremea lui Rameses al III-lea, prima apare sub numele de Qetesh, Şi zeiţa romană Diana a fost venerată de la sfârșitul secolului al VI-lea î.e.n. ca diva triformis , „zeita cu trei forme” și de-a lungul timpului a fost confundată cu zeița grecească Hekate.

Motivul Matroanelor sau al Mamelor a fost preluat şi introdus în creştinism sub forma celor „Trei Marii” prezente la mormântul lui Iisus.

Triadele au influenţat şi imaginea zeiţelor celtice principale, precum Brigit sau Morrigan, ambele descrise uneori ca o singură fiinţă, alteori ca trei persoane diferite sau ca trei surori, precum triada EriuFódla și Banba, dar componenţa acestor triade diferă de la zonă la zonă. Şi zeiţa Sulevia, venerată în Galia, Marea Britanie și Spania apare sub forma celor trei mame..

Zeiţa Morrigan a fost asociată de regulă cu războiul şi soarta iar în această calitate este reprezentată sub formă de cioară. Probabil că de aici, cele trei „Matroane” celtice au fost întruchipate în cele trei păsări care apar alături de Tarvos Trigarnus, „Taurul cu trei păsări” sau cu zeul Esus. În alte artefacte celtice, zeul Cernunnos apare şi el reprezentat cu triplu cap, similar zeităţilor indiene, dar în iconografia galică mai există şi taurul cu trei coarne, expresie al aceluiaşi principiu al trinităţii.

Existenţa principiului trinităţii la celţi a născut simbolul celtic cunoscut sub numele de triquetra, devenit în timp simbol al trinităţii creştine.

Cel mai timpuriu exemplu a unei triquetra creştine apare pe o pagină dintr-o carte evanghelică,  aflată acum în biblioteca Catedralei din Durham și creată în nordul Marii Britanii în secolul al VII-lea.

Simbolul celtic apare sub forma a trei vesica piscis întrepătrunse  şi este similar cu simbolul lui Odin, numit valknut. Nodul de tip valknut cunoscut sub numele de „Nodul războinicilor” este compus din trei triunghiuri intercalate. Există mai multe ipoteze care încearcă să explice provenienţa simbolului, dar cel mai probabil la origine stă tripla zeiţă războinică Morrigan, triunghiurile valknutului reprezentând grafic ciocurile ciorilor care însoţesc zeiţa sau chiar reprezintă tripla zeiţă. O serie de artefacte descoperite în nordul european vin să întărească această ipoteză. Între acestea se numără piatra cunoscută sub numele de „Stora Hammar”, descoperită în insula Gotland şi care descrie scene mitologice şi religioase ce par legate de legenda lui Hildr. Acelaşi valknut este este prezent şi pe „Piatra de la Tängelgarda”, descoperită în aceiaşi zonă din Suedia.

Acelaşi nod apare pe o corabie vikingă de război, care s-a scufundat în fiordul Oslo, prin anii 815-820 şi a fost scoasă la lumină în anul 1904.

În nordul european triquetra apare şi sub forma înlănţuirii a trei elemente identificate de o serie de cercetători ca fiind trei coarne, deşi ele par mai mult a fi trei ciocuri caracteristice păsărilor din familia Gruidae, cele trei păsări care îi sunt alăturate lui Tarvos Trigarnus sau zeului Esus. Această formă de triquetra apare pe Piatra de la Funbo, ridicată în secolul al XI-lea, dar şi pe o monedă emisă de vikingul Anlaf Sihtricsson, cel care a condus Yorkul între anii 941- 44 și 948-52. În fine, o altă stelă vikingă cunoscută sub numele de „Snoldelev Stone”, descoperită în Danemarca şi care datează din sec.IX e.n., prezintă un tip de triquetra, identificată uneori drept o „svastică” cu trei braţe. Simbolul mai este numit şi „Coarnele lui Odin”. Deasupra acestuia se găseşte chiar o svastică în forma ei clasică.

Simbolul de pe Piatra Snoldelev pare a reprezenta trei cupe sub formă de corn, probabil legate de o legendă care îl are în prim-plan pe zeul Odin caz în care cele trei coarne sunt numite Óðrœrir, Boðn și Són. Această reprezentare este o formă intermediară între triquetra şi triskele, un alt simbol considerat emblematic pentru celţi.

Triskele este considerat astăzi un simbol celtic proeminent, unul dintre cele mai vechi simboluri irlandeze existente. Dacă grafica modernă este una uşor modificată, simbolul cunoscut şi sub numele de triskelion, este unul comun multor civilizaţii timpurii născut drept un simbol solar.

