Societăţile primitive au avut un cult al animalelor – zoolatrie, care presupune divinizarea acestora sau sacrificarea lor în numele sau pentru glorificarea unei divinităţi. Reminiscenţe ale unor astfel de culte au putut fi observate la popoarele africane sau societăţi izolate, rămase la stadiul de primitivism. Animalele erau un element important al șamanismului din Asia centrală şi nord-estică, spiritele lor fiind o parte integrantă a activității unui șaman. Pe întreg globul pământesc, animalele divinizate sunt diverse şi specifice zonei geografice, dar de regulă au fost zeificate animalele puternice, precum ursul sau bovideele.

Existența unui vechi cult al ursului la populaţia neandertalienilor este pus în evidenţă de descoperirile arheologice din peşterile locuite de către aceştia. Cultul ursului neardentalian s-a perpetuat cu precădere în Carpaţi şi Peninsula Balcanică. Sunt câteva legende care au ajuns până la noi: cea a mănăstirii Sf. Dionisie din Olimp, legenda slavilor balcanici a luptei zeului Perun cu zeul Veles, reprezentat sub forma unui urs, sau faptul că zeul trac Zalmoxis sau Gebeleizis îşi trage numele da la acest animal. Să nu uităm nici basmele româneşti în care eroul trebuie să învingă un urs înainte de a-şi începe aventura… Tot de cultul ursului pare că se leagă şi obiceiul uratului de Anul Nou.

Există dovezi care o leagă şi pe zeița greacă Artemis de un cult al ursului. Fetele dansau ca „urși” în onoarea ei și s-ar putea să nu se fi căsătorit înainte de această ceremonie. Potrivit mitologiei, zeița a transformat odată o nimfă într-un urs și apoi în constelația Ursa Major.

Populaţia indigenă ainu din insulele japoneze numesc ursul „kamui”, ceea ce în limba lor înseamnă „dumnezeu”.

Totuşi, cele mai multe mitologii au considerat bovinele ca fiind sacre, cel mai celebru exemplu fiind hinduismul din India şi Nepal, un cult care însă a fost contaminat de mitologia indiană ulterioară.

Într-o formă primară, cultul bovideelor se mai păstrează la populaţia toda, care trăiește în munții Nilgiri din sudul Indiei. Aici este cinstit bivolul care însă, o dată pe an se sacrifică ritual iar carnea sa este mâncată în pădure de către bărbații adulți.

În India, divinizarea actuală a vacii este legată mai mult de cosmogonie şi punerea acesteia în legătură cu Calea Lactee. Totuşi mitologia indiană reţine şi un taur sacru, pe Nandi, „taurul lui Shiva”, care simbolizează dreptatea, forţa şi ordinea cosmică. Dacă astăzi Nandi apare doar drept „vehicul al lui Shiva”, principal discipol al zeului şi păzitor al acestuia, în vechea mitologie indiană, el a fost un zeu primar şi este regăsit într-o serie de artefacte dedicate acestuia. Vechiul-zeu Nandi venerat drept Pasupati, se crede că era considerat patron al turmelor.

Unele texte indiene – puranele, îl descriu pe Nandi sau Nandikeshvara drept un personaj cu cap de taur, corp uman şi care se aseamănă cu Shiva, dar Nandi are doar patru mâini: cu două ţine securea „Parasu” şi antilopa „Mruga”, iar celelalte sunt reunite în rugăciunea „Anjali”. Mai târziu, puranele îl prezintă pe Nandi în postura de şef al armatei lui Shiva. Astăzi, statui ale lui Nandi păzesc intrarea în templele lui Shiva iar cuvântul „nandi” este utilizat în limbile tamilă şi telugu ca o metaforă pentru o persoană care blochează drumul.

În mitologia hindusă, replica feminină a lui Nandi este divinitatea Kamadhenu.

Kamadhenu a fost o vacă divină, considerată a fi mama a tuturor vacilor şi, precum fiica sa Nandini, ea putea îndeplini orice vis pentru căutătorul adevărat.

Vaca este puternic glorificată în Vede, unde constituie un simbol al zeilor Vishnu şi Prajapati; despre ea se afirma, în aceeaşi sursă: „Al vacii lapte muls a adăpat / pe Sadhya şi pe Vasu … în ea dăinuie ordinea divină.”

