Problematica ateismului modern
Există posibilitatea ca ateismul secolului XXI să fie fundamental greșit,nociv sau o îndepărtare totală de ceea ce un ‘A Theos’ ar trebui să reprezinte în societate și față de ceea ce ideile sale ar trebui să susțină? Faptul că există atei acum poate fi doar prezentarea în oglindă a creștinismului fanatic?
La una din conferințele științifice ale bine cunoscutului eveniment american „TED TALKS” din 2002, biologul englez și prime-defender al evoluționismului, Richard Dawkins, autor al unor opere ştiinţifice și literare precum „The God Delusion” și „The Greatest Show On Earth” a introdus publicului adoptarea termenului de ‘Ateism Militant’ acesta fiind cunoscut și drept ‘Noul Ateism’, susținut apoi și de alți scriitori americani precum Christopher Hitchens și Sam Harris.
Acest tip al ateismului reprezintă o ascendere faţa de ateismul clasic ,unde,dacă ateismul in mod original spune că Dumnezeu nu există și nu face alte declarații, cel militant atestă acest lucru, conform ideologiei ce susține că orice idee majoră ce implică o divinitate este o imposibilitate din punct de vedere realist și științific, astfel că trebuie respinsă, iar concepția aceasta trebuie răspândită.
În definitatea secolului XXI, se observă o tot mai clară abundență de informații și surse de obținere ale acestora, prin diferite medii precum internetul, televiziunea, presa și absolut orice altă formă de mass-media.
Desigur că, odată cu acumularea de noi informații, ideile și noțiunile vechi sunt puse sub neiertătoarea lupă a respingerii, a scepticismului sau a acceptării. O noțiune atât de vastă precum cea de „Dumnezeu” (unul specific sau unul universal) poate cădea în multe categorii de definire și substanțiere datorită naturii sale incerte sau din cauza îndoctrinării religioase, astfel că mulți oameni acceptă o asemenea idee, alții preferă să rămână sceptici în privința ei, iar alții o resping cu vehemență.
Într-o constrângere ciudată a ideilor am putea spune că toate aceste poziții luate asupra „creației” sunt doar simple opinii și nu putem decide în mod oficial cine are dreptate și cine nu. Bun, în cazul acesta, dacă cineva oferă o dovada definitivă și irevocabilă împotriva unei idei, înseamnă că discuția nu mai are nevoie de alte extra-argumente, nu e așa? Dar, dacă interlocutorul căruia îi este prezentată dovada decide sa nu o accepte drept adevăr si nu pentru că are dovezi mai bune ce le poate combate, ci doar pentru că interferează cu convingerile sale? În acest caz mai putem vorbi doar de două opinii? Are oare ignoranța unuia capabilitatea devastatoare de a transforma, din punct de vedere obiectiv, un adevăr într-o părere? Atunci, până la urmă este ateul îndreptățit să acționeze aidoma acestei gândiri militante?
Încercând să mă feresc cât de mult posibil de eroarea logică creată mai sus și să ofer o concluzie concisă am să răspund cu fermitate un răsunător: ” NU! „
Aici problema nu este dacă eu cred că am dreptate sau nu, aici problema e dacă vreau ca ceilalți să știe că eu am dreptate sau nu.
Ateismul in principiu reprezintă lipsa credinței într-o divinitate și atât. Deci, în mod normal, absolut orice implicare religioasă, politică sau socială prestată de un individ nu se poate corela ateismului, indiferent de natura sau influența acesteia. Dar ce facem cu cazurile în care se corelează aceste elemente?
Ateismul militant, asemeni celui religios, se naște din dorința de a afirma o idee despre care persoana in cauza este total convinsă și imposibil de clintit, dar și din dorința de a-şi afirma poziția. Omul religios militant dorește ca credința lui să fie universal acceptată ca adevăr, deoarece el știe că are dreptate, iar cel ateist, dorește ca dovezile științifice și concrete să scoată „cretinii” din „noaptea minții”, deoarece el știe că are dreptate. Un lucru interesant însă, ce se poate observa asupra ateismului militant este procesul de gândire, foarte asemănător cu cel religios. Deși mulți oameni renunță la religie, deoarece o văd daunatoare din cauza faptului că aceasta promovează instinctul de turmă și distruge individualitatea, militanții văd (deși poate nu își dau seama) ateismul ca o organizație care, din cauza naturii sale minoritare pot simții frustrare și opresare, astfel ei caută mereu căi de a-și arăta ateismul și de a-i convinge pe ceilalți de inexistența lui Dumnezeu, asemeni unui creștin ce merge de la ușă la ușă pentru a răspândi dovezile pentru existența lui Dumnezeu.
