Într-o scrisoare trimisă cu un an înainte să moară, ce a stat ascunsă timp de jumătate de deceniu, faimosul fizician Albert Einstein, considerat una dintre cele mai sclipitoare minţi care au trăit vreodată, cataloghează Biblia drept o colecţie de legende „primitive şi infantile”, iar religiile drept încarnări ale unor superstiţii puerile.

O scrisoare care a ieşit la lumină abia în 2008, după ce stătuse „ascunsă” timp de mai bine de jumătate de deceniu  într-o colecţie privată, clarifică însă orice dubiu legat de modul de raportare al lui Einstein la religie. Scrisă în 1954, cu un an înainte ca fizicianul să moară, ea a fost adresată filosofului Erik Gutkind, după ce a citit cartea acestuia „Alege viaţa: Chemarea biblică la revoltă” (publicată în 1952). Iată mai jos scrisoarea, tradusă integral în limba română:
„Princeton, 3.1.1954

Stimate domnule Gutkin,

Convins de sugestiile repetate ale lui Brouwer, v-am citit cartea şi vă mulţumesc că mi-aţi împrumutat-o. În legătură cu atitudinea factuală faţă de viaţă şi de comunitatea umană avem o mulţime de lucruri în comun. Idealul dumneavoastră care urmăreşte o libertate eliberată de dorinţe orientate către ego-urile personanale, o viaţă frumoasă şi nobilă, cu accent pe elementele pure ale umanităţii, ne unesc în ceea ce s-ar putea numi o „atitudine americană”.

Cu toate astea, dacă n-ar fi existat sugestiile lui Brower n-aş fi ajuns niciodată că citesc cu atenţie cartea dumneavoastră, pentru că este scrisă într-un limbaj inaccesibil mie. Cuvântul „Dumnezeu” nu reprezintă pentru mine nimic mai mult decât expresia şi rezultatul slăbiciunii umane, iar Biblia o colecţie de legende onorabile, dar primitive şi destul de infantile. Nicio interpretare, oricât ar fi ea de subtilă, nu poate schimba asta (pentru mine).

Consider că religia evreiască, la fel ca toate celelalte religii, reprezintă o încarnare a celor mai puerile superstiţii. Iar poporul evreu, din care fac parte cu bucurie, nu îmi apar ca având calităţi superioare faţă de alţi oameni. Din experienţa personală pot spune că evreii nu sunt mai buni decât alte grupuri umane, cu toate că sunt protejaţi de tot felul de urgii de faptul că le lipseşte oarecum puterea. În altă ordine de idei, nu văd nimic „ales” în ceea ce-i priveşte.

Mi se pare dureros că pretindeţi că aveţi o poziţie privilegiată şi încercaţi să o apăraţi dintre două ziduri de mândrie, cel exterior reprezentat de ipostaza de om şi cel interior reprezentat de ipostaza de evreu. Ca om, cereţi o dezlegare de la cauzalităţile acceptate în mod obişnuit, iar ca evreu o dezlegare de la monoteism. Însă o cauzalitate limitată nu mai e o cauzalitate deloc, după cum Spinoza a demonstrat incisiv.

Acum, că am expus făţiş diferenţele între convingerile noastre intelectuale, mi se pare clar că avem opinii apropiat în ceea ce priveşte lucrurile esenţiale, spre exemplu evaluarea comportamentului uman. Cred că ne-am înţelege de minune dacă ne-am rezuma să discutăm despre lucruri concrete.

Cu mulţumiri cordiale şi cele mai bune gânduri,

Al dumneavoastră,

A. Einstein”

 

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2016/09/einstein-albert.jpg?fit=1024%2C640&ssl=1https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2016/09/einstein-albert.jpg?resize=150%2C150&ssl=1BigMax2. Istorie8. Diverse@liber cugetator,@liber-cugatatori,#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#libercugetator,#libercugetatori,#religie,educatie,Einstein,Einstein si religia  Într-o scrisoare trimisă cu un an înainte să moară, ce a stat ascunsă timp de jumătate de deceniu, faimosul fizician Albert Einstein, considerat una dintre cele mai sclipitoare minţi care au trăit vreodată, cataloghează Biblia drept o colecţie de legende 'primitive şi infantile', iar religiile drept încarnări ale unor...Pentru cei care știu să gândească singuri