Usa mortii
Cine se confrunta cu pierderea unei persoane, ar fi frumos sa se exprime spunand despre acea persoana ca a lasat dimensiunea terestra (pamanteana). Nu este ca o stea nu mai lumineaza, acum lumineaza de lumina cosmica, intrucat inainte era o lumina terestra. Cealalta lume exista, defapt anticii spuneau ca somnul era ca o mica moarte, unde statul nostru de constiinta legat de corp schimba modul si forma cu care era in legatura. Se numeste usa mortii pentru ca la fel ca toate usile, duce intocmai intr-o alta directie.
El a plecat inaintea noastra in spectacolul cosmic spiritual unde fiecare dintre noi va avea un loc asigurat ca la teatru. Sunt sigur ca experientele ce sunt impartasite ne vor imbogati cunostintele. Iata marele mister al existentei umane ce intristeaza fiinta umana la pierderea unei fiinte dragi, dar se inveseleste datorita faptului ca impartasind aceste experiente magnifice care sunt uneori dificile, potrivit multora dintre noi si nedrepte.
Și totuși sa privești moartea ca o trecere într-un alt plan al existenței în care ramai constant de sine, rămâi o entitate conștientă și inteligentă păstrând cunoștințele din aceasta lume… Eu consider ca acest lucru este pur ipotetic. Iar susținerea acestei ipoteze cu opiniile ale „anticilor” este de doua ori eroare de logica falsă.. O dată „apelul la autoritate” adoua oara ironia de a considera adevărate opiniile unor civilizați net inferioare celei actuale. Opinia care tot ipoteze sunt… Deci cu ce este mai presus ipoteza unei veți de apoi cu ipoteza existentei unei zeități?
Dacă ar fi sa consideram o continuare a existenței noastre după moarte, ar fi doua posibilități de luat în calcul…
Una din punct de vedere fizic conform teoriei care ne spune ca totul se transformă și nimic nu se pierde… (în concluzie după moarte existăm în continuare ca și elemente chimice, dar NU ca și fiinţă conștientă, existând posibilitatea ca într-un viitor atomi ce cândva au făcut parte din noi sa fie parte din alte ființe posibil inteligente și conștiente.) iar adoua varianta poate fi considerată cea psihologică, și anume după moarte mai existăm ca amintire, ca forma psihologica în mintea persoanelor pe care le-am influențat în viață.
Desigur ca element chimic dar cred ca mai multe vom descoperit la momentul potrivit
Dar pana ce vom descoperi sau nu, nu avem nici un drept și este împotriva rațiunea și sănătăți noastre mintale sa vorbim și sa consideram ca o ipoteza este adevăr. Folosește cuvinte care sa sublinieze clar ca este o ipoteză fie proprie sau preluata… Nu o prezenta ca și adevăr, te faci de ras, în cel mai bun caz.