Istoria ateismului (14) – Ateismul şi religia în URSS
Marile conflagraţii mondiale din secolul al XX-lea au influenţat puternic atitudinea liderilor politici faţă de religie şi ateism.
Revoluţia rusă din 1917 a răsturnat regimul ţarist, apoi a dus la preluarea puterii de către bolșevici și instalarea unui regim leninist, având la bază filozofia lui Marx, care vedea religia drept un instrument de supunere al maselor. Acest fapt va avea repercursiuni majore asupra instituţiei Bisericii Ortodoxe Ruse, care timp de secole fusese cea mai puternică dintre toate bisericile ortodoxe. În plus, evenimentele din această perioadă tulbure a istoriei ruseşti au grăbit adoptarea unui ateism de stat.
Imediat după Revoluţia din Octombrie, Rusia s-a găsit în faţa unui război civil, care a durat cinci ani. Biserica a fost surprinsă de focul încrucișat al războiului civil rus (1917 – 1923) şi chiar dacă teoretic s-a declarat neutră, nu a fost chiar aşa iar acţiunile clerului au fost percepute ca fiind contrarevoluționare și autoritățile sovietice au reacţionat.
La 5 februarie 1918, guvernul sovietic a emis Decretul privind separarea bisericii de stat și a școlii de biserică. (În România, Alexandru Ioan Cuza, secularizase averile mănăstireşti în 1863). Conform acestui document, toate bunurile din Biserica Ortodoxă Rusă și din alte organizații religioase, inclusiv terenuri, spații, ustensile bisericești, au fost naționalizate și au devenit proprietatea statului, dar clădirile și obiectele destinate în mod specific scopurilor liturgice au fost date în utilizare gratuită societăților religioase respective.
Decretul a instalat natura laică a puterii de stat, a proclamat libertatea conștiinței și a religiei. Organizațiile religioase au fost private de orice drepturi de proprietate și drepturile unei persoane juridice. S-au pus astfel bazele desfășurării propagandei ateiste și a educației ateiste.
În anul 1922 regimul sovietic l-a arestat pe conducătorul Bisericii Ortodoxe Rusă, Patriarhul Tihon…
În 1898, acesta plecase în Statele Unite și a devenit un cetățean american naturalizat. El va reveni în Rusia în 1907 iar în 1917 a fost ales mitropolit. În timpul războiului civil rus, patriarhul, la fel ca întreaga Biserică rusă, a fost un militant anti-bolșevic.
Nu nou eveniment va deteriora și mai mult relația dintre stat și Biserică…
În 1921-22 Rusia a fost afectată de o secetă cumplită urmată de foamete în masă. Numărul total al victimelor foametei a fost de aproximativ 5 milioane de morți. (În această perioadă s-au înregistrat și numeroase cazuri de canibalism). Au fost necesare mijloace pentru a cumpăra grâne și alimente din străinătate, dar Republica Sovietică nu le avea. În aceste condiții, a apărut ideea de a folosi în acest scop o parte din valorile concentrate în biserici. La 23 februarie 1922, Comitetul executiv central din toată Rusia a emis un decret „Despre confiscarea bijuteriilor bisericești”. Decretul a ordonat organelor locale ale puterii sovietice să scoată din biserici toate produsele din aur, argint și pietre prețioase și să le transfere la „Fondul Central pentru Ajutorarea Înfometării” (Pomgol, apoi Postgol ). Patriarhul Tihon a împiedicat scoaterea bijuteriilor din biserici. El a afirmat că ustensilele bisericii conform canoanelor bisericii aparțin lui Dumnezeu și Bisericii și, la 28 februarie 1922, a transmis în acest sens un mesaj credincioșilor. Ca urmare a acestui fapt, pentru o perioadă, Tihon a fost arestat la domiciliu. Mai târziu el va transmite alte mesaje credincioșilor în care a declarat parțial că „nu mai este un dușman al puterii sovietice”… În 1924 patriarhul s-a îmbolnăvit și a fost internat în spital. La 5 aprilie 1925, a slujit ultima sa Liturghie divină și a murit două zile mai târziu. (În total, au fost confiscate Bisericii obiecte din aur și argint, diamante, perle, pietre prețioase, monezi, etc., în valoare de două milioane și jumătate de ruble de aur).
Uniunea Sovietică, creată oficial în decembrie 1922, a fost primul stat care a eliminat religia ca obiectiv ideologic susținut de partidul politic de guvernământ al țării. Cu toate acestea, acțiunile față de anumite religii au fost determinate de interesele statului, iar majoritatea religiilor organizate nu au fost niciodată scoase în afara legii, însă în perioada care a urmat Biserica Ortodoxă Rusă va fi marginalizată.
După moartea lui Vladimir Lenin în 1924, relaţia dintre politic şi Biserică a rămas la fel de tensionată iar guvernul sovietic condus de Stalin a respins autoritățile religioase considerându-le drept instrument de opresiune a maselor.
În aceste condiţii ateismul rusesc a luat un avânt deosebit, ateii care existaseră şi până la acest moment considerând că este un prilej să se răzbune.
În 1925, la iniţiativa lui Emelian Iaroslavski (1878-1943) jurnalist și istoric, s-a înființat Liga Ateilor Militanți. Iaroslavski era un cunoscut luptător antireligios, care fondase în 1922 ziarul Bezbojnik (Fără Dumnezeu), și care va deveni principala pubicaţie a Ligii, alături de revista ilustrată cu acelaşi nume şi revista științifică Antirelighioznik.
Societatea științifică «Ateist» care a apărut în 1921 la Moscova, a editat revista Ateist din 1923 până în 1931. Această revistă a publicat în principal lucrări traduse din limbi străine. În 1932, în URSS existau 10 ziare și 23 de reviste antireligioase…
Liga Ateilor Militanți, care a fiinţat până în 1947 a a urmărit exterminarea religiei în toate manifestările sale și formarea unei mentalități antireligioase în rândul maselor. Dacă în rândul muncitorimii şi a intelectualităţii Liga a avut succes, cea mai mare parte a țărănimii a rămas religioasă. Se estimează totuşi că la începutul anului 1941, Liga avea aproximativ 3,5 milioane de membri…
Mai ales în primii ani de activitate, la nivelul de conducere al Ligii, au fost dispute privind modul de acţiune pentru atingerea obiectivului, o serie de lideri susţinând desfăşurarea unor acţiuni în forţă. Iaroslavski s-a opus susţinând că metodele de luptă împotriva diferitelor religii ar trebui să varieze datorită numărului mare de cetățeni sovietici loiali dar cu credințe religioase, care ar trebui reeducați ca atei mai degrabă decât tratați ca dușmani de clasă. Prin intervenţia lui Stalin, disputa a fost tranşată în favoarea lui Iaroslavski iar Liga a apelat la așa-numita „muncă individuală”, o metodă de a trimite propagandişti atei să se întâlnească cu credincioși individuali pentru a încerca să-i facă să renunțe la credința lor. (Similar procedează astăzi şi denominaţii creştine). Cu toate eforturile depuse în numele ateismului, activitatea Ligii nu a fost impresionată, chiar și aparatul partidului a considerat Liga prea puţin eficientă.
Cu toate acestea este interesant de văzut dinamica numărului de membri ai Ligii, număr care a crescut de la 87.000 de membri în 1926, la 500.000 în 1929, și a atins un vârf de 5.670.000 în 1931. Din acest moment numărul membrilor va scădea la 5,5 milioane în 1932, apoi la la 2 milioane în 1938, dar a crescut din nou la 3,5 milioane în 1941. În acest timp, Partidul Comunist de atunci avea 1,8 milioane de membri…
Cu toate acestea, aproape jumătate din membrii Ligii au locuit în orașele Moscova și Leningrad sau în zonele metropolitane ale acestora. Asaltul asupra țărănimii ruse, a scris istoricul englez Alan Bullock, „a fost un atac atât asupra religiei lor tradiționale, cât și asupra exploatațiilor lor individuale, iar apărarea acesteia a jucat un rol major în stârnirea rezistenței țărănești …”
Politica sovietică față de religia organizată a oscilat de-a lungul timpului între o hotărâre, până la urmă utopică, de a impune forţat raționalismul laic şi cea de acceptarea pragmatică a credinței și instituțiilor religioase. Credinţele și practicile religioase au persistat, nu numai în sferele interne și private ci și în spațiile publice permise de un stat, care într-un fel a recunoscut eșecul său de a eradica religia și pericolele politice ale unui război cultural neîncetat. Articolul 124 din Constituția sovietică din 1936, permitea în mod oficial libertatea religiei în Uniunea Sovietică. Şi capii Bisericii s-au adaptat situaţiei politice. Mitropolitului Serghie emisese în 1927 o declarație de acceptare autorității sovietice asupra bisericii ca fiind legitim, promițând cooperarea bisericii cu guvernul și condamnând disidența politică în cadrul bisericii.
