După descoperirea Americilor, creştinismul a fost impus populaţiilor cucerite. Dacă în America de Sud spaniolii şi portughezii au impus creştinismul catolic, pe care l-au păstrat cu străşnicie prin intermediul Inchiziţiei, în America de Nord coloniştii englezi şi francezi au dus cu ei un mozaic de credinţe creştine.

În secolul al XVIII-lea şi mai ales în al XIX-lea, SUA va înregistra valuri de emigranţi care încercau să-şi facă un rost pe „Pământul făgăduinţei”. În cadrul comunităţilor înfiripate, desigur credincioase, au apărut mulţi preoţi autodidacţi sau predicatori, fără o pregătire teologică, astfel că aceştia au luat şi predicat diferite părţi din Biblie. Aceste fragmente au oferit o altă viziune asupra credinţei, diferită de cea oficială, dar mai ales a făcut ca întreaga credinţă să se rezume doar le câteva probleme, pe care fiecare predicator le-a perceput ca esenţiale. Astfel creştinismul va cunoaşte o nouă ruptură apărând bisericile neoprotestante.

Cu toată fărămiţarea creştinismului, SUA va rămâne o ţară profund credincioasă, în primul rând datorită nivelului intelectual şi de educaţie redus al populaţiei.

Sfârşitul secolului al XVIII-lea a fost marcat de Războiul de Independenţă (1775-1783) perioadă în care se vor face remarcaţi o serie de intelectuali: John Adams (1735 -1826), Benjamin Franklin (1705- 1790), Alexander HamiltonJohn JayThomas JeffersonJames MadisonGeorge Washington (1732 – 1799), Thomas Paine (1736 -1809) sau George Mason (1725 – 1792). Toţi aceştia au fost influenţaţi de ideile din Epoca iluminismului şi în general au fost deişti. Implicarea unora dintre ei în politică, i-a făcut pe aceştia să-şi cenzureze însă declaraţiile religioase, conştienţi fiind că religia era principalul mijloc de control al maselor populare.

Istoricul Gordon S. Wood (2017) scrie: „Deși atât Jefferson, cât și Adams au negat miracolele Bibliei și divinitatea lui Hristos, Adams a păstrat întotdeauna un respect pentru religiozitatea oamenilor pe care Jefferson nu l-a avut niciodată; de fapt, Jefferson a avut tendința în companie privată care să batjocorească sentimentele religioase”.

Cu tot respectul faţă de religie afişat de John Adams, el a susținut că religia trebuie să se schimbe și să evolueze spre perfecțiune, apoi va mai spune că creștinismul a fost inițial revelator, dar a fost interpretat greșit în serviciul superstiției, al fraudei și al puterii fără scrupule.

Convingerile religioase neortodoxe ale lui Thomas Jefferson, au devenit o problemă importantă la alegerile prezidențiale din 1800, adversarii atacându-l că ar fi ateu. Normal că, în calitate de preşedinte, Jefferson a contracarat acuzațiile lăudând religia în discursul său inaugural și participând la serviciile religioase de la Capitol. Într-un fel el a recunoscut că religia organizată va fi întotdeauna inclusă în viața politică pentru bine sau pentru rău, dar a încurajat rațiunea față de revelația supranaturală să facă anchete despre religie.

Spre deosebire de politicienii activi, intelectualii neimplicaţi direct în politică îşi vor exprima ideile. Astfel, Benjamin Franklin va afirma deschis: „Farurile sunt mai folositoare decât bisericile”, iar Thomas Paine a declarat: „Nu cred în crezul mărturisit de biserica evreiască, de biserica romană, de biserica greacă, de biserica turcă, de biserica protestantă și nici de biserica pe care o cunosc. Mintea mea este propria mea biserică”. El a adăugat că „Toate instituțiile naționale ale bisericilor, fie ele evreiești, creștine sau turcești, nu mi se par altceva decât invenții umane, înființate pentru a îngrozi și a înrobi omenirea și a monopoliza puterea și profitul”. Thomas Paine caracterizează şi Biblia: „Cât despre cartea numită Biblia, este o blasfemie s-o numeşti Cuvântul lui Dumnezeu. Este o carte de minciuni şi contradicţii, o istorie a unor timpuri rele şi a unor oameni răi.”

În prefața cărții sale „Rațiunea singurul oracol al omului”, colonelul Ethan Allen (1737-1789), eroul din bătălia de la Fort Ticonderoga, a scris: „Eu nu sunt creștin, cu excepția faptului că botezul copiilor mă face unul” şi a adăugat: „rugăciunea către Dumnezeu nu face parte dintr-o religie rațională și nici rațiunea nu a dictat-o ​​vreodată”.

În secolul al XIX-lea „Războiul de Secesiune” din 1861-1865, a traumatizat tânăra țară dar după acest eveniment a început ascensiunea economică și tehnologică a țării. Acum se va forma şi o nouă elită intelectuală în rândul căreia au apărut şi primele manifestări antireligioase în cadrul  aşa numite „Epoca de Aur a Raţiunii”, care a cuprins aproximativ intervalul dintre anii 1875 și 1914.

