Preoţii-astronomi ai antichităţii au observat mişcarea stelelor pe cer şi au căutat să găsească în ele semne prevestitoare. Astfel s-a născut zodiacul, punct de plecare al misticismului astrologic. Stelele singulare nu au făcut obiectul unor astfel de interpretări dar astronomii antici au înregistrat apariţia sporadică a unor „stele”. Apariţia neaşteptată a acestora născut ideea că ele reprezintă un semn prevestitor, bun sau rău.

Evanghelia după Matei va aduce în mitologie „Steaua de la Betleem”, pe care o introduce în poveste pentru a marca naşterea lui Iisus: „Şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Copilaşul” (Matei; 2:9).

Povestea stelei evanghelice a născut pasiuni în primul rând în rândul cercetătorilor biblici, care au încercat nu numai să identifice „steaua” ci să stabilească şi data apariţiei acesteia.

Primul care a reuşit să găsească o explicaţie plauzibilă a fost călugărul-astronom Johannes Kepler (1571-1630). Kepler a afirmat că „Steaua magilor” a fost de fapt o conjuncţie a lui Jupiter cu Saturn, în constelaţia Peştilor.

Conjuncţia din anul 7 î.e.n. a fost sesizată de către astronomii timpului şi s-a repetat de trei ori cu maxime succesive la 23 mai, 3 octombrie şi 4 decembrie. Acest fapt pare confirmat şi de o tabelă de lut ars găsită în ruinele Babilonului, azi expusă în Muzeul Vaticanului din Roma. Din această tăbliţă rezultă că „steaua magilor” a fost observată timp de cinci luni. Inscripţia cuneiformă de pe tabela de lut ars face următoarea precizare: „Jupiter şi Saturn în zodia Peş­tilor”.

După strădaniile lui Kepler au apărut numeroase alte ipoteze, mai mult sau mai puţin plauzibile, în dorinţa de a aduce evenimentul astronomic cât mai aproape de presupusa dată de naştere a lui Iisus, o dată pe care chiar cele două poveşti evanghelice cunoscute o plasează foarte aproximativ, adică într-un interval de 12 ani.

Pentru a lămuri problemea stelei evanghelice trebuie înţeles motivul pentru care ea este evocată drept semn prevestitor pentru naşterea zeului creştin.

Un prim motiv ar fi faptul că biografia lui Iisus are la bază scrierile Vechiului Testament, unde este schiţat un Mesia eliberator pentru poporul evreu. Între pasajele care vestesc naşterea acesui Mesia, a fost identificată şi profeţia lui Balaam: „O Stea va ieși din Iacob; Un Sceptru se va ridica din Israel”. (Numeri; 24:17). Din acest motiv mulţi cercetători consideră că „Steaua de la Betleem” este doar o ficţiune pioasă introdusă în scrierea evanghelică pentru a da un statut mesianic lui Iisus, deci putea să nici nu fi existat. Totuşi povestea apariţia stelei a fost introdusă în evanghelie pentru credincioşii de rând, nu pentru teologi…

Cercetătorii biblici sunt de acord că evangheliile creştine au avut la bază scrieri mai vechi precum Evanghelia lui Toma sau „Sursa Q”, care conţineau doar învăţături atribuite lui Iisus. Credincioşii aveau însă nevoie de o poveste frumoasă şi înduioşătoare despe zeul lor, iar asta o vor face Matei şi Luca. Chiar dacă povestea celor doi era diferită şi contradictorie lucrul nu avea importanţă,căci fiecare era o evanghelie independentă şi nimeni nu citea în paralel cele două scrieri.

Ca o poveste să capete credibilitate ea trebuie să includă personaje şi evenimente istorice reale, cunoscute de către oamenii timpului. Din acest motiv s-a recurs printre altele la evocarea lui Irod cel Mare (37 – 4 î.e.n.), a lui Ioan Botezătorul (mort în anul 36 e.n.), episodul cu uciderea pruncilor (6-7 î.e.n.), recensământul lui Quirinius (6/7 e.n.) şi… „Steaua de la Betleem”. La acea vreme oamenii auziseră de aceste evenimente şi nu avea importanţă cronologia, care altfel demontează tocmai veridicitatea poveştii.

