Un caz particular în mitologia gemenilor îl poate ocupa zeitate romană Ianus, probabil cel mai important zeu din panteonul arhaic roman. Spre deosebire de ceilalţi zei romani, grecii antici nu au avut vreun echivalent pentru el.

Ianus a fost zeul începuturilor, al porților, al sărbătorilor şi riturilor de trecere, al fenomenelor de tranziţie, al timpului nesfârşit, dualităţii, căilor de acces, al pasajelor și al fundăturilor. Ianus a prezidat începutul și sfârșitul conflictului. Se spune că Numa, al doilea rege legendar al Romei, ar fi construit un templu dedicat lui Ianus geminus (Ianus Bifrons, Ianus Quirinus sau Portae Belli), în fapt un pasaj deschis ritualic în perioadele de război și închis din nou când armele romane se odihneau. Acesta forma o incintă cu ziduri prevăzute cu porți la fiecare capăt. Există informaţii că un al doilea templu al lui Ianus a fost consacrat de consulul Gaius Duilius în anul 260 î.e.n. Acesta conținea o statuie a zeului cu mâna dreaptă care arată numărul 300 și stânga numărul 65, adică zilele anului solar, și douăsprezece altare – unul pentru fiecare lună.

Actuala structură cu patru fețe cunoscută sub numele de „Arcul lui Ianus” datează din secolul I î.e.n., construită probabil de împăratul Domițian dar ea a fost finalizată și inaugurată de Nerva în anul 96 e.n.

Zeul a avut o prezență omniprezentă în ceremoniile religioase pe tot parcursul anului fiind invocat ritual la începutul fiecărei ceremonii, indiferent de zeitatea onorată cu orice ocazie.

Dintre numeroasele atribute ale lui Ianus, ne oprim însă la cea de zeu al timpului, a veşnicului început. Se spune că numele său a fost transferat asupra primei luni din an de către Numa, dar nu sub forma cunoscută acum, ci din poziţia de „Întâiul” adică cea de zeu al începutului. Totuşi, conform însemnărilor fermierilor romani, luna ianuarie avea drept divinitate tutelară pe zeiţa Iuno.

Conform lui Macrobius şi Cicero, Ianus şi Iana (Diana) reprezentau o pereche divină, asemeni Soarelui şi Lunii, o faţetă a gemenilor de sorginte indo-europeană şi chiar reprezentarea lui Ianus pare că a fost inspirată de cea a gemenilor Castor şi Pollux…

Ianus înfățișat ca având două fețe, una privind spre trecut cealaltă spre viitor, a fost o zeitate cu individualitatea sa, neexistând suprapunei între atributele acestuia şi cele ale Gemenilor.

Monede emise în aceiaşi perioadă fac diferenţiere clară între Dioscuri şi Ianus, chiar dacă divinităţile sunt prezentate similar.

Faptul că în mitologia gereacă nu apare un corespondent pentru zeul cu două feţe, a născut convingerea că Ianus a fost o creaţie original romană, eventual etruscă. În realitate, zei cu două sau patru feţe sunt frecvenţi în mitologia hindusă, acestă iconografie semnificând puterea divină de a vedea prin spațiu și timp. Zeul suprem Brahma este reprezentat cu patru fețe la fel ca şi zeul salv Svetovid. O divinitate similară apare însă şi pe străvechile artefacte mesopotamiene…

Acestora se mai poate adăuga zeiţa Aditi care este numită cea cu „două fețe”, deoarece ea este cea care începe și încheie ceremonii, la fel și zeul scandinav Heimdallr, cu trăsături similare lui Ianus, care atât în timp cât şi în spaţiu defineşte începutul şi sfârşitul. (Şi Iisus este definit drept Alfa şi Omega…). Heimdallr apare subordonat zeului suveran Odinn  la fel cum Ianus pare inferior lui Jupiter, dar acest motiv este unul clasic, cel în care un frate este primul născut iar al doilea se naşte cel mai mare. O formulă analoagă se găseşte şi într-un gâthā avestic, idee preluată în Vechiul Testament în povestea lui Esau şi Iacov.

De fapt, o serie de savanţi susţin că cultul lui Ianus a sosit la Roma din Orientul Mijlociu şi căutând aici un omolog al lui Ianus, pe lângă părerea unor savanţi care susţin că Ianus corespunde lui Baal-ianus sau caldeeanul Belinus şi are o origine comună cu Oannes, vom descoperi stăvechea zeitate sumeriană Isimud.

Isimud era înfățișată în mod obișnuit, cu două fețe orientate în direcții opuse. Reprezentările sumeriene ale divinităţii sunt adesea foarte asemănătoare cu portretele tipice ale lui Ianus din arta romană antică.

