În „Istoria Naturală”, Pliniu cel Bătrân (23 – 79 e.n.) menţionează patru vechi labirinturi: labirintul cretan, un labirint egiptean, un labirint lemnian şi un labirint italian. Este vorba despre construcţii antice complexe, care par să respecte conceptul labirintului de astăzi. Labirintul cretan intrase în legendă… „Labirintul Lemnian” nu este clar identificat. De fapt Pliniu menţionează două labirinturi în insulele greceşti: unul în insula Lemnos, despre care spune că a fost renumit pentru frumusețea celor 150 de coloane și că rămășițe din el existau încă în timpul său şi altul pe insula Samos, posibil fiind vorba despre Heraionul din Samos, dedicat zeiţei Hera, soţia lui Zeus şi regina zeilor olimpieni.

Labirintul italian face referire la mormântul marelui general etrusc Lars Porsena, construit la Clusium în jurul anului 500 î.e.n., şi care ar conţine un labirint subteran. Pliniu susţine că pătrunderea în mormânt este dificilă şi descrie o serie de camerele subterane întortochiate. El nu a văzut însă această construcţie, ci îl citează pe Varro, un istoric roman care a trăit între anii 116 şi 27 î.e.n.

Labirintul egiptean se cunoştea din scrierile lui Herodot, cel care îl vizitase şi pe care Strabon l-a echivalat cu o replică a Duatului cel alcătuit din mai multe regiuni, separate de porți. Fiecare poartă a Duatului reprezinta un test sau provocare de care sufletul mortului trebuia să treacă pentru a purcede la nivelul următor. Aceste porți erau păzite de diverși zei și creaturi.

Dacă Pliniu menţionează doar patru sau cinci labirinturi, în realitate, chiar şi la acea vreme, în lume au fost multe alte labirinturi, iar dacă ne gândim doar la cele ruseşti de pe insulele Solovetsky sau la cele din lumea celtică, mai toate erau legate de ritualuri mortuale. Labirintul apare ca simbol spiritual şi în Peru, în India sau în alte locuri de pe glob.

În sudul Mexicului, în situl mayaş de la Tonina, pe una dintre cele şapte trepte ale piramidei de aici, care se ridică la 71 de metri desupra pieţei oraşului, a fost identificat un labirint cu 11 treceri boltite care sunt accesate prin cele trei intrari distincte. Construit din anul 500 e.n., labirintul este cunoscut sub numele de „Palatul Infernului”.

Complexe similare se găsesc la ruinele maya din Palenque și Yaxchilan și sunt considerate spații spirituale dedicate revitalizării spiritelor morților. În aceste spații întunecate, domnitorii mayași și înalții preoți îşi contactau strămoșii prin arderea tămâiei și a stimulării psihoactive pentru a produce o stare de iluminare, hipnotică și adesea halucinogenă, care a indus viziuni și comunicarea cu decedatul. Principala condiţie pentru reuşita ritualului era evitarea privitului înapoi…

Miticul gest de „a nu privi înapoi”, este o măsură de precauţie esenţială şi în cazul lui Iason la îndemnul Medeei, şi se reflectă în povestea biblică a soţiei lui Lot atunci când cei doi scapă din dezastrul de la Sodoma. Avertismentul de a nu se mai uita înapoi, este de asemenea găsit în povestea „Hansel şi Gretel” a fraţilor Grimm, în povestea lui Orfeu, a lui Adonis captiv în lumea subterană şi alte povestiri similare.