În acest context, dacă se dorea ca steaua prevestitoare să fi fost un semn al naşterii divine, credinciosul de la acea vreme trebuia să fi avut cunoştinţă despre un astfel de fenomen ceresc, ceea ce nu era cazul cu o conjuncţie planetară, greu sesizabilă şi puţin spectaculoasă pentru omul de rând.

Din acest motiv cel mai puternic candidat la statutul de „Steaua de la Betleem” îl poate avea o cometă sau o supernovă care a fost observabilă în acele timpuri. O astfel de supernovă este consemnată de chinezi şi coreeni în anul 5 î.e.n. şi descrisă ca un obiect luminos vizibil pe cer timp de 70 de zile, dar fenomenul nu apare consemnat de astronomii din Orientul Apropiat.

Aşa stând lucrurile, cel mai serios candidat pentru modelul „Stelei de la Betleem” este celebra Cometă Halley, chiar dacă apariţia ei pe cer a fost consemnată în anul 12 î.e.n. şi apoi în anul 66 e.n.

Cercetătorii biblici plasează scrierea Evangheliei după Matei între anii 70 și 100, iar unii mai conservatori, avansează o dată cu puţin înainte de anul 70 e.n. În orice variantă, cel puţin apariţia cometei Halley din anul 66 era încă un subiect de interes şi în plus, autorul scrierii evanghelice trebuia să fi fost la curent şi cu o poveste mai veche, cea a „Comezei lui Cezar”…

Cometa lui Cezar sau „Sidus Iulium”, vizibilă şi în timpul zilei, şi-a făcut apariţia în anul 44 î.e.n. în timpul festivalului cunoscut sub numele de Ludi Victoriae Caesaris, la puţin timp după asasinare lui Iulius Cezar. Potrivit lui Suetonius, pe măsură ce sărbătorile se desfășurau, „o cometă a strălucit șapte zile succesive, ridicându-se în jurul orei unsprezece și se credea a fi sufletul Cezarului”. Cometa a devenit un simbol puternic în propaganda politică care a lansat cariera lui Augustus, strănepotului împăratului. În 42 î.e.n. Augustus a construit „Templul Divinului Iuliu”, dedicat în anul 29 î.e.n. cultului cometei cu pricina.

Este posibil ca „Sidus Iulium” să-l fi influenţat pe Matei în povestea sa, mai ales că episodul evanghelic adaugă şi pe cei „trei magi”, o adaptare după un alt episod istoric cunoscut, petrecut în timpul editării evangheliei. Este vorba despre vizita la Roma a unei delegații de „magi” condusă de regele Tiridat, care a venit la Roma pentru a primi de la Nero confirmarea funcţiei de rege al Armeniei. Asta s-a întâmplat în anul 66 e.n., exact în momentul apariției spectaculoase a cometei Halley… Evenimentul a fost viu comentat în epocă, iar istoricul antic Dio Cassius a scris că: „Regele nu s-a întors după calea pe care a urmat-o la venire” adică exact precizarea regăsită în scrierea evanghelică…

Revenind la „Steaua de la Betleem” să menţionăm că în epoca respectivă miracolele şi profeţiile erau la ordinea zilei aşa că lumea nu a pus sub semnul întrebării veridicitatea povestirii evanghelice. Origen, unul dintre cei mai influenți teologi creștini timpurii, spunea: „Dacă, la începutul unor noi dinastii sau cu ocazia altor evenimente importante, apare o cometă sau orice corp ceresc similar, de ce ar trebui să ne mirăm că la nașterea Celui care trebuia să introducă o nouă doctrină pentru neamul uman și pentru a face cunoscută învățătura Sa […] ar fi trebuit să apară o stea? […] în ceea ce privește apariția unei stele la nașterea lui Isus, există o profeție a lui Balaam înregistrată de Moise…” (Contra Celsum; Cartea I, Capitolul LIX).

