Arhive pentru Istoria crestinismului - Pagina 3
Inchiziţia spaniolă
În anul 711 o armată maură a invadat Peninsula Iberică şi după o campanie de 8 ani, cea mai mare parte a peninsulei a ajuns sub stăpânire arabă. O mare parte dintre nobilii goţi alungați din teritoriul…
Vânătoarea de vrăjitoare (2) – Evul Mediu creştin
La cumpăna dintre milenii atitudinea autorităţilor faţă de magie şi vrăjitoare a început să se schimbe. Regele englaz Athelstan (924-939) este primul care promulgă un set de legi explicite împotriva…
Vânătoarea de vrăjitoare (1) – antichitate
Vrăjitoria este probabil una din cele mai vechi practici magice ale omului Credinţa în magie şi divinaţie este regăsită în mai toate societăţile umane. În acelaşi timp, din superstiţie, din…
Istoria creştinismului (32) – Ruptura creştină
Pentru a celebra cei 1000 de ani de la apariţia creştinismului, Biserica creştină s-a rupt în două. Una deţine „adevărata credinţă” iar cealaltă „dreapta credinţă”. Din ruptură au mai rezultat…
Istoria creştinismului (31) – Iconoclasmul – triumful păgânismului
Musulmanii au cucerit Siria şi Palestina, au traversat Asia Mică şi au ajuns sub zidurile Constantinopolului în anul 717. Împăratul Leon III Isaurul (714 – 741) i-a respins în 718,…
Istoria creştinismului (30) – Iconoclasmul – persecuţia creştină anticreştină
Între anii 726 şi 843 creştinismul bizantin a fost dominat de o doctrină cunoscută sub numele de iconoclasm, care a impus distrugerea icoanelor şi a tuturor imaginilor din biserici. Curentul…
Istoria creştinismului (29) – Conciliile ecumenice
Conciliile creştine reprezintă întruniri ale teologilor creştini pentru a dezbate învățături de credință sau orientări pastorale universal valabile. Deciziile lor „luate sub călăuzirea Duhului Sfânt, aşa cum le-a promis Iisus…
Istoria creştinismului (28) – Victoria creştinismului
După moartea împăratului Constantin cel Mare, creştinismul a cuoscut o răspândire crescândă şi a devenit tot mai agresiv. Împăraţii romani care au urmat au avut o atitudine oarecum indiferentă şi…
Istoria creştinismului (27) – Conciliul de la Niceea
Istoria creştinismului modern începe cu Sinodul de la Niceea din anul 325, despre care se spune că a fost convocat de către Constantin cel Mare, care ar fi invitat aici…
Istoria creştinismului (26) – Conciliile creştine
Fostul „Învăţător al Dreptăţii” din credinţele eseniene devenit Mesia lui Yahweh, a fost dezvoltat într-un zeu al cunoaşterii de către terapeuţii egipteni şi într-un erou de poveste în creştinismul lui…