În secolul al XX-lea, ateii din societățile occidentale au devenit mai activi și chiar militanți. Ateismul din secolul al XX-lea s-a dezvoltat în cadrul unei mari varietăţi de curente filozofice, precum existențialismul, obiectivismul, umanismul laic, nihilismul, marxismul, anarhismul sau feminismul, în general mișcarea științifică raţionalistă.

Fiecare dintre aceste filozofii au dezvoltat o viziune proprie despre religie şi divinitate.

Existențialismul a propus ca fiecare individ – nu societatea sau religia – să fie singurul responsabil pentru a da sens vieții și a o trăi cu pasiune și sinceritate. Biblia este văzută ca o colecţie de amintiri şi evenimente, nu neapărat adevăruri, care sunt fără legătură cu cititorul, care însă pot dezvolta un sentiment religios. Un astfel de cititor nu este obligat să urmeze porunci care se prezintă ca fiind date de o Forţă externă, dar le pot urma ca și cum ar fi în interiorul lor. Din filosofia generală s-a dezvoltat Existențialismul ateist, recunoscut ca atare după publicarea din 1943 a Ființei și nimicului de către Jean-Paul Sartre, care în 1946 a făcut aluzie explicită la acesta în Existențialismul este un umanism.

Existențialismul ateist se confruntă cu anxietatea de moarte fără să apeleze la speranța de a fi salvat cumva de un zeu și adesea fără niciun apel la forme alternative de supranatural, la mântuire sau reîncarnare.

Obiectivismul vizează conceptul omului ca ființă eroică, cu propria sa fericire ca scop moral al vieții sale, cu realizarea productivă drept cea mai nobilă activitate a sa și rațiunea ca singurul său absolut. El susţine că realitatea există independent de conștiință, că ființele umane au contact direct cu realitatea prin percepția senzorială, că se poate obține cunoaștere obiectivă și logica inductivă.

Umanismul laic, este o filosofie care proclamă rațiunea umană, etica laică și naturalismul filosofic, respingând în mod specific dogma religioasă, supranaturalismul și superstiția ca bază a moralității și a luării deciziilor. Umanismul secular susține că ființele umane sunt capabile să fie etice și morale fără religie sau credință într-o zeitate. Această filozofie este reprezentată de uniunea mondială „Humanists International” care reuneşte mai mult de o sută de organizații umaniste din peste 40 de ţări.

Nihilismul este o filosofie care exprimă o anumită formă de negare față de viață sau chiar faţă de concepte fundamentale precum cunoaşterea, existenţa sau sensul vieţii. În acest context valorile umane sunt fără temei, viața este lipsită de sens, cunoașterea este imposibilă şi, în mod firesc, nu există entităţi supranaturale. Primele care au lansat astfel de idei sunt scripturile budiste şi au dat naştere ascetismului. Sunt mulţi care, în lipsa unei divinităţi, cataloghează budismul drept o „religie ateistă”, deşi noţiunea de religie este incompatibilă cu cea de ateism.

Marxismul este o metodă de analiză socio-economică care folosește o interpretare materialistă a dezvoltării istorice, mai bine cunoscută sub numele de materialism istoric, pentru a înțelege relațiile dintre clase şi a conflictelor sociale și o perspectivă dialectică pentru a vizualiza transformarea societăţii într-una etică. Marxismul încearcă să explice fenomenele sociale din cadrul oricărei societăți date, analizând condițiile materiale și activitățile economice necesare pentru satisfacerea nevoilor materiale umane. În cadrul acestei filosofii, religia este văzută drept un instrument de menţinere a inegalităţilor sociale.

Anarhismul este o filosofie politică și o mișcare care este sceptică față de autoritate și respinge toate formele de ierarhie involuntare și coercitive. Anarhismul solicită abolirea statului, pe care îl consideră nedorit, inutil și dăunător.

Feminismul reuneşte o serie de mișcări sociale, mișcări politice și ideologii care au ca scop definirea și stabilirea egalității politice, economice, personale și sociale a sexelor. În cadrul acestei mişcări generale, a apărut şi o „teologie feministă”, care reconsideră tradițiile, practicile, scripturile și teologiile religiilor dintr-o perspectivă feministă. Feministele seculare sau ateiste s-au angajat în critici ale religiei, susținând că multe religii, cu preponderenţă cele avraamice, au reguli opresive față de femei, teme și elemente misogine în textele religioase.

Pozitivismul logic are ca teză centrală principiul verificării, conform căruia doar afirmațiile verificabile prin observare directă sau dovezi logice sunt semnificative.

