Ochiul divin în mitologie
Ochiul Zeului este un simbol regăsit în mai multe mitologii. Dacă în religiile avraamice ochiul simbolizează omniprezenţa divinităţii, atenţionând oamenii că sunt în permanenţă supravegheaţi şi în consecinţă pedepsiţi pentru orice abatere de la legile divine, în celelalte mitologii acest aspect este marginalizat sau chiar ignorat, ochiul zeului având înţelesuri filozofice, îndemnând spre meditaţie şi cunoaştere.
În religiile indiene ochiul divin apare drept un al treilea ochi atât pe fruntea lui Shiva cât şi pe cea a lui Buddha. În tradiția hindusă, al treilea ochi este perceput drept a șasea chakră primară din corp – ajna, care semnifică mintea subconștientă, legătura directă cu divinul. Respectul pentru acest ochi este marcat de către credincioşii hinduşi printr-un punct roşu aplicat în mijlocul frunţii.
În timp ce hindușii au credința că cel de-al treilea ochi este un canal către puterea interioară și ascunsă în om, budiștii consideră cel de-al treilea ochi drept „ochiul conștiinței”, simbol al trezirii spirituale a cunoașterii și înțelepciunii. Cu ajutorul acestuia şi învăţând să-l folosească, omul poate percepe realitatea dincolo de vederea fizică şi poate obține iluminarea, asemeni lui Buddha. Pe stupele din Nepal cu precădere, cei trei ochi ai lui Buddha sunt pictaţi spre cele patru direcţii sugerând şi omniscienţa acestuia.
Dacă religiile indiene atribuie divinităţii un al treilea ochi pentru a explica înţelepciunea acesteia, în alte mitologii zeul îşi sacrifică un ochi într-un scop similar. Pierderea unui ochi pentru a vedea mai multe este un concept paradoxal, dar motivul pierderii ochilor sau sacrificarea unui ochi în scopuri nobile a fost o parte importantă a multor mituri antice. (Sacrificiul necesar atingerii unui obiectiv îmbracă şi alte forme. Vezi legenda Meşterului Manole sau mitul lui Dedal).
În mitologia nordică, Odin – tatăl zeilor, asociat cu înțelepciunea, vindecarea, cu războiul şi victoria, cu vrăjitoria, poezia şi inventarea alfabetului runic, este descris de obicei ca având un singur ochi. Mitul referitor la „Ochiul lui Odin” este preocupat în principal de prețul înțelepciunii și de sacrificiul cerut unui individ pentru a obține ceea ce își dorește. Odin va renunţa la un ochi fizic pentru a obţine cunştinţe cosmice din puțul lui Mimir. Astfel el este capabil să înţeleagă şi să vadă mai mult cu un ochi decât a făcut anterior cu doi, iar prin sacrificiul său va reuşi să-şi protejeze supuşii de iminentul Ragnarok – Apocalipsa nordică.
Mitologia egipteană consemnează şi ea un ochi divin. În timpuri mai vechi era numit Wadjet – Ochiul Lunii, apoi Wedjat – echivalat cu Ochiul lui Horus şi mai târziu Udjat – Ochiul lui Ra. Totuşi, cel puţin „ochii” celor două zeităţi solare sunt diferiţi ca funcţie, iar de-a lungul timpului, în mitologia egipteană pare că au existat mai mulţi ochi divini, fie ataşaţi unor zeităţi diferite, fie chiar acţionând independent ca o zeitate în sine. Acest aspect poate s-a datorat faptului că în egipteană, cuvântul „ochi – jrt” seamănă cu un alt cuvânt care înseamnă „a face” sau „a acționa”. În cuvântul „jrt” este de reţinut prezenţa sufixului feminin „-t”, care poate explica de ce acești ochi independenți au fost considerați ca fiind de sex feminin. În evoluţia mitologiei egiptene, toţi aceşti „ochi” au fost însumaţi sub forma „ochiului” atribuit zeului solar dar, mai ales în cazul Ochiului lui Ra, el îşi va păstra şi caracterul idependent primar.
Pentru „Ochiul lui Horus”, mitologia egipteană prezintă legenda luptei dintre Seth şi Horus în care, în urma unei viclenii, Seth îi smulge lui Horus ochiul stâng pe care, conform unei versiuni a legendei, l-a tăiat în șase bucăți și le-a aruncat în Nil. Ochiul a fost însă refăcut fie de către zeiţa Hator, fie de către zeul Thoth – zeul înţelepciunii, al scrisului, al hieroglifelor, al științei, al magiei, al artei, al judecății și al morților.
Ochiul lui Horus a avut o funcție magică legată de prevenirea bolilor, de protecţie atât pe timpul vieţii cât şi în viaţa de apoi. Din acest motiv astfel de amulete erau purtate în viaţa de zi cu zi sau îngropate alături de decedat. Ochiul lui Horus a fost găsit pictat pe sarcofage şi pe pieptarele care acopereau mortul. Puterea semnului a crescut în timp şi şi-a extins aria de influenţă pătrunzând în Orientul Apropiat unde marinarii pictau acest semn pe prora navelor pentru siguranţa acestora, permițându-le să „vadă” și să își țină cursul.
