TOTUȘI CE A FOST CU ACEST REFERENDUM?

Eu am considerat, și consider că referendumul CpF din wenkend-ul trecut (6-7 octombrie 2018) a avut rolul de a măsura puterea de influență a cultelor religioase. Pentru a se demonstra că au ce vine în continuare către instituțiile politice.

Ședință a politicului pe tema referendumului in biserica ortodoxa „adormirea maici domnului din Baneasa, Prahova”
Sursă imagine: mobile.hotnews.ro

Astfel li s-a permis influențarea votului cu tot ce aveau în dotare (s-au folosit de frica de schimbare, de ideologiile și doctrinele religioase, de homofobie, de fake news, toata influența cultelor religioase) iar coaliția de la putere le-a oferit ca ajutor extensia de doua zile (nici la prezidențiale nu s-a auzit așa ceva) ne implicarea la încalcarea legislațiilor in vigoare.

De asemenea coaliția de la putere nu a facut nici o campanie electorala în favoare sau defavoarea referendumul, doar s-a arătat susținător și doar atât; motivul pentru ca rolul referendumul nu a fost casatoria dintre homosexuali și testarea puterii de influență a cultelor. Putere ce coalitia de la guvernare tot a cumpărat-o până acum cu bani grei camuflați în donații babane catre culte, în procentaj mare din bugetul anual dedicat cultelor, în defavorizarea altor instituții (unele stradegice statului) pentru a favoriza cultele ce le putea teoretic asigura locul „la butoane”

Faptul ca populația s-a poziționat prin boicot-ul demonstrat de partea occidentului, a Europei liberale, capitaliste, umaniste, seculare; s-a dovedit că cultele religioase mai au o influență asupra maximului de 15% din electorat, o influența mult sub cea pe care o vindea…

Deci ar fi normal să vedem în continuare o scădere drastică a banilor din bugetul public care merge catre culte (mai ales în urma politici defectuase a coaliției de la putere ce a generat lipsuri mari in bugetul statului, lipsuri ce trebuie sa le ascunda minim inca un an si un pic până la urmatoarele alegeri sperând că le pot plasa succesorilor)

In același timp ar fi logic ca majoritatea cultelor să ne surprindă cu noi politici si strategii cu rolul de a își recupera puterea de influență, chiar dacă în acest timp vor trece printr-o reformă administrativă ce să le asigure supravețuirea… Să nu uităm, să ignorăm ca puterea cultelor se extinde în momentul de față asupra a 15% din electorat… Putere ce totuși o poate vinde in continuare.

Să nu ne bucurăm liber-cugetatori, umaniști, seculariști și restul sustinătorilor „boicot-ului”; Biserica alături de restul cultelor religioase va mânca în continuare din bugetul public, totuși influența lor o depășește pe cea a UDMR, sau altor minoritați care își vând cu succes votul și puterea de influență. Să nu ne bucurăm pentru că mulți din cei folosiți de conducerea CpF, de conducerea BOR chiar credeau, chiar cred, toate fake news -urile si ideologiile anti umane pline de ură din propaganda pentru aprobarea si trecerea referendumului ca o reușită a CpF.

Și totuși mulți din cei ce cred, urasc și, sau acționează din ignoranță față de realitate, pentru că așa li se zice de către persoane ce le respectă, pentru că așa li se pare corect ne știind să filtreze realitatea de ceea ce doar pare real, mulți din aceştia au boicotat alaturi de noi considerând că e un compromis acceptabil pentru o Romanie ca în occident. Acelor oameni trebuie să le dedicăm din timpul nostru, din nervii noștri, din rabdare noastra și să le explicăm realitatea, să o înțeleagă si să nu le cerem doar să ne creadă.

Please follow and like us:

Coaliția pentru Familie, o idee ce începe să sufere de nazism…

Acum câteva luni, când s-a început adunarea de semnături pentru proiectul Coaliției pentru Familie de a modifica în Constituția Românie definiția pentru căsătorie, am afirmat de mai multe ori că sunt de acord cu ei. Și rămân și astăzi pe aceeași poziție, pentru că redefinirea căsătoriei în legea fundamentală a statului nu e un act homofob, pentru că se pot oferi alternative la fel de viabile, dar care să nu se numească căsătorie, dar pune o piedică în fața multiculturalismului liberal homofil din vestul Europei. Dar…

Deși părerea mea despre inițiativă rămâne aceeași, părerea despre cei care au inițiat-o… e jalnică. Oamenii care reprezintă pe sticlă Coaliția pentru Familie au ajuns să fie o șleahtă de homofobi, o adunătură de radicali religioși, care nu mai au nici o legătură cu realitatea, cu societatea românească, cu intimitatea și cu tot ce înseamnă toleranța predicată de religia căreia îi ridică osanale.

De ce? Pentru că trimit la înaintare oameni care susțin că Hitler, un personaj de tristă amintire din istoria mondială, a fost un om bun până la un moment dat. Pentru că aruncă în social media oameni care cer, în demența lor, recriminalizarea comportamentelor homosexuale. Pentru că în grupul de oameni care merg pe la televiziuni să susțină inițiativa au trimis reprezentantul unei organizații mafiote, mașina perfectă de propagandă a celui mai mare partid din România. Un popă adică.

Citeam acum ceva vreme păreare unui amic pe Facebook care înjura de zor Coaliția pentru Familie și nu înțelegeam de ce. Asta până am intrat, din pură curiozitate, pe pagina Coaliției din site-ul de socializare. Și am văzut manifestarea celor care îi susțin. Negarea Holocaustului, instigare la epurări politice, militantism pentru teocrație.

Coaliția și-a pierdut, încetul cu încetul, argumentația rațională, cea care conținea nu doar motive sociale, legate de conservatorismul societății românești, ci și pe cele legale și constituționale. Au rămas cu demența religioasă, cu homofobia comunistă, cu tot ce înseamnă imprimarea în ADN a unor pricipii totalitare, a unor tipare de gândire cultivate cu grijă în ultimii 70 de ani de oameni al căror interes era pura manipulare.

Drept pentru care am decis să mă abțin de la vot atunci când va avea loc referendumul. De tot. Nu, nu voi merge să anulez votul. Doar voi sta acasă. Pentru că refuz să cred că în România nu există conservatori cu rațiune, oameni care să aprecieze tradițiile fără să apuce pe drumul epifaniilor metafizice religioase. Refuz să cred că țara lui Eminescu, conservatorul considerat geniu, a lui Iorga, nu mai există nume care să poată reprezenta bunul simț fără să bată lumea cu crucea și tămâia.

P.S. A nu se înțelege că unii din tabăra cealaltă sunt prea departe de astfel de comportamente. Dar despre ei într-un articol viitor!

Please follow and like us: