Dragonul – şarpele monstruos
Dragonul ca şi creatură legendară, apare aproape în fiecare mitologie din lume, fie în calitate de paznic, drept participant la facerea lumii, fie ca exponent al unor manifestări ale naturii dezlănţuite.
Cuvântul „dragon” derivă din greacă δράκων (drakōn), „un şarpe de dimensiuni uriaşe”, pe care grecii l-au identificat între constelaţiile cerului, la fel ca şi în cazul altor personaje mitologice.
Dacă constelaţia Hydra seamănă cu un şarpe mişcându-se în zig-zag aproape de linia orizontului şi în unele perioade din an dispare sub orizont era „şarpele chtonic” sau la greci, „şarpele de apă”, constelaţia Dragonul a fost identificată drept „şarpele ceresc” sau „şarpele văzduhului”.
De dragonul ceresc sunt legate trei legende greceşti. În primele două, el este văzut drept paznic al grădinei Hesperidelor sau a lânii de aur din legenda argonauţilor. În cea de-a treia legendă el este dragonul ucis de către Cadmus pentru ca acesta să poată fonda oraşul grecesc Theba.
Dacă în mitologia chineză dragonii sunt văzuţi în general ca fiinţe benefice şi au fost un simbol al împăraţilor chinezi, similar cu cobra faraonilor, celelalte mitologii prezintă dragonul cu valenţe negative. Excepţie face doar dragonul „Y Ddraig Goch” – „Dragonul Roşu” din Scoţia.
În religia vedică timpurie, Vrtra sau Vritra a fost un şarpe uriaş, un „asura”, personificare a secetei şi duşman al lui Indra. În Vede, el avea trei capete şi este cunoscut sub numele de Ahi.
În mitologia persană apare dragonul Azhi Dahaka, un monstru cu trei guri, șase ochi și trei capete, nume care a dat cuvântul modern „azhdahā” sau „ezhdehā” cu sensul de „dragon”. În Orientul Mijlociu el este numit Dahāg sau Bēvar-Asp nume cu sensul de „cel care are 10.000 de cai”. În scriprura zoroastriană dragonul apare sub numele de Zahhāk şi el va fi prezent la sfârşitul lumii asemeni Levitanului din Apocalipsa creştină.
În textele religioase iudaice prima menţiune despre un dragon apare în Iov (26:13), apoi în Isaia (27:1) unde dragonul este numit Nachash Bare’ach sau „Şarpele polului”. Acesta este identificat în Geneză 1:21 drept Levitanul, de la cuvântul „Taninim”: „Şi Dumnezeu a creat animalele cele mari (monştrii marini) şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după speciile lor.” (Geneza;1:21).
Cel mai celebru dragon grecesc a fost Typhon, tatăl Medusei.
Typhon a fost un monstru fabulos, posedând o sută de capete şi şerpi pe trup, născut de cuplul divin Gaia – Tartaros, care a izbutit să-l învingă într-o primă fază pe Zeus. În a doua confruntare cu Typhon, Zeus îl pedepseşte pe acesta cu ajutorul trăsnetului, îngropându-l sub muntele Etna. Typhon apare astfel drept dragonul chthonic a forţelor vulcanice, ipostază preluată mai târziu de către Hefaistos la greci şi Vulcan la romani.
Apollonius din Rodos în „Argonauţii” şi Plutarh în „Viaţa lui Antonin”, îl plasează pe Typhon sub apele lacului Serbonis şi este prezentat ca echivalent al diavolului, iar Hesiod îl consideră responsabil de furtunile periculoase care vin din Tartar.
De la Herodot încoace, Typhon a fost identificat zeul egiptean Seth (Interpretatio Graeca). În tradiţia orphică, Typhon conduce Titanii în atacul care se sfârşeşte cu moartea lui Dionisos, la fel cum Seth este responsabil pentru asasinarea lui Osiris. Mai mult, uciderea lui Typhon de către Zeus se aseamănă cu uciderea lui Vritra de către Indra. Asemănări pot fi găsite şi în lupta dintre Thor şi Jormungand din vechile mituri norvegiene.
Numele lui Typhon este aparent derivat din greacul τύφειν (typhein), „a fuma”, prin urmare, este considerată a fi o posibilă etimologie pentru cuvântul „typhoon” (taifun), ce se presupune a fi împrumutat de perşi (ca tufân) şi de arabi pentru a descrie furtunile ciclonice din Oceanul Indian. Deasemnea grecii l-au reprezentat în mod frecvent ca o furtună-demon, în special în versiunea în care fulgerele furate lui Zeus, au căzut pe pământ aducând furtuni (Hesiod,Theogony; Nonnus, Dionysiaca).
Probabil că mitul lui Typhon a fost influenţat sau chiar inspirat de mitul hittit al lui Illuyankas, care la rândul său păstrează notabile elementele indo-europene.
Numele de Illuyanka este compus probabil din două cuvinte proto-indo-europene, care desemnează „ zeul şarpe”: „illu–“, numele generic pentru „zeu” şi „ang(w)a-“. Aceleaşi componente apar în latinul „anguilla”. Cuvântul englez „eel” desemnează peştii-şarpe din clasa angilelor iar „anka-” a dat cuvântul sanscrit „ahi”, zeul-şarpe.
Legat de această etimologie, să observăm că aceiaşi rădăcină indo-europeană „ang(w)a-“ o are şi cuvântul „angel” în engleză, „engel” în germană sau „ange” în franceză, mici şerpi zburători…
Tarhunt sau Teshub la hurriţi, învingătorul lui Illuyanka, a fost zeul cerului şi furtunii, este fiul zeului Kumarbi, care la rândul lui a fost fiul zeului suprem mesopotamian Anu. Înaintea lui Anu, zeul suprem a fost însă Alalu… Această succesiune a puterii cereşti urmează într-un fel o „istorie lumească”. După nouă ani de domnie, Alalu este atacat şi învins într-o luptă cosmică de către Anu, dar la rândul său este atacat şi învins de către Kumarbi. Acesta domneşte pentru scurt timp căci va fi detronat de către Teshub, după ce acesta îl învinsese în luptă şi pe şarpele-dragon Illuyanka. Legenda anatoliană a fost „rafinată” în mitologia greacă sub forma luptei dintre lui Uranus, Cronos și Zeus.
Motivul luptei cu dragonul este regăsit şi în mitologia mesopotamiană acolo unde monstrul Tiamat este învins de zeul-soare Marduk, care devine apoi zeul suprem al panteonului babilonian.
Mitologia canaanită preia şi ea mitul luptei dintre dragon, aici sub numele de Lotan, şi zeul furtunii Hadad, iar mitologia ebraică preia dragonul sub numele de Leviatan, cel care devine opozantul lui Yahweh şi întruchiparea duşmanilor lui Israel şi apoi va fi folosit ca o imagine a lui Satan .
Motivul „luptei cu şarpele-dragon” îşi are originea în cosmogonia primară. În mitologiile lumii, şarpele apare ca un simbol ce poartă în sine forţele naturii şi este socotit animal primordial, întruchipare a materiei prime şi a haosului. Din această cauză, în numeroase mituri şi legende cosmogonice, creaţia lumii începe cu uciderea şi ciopârţirea unui monstru ophidian de către un zeu sau erou civilizator.
Interesant lucru e si un desen animat cu astfel de creaturi 😀