Taurul a fost un personaj mitologic important iar cultul său a continuat, cu modificări corespunzând epocilor şi de la popor la popor, până în epoca creştină medievală.

La multe popoare turco-tătare, taurul este o întruchipare a forţelor materiale, ţinând povara pământului în spinare sau între coarne. Această viziune îşi are origine în mitologia indo-europeană fiind sesizabilă şi în mitul grecesc al lui Atlas cel care, s-a alăturat Titanilor în războiul lor împotriva Olimpienilor. Când Titanii au fost învinși, mulți dintre ei inclusiv Atlas, au fost aruncaţi în Tartar iar pe acesta din urmă Zeus l-a condamnat pe să stea la marginea vestică a Gaiei și să țină pe umeri sfera cerească.

Mitul lui Atlas are la bază reprezentări mai vechi ale taurului egiptean Apis cel care poartă între coarne soarele, taurul care guvernează scurgerea timpului susţinînd cu coarnele sale ceasuri solare sau faimosul taur cu stea în frunte. Aceste reprezentări cunoscute sub numele de bucranium, sunt atât de multe încât constituie un subiect aparte în istoria artei mitologice. Ele apar în general ca element de decor al unor monumente dar şi individual sau emblematic, pe monedele antice.

Deşi la prima vedere pare că bucraniumul a fost inspirat de imaginea taurului Apis sau de legenda Minotaurului, descoperirile arheologice plasează începuturile reprezentării cu milenii înainte de apariţia celor două personaje.

În primul rând, soarele purtat între coarne de către Apis sau de alte zeităţi egiptene, pare că îşi trage seva din concepţia egipteană despre facerea lumii conform căreia Amun-Ra se ridică dintre doi munţi. Această concepţie se regăseşte în  construcţia porţile de intrare din templele egiptene, care urmează fidel modelul cele două piscuri dintre care apare soarele. Prin poarta templelor se ridică zeul Soare-Ra după ce se iveşte la orizont la momentul Solstiţiului de vară…

Imaginea se regăseşte şi pe un sigiliu akkadian datat în anii 2300 – 2200 î.e.n.

În acelaşi timp cele mai vechi imagini ale bucraniumul sunt înregistrate în templul de la Göbekli Tepe, datate în anii 9000 î.e.n. Un bucranium interesant apare pe o vază din Cultura Cucuteni. Aici, între coarnele taurului se găseşte şi o „stea” care peste ani va sta între coarnele zimbrului de pe stema Moldovei. Măşti cu figura taurului, realizate din cranii reale au fost utilizate în vechile ritualuri din Cipru. Aici au fost găsite figurine-taur din teracotă şi coarne care împodobeau altare de piatră, datând din neolitic.

O reprezentare interesantă a unui cap de taur apare în complexul rupestru de la Basarabi care datează din jurul anului 1.000 e.n. Reprezentarea este cu atât mai incitantă cu cât este datată înainte de apariţia statului moldovean şi a stemei acestuia.

Complexul de la Basarabi s-a născut iniţial drept carieră de piatră, ce furniza material de construcţie pentru un zid de apărare împotriva atacurilor migratorilor asupra Imperiului Bizantin. Muncitorii care lucrau la carieră şi-au amenajat locuinţe rupestre chiar în zona şantierului. Între muncitorii de aici a apărut şi un grup de călugări creştini proveniţi din Bulgaria. Ei au pus bazele bisericilor rupestre…

În încăperile amenajate drept locuinţă pentru muncitori apar multe incizii, imagini şi rune. Aceste grafiiti-uri au ca autori grupuri de vikingi ce călătoreau către Constantinopol, pe faimosul drum de la „varegi la greci”.

De aceste locuri este legată şi istoria cneazului Sviatoslav al Kievului, urmaş al legendarului Rurik, „vikingul” care a întemeiat prima dinastie rusă. Prin anul 967 Sviatoslav va avea un conflict cu bulgarii, iar Dobrogea pare că i-a plăcut încât se hotărăşte să se mute aici, în provincia Pereiaslavet. Cetatea preconizatei capitale a fost identificată în satul Nufaru de pe braţul Sf. Gheorghe. Este de presupus că Sviatoslav al Kievului a trecut şi pe la complexul de la Basarabi, aflat pe drumul de la Durostolon-Silistra, către Constanţa sau către Pereiaslavet. În acest context este de pare că „taurul de la Basarabi” este un semn „rurikid” de putere „tamgha”, semn foarte asemanator cu cel folosit ca stemă de Sviatoslav. Desenul de la Basarabi seamănă izbitor cu „tamghaua lui Sviatoslav” ce figureaza pe monedele emise de acesta şi care apare astăzi pe stema Ucrainei.

