Graalul mitologic
Legenda obiectului misterios care a îmbogăţit Cavalerii Templieri, obiect identificat mai apoi cu Graalul şi creştinat sub forma Sfântului Pocal, are la bază legende care au existat în mai multe mitologii.
O primă legendă este cea a „Cazanului nemuririi” sau „Cazanul Abundenţei”. Mitologia irlandeză vorbeşte despre Dagda un rege legendar din familia Tuatha Dé Danann, o rasă de fiinţe supranaturale care locuiau în Irlanda. Acesta era stăpân peste cele patru comori ale Tuatha Dé Danann, patru obiecte magice între care şi un cazan magic, care oferea hrană la nesfârşit şi readucea morţii la viaţă. Cazanul lui Dagda putea asigura nemurirea. După înviere, morţii încep o viaţă nouă dar nu mai vorbesc. Ei îşi pierd sufletul dar pot reveni ca oşteni pe câmpul de luptă…
Astfel de cazane magice apar în mai multe povestiri mitologice: cel al uriaşului Dyrnwch, cazanul renaşterii „Pair Dadeni” sau cazanul uriaşului Hymir din mitologia nordică. În unele cazuri cazanul magic este asociat cu eroina medievală Cerridwen, care în religia Wicca este considerată o zeiţă celtică renașterii, transformării și inspirației. În religia Wicca și în alte forme de credințe neopăgâne, vechea căldare celtică care poartă simboluri mistice, este încă utilizată în practicile magice.
Ecouri ale vechilor mituri s-au păstrat în basmele popoarelor nordice unde apare „pocalul zânei”, uneori prezentat sub formă de corn, un vas miraculos, care de obicei ajunge în posesia unui nobil sau a bisericii.
Legendele şi basmele despre cazanul nemuririi sau al abundenţei, care au circulat în Occidentul european, s-au născut din aşa numitele „cauldron”-uri celtice, descoperite în spaţiul locuit în vechime de către aceştia. Căldările celtice aparţin epocii târzie a bronzului, iar unele au capacităţi de 60-70 litri. Este posibil ca acestea să fi fost utilizate şi în scopuri domestice, dar cu siguranţă unele au avut un scop cultic precum cauldronul descoperit la Hassle în Suedia sau cel descoperit la Gundestrup în Danemarca.
Castronul de la Gundestrup are dimensiunile unui adevărat cazan, cu diametrul 69 cm, înălţimea de 42 cm şi putea fi demontat în mai multe bucăţi. Vasul confecţionat din argint, cu o greutate totală de aproape 9 kg, are un fund rotunjit în formă de cupă. Deasupra se aflau montate cinci plăci interioare și opt exterioare, din care una nu a fost găsită. Toate aceste componente erau asamblate prin două secțiuni rotunjite care se montau pe gura cazanului formând astfel castronul. Dacă placa de bază este netedă şi doar în centru are un mic medalion, celelalte piese sunt bogat decorate cu scene şi personaje mitologice extrem de variate şi foarte greu de interpretat. Ca lucrurile să fie şi mai complicate, în aceste scene apar animale diverse, dintre care unele nu trăiau în zona celtică.
Dacă figurile reprezentate pe plăcile exterioare pot să reprezinte divinităţi celtice, pe plăcile interioare lucrurile sunt mai complicate chiar dacă apar o serie de zeităţi (Cernunnos, Taranis) şi elemente celtice certe (torcul, carnyx-urile, căşti sau săbii specific celtice). Sunt însă şi multe detalii ale iconografiei care derivă în mod clar din arta Orientului Apropiat, cea scitică, tracă şi există paralele chiar cu mitologia indiană.
Acest melanj mitologic poate avea la bază expansiunea celtică către est, spre sudul european şi până în milocul Asiei Mici, perioadă în care s-a produs un schimb de idei şi motive mitologice. În acelaşi timp este posibil ca multe elemente comune să izvorască din vechea mitologie indo-europeană.
Chiar dacă legenda Gaalului are la bază cazanul magic din mitologia celtică, acesta nu este un apanaj al mitologiei celţilor.
În mitologia hindusă apare Akshayapatra, un vas magic pe care eroul Yudhishthira, fiul cel mare al regelui Pandu și al reginei Kunti, l-a primit de la zeul Surya, o oală din care mâncarea nu se termina niciodată.
Una dintre legende spune că pe când Pandavii erau exilaţi în pădure zeul Krishna a venit în vizită să-şi vadă verişorii şi pe sora sa Draupadi. Cum aceasta nu se mai arăta, Krishna a căutat-o în bucătărie şi a găsit-o plângând căci nu mai avea nimic de mâncare şi i-a arătat oala goală în care gătise orez. În oală mai era totuşi un bob de orez şi din acel bob au mâncat şi s-au săturat toţi oaspeţii Pandavilor. (Episodul este similar cu cel în care Iisus înmulţeşte peştii şi pâinile). Apoi, în funcţie de varianta legendei, zeul Surya sau zeul Krishna, le-a dat Pandavilor oala inepuizabilă Akshayapatra. Acest episod miraculos este sărbătorit în fiecare an în aprilie-mai prin festivalul „ Akshaya Tritiya ” adică „a treia zi a prosperității fără sfârșit”.