Un reprezentant de seamă al acestei perioade a fost Robert Green Ingersoll (1833-1899) avocat, scriitor și orator al timpului, care a militat în apărarea agnosticismului. Probabil colonelul Ingersoll este cel mai cunoscut dintre ateii american. El are numeroase critici la adresa religiei şi a divinităţii. Într-o prelegere intitulată „Marii necredincioși”, a atacat doctrina Iadului: „Toată răutatea, toată răzbunarea, tot egoismul, toată cruzimea, toată ura, toată infamia de care este capabilă inima omului, a înflorit și a dat roade în acest singur cuvânt – Iad”.

Într-o campanie itinerantă anti-religioasă, Ingersoll va lansa o lungă serie de atacuri la adresa religiei şi scoaterea acesteia din sfera politicului şi a educaţiei. El afirma: „Dacă creierul meu şi Biblia sunt, amândouă, opere ale aceluiaşi Dumnezeu Infinit, a cui vină e că creierul meu şi cartea nu sunt de acord?”

Dacă admitem că o fiinţă infinită a controlat destinele persoanelor şi popoarelor, istoria devine o farsă cât se poate de crudă şi sângeroasă. După ea, cei puternici i-au călcat în picioare pe cei slabi; cei vicleni şi lipsiţi de inimă i-au făcut sclavi pe cei simpli şi inocenţi, şi nicăieri în toate analele omenirii, niciun zeu nu i-a ajutat pe cei oprimaţi.”

Citate din spusele lui Ingersoll:

Mark Twain (1835 – 1910) pe numele său adevărat Samuel Langhorne Clemens, sciitor şi „cel mai mare umorist pe care l-au produs Statele Unite”, și o serie de remarci ale sale, precum „Credința este să crezi ceea ce știi că nu este așa” sau „Dacă Hristos ar fi aici acum, cu siguranță nu ar fi creștin”, au făcut ca scriitorul să fie considerat drept un critic al religiei organizate și un apărător al libertății religioase.

Probabil că, la fel ca mulți intelectuali din vremea sa, Twain a fost un deist, căci prin anii 1880 afirma că el crede într-un Dumnezeu dar nu în revelații, în sfinte scripturi precum Biblia, providență, răzbunare divină sau Viața de Apoi. Deismul lui Twain este relevat și prin afirmația că „universul este guvernat de legi stricte și imuabile”. Cu alte ocazii însă, el a scris sau a afirmat lucruri care contraziceau o viziune deistă strictă…

De fapt, în timpul vieții sale, Twain a evitat să-și afirme opiniile despre religie, care vor deveni cunoscute doar din eseuri și povești care au fost publicate ulterior, care i-au schimbat în parte imaginea…

După moartea sa, familia lui Twain a oprit de la publicare o parte din lucrările sale, care erau deosebit de ireverențioase față de religia convențională. Dacă scrierea anti-religioasă Străinul misterios a fost publicat în 1916, Micul Bessie, o poveste care ridiculizează creștinismul, a fost publicată pentru prima dată abia în 1972, în colecția Fabulele omului Mark Twain. La fel, Scrisori de pe pământ, care se referă la moralitate și religie pe un ton sarcastic, nu a fost publicată până în 1962.

Cele mai sincere opinii ale lui Twain despre religie au apărut în ultima sa lucrare Autobiografia lui Mark Twain, a cărei publicare a început în noiembrie 2010, la 100 de ani de la moartea sa. În această lucrare, el spunea: „Există un lucru notabil despre creștinismul nostru: rău, sângeros, nemilos, captivant de bani și prădător așa cum este – în țara noastră în special și în toate celelalte țări creștine într-un grad oarecum modificat – este încă de o sută de ori mai bun decât Creștinismul Bibliei, cu crima sa prodigioasă – invenția Iadului. Măsurată de creștinismul nostru de astăzi, oricât de rău este, făcător de ipocrit, gol și gol, oricum, nici Zeitatea, nici Fiul său nu sunt creștini și nici nu sunt calificați pentru acel loc moderat de înalt. A noastră este o religie cumplită. Flotele lumii ar putea naviga confortabil în sângele nevinovat pe care l-a vărsat”.

Ambrose Bierce (1842 – c.1914) un agnostic declarat și care respingea cu tărie divinitatea lui Hristos, a fost un scriitor, jurnalist și poet, considerat unul dintre cei mai mari umoriști ai Americii. Cartea sa „Dicționarul diavolului”, un dicționar satiric scris pe parcursul a trei decenii, a apărut într-o primă formă în 1906 și într-o versiune completă în 1911. Lexiconul va fi clasificat drept una dintre „cele mai mari 100 de capodopere ale literaturii americane”.

Multe dintre panseurile și definițiile lui Bierce fac și astăzi deliciul gândirii ateiste…

În America secolului al XIX-lea, cu toate manifestările unor intelectuali, ateismul va rămâne în umbra unei culturii religioase înrădăcinate profund în minți prea puțin exersate.

Episodul:  1 « 2 « 3 « 4 « 5 « 6 « 7 « 8 « 9 « 10 « 11   12

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2021/04/A.12.0-coperta.jpg?fit=535%2C339https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2021/04/A.12.0-coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria ateismuluiDupă descoperirea Americilor, creştinismul a fost impus populaţiilor cucerite. Dacă în America de Sud spaniolii şi portughezii au impus creştinismul catolic, pe care l-au păstrat cu străşnicie prin intermediul Inchiziţiei, în America de Nord coloniştii englezi şi francezi au dus cu ei un mozaic de credinţe creştine. În secolul al...Pentru cei care știu să gândească singuri