Istoria ateismului (15) – Ateismul şi religia în Italia lui Mussolini
Figura centrală a fascismului italian a fost Benito Mussolini (1883-1945), care deseori a fost identificat ca fiind ateu dar de fapt a fost mai curând un adversar al Bisericii…
Mussolini a fost crescut de o mamă catolică credincioasă și de un tată, fierar de meserie anticlerical şi cu credinţe socialiste. Mama sa l-a botezat în Biserica Romano-Catolică și și-a dus copiii la slujbe în fiecare duminică. Tatăl său nu a participat niciodată. Mussolini a considerat timpul petrecut la un internat religios drept o pedeapsă, a comparat experiența cu iadul și „a refuzat odată să meargă la Liturghia de dimineață și a trebuit să fie târât acolo cu forța”.
Mussolini a devenit anticlerical ca tatăl său. În tinerețe, el „s-a proclamat ateist și a încercat de mai multe ori să șocheze audiența, chemându-l pe Dumnezeu să-l lovească de moarte”. El credea că știința dovedise că nu există zei și că Iisus cel istoric era ignorant și nebun. El a considerat religia o boală a psihicului și a acuzat creștinismul că promovează resemnarea și lașitatea. Din filozofia lui Nietzsche, Mussolini a adoptat conceptul de „supraom”, care l-a sfidat atât pe Dumnezeu, cât și masa, care a disprețuit egalitarismul și democrația, i-a văzut pe cei cei mai slabi puşi la zid, împingându-i dacă nu merg suficient de repede. El a denunțat socialiștii care erau toleranți la religie sau care și-au botezat copiii și a cerut ca socialiștii care au acceptat căsătoria religioasă să fie expulzați din partidul fascist. El a denunțat Biserica Catolică pentru „autoritarismul ei și refuzul de a permite libertatea de gândire…”. În primul program fascist, scris în 1919, ceruse secularizarea proprietăților Bisericii în Italia…
În 1902, Mussolini a emigrat în Elveția, parțial pentru a evita serviciul militar obligatoriu, unde lucrat pentru scurt timp ca pietrar dar nu a putut găsi un loc de muncă permanent. Mussolini a devenit activ în mișcarea socialistă italiană din Elveția, lucrând pentru ziarul „L’Avvenire del Lavoratore”, organizând întâlniri, ținând discursuri muncitorilor și servind ca secretar al sindicatului muncitorilor italieni din Lausanne. În 1903, a fost arestat de poliția berneză din cauza pledoariei sale pentru o grevă generală violentă, a petrecut două săptămâni în închisoare și a fost deportat în Italia.
În februarie 1909, Mussolini a părăsit din nou Italia, de data aceasta pentru a prelua postul de secretar al partidului muncitoresc din orașul de vorbire italiană Trento, care la acea vreme făcea parte din Austria-Ungaria. De asemenea, a lucrat la birou pentru Partidul Socialist local și a editat ziarul său „L’Avvenire del Lavoratore” (Viitorul muncitorului). Întorcându-se în Italia, a petrecut un scurt timp la Milano, iar în 1910 s-a întors în orașul său natal, Forlì, unde a editat săptămânalul „Lotta di classe” (Lupta de clasă).
În acest timp, a publicat „Il Trentino veduto da un Socialista” (Trentino văzut de un socialist) în periodicul radical „La Voce”. De asemenea, a scris mai multe eseuri despre literatura germană, câteva povești și un roman: L’amante del Cardinale: Claudia Particella, (Stăpâna cardinalului). Acest roman l-a scris împreună cu Santi Corvaja și a fost publicat sub forma unui serial în ziarul Il Popolo din Trento. Romanul puternic anticlerical a fost retras mai târziu din circulație, după ce Mussolini a făcut un armistițiu cu Vaticanul.
Întors în Italia, în 1912, Mussolini a devenit membru al Partidului Socialist Italian dar la începutul Primului Război Mondial a fost exclus pentru opiniile sale pro-război, în opoziție cu poziția partidului cu privire la neutralitate.
În 1914, Mussolini a fondat un nou jurnal, Il Popolo d’Italia, centrându-se acum pe naționalismul italian în loc de socialism.
În 1919 el fondează la Milano primul grup politic de orientare fascistă și elaborat un prim program fascist în care denunța Biserica Catolică pentru „autoritarismul ei și refuzul de a permite libertatea de gândire” și a cerut secularizarea proprietăților Bisericii în Italia. Fasciştii au crescut rapid și în 1921 s-au transformat în Partidul Fascist Național, apoi, în 1922, a organizat o lovitură de stat cunoscută drept Marșul asupra Romei, o mișcare în urma căreia Mussolini a devenit cel mai tânăr prim-ministru italian până atunci. După eliminarea oricărei opoziții politice prin poliția sa secretă și interzicerea grevelor, Mussolini și adepții săi au instituit dictatura.