Mișcarea raţionalistă consideră rațiunea ca sursă principală și test al cunoașterii sau orice viziune care atrage rațiunea ca sursă de cunoaștere sau justificare. Mai formal, raționalismul este definit ca o metodologie sau o teorie în care criteriul adevărului nu este senzorial, ci intelectual și deductiv.

În acest mozaic de idei filosofice au fost pronunţate diferite păreri despre religie şi divinitate.

Bertrand Russell (1872-1970), un erudit britanic, laureat al premiului Nobel, a respins cu tărie credința în Dumnezeu. În 1947 spunea: „În ceea ce privește zeii olimpieni, vorbind unui public pur filosofic, aș spune că sunt un agnostic. Dar vorbind popular, cred că toți am spune în ceea ce privește acei zei, că suntem atei. În ceea ce privește Dumnezeul creștin, cred că ar trebui să iau exact aceeași linie”.

În cea mai mare parte a vieții sale, Russell a caracterizat religia ca fiind o superstiție și în mare parte dăunătoare oamenilor. El credea că religia și perspectivele religioase servesc pentru a împiedica cunoașterea și a încuraja frica și dependența și responsabilă pentru o mare parte din războaie, oprimarea și mizeria lumii noastre.

HL Mencken (1880-1956) a fost un jurnalist american un opozant franc al religiei organizate, teismului, populismului și democrației reprezentative, ultimul dintre ele considerându-l un sistem în care bărbații inferiori și-au dominat superiorii. Admirator al lui Nietzsche, el a denunţat credința religioasă și însăși conceptul de Dumnezeu, a criticat în special fundamentalismul creștin, știința creștină, creaționismul şi a arătat dispreţ pentru clasele mijlocii ignorante. În vara anului 1925, a scris mai multe articole zdrobitoare, batjocorind fundamentaliștii anti-evoluție.

AJ Ayer (1910-1989) a fost un filosof englez, care în anii de la început este cunoscut pentru promovarea pozitivismului logic, adoptând poziția conform căreia o credință în „Dumnezeu” nu denotă nicio ipoteză verificabilă, opoziţie cunoscută sub numele de igtheism care susţine că problema existenței lui Dumnezeu nu are sens, deoarece cuvântul „Dumnezeu” nu are o definiție coerentă și fără ambiguități. Mai târziu Ayer a afirmat deschis că nu credea în Dumnezeu și a început să se numească ateu.

JN Findlay (1903-1987), un filosof sud-african, inspirat din teosofiebudism, din scrierile grecului Plotin și idealism, a dezvoltat misticism rațional şi susținut că existența lui Dumnezeu nu este logic necesară la fel ca şi JJC Smart (1920-2012), un filosof britanic-australian, care a abordat diferite domenii, precum: metafizică, filozofia științei, a minții, a religiei și filozofie politică.

John Dewey (1859-1952), un filosof american, psiholog și reformator educațional, a trecut de la culturalizarea „evanghelică” din copilărie, la o filozofie naturalistă şi materialistă, considerând că lumea naturală este baza tuturor lucrurilor, negând existența lui Dumnezeu sau nemurirea. El a fost negativ sau cel mult neutru în ceea ce privește teologia în educație. În schimb, a militat pentru umanismul științific în reforma educațională și socială fără a recurge la religie.

Lucrarea lui Dewey „Ştiinţa şi religia în gândirea americană”din 1952, a dus la o ruptură între religie și știință după mijlocul secolului XX.

În România mișcarea anti-religie a început deschis la sfârșitul secolului al XIX-lea când s-a axat în principal pe lupta împotriva predării religiei în școli, materie care fusese introdusă prin „Legea asupra Instrucţiunii”, promulgată la 5 decembrie 1864, o lege care transforma învăţământul religios într-unul obligatoriu. Probabil că la momentul istoric respectiv inițiativa s-a dorit și o consolidare a tânărului stat român dar, pe de altă parte, cultura românească se îndepărta de cea din statele civilizate europene. Acest fapt a fost sesizat de o serie de intelectuali importanți care au început să militeze împotriva prezenţei religiei în şcoală. Cel mai vechi militant în acest sens a fost Vasile Conta (1845-1882) filozof de renume european, scriitor și doctor în drept al Universității din Bruxelles. În ciuda faptului că provenea dintr-o familie de preoţi, în timpul studiilor, Conta a îmbrățișat o filosofie materialistă cu puternice idei ateiste, în cele din urmă, în lucrarea „Eu sunt filosof, ateu şi antisemit”, declarându-se ateu convins. În calitate de ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor, Vasile Conta a propus, fără succes, o lege a educației care prevedea profesionalizarea învățământului, eliminarea religiei din liceele de băieți, înființarea de licee pentru fete și acordarea acestora dreptul de a urma studii universitare.

