Coarnele reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri din mitologie, un simbol născut în negura vremilor, din primele credinţe şamanice. Societățile din Paleoliticul mijlociu par să fi practicat și cea mai timpurie formă de totemism sau închinarea la animale.

Existența unor imagini antropomorfe: un personaj jumătate de om, jumătate de animal din Paleoliticul superior, precum şi cele care apar în peşterile franceze de la Dordogne, poate indica de asemenea începuturile credinţei în fiinţe supranaturale deși astfel de imagini pot să indice practici șamanice similare cu cele ale societăților tribale contemporane. Cu toate acestea, în timpul Paleoliticului superior timpuriu probabil că toți membrii tribului paticipau în mod egal și pe deplin la ceremoniile religioase, spre deosebire de tradițiile religioase din perioadele ulterioare, atunci când autoritățile religioase, cum ar fi șamanii, preoții şi vracii erau cei care conduceau viaţa religioasă a comunităţii. În plus, este posibil ca și religiile din Paleoliticul superior, precum religiile contemporane și istorice animiste și politeiste, să creadă în existența unei singure zeități creatoare căreia i se alăture spiritele animiste.

Figura incizată în peştera de la Dordogon reprezintă o fiinţă care îmbină elementele umane cu cele ale unui taur străpuns şi este identificată de către arheologi drept o mărturie a unor practici şamanice din timpurile paleolitice, în care rolul taurului, bourului, zimbrului era determinant. Acestei imagini i se alătură cea din peştera Lescaux care prezintă un om culcat în faţa unui bizon, vegheat de o pasăre „înălţată” pe un stâlp, similar crucilor de astăzi puse la capul mortului. Pasărea poate să fie identificată cu purtătoarea spre cer a sufletului celui mort…

Desenele din zona peşterilor de la Dordogon sunt efortul combinat al mai multor generații și vârsta lor este estimată între 18.000 și 17.000 de ani în urmă. Acestea nu sunt nici singurele, nici cele mai vechi. Picturi rupestre oarecum similare, care aduc în prim-plan imagini cu animale şi în special cornute, se găsesc şi în peşterile Altamira (35.000 de ani vechime) şi El Castillo (41.800 de ani) ambele în Spania. Cele mai vechi picturi de acest gen se află în peştera franceză Chauvet.

Cultul animalelor în timpul Paleoliticului superior a fost împletit cu ritualuri de vânătoare. Dincolo de nevoia de hrană, principalul trofeu al unei vânători reuşite au fost cu siguranţă coarnele bovideelor. Coarnele au fost un simbol al puterii pereluate de la taurul, bourul sau zimbrul, animalele cu care se confruntau vânătorii primitiv. Prin deposedarea cornutelor de principala lor armă, vânătorul căpăta puterea acestora. Astfel coarnele au căpătat semnificaţia de eminenţă, elevaţie, forţă, puterea de luptă. Aceste semnificaţii care s-au născut în negura timpului şi au evoluat treptat iar coarnele au devenit un apanaj al conducătorilor iar mai apoi al divinităţilor.

În lunca Timişului au înflorit aşezări omeneşti sedentare la cumpăna dintre mileniile V şi IV î.e.n.

 

Dintre acestea se detaşează aşezarea de la Parţa, inclusă în cultura Vinca-Turdaş, una dintre cele mai mari locuiri neolitice din Banat. Dintre edificiile descoperite aici se remarcă un sanctuar, cu o lungime de 11,5 m şi o lăţime de 6 m, făcut din lut şi nuiele. Sanctuarul, utilizat pentru un cult al fertilităţii, era compus din camera altarului şi camera unde se aduceau ofrandele. În camera altarului trona o statuie dublă: una cu un cap de taur, iar celălaltă cu un cap de femeie, cu faţa acoperită de o mască rituală. Alături de statuia principală, în incintă au mai fost descoperite o serie de artefacte care pun în evidenţă cultul coarnelor. Mai puţin pus în evidenţă, un cult al coarnelor a existat şi în civilizaţia Precucuteni-Tripolia; 5.000 – 3.500 î.e.n.

Cultul taurului, respectiv a coarnelor acestuia este regăsit şi la pimele civilizaţii umane din Asia Mică, apoi extins până în India.

Aşezarea de la Çatalhöyük situată în câmpia Konya (Turcia) şi în apropiere de vulcanul Hasan, este una dintre primele aşezări umane atestate, un proto-oraş care a existat între anii 7500 î.e.n. şi 5700 î.e.n. cu o înflorire maximă în jurul anului 7000 î.e.n. În bordeiele de aici au fost identificate o mulţime de cranii cu coarne de taur, ceea ce indică un puternic cult al coarnelor. Peste ani, acelaşi cult apare şi la urmaşii oamenilor din neolitic, adică la hittiţi, la hurriţi, s-a extins spre meleagurile indiene, spre ţărmurile Mediteranei şi la indoeuropenii de la nord de Caucaz.

Cultul coarnelor a dus la divinizarea unor cornute apoi, după apariţia zeilor, vechiul simbol al puterii a fost transferat asupra divinităţilor.

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/04/10.1.-coperta.jpg?fit=368%2C376https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/04/10.1.-coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorCoarnele reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri din mitologie, un simbol născut în negura vremilor, din primele credinţe şamanice. Societățile din Paleoliticul mijlociu par să fi practicat și cea mai timpurie formă de totemism sau închinarea la animale. Existența unor imagini antropomorfe: un personaj jumătate de om, jumătate de animal...Pentru cei care știu să gândească singuri