Trăirile religioase sunt un factor important care influențează deciziile oamenilor din viata de zi cu zi, rezultând mai mult sau mai puțin comportamente pro- sau antisociale. Să fi fost o trăire religioasă factorul determinant care a împins unul din cei mai importanți actori de pe scena politică dâmbovițeană înspre a dona încă 15 milioane de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului?

Pentru a afla răspunsul la această întrebare, ar trebui sa apelăm la ajutorul unui aparat numit RMN functional sau RMNf. Rolul acestuia este de distinge ariile din creier care primesc mai mult sânge oxigenat în momentul efectuării unor anumite activități, fiind o unealtă indispensabilă neurostiinței cognitive.

Într-un studiu recent, efectuat de cercetători de la Universitatea de Medicină din Utah, SUA, au fost analizate zonele neurale activate în momentul în care participanții la acest studiu – un grup de 19 tineri mormoni – efectuau diverse activități de natură religioasă: rugăciune, citirea scripturilor și a citatelor scrise de diferiți lideri ai Bisericii lui Iisus Hristos și a Sfinților din Zilele de Urmă, vizionarea unor videoclipuri cu mesaje religioase. Fiecare participant avea la dispoziție un buton pe care sa apese atunci când simțea ca are o trăire spirituală, că “simte spiritul lui Dumnezeu.”

Rezultatele au fost următoarele – în creierul participanților care au raportat o trăire spirituala se activau următoarele regiuni: lobii frontali (implicați în procesul de atenție, concentrare), regiunile mediale ale cortexului prefrontal (implicate în raționamentul moral) și nucleul accumbens care face parte din subcortex – o regiune corticală cunoscută și sub numele de “centrul plăcerii.” Nucleul accumbens face parte și din sistemul motivațional al creierului care condiționează, prin întărire pozitivă, comportamente ce ne produc plăcere și satisfacție personală. De aici, putem trage concluzia ca trăirile religioase sunt comportamente învățate prin condiționarea operantă și anume prin întărire pozitivă. De menționat este că nucleul accumbens este implicat și în alte activități care induc plăcere: sexul, muzica, pariurile, experiențele oferite de droguri precum cocaina sau metamfetamina.

MATLAB Handle Graphics

Întrebarea arzătoare este: oare acest model neural descoperit și replicat independent în studiul efectuat pe tinerii apartenenți la credința mormonă sa fie același la o bătrânica din Romania care se închina la moaștele Sf. Parascheva? Care ar fi diferența dintre creierul maicii Tereza și creierul unui lider islamic extremist? Deși neurostiința religioasă este încă la început, aceste descoperiri ar putea ghida și alte studii care sa aprofundeze originea și efectele trăirilor religioase la nivelul altor comunități cu tradiții și credințe diferite.

Religia este precum sexul: majoritatea oamenilor o practică, afirmă ca dă sens vieții lor și le aduce plăcere și în ciuda pledoariei pentru abstinență – oamenii tot vor continua să o practice. Atât religia cât și sexul sunt comportamente care izvorăsc din necesități profunde de natura evoluționistă.

Într-o lume ideală, știința nu urmărește eradicarea religiei și a credinței, ci “îmbunatățirea” practicilor și învățăturilor religioase. Asa cum există “sexul protejat”, ar trebui să existe și noțiunea de “practicare a religiei în siguranță” – prin ritualuri și tradiții care să fie demne de divinitatea pe care pretind că o reprezintă.

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/10/201611127419-794x530.jpg?fit=794%2C530&ssl=1https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2017/10/201611127419-794x530.jpg?resize=150%2C150&ssl=1sabinariddle4. ReligiiCugetări@liber-cugatatori,#droguri,#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#liber-cugetatoriRomania,#libercugetator,#libercugetatori,#religie,#rmn,#scanare,#sex,credinta,drogul si credintaTrăirile religioase sunt un factor important care influențează deciziile oamenilor din viata de zi cu zi, rezultând mai mult sau mai puțin comportamente pro- sau antisociale. Să fi fost o trăire religioasă factorul determinant care a împins unul din cei mai importanți actori de pe scena politică dâmbovițeană înspre...Pentru cei care știu să gândească singuri