Şarpele biblic
Sub influenţa Bibliei, în multe părţi ale lumii şarpele are astăzi o imagine negativă fiind asociat cu demonicul şarpe din Eden şi apoi cu Satan. Această idee a fost cultivată de către religia creştină.
Şarpele a avut un aspect dual în vechiul Egipt unde, ca forţă a răului este prezent sub forma şarpelui Apep, cel care ameninţă mereu soarele dar nu se îndreaptă asupra oamenilor. Este doar un şarpe cosmic, care la fel ca în alte mitologii apare drept explicaţie pentru fenomene meteorologice şi mai ales este erou principal în cosmogonia haosului primar, care prezintă ciocnirea dintre forţa ordinii şi cea a haosului.
Această mitologie a haosului este prezentă în toate mitologiile vechi sub forma luptei dintre un zeu-furtună şi un şarpe uriaş. Mitologia nordică are povestea luptei dintre Thor şi Jörmungandr, cea hittită pe cea dintre Tarḫunz şi Illuyanka, în mitologia vedică apare înfruntarea dintre Indra şi Vritra, mitologia avestică îi are pe Thraētaona şi Aži Dahāka, grecii îl au pe Zeus contra Typhon, toate aceste mituri având probabil un substrat proto-indo-european. Din mitologia hittită sau hurrită legenda a fost preluată de către babiloneni şi transpusă în lupta lui Marduk cu Tiamat, apoi evreii au preluat la rândul lor mitul dezvoltând un conflict între Yahweh şi Leviatan. Mai târziu, în mitologia creştină Arhanghelul Mihail va învinge balaurul din Apocalipsă (12.7) apoi sarcina i-a revenit lui Sf.Gheorghe. Acesta nu este însă şarpele biblic…
Biblia ebraică a fost compusă apropiat de forma actuală după întoarcerea evreilor din Babilon, acolo unde luaseră contact cu mitologia sumeriană. Pentru aceasta s-a apelat şi la scrieri religioase ebraice mai vechi, dar în multe cazuri fără a se proceda la o revizuire a lor astfel că, mai ales în primele cinci cărţi apar o serie de confuzii, suprapuneri de texte şi contradicţii.
În Biblie şarpele este singurul animal care apare alături de om şi de zei în Eden.
Dacă în interpretarea actuală a scrierii el este „ispititorul”, el era prezent în grădina Raiului ca paznic al pomului sacru, dedublat în cel al cunoaşterii şi cel al vieţii. Legenda merelor de aur din grădina Hesperidelor îl prezintă pe şarpe drept paznic, la fel ca şi sigiliile mesopotamiene, acolo unde şarpele nu reprezenta răul.
De fapt nici în Vechiul Testament, şarpele nu apare identificat cu Satan ci simboliza cunoaşterea şi isteţimea: „Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu”. (Geneza; 3:1). Să remarcăm că Yahweh nu pedepseşte şarpele pentru acţiunea sa ci se mărgineşte doar la un avertisment: „Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei”. (Geneza; 3:15). Doar peste timp şarpele paznic va căpăta forme ameninţătoare de şarpe uriaş, dragon sau zmeu…
Până ca Biblia creştină să transforme şarpele într-un personaj negativ, în paginile ei şarpele apare ca simbol al puterii sub forma toiagului lui Moise, în episodul întrecerii acestuia cu magii egipteni.
Interesantă este legătura dintre numele dat preoţilor lui Yahwe şi şarpe. Denumirea de „levi” este înrudită cu arabul „laha”, care înseamnă „a se încolăci”, iar în ebraică înseamnă „şarpe”. Aceiaşi rădăcină apare şi în numele monstrului mitic „Leviatan”, preluat probabil din mitologia ugaritică unde apare cu numele de Lotan. O analiză mai extinsă a bibliştilor a scos la iveală faptul că multe nume ale leviţilor cuprindeau în ele noţiunea de „şarpe”. Chiar şi ebraicul „seraph”, cu pluralul „seraphim” semnifică „şarpe”. Acest lucru ne duce cu gândul la acei serafimi din Biblie, care apar în Numeri; 21:6-8, Deuteronom; 8:15 şi apoi la Isaia (6:2-6, 14:29 şi 30:6).
Dacă în Isaia 6:2-6 termenul este folosit pentru a descrie un tip de ființe care păzeau tronul ceresc: „Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi… unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care îl luase cu cleştele de pe altar.” (Isaia;6:2-6), în celelalte pasaje serafimii apar sub formă de „şerpi înfocaţi”, trimişi de Dumnezeu să pedepsească poporul: „Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi”. (Numeri; 21:6) sau „Din rădăcina şarpelui va ieşi o viperă şi rodul ei va fi un şarpe zburător.” (Isaia; 14:29).
În Biblie şarpele apare şi cu funcţia sa de zeu-vindecător – şarpele lui Asclepios, sub forma „şarpelui de aramă” ridicat de către Moise în deşert: „Şi Domnul i-a zis lui Moise: Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; şi oricine este muşcat şi va privi spre el, va trăi. Moise a făcut un şarpe de bronz şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de bronz, trăia.” (Numeri; 21:8-9).
Cultul şarpelui vindecător a fost înrădăcinat în Canaan iar israeliţii au cinstit multă vreme zeul-şarpe alături de Yahweh. Săpăturile arheologice au scos la iveală o serie de obiecte de cult de acest gen în câteva situri israelite. Un inventar al acestora cuprinde două piese provenite de la Megiddo, una de la Gezer, una s-a găsit în sanctum sanctorum din templul de la Hazor şi două la Shechem.
Chiar în templul lui Yahweh de la Ierusalim, în sec.VII î.e.n. a existat „Nehushtan” – şarpele lui Moise. Abia în încercarea de impunere a unui cult exclusiv închinat lui Yahweh, când a fost scris şi Deuteronomul, regele Ezechia a distrus idolul de aramă. „Şi a stricat şarpele cel de aramă, pe care-l făcuse Moise; chiar până în zilele acelea fiii lui Israel îl tămâiau şi-l numeau Nehushtan.” (2Regi; 18:4).
Cu toate acestea, cultul şarpelui Nehushtan a persistat şi după acest moment în cadrul poporului evreu şi încă la un nivel ridicat, de vreme ce în Evanghelia după Ioan, Iisus spune: „Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan; 3:14-15). De fapt, Iisus mai are o remarcă interesantă privitoare la şarpe: „fi-ţi înţelepţi ca şerpii şi smeriţi ca porumbeii”.
În interiorul basilicii Sant Ambrogio din Milano, se păstrează o columnă cu „Şarpele de bronz”, datând din anii 1099 e.n., atunci când biserica a fost practic reconstruită în stil bizantin. La creştinii din acea vreme şarpele biblic îşi păstra încă şi latura pozitivă.
O altă reprezentare creştină interesantă apare pe o placă de argint aflată astăzi în colecţiile muzeului Louvre. Artefactul datat în secolul al V-lea, fost inițial parte a comorii bisericii din Maarlat și Numan din Siria. Ea prezintă o formă de ascetism ai cărei adepți trăiau pe un stâlp. Sfântul Simeon Stâlpnicul, fondatorul acestei practici, este arătat pe coloana sa spre care urcă încolăcindu-se un şarpe… În interpretare creştină, acesta este şarpele ispitei, dar deasupra sfântului apare figurată o „scoică” într-o reprezentare similară cu şarpele Mucalinda sau mai probabil a arborelui Bodhi, copacul iluminării lui Buddha.
Imaginea nu este surprinzătoare dacă se are în vedere că Sf. Simieon Stâlpnicul este originar din Siria, acolo unde mitologia Orientului şi influenţa egipteană a persistat vreme îndelungată.
Tot un şarpe a cunoaşterii sau a iluminării este semnalat şi la primii creştini din Egipt, mai exact a sectei orphiţilor. Origene îi acuza pe orfiţi că ar venera „şarpele biblic” şi prin extindere a Leviatanului. Alţii susţin că ar fi fost vorba despre „şarpele lui Moise”, dar şarpele orfit era un „ouroborus”, un şarpe al eternei deveniri, un drum prin cele şapte sfere cereşti în care sufletul va trebui să înfrunte un arhon în formă de dragon – o imagine asemănătoare cu Leviatanul.
Sarpele este Omega dar si Alfa find sotul perfect si sacrificandu-se pentru sotie.Este sfarsitul dar poate fi un nou inceput in timp ce raul e binele si binele e Raul adica Alfa si Omega inceputul si sfarsitul ?!