Spre deosebire de Ianus, Isimud este mesagerul lui Enki, nu un zeu al ușilor, deşi în legenda Inanna și Enki, el este cel care o salută pe zeiţă la sosirea ei în templul E-Abzu din Eridu.

Cum în alte oraşe ale vechiului Latium, funcția de a prezida începuturile a fost probabil îndeplinită de alte zeități, de regulă de sex feminin, în special Fortuna Primigenia din Praeneste, probabil că Ianus a apărut mai târziu iar statuia sa din Argiletum, atribuită în mod tradițional lui Numa, a fost poate un fel de xoanon – statuie fără trăsături omeneşti, precum cele grecești din secolul al VIII-lea î.e.n. În timp acestă statuie a primit caracteristici umane.

Intrările vechilor temple erau păzite de gardieni mitologici, în special de sfincşi sau diferite zeităţi. Yahweh a pus de pază la poarta Edenului, heruvimi cu săbii de foc. Poarta Raiului este păzită de Sf.Petru…

Templele antice erau orientate în funcţie de astre, în general după Soare. Intrarea în templele egiptene este marcată de două „coloane” dintre care răsărea soarele la solstiţiul de vară. Pe sigiliul lui Adda zeul soare sumerian se iveşte dintre aceleaşi două „coloane”… Bisericile creştine au păstrat orientarea astrală fiind construite cu altarul spre răsărit…

În Orientul Mijlociu, în partea de est a templelor apăreau doi stâlpi solari, fiecare marcând direcția. a soarelui răsărit la datele celor două solstiții: sud-estul corespunzător iernii și nord-estul solstițiului de vară.

Biblia evreiască descrie cu multe amănunte celebrul Templu al lui Solomon care a fost construit cu ajutorul lui Hiram din Tir, cel care a furnizat atât materiale cât şi arhitecţi. De fapt Templul lui Solomon a fost construit după modelul templelor feniciene. În descrierea templului, autorii biblici menţionează că în pridvor, fără rost parcă, s-au ridicat doi stâlpi impozanţi de cupru, alamă sau bronz, numiţi Jachin și Boaz.

Acești doi stâlpi astrali s-ar afla la originea teologiei gemenilor divini, unul dintre ei fiind muritor (legat de stâlpul NE, deoarece se limitează la regiunea în care soarele nu strălucește), iar celălalt este nemuritor (legat de stâlpul SE și regiunea în care strălucește întotdeauna soarele). Mai târziu, aceste modele iconografice au evoluat în Orientul Mijlociu și Egipt într-o singură coloană reprezentând două torsuri și în final un singur corp cu două capete care se uită în direcții opuse.

Mai sunt şi alţi „gemeni” în mitologiile lumii, dar avem şi o pereche mai puţin sesizată: Ioan Botezătorul şi Iisus, un duet care dincolo de poveste, preia şi mitologia gemenilor indo-europeni.  Dacă gemenii vedici Ashvins semnifică lumina soarelui la răsărit şi la apus, „gemenii” creştini au marcat echinocţiile, iar după ce data de naştere a lui Iisus a fost mutată astfel încât să coincidă cu solstiţiul de iarnă, cei doi marchează solstiţiile. (Multă vreme, ca zeu al renaşterii, data de naştere a lui Iisus a fost plasată la Echinocţiul de primăvară şi numai pentru a contracara marile sărbători păgâne ocazionate de „naşterea Soarelui”, data naşterii lui Iisus a fost suprapusă peste acest moment din an şi, automat, data de naştre a lui Ioan Botezătorul, conform Evangheliei după Luca, a fost replasată la data Solstiţiului de vară.)

În filozofia mitologică, la data unui echinocţiu de primavară sau toamnă, un geamăn renaşte şi îşi omoră fratele căruia i-a trecut vremea. Se asigura astfel scurgerea neîntreruptă a timpului. Desigur că din punct de vedere filozofico-religios, relaţia Iisus – Ioan Botezătorul este mult mai compleză şi ar necesita o discuţie amplă, dar pentru moment să reţinem că prin moartea lui Ioan, în persoana căruia mulţi îl vedeau pe prorocitul Mesia, Iisus are drum liber spre afirmare.

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/10/14.4-coperta.jpg?fit=289%2C322https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/10/14.4-coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorUn caz particular în mitologia gemenilor îl poate ocupa zeitate romană Ianus, probabil cel mai important zeu din panteonul arhaic roman. Spre deosebire de ceilalţi zei romani, grecii antici nu au avut vreun echivalent pentru el. Ianus a fost zeul începuturilor, al porților, al sărbătorilor şi riturilor de trecere, al fenomenelor de...Pentru cei care știu să gândească singuri