În contextul actual când în multe ţări musulmane ateismul este pedepsit cu moartea, pare greu de conceput că se poate vorbi despre ateism în lumea islamică. Totuşi, în Islamul medieval, au existat o serie de savanţi care au vehiculat și susținut idei ateiste. Acest fapt se datorează mai multor cauze. În primul rând, o serie dintre filozofii islamici au atacat frecvent pe „necredincioşi” şi religia acestora. În al doilea rând, o parte dintre musulmani aveau o origine persană şi au analizat oarecum detaşat ideile religioase islamice. Apoi, în această perioadă conducătorii musulmani au dat o mare importanţă vechilor gânditori antici şi scrierilor acestora, lucrări care au fost traduse în persană şi arabă, cale pe care o mare parte dintre ele au ajuns mai târziu în Europa, după ce o lungă perioadă de timp ele au fost proscrise de către Biserică. În acest timp, în Islam nu a existat o instituţie religioasă şi nici cler care să controleze ideile şi scrierile savanţilor musulmani.

Luând contact cu vechile scrieri au apărut astfel o serie de raţionalişti care au cochetat cu ateismul. Una dintre aceste figuri a fost Ibn al-Rawandi (827-911), un erudit și teolog persan timpuriu, astăzi destul de controversat cu privire la natura opiniilor sale fiind considerat de unii un savant mu’tazilit, fie un filozof aristotelic, în timp ce alții îl consideră un ateist radical. Dintre lucrările sale, cele mai multe fragmente s-au păstrat cele provenind din cartea Kitab al-Zumurrud (Cartea smaraldului) în care, Ibn al-Rawandi a criticat noțiunea de profeție religioasă, inclusiv cea a profetului Mahomed, și a susținut că dogmele religioase nu erau acceptabile rațiunii și ele trebuiau să fie respinse.

În Kitab al-Zumurrud, al-Rawandi susține că miracolele invocate de către religii, inclusiv cea islamică, sunt inevitabil problematice. Aceste tradiții religioase sunt minciuni susținute de conspirații, cele mai multe fiind chiar de râs. Nici tradiţiile religioase nu sunt demne de încredere. Evreii și creștinii spun că Iisus a murit cu adevărat, dar Coranul îi contrazice… Deci, care are dreptate? Care este adevărată?… Apoi, în tradiţia islamică, îngerii s-au adunat pentru a-l ajuta pe Mahomed în bătălia de la Badr, deşi nu în mod spectaculos, dar apoi nu au mai apărut să-l ajute în bătălia de la Uhud, atunci când ajutorul divin era mai stringent. Deci, ajutorul divin este iluzoriu…

În aceiaşi lucrare, pentru Ibn al-Rawandi rugăciunea, preocuparea cu puritatea rituală şi ceremoniile puerile cu ocazia pelerinajului de la Mecca, precum: aruncarea cu pietre, circumambularea unei case (Kaaba) care nu poate răspunde la rugăciuni sau perindarea între cele două mici dealuri, Safa și Marwa, care nu sunt cu nimic diferite de orice alt deal din vecinătate, sunt doar pierdere de timp și preocupări pentru cei slabi de minte.

Ibn al-Rawandi susține că dogmele religioase nu sunt acceptabile rațiunii și prin urmare trebuie respinse. Miracolele atribuite profeților pot fi comparate în mod rezonabil cu vrăjitorii și magii, şi de fapt sunt invenție pură. Nici Coranul nu primește un tratament mai bun: nu este nici o carte revelată, nici chiar o capodoperă literară inimitabilă: „Departe de a fi inimitabilă, este o operă literară de calitate inferioară, deoarece nu este clară sau de înțeles, nu are valoare practică și cu siguranță nu este o carte dezvăluită”.