Cel mai vechi exemplar a fost identificat în Malta (4400-3600 î.e.n.), apoi apare pe faimosul mormânt megalitic de la Newgrange, construit în jurul anului 3200 î.e.n., pe vase miceneene, pe monedele din Lycia, din Pamphylia şi Pisidia. Deseori el apare ca o emblemă heraldică pe scuturile războinicilor de pe ceramica greacă. În cultura celtică, triskele a intrat abia după anul 500 î.e.n. În lumea celtică triskele a evoluat în funcţie de mitologiile locale şi de influenţele externe.

Un triskelion interesant apare pe piatra funerarăcunoscută sub numele de „Ormhäxan” sau „Şarpele Völva”, datată între anii 400 – 600 e.n., descoperită la Smiss pe insula Gotland. Pe stelă, triskelionul este format din trei şerpi înlănţuiţi care au capete de mistreţ, vultur şi lup. Mai interesant apare personajul de la bază, o divinitate cu doi şerpi în mâini, imagine care ne aduce în minte celebra „Zeiţă cu Şerpi” din Creta datată în jurul anilor 1600 î.e.n. sau chiar divinitatea de pe cazanul celtic Gundestrup, datat în sec. II î.e.n. Un personaj similar este identificat şi într-un basorelief de la biserica din Väte, tot de pe insula Gotland.

Interpretat astăzi diferit, triskele „celtic” a rămas în memoria ancestrală, fiind prezent drept simbol pe steagurile unor popoare de la Atlantic până în extremul Orient…

Prezenţa triskelului în orient nu trebuie să mire deoarece un alt simbol cunoscut drept celtic, similar cu triskele îşi are originea tocmai în China şi a venit în lumea celtică pe străvechiul „Drum al mătăsii”. Este vorba despre simbolul cunoscut sub numele de „Trei iepuri”, care apare iniţial în templele budiste din peşterile chineze în timpul dinastiei Sui, secolele VI şi VII e.n.

Iepurele a apărut în mitologia popoarelor ca o manifestare a zeităţilor lunare datorită faptului că urmărind suprafaţa Lunii pline, oamenii primitivi au identificat pe ea imaginea unui iepure. Acestă identificare s-a făcut mai întâi în China unde a fost alăturat în principal zeilor medicinii, apoi s-a răspândit şi în alte culturi asiatice, impunându-se în special în mitologia ugrică unde apare alăturat zeiţei Kaltes-Ekwa, o zeiță a lunii asociată cu luna aprilie, soţia zeului suprem Num-Torum, tatăl popoarelor ugre. De aici, zeul finlandez Hittavainen a devenit un zeu al iepurilor…

Aceaşi imagine a iepurelui de pe Lună a făcut ca el să fie alăturat unor zeităţi din alte zone ale Terrei. El apare ca simbol al zeului aztec al fertilităţii Ometotchtli şi tot în mitologia aztecă a născut grupul celor 400 de „iepurilor divini” – Centochon Totochtin. Independent de civilizaţia aztecă, iepurele apare la indigenii canadieni sub forma spiritului Nanabozho (Marele Iepure), participant la facerea lumii.

Dacă aceşti zei s-au pierdut, zeiţa germanică Ēostre sau Ostara, străveche zeitate a zorilor sărbătorită în luna aprilie, a rămas în memoria populară atât prin faptul că şi-a împrumutat numele pentru a desemna sărbătoarea învierii creştine, cât şi prin tradiţia „Iepuraşului de Paşte”.

Dacă zeiţa Ēostre a fost încreştinată împreună cu iepuraşul său, de ce nu s-ar fi încreştinat şi simbolul celor trei iepuri? Aşa se face că majoritatea reprezentărilor celor trei iepuri apar în biserici din Anglia, în special în regiunea Devon, în nordul Germaniei şi în biserici medievale din Franţa. Dacă astăzi creştinismul nu mai foloseşte acest simbol, în Evul Mediu el fusese încărcat cu o semnificaţie teologică creştină şi de aici popularitatea sa. Prima explicaţie ar fi asocierea cu Sfânta Treime. O altă explicaţie ar porni de la faptul că în acele timpuri se credea că iepurele este hermafrodit și putea să se reproducă fără pierderea virginității, fapt ce a condus la o asociere cu Fecioara Maria lucru observat într-o serie de manuscrise iluminate și în picturile nordice ale Fecioarei cu pruncul Iisus.

Interesant este faptul că rabinii evrei au descoperit şi ei că tripleta iepurilor face parte din religia iudaică, astfel că ea a fost adoptată şi introdusă în decorarea sinagogilor şi apare pe vechi pietre de mormânt, folosită similar crucii creştine…

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/08/12.4.8.jpg?fit=362%2C358https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/08/12.4.8.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorCa la toate religiile de natură indo-europeană şi la celţi este consemnată triada divină dar aici apare pregnant sub forma „Matroanelor”, o tripletă feminină omniprezentă nu doar în imaginile mitice galeze și irlandeze ci în tot nord-vestul Europei. Această tripletă feminină, asociată în general cu maternitatea și fertilitatea, a existat...Pentru cei care știu să gândească singuri