Se observă faptul că, în cercurile de atei militanți nu se discută aproape niciodată de problemele posibile ale evoluției, Big Bang-ului sau despre cauzele psihologice ale credinței (dar și când de discută, aceștia acceptă doar argumentele ce sunt în favoarea lor), preferând doar sa ridiculizeze sau să exemplifice efectele negative ale credinței oarbe, nu neapărat vrând să convingă pe cineva de acestea, ci mai mult încercând să se convingă singuri, asemeni unui creștin ce caută mereu să își întărească credința, astfel ridicand (deși nu suporta sa li se aducă aceasta acuză) ateismul la rang de religie că structură. În momentul în care cineva încearcă să le atenționeze faptul că ar putea greși, aceștia au un răspuns foarte ostil, nedorind să realizeze un dialog egal, iar un astfel de comportament (fiind valabil pentru ambele părți) poate duce la ură, nervozitate și în anumite cazuri chiar la violență, fiind și câteva rapoarte in care au fost uciși religioși pe motiv că acei oameni urăsc religia.
Într-un final este cazul să discutăm și despre o categorie mai specială: liberi cugetătorii și dacă aceștia pot fi încadrați în categoria militantism. Conform definiției de pe Wikipedia, un liber cugetător este: „acel om care, în actele sale de cunoaștere de orice fel, nu se supune nici unei cutume prestabilite de altcineva sau de societate, nici unui concept și este deschis spre îmbunătățirea și chiar schimbarea conceptelor inventate de el”. Deci, cu alte cuvinte, un liber cugetător reprezintă o persoana ce se bazează pe o gândire logică și obiectivă, care este gata să recunoască că a greșit în cazul prezentării unor dovezi, iar daca este afiliat unei idei, nu este din cauza convingerilor sale religioase, ci datorită analizei imparțiale pe care a dedus-o, un om putând fi liber cugetător chiar dacă are o credință sau nu. Un foarte bun exemplu ar fi acesta: Dacă guvernul ar da o ordonanța conform căreia toți locuitorii statului trebuie să urmeze religia ortodoxă, un creștin militant va susține această idee, indiferent de orice altceva, însă un creștin va fi împotrivă, deși el crede în Dumnezeu, deoarece această lege interferează cu drepturile omului, iar dacă guvernul obligă populația să urmeze filozofia ateistă, un ateu va fi împotriva acesteia, căci interferează cu dreptul omului de a avea o credință, pe când cel militant o va susține, indiferent de ce (chiar daca nu ar recunoaște asta in public).
În concluzie putem spune că a fi ateu înseamnă să ai respect pentru cei din jur și pentru credințele acestora, chiar daca tu nu ești de acord cu veridicitatea lor, să le dezbati convingerile dacă apare această oportunitate, însă să nu încerci să le impui acest lucru și să recunoști acolo unde greșești, sa îi atenționezi pe alții când religia poate dăuna lor înșiși sau celor din jur, dar să nu îți lași ateismul să te influențeze in luarea unei decizii radicale.
„Pentru o relaţie sănătoasă e nevoie de comunicare, înţelegere şi acceptare reciprocă. Ceea ce ne diferenţiază ne apropie!”
Pera Novacovici
https://ro.wikipedia.org/wiki/Liber-cuget%C4%83tor?wprov=sfla1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Noul_ateism?wprov=sfla1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ateism?wprov=sfla1
https://www.facebook.com/DebatorAO/
https://www.google.ro/amp/s/lacoltulstrazii.ro/2014/04/18/despre-noii-atei-si-noii-teocrati-un-raspuns-domnului-mihail-neamtu/amp/
https://goo.gl/images/WlHvPJ
https://youtu.be/VxGMqKCcN6A
Lasă un răspuns