Ca fapt divers, la alegerile din 1929 şi apoi la cele din 1937, Biserica Ortodoxă Rusă a încercat să se constituie ca un grup politic de opoziţie faţă de Partidul Comunist şi şi-a prezentat proprii candidaţi religioşi…
Rolul politic pe care l-a jucat instituția Bisericii în orice stat, este evindenţiat chiar în URSS…
După atacul Germaniei naziste asupra Uniunii Sovietice în 1941, chiar Stalin a reînviat Biserica Ortodoxă Rusă pentru a intensifica sprijinul patriotic în efortul de război. Mai apoi, la data de 5 septembrie 1943, Mitropoliţii Sergius (Stragorodsky), Alexius (Simanski) și Nicholas (Iaruşevici) au avut o întâlnire cu Stalin și au primit permisiunea de a convoca un consiliu ecumenic care, la 8 septembrie 1943, l-a ales pe Sergius drept Patriarhul Moscovei și al tuturor ruşilor. În scurt timp au fost deschise școli teologice și au început să funcționeze mii de biserici. A fost redeschis şi Seminarul Academiei Teologice din Moscova, care fusese închis din 1918.
Între 1945 și 1959, organizarea oficială a bisericii a fost extinsă, dar începând cu 1959, Nikita Hrușciov a inițiat o nouă campanie împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse. Ea va înceta la sfârșitul anilor 1980, sub Mihail Gorbaciov, când alături de libertăți politice și sociale, se va înregistra restituirea către Biserică a numeroase clădiri bisericești. Multe biserici mai vechi și unele mănăstiri au fost redeschise. Interzicerea implicită a propagandei religioase la televiziunea de stat a fost în cele din urmă ridicată. Pentru prima dată în istoria Uniunii Sovietice, oamenii puteau vedea transmisiuni live ale serviciilor bisericești la televizor. Efectul luptei ateiste în fostele țări sovietice este greu de cuantificat, căci astăzi, chiar dacă bisericile rusești sunt puțin frecventate, chiar și rușii nereligioși, la fel ca și în alte țări foste comuniste, se auto-asociază cu credința ortodoxă din motive pur culturale.
Asupra ateismului de stat din Uniunea Sovietică s-au făcut dese analize și comentarii.
Filosoful britanic Julian Baggini, într-un capitol al cărții sale „Ateismul: o foarte scurtă introducere”, analizează și represiunea religioasă din URSS, susținând că „comunismul sovietic, cu opresiunea sa activă asupra religiei, a fost o denaturare a comunismului marxist original, care nu a susținut opresiunea religioasă”. Baggini continuă să susțină că „fundamentalismul este un pericol în orice sistem de credință” și că „cea mai autentică expresie politică a ateismului … ia forma secularismului de stat, nu a ateismului de stat”.
Papa Pius al XI-lea în Divini redemptoris o enciclică din 1937, a atacat regimul sovietic, descriindu-l drept „un sistem plin de erori și sofisme”, având drept scop „răsturnarea ordinii sociale și subminarea chiar a fundamentelor civilizației creștine”, care „subminează ordinea socială, deoarece înseamnă distrugerea temeliilor sale”, precum și „îndepărtarea femeilor de la locul lor legitim în casă”.
Papa Pius al XI-lea a lansat și enciclice care au vizat fascismul italian (Non abbiamo bisogno, 1931) și nazismul german (Mit brennender Sorge, 1937).
Episodul: 1 « 2 « 3 « 4 « 5 « 6 « 7 « 8 « 9 « 10 « 11 « 12 « 13 
14
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.