Prezenţa zeului Thoth în legenda Ochiului lui Ra, a celor şase părţi în care ochiul ar fi fost tăiat dar şi elementele constructive ale simbolului, toate au dus la lansarea ipotezei conform căreia „Ochiul” ar fi avut şi o simbolistică matematică definind, printr-o sumă de fracţii, unitatea: 1/2 + 1/4 + 1/8 + 1/16 + 1/32 + 1/64 = 63/64, fracția lipsă (1/64) fiind completată de Thoth. (Lipsa fracţiei 1/64 din „întreg” ne aminteşte povestea lui Osiris, când după „fracţionarea” zeului în 13 părţi, el a fost „reîntregit” din 12 părţi, minus falusul pierdut în Nil.)
Ipoteza emisă în 1911 de către egiptologul Georg Möller are la bază semne hieroglife utilizate pentru a măsura capacitățile de cereale şi care ar fi părţi constructive ale Ochiului lui Horus, în forma devenită clasică.
Ipoteza lui Möller este uneori contestată pe motiv că textul de la care s-a pornit este de factură târzie, adică din primii ani ai erei noastre, dintr-o perioadă în care au înflorit texte de speculații mistico-religioase. Totuşi există şi documente vechi precum „Sulul matematic din piele” descoperit în anul 1858, papirusul cunoscut sub numele de „RMP 2/n table” şi tableta din lemn „Akhmim” datată în anul 2.000 î.e.n., care prezintă o serie de fracţii şi însumarea lor, toate putând susţine teoria. Oricum este greu de apreciat întreaga semnificaţie mitică cu care a fost investit Ochiul lui Horus, un simbol care apare menţionat încă în Textele piramidelor, texte încrustate pe pereţi piramidelor între anii 2400 – 2300 î.e.n., dar compuse încă din anii 2700 î.e.n.
Ochiul lui Ra, prezentat deseori sub forma discului solar, joacă un rol diferit de cel al lui Horus. El apare ca o extensie a puterii lui Ra şi acţionează atât ca forţă benefică cât şi malefică, uneori chiar violentă. În cazul Ochiului lui Ra, acesta este profund implicat în acțiunile creative ale zeului soare, dar se comportă și ca o entitate independentă, funcționează ca un corespondent feminin al zeului suprem, care poate fi personificat de o mare varietate de zeițe egiptene, inclusiv Hathor, Sekhmet, Bastet, Wadjet sau Mut. Practic, în mitologia egipteană putem vorbi despre o „Zeiţă Ochi” parteneră a zeului suprem… Zeița Ochi acționează ca mamă, soră, consoartă și fiică a zeului soare.
Un mit despre ochi datând din Regatul Mijlociu (2055-1650 î.e.n.), cunoscut din textele sicrielor, spune că Creatorul era singur, iar copiii acestuia: Shu și Tefnut, s-au îndepărtat de el în apele lui Nu, haosul care exista înainte de creație. Zeul își trimite Ochiul să-i găsească. Ochiul se întoarce cu Shu și Tefnut, dar este înfuriat să vadă că creatorul şi-a dezvoltat un nou ochi, care i-a luat locul. Ochiul plânge. Aceste lacrimi dau naștere primilor oameni, astfel el devine progenitorul omenirii. (Într-o variantă lacrimile ar fi fost vărsate de către Ra).
Văzând supărarea Ochiului, zeul îl liniștește, oferindu-i o poziție pe fruntea lui sub forma uraeusului, cobra emblematică care apare pe coroanele regale. Practic urareusul devine astfel un al treilea ochi, similar cu cel al divinităţilor indiene.
Acum avem şi explicaţia pentru care, cea mai veche denumire a ochiului divin egiptean a fost Wadjet. Wadjet a fost zeiţa-şarpe protectoare a Egiptului de Jos, „cobra solară”. Este o ilustrare a aspectului violent al ochiului zeului şi toate divinităţile alăturate ochiului sunt reprezentate fie de leoaice, fie de şerpi. Ea îl apără pe Ra împotriva celor care îi amenință ordinea. Ochiul lui Ra este o „zeiţă periculoasă” atunci când scapă de sub control.
O poveste care îşi are originile în vremea Noului Regat (1550 – 1070 î.e.n.) o prezintă „Zeiţa Ochi” identificată aici cu Tefnut, certându-se cu tatăl său Ra şi părăsind Egiptul pentru a pleca în Punt. După lungi negocieri, zeiţa se întoarce însă acasă.
La baza legendei stă ciclul anual al lui Sirius zeificat sub forma lui Sopdet. În Egipt, steaua dispare sub linia orizontului timp de 70 de zile. În mileniul al III-lea î.e.n., reapariţia stelei pe bolta cerească anunţa începutul inundaţiei Nilului care asigura o recoltă bogată dar şi posibile epidemii. De aici aspectul dual al „Ochiului lui Ra”.
Confuzia creată între „Ochiul” lui Ra şi cel al lui Horus este născută şi din faptul că ambii ochi sunt redaţi prin aceiaşi hieroglifă, dar privită în oglindă. Pentru Ra este reprezentat ochiul drept în timp ce pentru Horus ochiul stâng…
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.