Tot în spaţiul vedic apare şi taurul Vrishabha, care simbolizează temelia lumii manifestate. Din centrul fix al lumii, el pune în mişcare roata cosmică.

Panteonul egiptean pare cel mai mult influenţat de zoomorfism, zeii egipteni fiind asociaţi unor animale, care le subliniază caracterul. În baza acestei convingeri, o serie de animale au zeificate şi mumificate dar dintre toate, bovideele au avut cea mai lungă carieră.

Una dintre cele mai vechi divinităţi egiptene înfăţişată sub formă de bovină este Bat. Cultul acesteia începe în Paleolitic, probabil legat de vânătoare. Numele său pare să facă referire la „ba”, care semnifică „sufletul”, cu sufixul feminin „t”. Vechimea divinităţii şi faptul că mai târziu a fost subsumată zeiţei Hathor, face ca ea să fie găsită astăzi în puţine reprezentări artistice.

Diferența semnificativă a imaginilor dintre cele două zeităţi este că coarnele lui Bat se curbează spre interior în timp ce coarnele lui Hathor sunt curbate uşor spre exterior. Cea mai celebră reprezentare a lui Bat este cea de pe Paleta lui Narmer (3200-3000 î.e.n.). Mitologia egipteană va conserva imaginea vacii primare, care va fi transferată apoi asupra lui Mehturt menționată în Textele Piramidelor. În vechile mituri, Mehturt sau Mehet-Weret, dă naștere soarelui la începutul timpului, fiind cunoscută drept „Vaca celestă” şi apare şi sub forma „Ochiului lui Ra”. Zeiţa va fi alăturată mai târziu lui Neith şi Isis.

Zeiţe-vacă sau zeiţe cu coarne apar nu numai în Egipt sau India ci şi în alte mitologii: Audumbla (Mitologie nordică), Ishtar „Belili” (Akkad şi Babilon – Mesopotamia), Gavaevodata în zoroastrism sau Tanit la Cartagina…

În unele mituri egiptene, la la Heliopolis sau biblicul On, în zori zilei, soarele se ridica dintre doi copaci de turcoaz sub forma unui vițel alb, care în cursul zilei devenea un taur matur. Uneori, viţelul alb este identificat cu zeiţa Hathor, alteori este identificat drept zeul soarelui. Legenda este materializată într-un altar închinat „zeiţei turcoazului și a cuprului” care a existat la Serabit el Khadim în sudul Sinaiului ridicat de mineri. Aici s-a înfiripat un cult al naşterii de către zeiţa Hator, a soarelui, sub forma unui viţel de aur. Amintirea acestui cult apare în Bible sub forma episodului biblic a „Viţelului de aur”. (Exod; 32:1-14).

Aceast mit incipient s-a dezvoltat şi a născut la Heliopolis cultul zeului-taur Mnevis, în varianta greacă, cunoscut de egipteni sub numele de Mer-wer („mare negru“) sau Nem-wer. De remarcat că acest cult al lui Mnevis a fost printre puținele care au fost tolerate în timpul „ereziei de la Amarna” a lui Akhenaten, care a ordonat o construirea unei necropole pentru taurii Mnevis la Amarna. Mai târziu Mnevis a fost asimilat zeului Atum-Ra ca manifestarea sa fizică şi apoi a devenit tatăl mai celebrului zeu-taur Apis.

Apis sau Hapis, uneori Hapi-ankh, a fost un zeu-taur, fiul vacii fecundate de zeul Ptah, slăvit în regiunea Memphis.

Cultul lui Apis pare să fi fost instituit de către faraonul Kaiechos (c.2820 î.e.n) fiind închipuit ca o divinitate a fertilităţii. În context funerar, Apis a fost un protector al celui decedat.

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/04/10.2-coperta.jpg?fit=377%2C480https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/04/10.2-coperta.jpg?resize=150%2C150RaduCugetăriistoria religiilorSocietăţile primitive au avut un cult al animalelor - zoolatrie, care presupune divinizarea acestora sau sacrificarea lor în numele sau pentru glorificarea unei divinităţi. Reminiscenţe ale unor astfel de culte au putut fi observate la popoarele africane sau societăţi izolate, rămase la stadiul de primitivism. Animalele erau un element...Pentru cei care știu să gândească singuri