Arta religioasă indiană este cea mai complexă şi bogată fiind diversificată de marile religii hinduse cu variantele lor orientale. La această diversificare a contribuit şi filozofia religioasă specifică sub-continentului indian.

Tradițiile iconografice indiene au dezvoltat un set elaborat de idiomuri, fraze și simbolisme care dau o expresie elocventă atributelor, puterilor și dispunerii zeilor și zeițelor întrupate într-o imagine. De exemplu, multiplicitatea capului denotă prezența abilităților lor concurente iar multiplicitatea mâinilor denotă abilitățile lor versatile.

Imaginea unei divinităţi sub formă de animal sau alăturarea acestuia, încearcă să reprezinte calități abstracte ale zeului asociate cu acel animal, cum ar fi înțelepciunea, agilitatea sau puterea.

De-a lungul dezvoltării sale, iconografia hindusă a adoptat câteva simboluri, care au izvorât fie din vechile scrieri sfinte, fie din tradiţiile culturale. Semnificația exactă acordată oricărei icoane variază în funcție de regiune, perioadă și denominație. De-a lungul timpului, unele dintre simboluri, de exemplu svastica, au ajuns să aibă o asociere mai largă, în timp ce altele precum mantrele sunt recunoscute ca reprezentări unice ale hinduismului. Alte aspecte ale iconografiei hinduse sunt redate de statui – murti, de icoane și de mudre – gesturi și poziții ale trupului.

Arta budistă este mai bogată şi veche. Primele reprezentări ale dharmelor – „legea și ordinea cosmică”, sunt semnalate din secolul al IV-lea î.e.n.  apoi simbolismul antropomorf – umanizarea unor concepte abstracte, a apărut încă din secolul I e.n. Printre cele mai vechi și mai frecvente simboluri ale budismului se numără stupa, Dharmachakra, arborele Bodhi și floarea de lotus, fiecare dintre acestea având mai multe sensuri.

Alte simboluri timpurii includ „bolul călugărilor cerşetori” și trishula, un simbol folosit de la sfârșitul celui de-al doilea secol î.e.n., precum şi o serie de animale. Budismul timpuriu nu a portretizat pe însuși Buddha ci acesta a fost reprezentat printr „Tronul golHetoimasia, idee preluată apoi şi de către iconografia creştină, sau „Arborele Bodhi” – copacul sub care Buddha a primit iluminarea. Primele încecări de reprezentare umană ale lui Buddha apar sub influenţa greco-budismului,  sub forma „Tălpii lui Buddha”.

Simbolurile ataşate zeilor indieni îşi au originea în timpurile preistorice şi o parte dintre ele, sunt reunite sub numele de Ashtamangala – „opt simboluri de bune auspicii”. Aceste atribute simbolice apar în toate cele trei mari religii de origine indiană: hinduismjainism și budism.

Grupări de opt simboluri de bun augur au fost inițial folosite în India la ceremonii, cum ar fi o investitură sau o încoronare a unui rege. O grupare timpurie de acest gen includea: tronul, svastica, amprenta zeului, nodul, caseta „bumpa” – vasul pentru libaţii, perechea de peşti şi bowlul cu capac.

În timp, compoziţia Ashtamangalei s-a schimbat astfel că ea apare diferită în funcţie de religie, denominaţie şi de zonă geografică.

Tabel cu Ashtamangala

Budismul clasic

Tradiţia hindusă

1

Tradiţia hindusă

2

Jainism – tradiţia Digambara Jainism – tradiţia Śvētāmbara
Śaṅkha – scoica Raja – leul Pămătuf Umbrelă de soare

 

Svastica
Shrivatsa – nodul Vrishaba – taurul Vază Dhvaja

 

Srivatsa

 

Peştii de aur Naga – şarpele Oglinda Kalasha

 

Nandavarta

 

Padma – floarea de lotus Kalasa – cana Instrumen muzical Pămătuf – folosit pentru alungarea muştelor Vardhmanaka – vas alimentar

 

 Chatraratna – umbrela – baldachin Vijayanti – colierul Toba Oglinda Bhadrasana – scaun
Bumpa –vas ritualic Bher – ceainicul Lampă de ulei Scaun Kalasha – cană
Dharmachakra roata legii Vyajana – evantaiul Stindard Evantai Darpan – oglinda
Dhvaja – vechi steag de război Deepa – lampa cu ulei Pereche de peşti Vas Pereche de peşti

În Ashtamangala budistă remarcăm prezenţa nodului fără sfârşit – Shrivatsa. Nodul infinit, ale căror începuturi sunt semnalate în zona indiană încă din anii 2500 î.e.n., apare cu rol simbolic şi în celelalte religii indiene.