Abu Bakr al-Razi (865–925), cunoscut sub nume latinizat de Rhazes sau Razi, a fost un învăţat persan, medic, alchimist, filosof influențat de grecul Platon și o figură importantă din istoria medicinei. A scris și despre logică, astronomie și gramatică, dar în biografia scrisă de către Al-Biruni, i se atribuie declarații contradictorii despre religie şi o serie de lucrări în care a criticat religia. De fapt, neîngrădit de vreo tradiție religioasă sau filosofică, Razi poate fi considerat mai curând un liber-cugetător decât ateist.

Cam în aceiaşi perioadă, savantul Abu Isa al-Warraq (889-994) apare ca un erudit sceptic și critic al Islamului și al religiei în general. Al-Warraq s-a arătat sceptic cu privire la existența lui Dumnezeu, deoarece „cel care poruncește sclavului său să facă lucruri pe care știe că este incapabil să le facă, apoi îl pedepsește, este un prost”.

Al-Warraq a contestat noțiunea de religie revelată. El a susținut că, dacă oamenii sunt capabili să-și dea seama că, de exemplu, este bine să iertăm, atunci un profet este inutil și că nu ar trebui să luăm în considerare afirmațiile profeților autodenumiți, dacă ceea ce se pretinde se dovedește a fi contrar bunului simț și rațiunii. El a explicat că oamenii au dezvoltat știința astronomiei privind spre cer și că nu este necesar  de niciun profet care să le arate cum să privească, la fel cum nu este nevoie de profeți care să le arate oamenilor cum să facă flaute sau cum să cânte la ele. În acest context, eruditul arab s-a îndoit și de afirmațiile care îl descriu pe Mohamed ca profet: „Faptul că Mohamed ar putea prezice anumite evenimente nu dovedește că a fost profet: poate că a fost capabil să ghicească cu succes, dar asta nu înseamnă că a avut cunoștințe reale despre viitor. Și cu siguranță faptul că a putut să povestească evenimente din trecut nu dovedește că a fost profet, pentru că ar fi putut citi despre aceste evenimente din Biblie și, dacă ar fi analfabet, i s-ar fi putut fi citit despre ele în Vechiul Testament”.

Filozoful Al-Maʿarri (973–1057) este considerat unul dintre cei mai mari poeți arabi clasici. Descris ca un „liber-gânditor pesimist”, a fost un raționalist controversat al timpului său, citând rațiunea ca sursă principală a adevărului. A atacat dogmele și practicile religioase, a fost critic și sarcastic în ceea ce privește iudaismul, creștinismul, islamul și zoroastrianismul. El a denunțat superstiția și dogmatismul în religie. Una dintre temele recurente ale filozofiei sale era dreptul la rațiune împotriva pretențiilor de obicei, tradiție și autoritate. Al-Ma’arri a învățat că religia era o „fabulă inventată de antici”, fără valoare, cu excepție pentru cei celor care exploatează masele credule.

Scepticismul său religios și punctele sale de vedere antireligioase s-au extins dincolo de islam și au inclus atât iudaismul cât și creștinismul. Al-Ma’arri a remarcat că acei călugări creştini din mănăstirile lor sau devoții din moschei respectau orbește credințele religiei lor: dacă s-ar fi născut printre magii zoroastrieni sau sabienii gnostici ar fi devenit şi ei magi sau sabieni, deci „adevărata” religie ţine strict de locul în care te-ai născut şi în mediul în care trăieşti”. Ca un corolar al punctului său de vedere privind religia, Al-Ma’arri a declarat: „Locuitorii pământului sunt de două feluri: cei cu creier, dar fără religie, și cei cu religie, dar fără creiere”.

Episodul:  1 « 2 « 3  4

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2021/03/A.4.0-copetra.jpg?fit=761%2C432https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2021/03/A.4.0-copetra.jpg?resize=150%2C150Raduistoria ateismuluiÎn contextul actual când în multe ţări musulmane ateismul este pedepsit cu moartea, pare greu de conceput că se poate vorbi despre ateism în lumea islamică. Totuşi, în Islamul medieval, au existat o serie de savanţi care au vehiculat și susținut idei ateiste. Acest fapt se datorează mai multor...Pentru cei care știu să gândească singuri