Pentru început, ar fi bine să înțelegem faptul că gândirea are o mare influență asupra modului de manifestare a lucrurilor și al comportamentului nostru.

          Spre exemplu, dacă înaintea unui interviu ne axăm pe ideea că nu vom reuși, va ieși la iveală un comportament distructiv în urma căruia nu vom scoate în evidență tot ce avem mai bun pentru obținerea postului.

          Drept urmare, putem spune că modul nostru de a privi lucrurile are o mare influență asupra modului de producere al evenimentelor: revenind la exemplul anterior, dacă ne-am aprecia eforturile depuse și dacă am încerca să punem în lumină aspirațiile pe care le avem, cu siguranță șansele de reușită ar avea o creștere semnificativă.

          Cu toate acestea, de unde provine această gândire negativă? În esență, poate fi cauzată din lipsa încrederii în sine: odată ce am fi conștienți de capacitățile noastre, ne-am putea apăra de eventualele obstacolele ce ne pot încerca odată cu importanța unui lucru, odată cu presiunea timpului, și așa mai departe.
          Aceasta poate fi clădită prin conștientizarea efortului pe care îl depunem, a reușitelor pe care le avem, a eșecurilor și momentelor dificile pe care le-am depășit într-un final, puterea stă în mâinile noastre.
Poate suna clișeic, însă este adevărat – controlul este la noi, dat fiind faptul că totul ne afectează în măsura în care noi permitem să ne afecteze.

          Așadar, putem spune că majoritatea situațiilor pot fi gestionate într-un mod armonios de noi, atâta timp cât ne permitem să observăm acest lucru și să apelăm la această capacitate pe care o deținem, și pe care o putem dezvolta din ce în ce mai mult.

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/05/08561d70bfb3b7e4a24ba020a169c19c.jpg?fit=650%2C621https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/05/08561d70bfb3b7e4a24ba020a169c19c.jpg?resize=150%2C150AlexandraCugetăriÎntrebări frecventepsihologie de bazăpsihoterapeutul de serviciu#AlexandraGabriela,#gandirea,#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#psihologie,psihoterapie          Pentru început, ar fi bine să înțelegem faptul că gândirea are o mare influență asupra modului de manifestare a lucrurilor și al comportamentului nostru.           Spre exemplu, dacă înaintea unui interviu ne axăm pe ideea că nu vom reuși, va ieși...Pentru cei care știu să gândească singuri