În hinduism Srivatsa înseamnă „iubit de Sri”, cu referire la zeița Lakshmi consoarta lui Vishnu. Nodul apare pe pieptul lui Vishnu, nu ca bijuterie sau ornament, şi se spune că zeul Kalki, al zecelea avatar al marelui zeu hindus, va purta Shrivatsa pe piept.

În jainism nodul infinit apare pe pieptul reprezentărilor Tirthankara – reîncarnările succesive ale celor douăzeci şi patru de învăţători, iar teologia jain spune că „cea mai înaltă cunoaștere a ieșit din inima lui Tirthankara sub formă de Shrivatsa”.

În budism Shrivatsa reprezintă o împletire de înţelepciune şi compasiune, o dependenţă reciprocă a perceptelor religioase şi afacerile laice. În momentul iluminării, „nodul infinit” ilustra uniunea „înţelepciunii” – Prajñā şi „a marii compasiuni” – Karuna. În Budismul tibetan simbolul este o caracteristică a zeității tutelare şi este descris fie sub forma „nodului infinit”, apoi sub influenţa doctrinei celor trei corpuri ale lui Buddha, ca un vârtej triunghiular.

În hinduism nodul apare sub numele de Pasha şi este descris ca o armă ce apare în posesia divinităţilor Ganesha, Yama şi Varuna.

De fapt, dezvoltarea şi diversificarea religiilor indiene a dus după sine la o diversificare a simbolului Shrivatsa şi prin încărcarea cu alte noţiuni filozofice, la naşterea unor simboluri noi.

Doctrina celor trei corpuri ale lui Buddha, care în hinduism a îşi are corespondent în conceptul de Trimurti, a dus la elaborarea simbolurilor Trikaya, Triratana şi Trishula.

Dacă Trimurti-ul hindus nu face altceva decât să ilustreze clasica triadă divină prezentă în mai toate mitologiile vechi şi reluată în creştinism sub forma „Sfintei Treimi”, Trikaya îl prezintă pe Buddha ca un spirit ce poate îmbrăca trei corpuri: Dharmakāya, Saṃbhogakāya, şi Nirmāṇakāya, adică „corpul material”, „corpul spiritual” şi „corpul activ”.  Pornind de aici a fost elaborată Triratana, cunoscută sub numele de „Bijuteria întreită”, „Cele trei comori” sau „Cele trei refugii”, o întreire reprezentă mai apoi prin Triratna, diversificată ca reprezentare în cadrul diferitelor religii hinduse.

Principalele simboluri adoptate de către hinduism, budism şi jainism, care apar reprezentate frecvent pe artefacte începând cu secolul II î.e.n., îşi au însă rădăcina în vechile reprezentări din civilizaţia Harappa, care s-a dezvoltat pe Valea Indului acum 5000 de ani. Vechile simboluri hinduse: Nodul şi Triranta s-au schimbat puțin peste milenii şi vor fi preluate ca „inovaţie” de către creştinism unde apar drept „Fleur-de-lis”, Trefoil şi Triquetra, toate simbolizând Sfânta Treime creştină.

Fleur-de-lis”, preluată de către creştinism drept simbol al Trinităţii, a devenit cunoscută lumii iniţial drept simbol al regilor Franţei.

Din punct de vedere istoric, în secolul al XII-lea, Ludovic al VI-lea sau regele Ludovic al VII-lea a fost primul monarh francez care a folosit pe scutul său acest simbol, preluat ulterior de către regalitatea engleză, apoi de mai toate casele nobiliare europene. O legendă povesteşte că regele Clovis I (466-511), la creştinarea sa, a primit o floare de crin din aur de la un înger sau chiar de la Fecioara Maria.

Deasemenea, se spune că Papa Leo al III-lea la încoronarea lui Charlemagne din anul 800, i-a dat acestuia o pânză albastră împodobită cu flori de crin.

De fapt, simbolul „Fleur-de-lis” apare pe un vechi sigiliu mesopotamian, într-o imagine în care, zeul Marduk îl prezintă lui Enki pe regele Gudea (2144–2124 î.e.n.). Marele zeu îl confirmă drept rege pe Gudea oferindu-i acestuia „arborele vieţii” sub forma „florii de crin”. Fleur-de-lis va apare în continuare pe sigilii sau basoreliefuri mesopotamiene, pe artefacte şi monede, drept simbol al puterii regale sau divine.

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/07/12.2.jpg?fit=363%2C530https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/07/12.2.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorArta religioasă indiană este cea mai complexă şi bogată fiind diversificată de marile religii hinduse cu variantele lor orientale. La această diversificare a contribuit şi filozofia religioasă specifică sub-continentului indian. Tradițiile iconografice indiene au dezvoltat un set elaborat de idiomuri, fraze și simbolisme care dau o expresie elocventă atributelor, puterilor...Pentru cei care știu să gândească singuri