Mitologiile lumii sunt populate cu făpturi fabuloase, care îmbină caracterisicile unor animale diferite, uneori  şi cu cele umane. Dintre toate acestea, tipul „leul-om”, a fost probabil cel mai răspândit şi cu originea cea mai îndepărtată în timp.

Deşi pare că această reprezentare îşi are originea în Egipt, cel mai vechi sfinx clasic identificat până în prezent, datat în 9 500 î.e.n., a fost găsit la Körtik Tepe (Turcia), în apropierea orașului Batman, în zona în care au fost identificate şi străvechile aşezări de la Nevalı Çori și Gobekli Tepe.

Mult mai veche decât reprezentarea de la Körtik Tepe este însă o statuetă de 30 cm înălţime şi diametrul de circa 6 cm, descoperită în anul 1939, în peştera germană Stadel din valea Lone, o regiune adiacentă Dunării. Statueta a primit numele de „Löwenfrau“, adică „Doamna Leu“ şi are o vechime este situată între 35.000 şi 40.000 de ani.

Este greu de spus cum a ajuns motivul leului în centrul Europei, dar datarea sa corespunde aproximativ cu ultima migraţie a omului din Africa şi este de presupus că aceştia au adus cu ei totemuri tribale indigene, inclusiv leul, care, pe melagurile natale a evolut într-o importantă divinitate războinică.

În timpuri istorice, în Egipt această zeitate va îmbrăca forma zeiţei Sekhmet, nume care înseamnă „cea puternică” şi apare reprezentată cu cap de leu pe care poartă discul solar şi cobra Wadjet. În perioada Noului Regat (c.1550 – 1069 î.e.n) zeiţa va apare drept mamă a lui Maahes, văzut ca un prinț-leu, probabil o zeitate de origine nubiană străveche, inclusă şi în panteonul egiptean fie datorită comerţului, fie a războaielor sau chiar într-o perioadă de dominație nubiană. Există unele dovezi că acesta ar fi fost identic cu zeul-leu Apedemak venerat în Nubia și în deșertul occidental al Egiptului.

Istoria zeiţei Sekhmet, la fel ca cea a zeiţei-scorpion Serket, probabil că a început în Egiptul de Sus, mai exact în Egiptul predinastic, unde regii epocii Naqada pare că au adoptat drept nume regale pe cele ale unor animale periculoase și imprevizibile precum cel de leu, crocodil, elefant, rinocer sau scorpion. Astfel aici apare consemnat Regele Elefant sau Regele Scorpion.

Prima dinastie egipteană se încheie cu domnia lui Narmer (c.3150 – 3100 î.e.n.), considerat drept regele unificator al Egiptului, mai ales datorită „Paletei lui Narmer”, interpretată de către mulţi specialişti ca semnificând celebrarea victoriei lui Narmer asupra Egiptului de Jos.

Pe una dintre feţele Paletei lui Narmer apar două animale fabuloase, cu gâturile prelungi, înlănţuite şi având capete de lei. În mitologie, această făptură a primit numele de „serpopard” şi este regăsită atât pe paletele egiptene din timpuri predinastice sau a Primei Dinastii, cât şi pe un sigiliu sumerian din Uruk datat cam în aceiaşi perioadă de timp.

Probabil că reprezentările zeului-leu Apedemak sub forma şarpelui încolăcit cu cap de leu din „Templul Leului” de la Naqa îşi trag seva de la aceşti serpoparzi.

Tot din timpul Primei Dinastii egiptene provine şi „Eticheta Naqada” descoperită în mormântul reginei Neithhotep. Plăcuţa pare să reprezinte o vizită a unui rege la un altar dedicat zeităților patroane din Egiptul de Sus și de Jos. Dincolo de controversele dintre egiptologi, privitoare la identitate personajului regal, să remarcăm pe ultima linie, grupul de oameni care se închină unui „sfinx”.