Ajuns la conducerea statului agitând cauza naţionalistă şi fără adversari politici notabili, pentru atingerea obiectivelor sale, Mussolini a încercat să-şi asigure sprijinul popular, liniștind majoritatea catolică din Italia. Pragmatic, el a renunţat la politica antireligioasă. Pentru început a permis predarea religiei în școli, şi-a botezat cei trei copii, iar apoi în 1925 se va căsători religios cu soţia sa, la 10 ani de la căsătoria civilă. După aceste gesturi de bunăvoinţă, la 11 februarie 1929, el va încheia un pact cu Biserica Romano-Catolică, semnând „Tratatul Lateran”, prin care a recunoscut independența Vaticanului, încheind astfel decenii de luptă între statul italian și papalitate.
În conformitate cu „Pactul de la Lateran”, Vaticanul va deveni un stat independent și a fost plasat sub legea Bisericii iar religia catolică a fost recunoscută drept religia de stat a Italiei. Clerul a primit subvenții de la stat și a fost scutit de impozitare, ba mai mult, Vaticanul va primi o compensaţie financiară convenită ca o soluționare definitivă a creanțelor Sfântului Scaun în urma pierderilor din 1870, a teritoriilor și a bunurilor sale. În schimb, Papa Pius al XI-lea l-a lăudat pe Mussolini, iar ziarul oficial catolic a proclamat: „Italia a fost dată înapoi lui Dumnezeu și Dumnezeu Italiei”.
Prin pactul cu Vaticanul, Mussolini a primit recunoașterea Vaticanului și așa cum a remarcat o relatare contemporană, „Mussolini a obținut un mare succes diplomatic, poate cel mai mare din cariera sa”. Patru ani mai târziu, Vaticanul va legitima un alt dictator, Hitler, printr-un pact juridic din care profită și astăzi.
Relaţia lui Mussolini cu Vaticanul nu a devenit însă chiar amicală, el susţinând că Biserica era subordonată statului și s-a referit la creștinism ca la o sectă minoră, care s-a răspândit dincolo de Palestina doar pentru că s-a grefat în organizarea Imperiului Roman. În aceiași pornire anticlericală, în următoarele trei luni care au urmat concilierii, Mussolini a confiscat mai multe numere de ziare catolice decât în ultimii șapte ani. Ca răspuns, Papa Pius al XI-lea, în 1931, a lansat „Non abbiamo bisogno” un enciclicu în care a condamnat mișcarea fascistă „închinarea păgână la stat” și „revoluția care smulge tinerii de la Biserică și de la Iisus Hristos și care induce în proprii tineri ură, violență și ireverență”. Se pare că în această perioadă, Mussolini a fost aproape de a fi excomunicat de la Biserica Catolică.
Abia în 1932 Mussolini s-a împăcat public cu Papa Pius al XI-lea, dar a avut grijă să excludă din ziare orice fotografie a lui îngenuncheat sau care prezenta vreo deferență față de Papă. După o perioadă de pace aparentă, în 1938, Mussolini a început să își reafirme anticlericismul. Totuși dictatorul s-a ferit să facă acest lucru în mod agresiv și, în general, a renunțat la aceste declarații anticlericale publice, dar a continuat să facă declarații similare în privat. Martorii susțin că uneori se referea la el însuși drept un „necredincios direct”, că „Islamul este poate o religie mai eficientă decât creștinismul” și că „papalitatea era o tumoare malignă în corpul Italiei care trebuie înlăturată odată pentru totdeauna”.
După căderea de la putere în 1943, Mussolini a început să vorbească „mai multe despre Dumnezeu și obligațiile conștiinței”, deși „el avea puțin respect pentru preoți și sacramentele Bisericii”.
Văduva lui Mussolini, Rachele, a declarat că soțul ei a rămas „practic ireligios până în ultimii ani ai vieții sale”. Cu toate relațiile încordate pe care Mussolini le-a avut cu Biserica Catolică și ireligiozitatea sa declarată, el a primit o înmormântare catolică în 1957. Biserica nu putea accepta că Italia fusese condusă de un ateu…
Episodul: 1 « 2 « 3 « 4 « 5 « 6 « 7 « 8 « 9 « 10 « 11 « 12 « 13 « 14 
15
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.