Istoria creştinismului (32) – Ruptura creştină
Pentru a celebra cei 1000 de ani de la apariţia creştinismului, Biserica creştină s-a rupt în două. Una deţine „adevărata credinţă” iar cealaltă „dreapta credinţă”. Din ruptură au mai rezultat şi numeroase fărâmituri…
De fapt dezintegrarea Bisericii creştine începuse mai devreme şi apare evidentă imediat după Conciliul de la Efes, din anul 431. Pentru istoria creştinismului rămâne însă semnificativă „Marea Schsmă” din anul 1054.
Schisma este motivată de mari greşeli dogmatice precum introducerea în Crezul creştin a conceptului de „Filioque”, în contextul în care evanghelistul Ioan (care nu avea habar de Sfânta Treime) spune că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, deci nu şi de la Fiul. O altă gravă greşeală făcută de către biserica romană, a fost folosirea pentru Euharistie a azimelor la fel ca evreii, şi nu a pâinii dospite, ciuperca Saccharomyces având evidente înclinaţii creştineşti. Era clar că asemenea deraieri nu puteau să fie trecute cu vederea de cei care deţineau „adevărata credinţă”, cum nici deţinătorii „dreptei credinţe” nu puteau trece cu vederea erorile dogmatice ale primilor…
De fapt totul s-a redus la lupta pentru putere, pentru influenţă politică şi avere…
Încă de la începuturi, Biserica a acordat un statut special unor episcopi, numiți patriarhi, care erau superiori celorlalți episcopi ai bisericii. La Conciliul de la Calcedon din anul 451, s-a căzut de acord asupra numirii a cinci patriarhate: Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Roma şi Constantinopol, dar chiar şi aşa, patriarhul Romei, pretins succesor al Sf.Petru – primul dintre apostoli, considera că ar trebui să aibă o mai mare autoritate decât ceilalți. În acelaşi timp, patriarhul Constantinopolului solicita acelaşi lucru cu argumentul că el reprezenta „Noua Romă” şi apoi, Andrei a fost „cel dintâi chemat” şi nu Petru… În urma ascensiunii islamice patriarhatele din Alexandria, Antiohia şi Ierusalim vor ieşi curând din joc şi disputa pentru putere se va reduce la o luptă în doi: Constantinopol contra Roma.
Lupta dintre biserica de la Constantinopol şi cea de la Roma se declanşase imediat după moartea împăratului Teodosie cel Mare în anul 395, atunci când Imperiul Roman se va rupe definitiv în două. În mai puţin de 100 de ani Imperiul Roman de Apus se va dezintegra sub presiunea triburilor germanice astfel că puterea politico-militară a Romei va dispărea iar Vestul va fi dominat de un haos politic. Profitând de acest lucru, folosindu-se de arma creştinismului, Papa va prelua controlul politic asupra micilor regate din Occident impunând ideea că, în calitate de locţiitor al lui Dumnezeu pe pământ, fiecare conducator din Vest avea nevoie de blagoslovirea şi acceptul său pentru a-şi putea conduce regatul.
Imperiul Bizantin, cu o armată puternică şi o flotă maritimă pe măsură, avea o influenţă politică şi religioasă determinantă asupra ţărilor vecine. Aici puterea seculară reprezentată de către împăraţii bizantini era mai presus de religie. La Constantinopol împăratul numeşte şi demite patriarhii.
Disputele dintre patriarhul Romei (Papa) şi patriarhul Constantinopolului (Patriarhul Ecumenic) nu s-a limitat numai pentru calitatea de „Primat al bisericii creştine” ci mai ales pentru teritoriile care urmau să intre sub jurisdicţia celor două patriarhii. Au existat dispute creştineşti aprige în Balcani, Italia de sud şi Sicilia, pentru întâietate în creştinarea migratorilor.
Cum în disputele dintre cele două patriarhii nu putea fi invocată dorinţa de putere, au apărut acuzele reciproce de abatere de la dogmele creştine. Roma acuză Estul de iconoclasm. Constantinopolul acuză Vestul de introducerea în Crezul creştin a Clauzei Filioque. Papa contestă titlul patriarhului de la Constantinopol de „Patriarh Ecumenic” şi supunerea acestuia împăratului. Patriarhul acuză Occidentul de practici liturgice străine creştinismului, precum folosirea pâinii nedospite pentru euharistie. În replică Răsăritul este acuzat de practica isihasmului, adică rostirea rugăciunii sincronizată cu ritmul respiratoriu. Diferendele se vor multiplica în timp.
În anul 1043, când Mihail I Cerularie a devenit patriarh al Constantinopolului, conflictul mocnit între cele două centre creştine s-a adâncit și mai mult căci Biserica de la Roma a reușit să impună folosirea limbii latine la slujbele religioase printre creştinii normanzi din Sicilia. Mihail Cerularie a reacționat la rândul său, obligând bisericile latinilor din Constantinopol să treacă la practicile religioase uzitate în Biserica Răsăriteană.
În corespondența care a urmat pe această temă, papa Leon al IX-lea a evitat să-l numească pe Mihail Cerularie „Patriarh Ecumenic” iar Mihail i s-a adresat papei Leon cu titulatura de „Frate” în loc de „Tată”. Se pregătea războiul…
În primăvara anului 1054, Leon al IX-lea a trimis o delegație papală în frunte cu cardinalul Humbert de Silva la Constantinopol pentru a se confrunta în mod oficial cu patriarhul Mihail. Sosind la Constantinopol în aprilie 1054, delegații papei s-au arătat jigniți de primirea care li s-a făcut și au părăsit brusc palatul patriarhal lăsând doar o scrisoare a Papei către Mihail, scrisă în termeni nu foarte diplomatici.
Mihail Cerularie le-a comunicat trimişilor Papei că toate divergenţele cultice şi de jurisdicţie dintre latini şi greci se vor discuta în cadrul unui sinod. Fără a mai aştepta desfăşurarea sinodului, la 16 iulie 1054, Humbert a depus în altarul bisericii „Sfânta Sofia” un act deja pregătit, prin care îi anatemiza pe patriarhul Mihail Cerularie şi pe alţi câţiva ierarhi răsăriteni. Papa Leon al IX-lea murise însă pe 19 aprilie, deci scrisoarea de excomunicare nu era o bulă papală propriu-zisă, deoarece nu era semnată de către un papă, dar ca măsură de represalii, la 24 iulie, patriarhul Mihail Cerularie conduce un sinod în Biserica „Sfânta Sofia” din Constantinopol, unde rosteşte anatema asupra mortului Leon al IX-lea, a cardinalului Humbert şi a celorlalţi trimişi ai Romei, apoi a ordonat eliminarea numelui papei din diptice, marcând începutul Marii Schisme.
Astfel, au apărut două biserici distincte, una occidental-latină (Biserica Catolică) condusă de Papă și una oriental-grecească (Biserica Ortodoxă) condusă de Patriarhul Constantinopolului.
Formal, incidentul din iulie 1054 a fost reparat la 7 decembrie 1965, printr-o declaraţie comună, făcută public simultan la Roma şi Constantinopol de către papa Paul al VI-lea şi de către patriarhul ecumenic Athenagora, care după mai bine de 1000 de ani au ridicat sentinţele reciproce de excomunicare.
Episodul: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35.
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.