Zeiţa-leoaică Sekhmet este cel mai probabil urmaşa zeităţilor-leu din vremurile predinastice şi chiar în mitologia târzie, ea apare drept soţie a zeului creator Ptah, fapt ce denotă că la un moment dat ea a avut rolul de zeiţă-mamă. De fapt, unii faraoni din perioada dinastică timpurie, erau consideraţi a fi concepuţi de către Sekhmet şi chiar în timpuri mai noi, se considera că faraonii erau ajutaţi în război de către Sekhmet, cea care continua să-i protejeze şi după moarte. Se estimează că mai mult de șapte sute de statui ale zeiţei Sekhmet au existat doar în templul funerar al lui Amenhotep III (c.1390 – 1350 î.e.n.).

Dacă în mitologia clasică egipteană Sekhmet pare să-şi fi pierdut din importanţă, multe dintre atribuţiile sale fiind preluate de către alte divinităţi, zeiţa-leoaică a rămas cu rolul de protector fiind un personaj central al medalioanelor rituale „menat”, chiar dacă şi în acest caz marea zeiţă Hator o va pune în umbră.

Amuletele „menat” aveau menirea de a aduce noroc şi au fost purtate cu scop de protecţie împotriva spiritelor rele, atât în viaţa pământeană cât şi în viaţa de apoi, fiind adesea găsite în morminte chiar şi alături de taurii Apis.

Până la urmă, leoaica Sekhmet a rămas paznicul templelor şi mormintelor faraonilor şi poate fi considerată prototipul sfinxului egiptean.

Sfinxul de la Gizeh a fost şi este încă subiectul multor speculaţii datorită dimensiunilor sale impozante şi mai ales pus în legătură cu poziţionarea celor trei mari piramide, care ar imita „Centura lui Orion”. Într-adevăr, dacă privim spre cerul emisferei nordice, în jurul constelaţiei Orion, cea care se identifică cu marele zeu Osiris, vom putea să construim o grupare de stele care ar putea fi prototipul Sfinxului egiptean…

     

În figura dată de combinaţia celor două constelaţii, „căciula” nu încurcă prea mult căci ea poate fi asimilată fie „tronului”, care apare pe capul zeiţei Isis, fie cu Deshret-ul, coroana roşie, simbol al Egiptului de Jos.

Acceptând această observaţie, vom avea în final prototipul stelar al Sfinxului Egiptean..

  

În realitate, Sfinxul de la Gizeh nu este o construcţie în adevăratul sens al cuvântului. Este o sculptură realizată dintr-un sâmbure de calcar cu consistenţe şi durităţi diferite, dezvelit prin înlăturarea unor blocuri din jur, blocuri folosite în construcţiile de la Gizeh.

Corpul leului până la gât, format din straturi mai moi şi care au suferit o dezintegrare considerabilă se găseşte sub nivelul platoului şi doar capul, sculptat într-o rocă mult mai densă, se ridică peste acest nivel. Probabil că existenţa acestui bloc diferit, ridicat peste nivelul platoului, a determinat realizarea întregii sculpturi, pusă în legătură cu piramida lui Khafre, atât prin poziţionare cât mai ales prin „Stela Visului” care menţionează numele „Khaf”.

Deşi există o serie de obiecţii şi implicit ipoteze privind Sfinxul de la Gizeh, acestea vizează doar constructorul, momentul realizării rămânând în zona anilor 2590 – 2570 î.e.n., adică în timpul domniilor Keops/Khufu – Djedefre – Kefren/ Khafre.

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/11/15.2.0-Coperta.jpg?fit=363%2C381https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/11/15.2.0-Coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorMitologiile lumii sunt populate cu făpturi fabuloase, care îmbină caracterisicile unor animale diferite, uneori  şi cu cele umane. Dintre toate acestea, tipul „leul-om”, a fost probabil cel mai răspândit şi cu originea cea mai îndepărtată în timp. Deşi pare că această reprezentare îşi are originea în Egipt, cel mai vechi...Pentru cei care știu să gândească singuri