În consideraţiile sale, Origen face referire la „Steaua Profetică”, un concept care a fost motorul unor acţiuni istorice memorabile, iar pentru evrei acest semn l-a constituit cometa Halley…

Cometa Halley care a apărut pe cerul Palestinei în ianuarie 66 e.n., a fost un semn prevestitor pentru venirea aşteptatului Mesia, cel care va reface regatul visat… „Steaua Profetică” va declanşa revolta contra romanilor, o revoltă sfârşită cu distrugerea Templului şi masacrul de la Masada… Pentru evrei „Steaua profetică” se dovedise mincinosă. Probabil că acesta este unul dintre motivele pentru care episodul „Stelei din Bethleem” nu va mai fi abordat în Evanghelia după Luca…

Istoricul de origine ebraică Josephus, în lucrarea sa intitulată Războiul Iudaic, a aplicat „profeţia stelei” împăratului roman Vespasian, cel care pornise campania împotriva zeloţilor evrei din Palestina. În timpul luptelor, el va fi rechemat la Roma pentru a fi proclamat împărat. Cometa anunţase deci „naşterea” unei noi dinastii romane…

Prorocirea lui Batlaam va cotinua să dea speranţe evreiilor şi, în 132 e.n., Simeon Kosevah, care va deveni cunoscut sub numele de Simon bar Kokhba, în aramaică însemnând „Simon Fiul Stelei”, va porni un nou război de eliberare a Palestinei de sub dominaţia romană. Timp de trei ani Bar Kokhba va fi văzut drept aşteptatul Mesia, dar revolta va fi înăbuşită de către armatele romane. Acesta a fost ultimul Mesia dintre cei apăruţi în istoria evreiască.

În Evanghelia după Matei, să remarcăm şi faptul că alegerea Betleemului ca loc de naştere a lui Iisus se datorează tot unei prorociri biblice: „Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei.”(Mica 5:2). La această profeţie se mai adaugă şi faptul că Betleemul a fost considerat locul de naştere al celebrului rege David.

Dacă povestea „Stelei de la Betleem” pare că a fost inspirată de „Cometa lui Cezar”, nici episodul uciderii pruncilor nu pare străin de legendele romane ale timpului.

În biografia romanţată a împăratului roman Augustus, Iulius Maratus un confident apropiat al împăratului, susţinea că Senatul Roman a ordonat uciderea tuturor pruncilor născuţi în anul 63 î.e.n., deoarece visuri profetice şi semne astrologice indicau faptul că în acel an urma să se nască „regele romanilor“. La data de 23 septembrie 63 î.e.n., se născuse Augustus…

În povestea lui Matei, episodul uciderii copiilor de către Irod, poate să aibă şi o bază reală căci după un obicei din epocă, regele evreu şi-a ucis doi copii în anul 7 î.e.n. şi un al treilea în anul următor, pentru a asigura tronul şi liniştea celui de-al patrulea urmaş al său. Cam acelaşi lucru s-a întâmplat conform Bibliei, şi în cazul succesiunii David – Solomon.

Povestea evanghelică a lui Matei a adus în atenţa lumii Betleemul, care apare menţionat în Scrisorile de la Amarna (c.1400 î.e.n.) sub denumirea de „Bit-Lahmi”, nume care trădează un sanctuar al lui Laḫmu, vechiul zeu acadian al agriculturi. Se pare că sanctuarul vechiului zeu, situat într-o peşteră, a fost ocupat mai târziu de zeul Tammuz cinstit multă vreme de către evrei. Sacralitatea peşterii a fost mai apoi transferată asupra lui Iisus, prin identificarea acesteia cu peştera naşterii zeului creştin.

În anul 327 e.n., împărăteasa Elena a iniţiat construcţia unei bazilici deasupra grotei iar în podeaua bisericii a fost încastrată „Steaua de la Bethleem”, o stea din argint cu 14 colţuri, care este plasată „exact” pe locul în care s-a născut Iisus. Simbolismul celor 14 colţuri este legat de cele 14 generaţii: „Deci toate generaţiile de la Avraam până la David sunt paisprezece generaţii; şi de la David până la strămutarea în Babilon, paisprezece generaţii; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos, paisprezece generaţii”. (Matei; 1:17)

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2020/02/18.2.0-Coperta.jpg?fit=395%2C313https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2020/02/18.2.0-Coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorPreoţii-astronomi ai antichităţii au observat mişcarea stelelor pe cer şi au căutat să găsească în ele semne prevestitoare. Astfel s-a născut zodiacul, punct de plecare al misticismului astrologic. Stelele singulare nu au făcut obiectul unor astfel de interpretări dar astronomii antici au înregistrat apariţia sporadică a unor „stele”. Apariţia...Pentru cei care știu să gândească singuri