Un continuator al luptei pentru laicizarea învățământului a fost Constantin Thiron (1853-1924) doctor în științe medicale la Paris, profesor în cadrul Facultății de Medicină a Universității din Iași. Susținător al mișcării liberei cugetări a avut o poziție anticlericală și o susținere pentru o secularizare totală a societății românești, motiv pentru care a fost aspru criticat de mediile religioase ortodoxe ale vremii. În 1909 a fondat Asociația Națională a Liber Cugetărilor din România și a pus bazele revistei bilunare „Raţiunea“, care a apărut la Bucureşti între 1911 şi 1914.

În propriul testament, Constantin Thiron a menționat: „La mormântul meu prieteni, nu lăsați popii să vie. Și să le spuneți că-n viață, gândul meu a fost către atei, c-am privit absolut toate religiile ecleziastice revelate ca o goală comedie (….) La mormântul meu, prieteni, să nu-mi faceți parastas. Puneți-mă în criptă neblagoslovit, neprohodit”. Biserica nu putea suferi un asemenea afront și dorința nu i-a fost respectată.

Luptei lui Thiron i s-a alăturat și savantul Victor Babeş (1854-1926) s-a exprimat deschis în legătură cu scoaterea religiei din şcoli. El i se va alătura medicului ieșean și în „Asociaţia Ştiinţifică de Educaţie Pozitivă” și a colaborat la revista „Rațiunea”. Concepția filosofică materialistă a lui Babeș va fi expusă în lucrările: Considerațiuni asupra raportului științelor naturale către filozofie (1879) și Credință și știință (1924).

Un ateu mai puțin cunoscut publicului larg a fost medicul Panait Zosin (1873-1942), fost primar al Iaşilor în anii 1920, adept al ideilor lui Vasile Conta. În mişcările intelectuale pe care le frecventa pleda pentru necesitatea liberei cugetări, a emancipării spirituale a maselor, dar şi a luptei împotriva religiei.

Într-un articol apărut în „Revista Ideei“ din anul 1907, Panait Zosin scria: „Popii ne spun că undeva ar fi un Dumnezeu căruia nu-i place ca o fiinţă omenească să cugete şi să-şi facă cunoscute gândurile sale. Înroşeşte-ţi mâinile în sângele tinerimei şi al nevinovăţiei, fură pâinea din gura orfanilor, în această vitregă societate, înşeală, ruinează, lasă în părăsire fecioara care s-a încrezut în tine şi care te-a iubit, adorat. Pentru toate acestea, de curtea frauduloasă a bisericei te vei fi achitat. Dar îndrăznşte a nega existenţa lui Dumnezeu: smerita faţă bisericească se face vânătă de vecinică ură“. Totodată, în lucrarea sa „Calea unei vieţi“, Panait Zosin făcea referiri la preoţime şi la rolul acestei bresle, afirmând: „Păcatul cel mare este că preoţia e privită la fel ca orice altă breaslă, în care mediocritatea poate fi îngăduită, deoarece se compensează cu superioritatea multor altor profesionişti la fel, scăpându-se din vedere că pentru preoţie o cât de restrânsă mediocritate întunecă tot restul. Şi atunci se ajunge la banalizarea religiunii prin banalitatea celor ce-o servesc“.

Acestor liber cugetători li se poate alătura și omul politic Alexandru C. Cuza (1857-1947) un ateu convins, care a respins vehement Vechiul Testament, despre care spunea că este o lucrare a unui Dumnezeu Răzbunător, ce nu avea nimic în comun cu divinitatea creştină. Mai târziu, el a îmbrăţişat antisemitismul și, din acest motiv a fost asociat cu Mișcarea legionară.

Episodul:  1 « 2 « 3 « 4 « 5 « 6 « 7 « 8 « 9 « 10 « 11 « 12   13

 

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2021/04/A.13.0-coperta.jpg?fit=500%2C334&ssl=1https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2021/04/A.13.0-coperta.jpg?resize=150%2C150&ssl=1Raduistoria ateismuluiÎn secolul al XX-lea, ateii din societățile occidentale au devenit mai activi și chiar militanți. Ateismul din secolul al XX-lea s-a dezvoltat în cadrul unei mari varietăţi de curente filozofice, precum existențialismul, obiectivismul, umanismul laic, nihilismul, marxismul, anarhismul sau feminismul, în general mișcarea științifică raţionalistă. Fiecare dintre aceste filozofii au dezvoltat o...Pentru cei care știu să gândească singuri