O cupă magică apare şi în mitologia persană. Este vorba despre „Cupa Jamshid”, o ceaşcă ce conţinea elixirul vieţii şi cu ajutorul căreia se putea prevedea viitorul. Cupa despre care se spune că a fost descoperită în timpuri străvechi la Persepolis, a fost subiectul multor poezii și povești persane. Mulți autori au atribuit succesul Imperiului Perasan acestui artefact care intrase în posesia diverselor dinastii conducătoare. Uneori, mai ales în reprezentări populare, cupa a fost vizualizată ca un glob de cristal…
Mai vechi decât toate aceste vase magice sunt ding-urile chinezeşti, ceaune cu picioare şi capac, utilizate în ritualurile religioase chinezeşti încă din preistorie. Cele mai vechi exemplare, confecţionate din lut, au fost descoperite în situl Erlitou (1750 – 1530 î.e.n.), apoi aceste vase rituale rotunde sau dreptunghiulare, au început să fie confecţionate din bronz şi din ce în ce mai impunătoare. Astfel s-a ajuns să fie confecţionat, în jurul anului 1110 î.e.n., „Houmuwu ding”, care cu dimensiunile de 133 cm înălțime, 110 cm lățime, 79 cm adâncime şi cu 832 kg în greutate, este cea mai mare piesă din bronz antică cunoscută în lume.
Aceste dinguri au fost folosite iniţial pentru gătit sau depozitare dar mai apoi au fost utilizate pentru jertfe rituale în cinstea zeilor sau a strămoşilor. În timpul dinastiei Shang, cea mai timpurie dinastie a istoriei tradiționale chineze, dingurile erau utilizate pentru depozitarea vinului utilizat în practici rituale. Mai apoi, împăraţii Zhou (1046 – 771 î.e.n.) au transformat dingul într-un simbol al puterii. Sunt consemnate nouă dinguri reprezentând autoritatea regilor Zhou care erau răspândite pe teritoriul stăpânit de către aceştia. Mai târziu, dingul puterii a fost înlocuit de un sigiliul imperial sculptat în jad sacru…
Şi mitologia finlandeză păstrează povestea unui artefact magic numit Sampo sau Sammas, care a adus bogății și noroc posesorului său dar care, în urma unei bătălii, a fost distrus şi pierdut în mare.
Povestea „Cazanului magic” se poate prelungii cu mai cunoscutul „Corn al abundenţei” sau „cornucopie” prezent în mitologia greco-romană, atribut al mai multor zeităţi, în principal celor asociate cu recolta, prosperitatea sau abundența spirituală: Gaia sau Terra, Plutus – fiul Demetrei, nimfa Maia sau, zeiţa norocului Fortuna. Simbolismul Cornului abundenţei s-a perpetuat peste timp devenind un Graal laic modern…
Pentru încreştinarea „Vasului magic” din vechile mitologii, misionarii creştini au abordat scenariul clasic: întâi vasului păgân i-a fost alăturat un simbol creştin, apoi a fost elaborată o poveste corespunzătoare, iar în final semnificaţia păgână va fi estompată până la dispariţie.
Graalul celtic, a cărui poveste îl are în centru pe legendarul Rege Arthur sau Regele Pescar, a primit „botezul” creştin prin acelaşi mecanism.
O frescă de pe pereţii bisericii din Öja, de pe insula suedeză Gotland, datată în secolul al XIV-lea, prezintă două scene nou-testamentare: „Rugăciunea de pe Munte” şi „Trădarea lui Iuda”. În prima scenă Iisus se închină şi se roagă de fapt „Sfântului Graal”, cel care apare figurat pe vârful muntelui. Legendarul Arthur a fost înlocuit cu Iisus iar Graalului i-a fost adăugată însă şi crucea celtică ce fusese deja încreştinată… Regele Arthur-Iisus a găsit Graalul căutat în „Sfântul Pocal” oferit de noua religie.
Pe pereţii unor biserici catalane vechi din munţii Pirenei au fost identificate o serie de fresce datând din secolul al XII-lea, care acum se găsesc la Muzeul Naţional de Artă al Cataloniei din Barcelona şi în care este reprezentată Fecioara Maria ţinând în mâini Graal-ul cu însemnul crucii creştine, metaforă ce o prezintă pe Maria drept purtătoare a viitorului prunc divin Iisus identificându-l pe acesta cu Graalul.
Asocierea Graalului cu Iisus a încercat să fie fundamentată cu o teorie privitoare la numele de „Graal” şi astfel s-a „descoperit” că în franceza veche, „san graal” ori „san gréal” este echivalent cu „sang réal” şi înseamnă „sânge regal”. Cum Iisus este „regele universului” el este de fapt Sfântul Graal…
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.