Dacă drumul prin labirint este presărat cu dificultăţi şi de cele mai multe ori este nevoie de un iniţiat care să-ţi arate calea, drumul de întoarcere este imposibil fără un ajutor divin. Ieşirea din labirintul zeului I’itoi este condiţionată de darurile aduse acestuia. Intrarea şi ieşirea lui Enea în lumea interlopă este asigurată de către sibila de la Cumae. Şi pentru Tezeu, uciderea Minotaurului nu a fost cea mai grea încercare ci ieşirea din labirint, lucru care s-a putut realiza doar cu ajutorul „Firului Ariadnei”. Legenda labirintului de la Knossos o prezintă pe Ariadna drept fiica regelui Minos, dar în realitate ea a fost o zeitate primitivă a fertilității fiind adorată la Atena, Naxos și Cipru. În jurul anilor 1.700 î.e.n., cel puţin în Creta, Ariadna a fost „Zeiţa Pământului” iar mai târziu a devenit „Doamna labirintului”. În acest context, „Firul Ariadnei” este forţa „Zeiţei Pământ” care poate să redea viaţa…

O statuetă cretană din anii 650-625 î.e.n., cunoscută sub numele de „Doamna din Auxerre” care o reprezintă pe „Doamna labirintului”, sugerează cel puţin o influenţă egipteană asupra zeităţii cretane, dacă la acea vreme nu exista deja un sincretism între Ariadna şi Isis. Această imagine va fi transferată apoi asupra Persephonei – „Doamna Hadesului”.

Numele de „Ariadne” derivă de la forma greco-cretană a cuvântului „arihagne”, care înseamnă „extrem de pur”, cuvânt care a dat şi termenul creştin de „arhanghel”.

O tabletă găsită la Knossos, înscrisă cu scrierea Linear B, înregistrează un cadou: „pentru toţi zeii mierii; pentru stăpâna pe labirintului mierii.” Această zeiţă, „Doamna Labirintului”, care asigura proviziile regatului, trebuie să fi fost Marea Zeiţă, care în Creta este identificată cu „Zeiţa cu şerpi”. Menţiunea despre „zei mierii” şi „labirintul mierii” nu face decât să susţină identitatea Ariadnei cu Marea Zeiţă. Apicultura apare în Creta minoică în vechile surse hieroglife, în reprezentari artistice şi altele, iar albina considerată de origine divină şi văzută drept sursă de belşug şi viaţă. Albina a avut un caracter divin şi în Egipt sau Orientul apropiat. Pentru antici, albina nu era doar mesager, ci şi reprezentant direct al zeilor şi zeiţelor cerului sau a altor tărâmuri.

Un mit vechi susţine că Zeus s-a născut într-o peşteră a albinelor şi a fost hrănit de ele. Alta formă a mitului arată că Melisseus, regele Cretei, a fost descoperitorul mierii şi al apiculturii. El a avut două fiice Amalthaea şi Melissa, care l-au hranit pe tânărul Zeus cu lapte de capră şi miere. Tatal său a numit-o pe Melissae prima preoteasă a Marii Zeiţe şi de atunci cele care au servit-o pe Mama Zeiţă s-au numit melissae. Treptat şi Marea Zeiţă a devenit Regina Albină. Ea era regenerarea, divinitatea, vindecarea, puritatea şi potenţa magiei.

În templele lui Artemis, Afrodita, Demeter, Cybele, Diana şi Rhea, preotesele erau numite „Melissae”, ce se traduce prin „albine”. Zeiţa ca Mare Mamă era uneori numită Melissa, „Regina Albina”. Preotesele lui Demeter erau numite melissae şi erau iniţiate în cult, iar Artemis era albina ca zeiţă. Şi pe statuetele care o reprezintă pe Artemis, apare figurată albina…

Mai târziu, Ariadna cretană a intrat în mitologia greacă drept consoartă a lui Dionysus iar această asociere a ajuns până pe meleaguri indiene…

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/06/11.2.-coperta.jpg?fit=373%2C414https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/06/11.2.-coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorÎn „Istoria Naturală”, Pliniu cel Bătrân (23 – 79 e.n.) menţionează patru vechi labirinturi: labirintul cretan, un labirint egiptean, un labirint lemnian şi un labirint italian. Este vorba despre construcţii antice complexe, care par să respecte conceptul labirintului de astăzi. Labirintul cretan intrase în legendă... „Labirintul Lemnian” nu este...Pentru cei care știu să gândească singuri