Revenind la stema Moldovei să remarcăm însemnele care însoţesc capul de bour în diversele variante istorice. Pe stema din 1481 apare Luna, o stea între coarne şi o floare cu 5 petale dublă. Pe stema din mănăstirea Cetăţuia capul de bour este încadrat de Lună şi Soare iar între coarne apare o floare, un motiv care se repetă. Pe sigiliul lui Ştefan cel Mare, între coarne apare o stea cu cinci colţuri iar de-o parte şi de alta a capului de bour este reprezentată Luna şi o floare. În fie, pe stema de la Cetatea Albă, între coarnele bourului apare Soarele iar de-o parte şi de alta este figurată Luna şi o floare.

În aceste combinaţii alăturate taurului, dacă Soarele şi steaua apar interschimbabile, Luna şi „floarea” sunt o constantă.

Pentru a lămuri aceste variante trebuie pornit de la prima stemă cunoscută, cea atârnată de un document semnat de Petru Mușat la 1377. Aceeași stemă apare și pe monedele moldovenești emise de Petru I Mușat (1375 – 1391) şi prezintă clar Luna, o stea şi o floare. Steaua dintre coarne este regăsită şi pe o veche monedă celtică şi doar interpretări ulterioare o transformă uneori în Soare.

De unde apare însă floarea, interpretată tot eronat, drept un trandafie heraldic? Răspunsul îl găsim în vechile altare închinate lui Zeus, decorate cu capete de taur, animalul predilect de sacrificiu. În lumea greco-romană, taurul adus drept ofrandă era decorat cu ghirlande de flori care împodobeau capul, coarnele şi mijlocul animalului. Ritualul mai este întâlnit şi astăzi la unele populaţii din Asia. De aici apar ghirlandele de flori de pe bucraniumurile templelor. Steaua dintre coarne este o interpretare a semnului din fruntea vechiului Apis egiptean. Mai rămâne de explicat floarea care apare în mod distinctiv în cadrul decorului, uneori chiar individual. Pentru aceasta trebuie să coborâm în vechiul Egipt acolo unde, în timpuri străvechi se folosea rădăcina unei plante, pentru obţinerea unui produs de cofetărie similar bezelei. Acest produs a intrat în medicina tradiţională iar planta respectivă, de la care au început să fie folosite atât frunzele cât şi florile, a căpătat renumele de panaceu universal primind numele de Althaea, care semnifică „să se vindece”. Era şi o invocare către zeu şi astfel foloarea de Althaea officinalis, adică nalba mare, a devenit o emblemă a bucraniumului fiind preluată în stema Principatului Moldovei.

Legenda întemeierii Moldovei, porneşte de la episodul în care Dragoş însoţit de căţeaua Molda răpune zimbrul, la fel cum Indra, însoţit de căţeaua Sarama, a învins demonul Panis şi a eliberat turma de vaci furată de către acesta. Tezeu a întemeiat statul atenian numai după ce a răpus Minotaurul.

Este posibil ca uciderea taurului să fi reprezentat şi un fapt eroic, dar uciderea sa a fost jertfa necesară întemeierii unei ctitorii sau al unui rit nou.

Cel mai de seamă exponent al acestei lupte a fost Mithra.

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/05/10.6-coperta-1.jpg?fit=362%2C353https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/05/10.6-coperta-1.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorTaurul a fost un personaj mitologic important iar cultul său a continuat, cu modificări corespunzând epocilor şi de la popor la popor, până în epoca creştină medievală. La multe popoare turco-tătare, taurul este o întruchipare a forţelor materiale, ţinând povara pământului în spinare sau între coarne. Această viziune îşi are...Pentru cei care știu să gândească singuri