Şarpele Glikon
Cu ocazia mutării gării din Constanţa spre marginea vestică a oraşului şi construirea unor blocuri pe vechile linii ferate, au fost dezvelite urme ale anticului Tomis. În data de 1 aprilie anul 1962, săpând fundaţia unui bloc, muncitorii au dat peste un depozit de 24 de statuete din marmură. Este evident că piesele, care înfăţişau divinităţi, au fost îngropate cu grijă spre păstrare probabil într-un moment în care cetatea era ameninţată de atacurile goţilor sau în timpul luptei dintre creştini şi adoratorii cultelor păgâne, oricum au fost adăpostite spre a fi ferite de alte pângăriri.
Între sculpturile descoperite se găseau: bustul zeiţei Isis – divinitatea egipteană, grupul statuar „Fortuna cu Pontos”, un mic altar de uz casnic cu reprezentarea zeiţei Nemesis, plăci votive cu reprezentarea Cavalerului Trac. basoreliefuri ale lui Hermes – zeul comerţului, statuete ilustrând-o pe zeiţa Cybela, Selena – Luna în carul tras de doi tauri albi, cu care circula pe bolta cerească, „Cele trei Graţii”, Mithras răpunând taurul şi Şarpele Glykon.
Dintre toate aceste statuete, cel mai interesant şi într-un fel surprinzător, apare Şarpele Glikon, cu o înălţime de 66 cm iar lungimea desfăşurată a şarpelui de la bot la vârful cozii este de 4,76 metri. Dacă această reprezentare nu este singulară în lume, cu siguranţă este cea mai frumoasă…
Existenţa unui Şarpe Glikon pare să fie menţionată de către Quintus Horatius Flaccus, un poet liric roman care a trăit între anii 65 şi 8 î.e.n., dar povestea sa, care ar începe în jurul anului 150 e.n., este redată de către scriitorul satiric de origine siriană Lucian din Samosata (c.125 – 180 e.n.).
Într-o epistolă a lui Horatius, datată în anul 20 î.e.n. apare însă menţiunea: „…disperați de mușchii Glyconului invincibil …”, fapt care face să împingem povestea Glikonului mai devreme de data avansată de către Lucian, spre originea apariţiei acestui cult.
Un cult al şarpelui exista în Macedonia lui Alexandru cel Mare, unde locuitorii credeau că şerpii au puteri magice legate de fertilitate. Credinţa nu este una de excepţie pentru popoarele antice dar pare că ea a fost fundamentată şi întreţinută aici de iniţiativa Olimpiei, mama lui Alexandru Macedon care în dorinţa de a-i conferii fiului său o aură de semi-divinitate, va declara că tatăl lui nu fusese regele Filip al II-lea al Macedoniei, ci însuşi Zeus-Amon, care venise în iatacul ei, transformat în şarpe.
Declaraţia Olimpiei a devenit legendă şi a făcut ca la Pella, fosta capitală macedoneană, să apară o adevărată crescătorie de şerpi şi să fie întreţinut un cult al şarpelui timp de secole. Cu siguranţă că acest cult s-a răspândit, mai mult sau mai puţin evident, în tot bazinul Mării Egee şi al Mării Negre.
Pe la jumătatea secolului al II-lea e.n. vechiul cult macedonean va cunoaşte o întorsătură spectaculoasă, datorită lui Alexandros din Abonutichus, care pare să fi fost instruit în medicină dar şi-a câştigat existenţa din adevărate spectacole de magie medicinală date împreună cu prietenul său Kokkonas în preajma micului templu închinat lui Esculap din oraşul său natal – azi Inebolu în Turcia, templu care avea anexat şi un adăpost pentru bolnavi. Această ocupaţie i-a dat ideea elaborării sau mai corect spus a popularizării zeului-şarpe Glykon.
Pentru început Alexandros a mers la Pella de unde a achiziţionat unul dintre marii şerpi îmblânziţi de aici. Între timp, prietenul său a confecţionat în Bizanţ o serie de tăbliţe din bronz pe care scria că Esculap şi tatăl său Apollo se vor reîntrupa în regiunea Paflagonia, adică cea în care se găsea şi oraşul Abonutichus iar reprezentantul acestuia va fi Alexander, care prin tatăl descindea din Esculap iar prin mamă din Perseu, fiul lui Jupiter şi al Dianei. Aceste plăcuţe au fost răspândite în toată regiunea astfel încât la întoarcerea lui Alexandros cu şarpele său, terenul era pregătit.
Alexander a golit un ou de gâscă, a introdus în el un pui de şarpe, şi l-a îngropat lângă templu. Mai apoi, în văzul mulţimii prezisul nou profet, a „găsit” oul, l-a spart şi a găsit în el micul şarpe, reîntruparea lui Esculap, aşa cum prorociseră plăcuţele de bronz. După câteva zile, Alexandros a apărut în public cu marele şarpe adus de la Pella. Într-un mediu obişnuit cu magi şi profeţi, orice urmă de îndoială a dispărut! Acum zeul Esculap reîntrupat în şarpe declara prin vocea profetului său: „Eu sunt Gkykon al treilea scoborâtor din Jupiter, lumina Pământului.”. Astfel prin anul 145 e.n., la 100 de ani după Iisus, se năştea în Asia Mică un nou dumnezeu.
În scurt timp, cultul şarpelui Glykon s-a extins într-o arie vastă aflată între fluviile Dunărea şi Eufrat astfel că în jurul anului 160 cultul devenise foarte popular. Micul sat pescăresc Abonutichus a devenit un oraş important şi şi-a schimbat numele în cel de Ionopolis, oun nume care ne trimite cu gândul spre „Întâiul soare”.
O inscripţie din Antiohia datând din acea epocă preia un text dintr-un oracol al lui Glykon, prin care şarpele şi zeul Apollo Phoibos protejau oraşul de ciumă: „Glykon ne protejează de norul de plagă”.
O inscripție de la Cezarea Trocetta, din vestul Asiei Mici, menționează un preot al lui Apollo numit „Miletus, fiul lui Glykon de Paphlagonia”. Poate că părinții acestui bărbat nu au putut avea copii și au vizitat templul, după care femeia a rămas însărcinată. Copiii născuți după intervenția divină aveau adesea nume care comemorau ajutorul lui Dumnezeu. Într-o anumită măsură această inscripție confirmă caracterul fertilizant al cultului, similar celui macedonean.
Mai apoi, guvernatorul Asiei Publius Mummius Sisenna Rutilianus, care s-a căsătorit cu fiica lui Alexander, s-a autoproclamat drept protector al oracolului lui Glykon. Un alt guvernator roman Sedatius Severianus, guvernator al Capadociei este menţionat şi el în legătură cu oracolul lui Glykon. Chiar şi împăratul nu a rămas imun la acest cult, căci Marcus Aurelius se interesa adesea de profeţiile lui Alexander şi a şarpelui-zeu.
Începând cu sfârşitul domniei împăratului roman Antoninus Pius (138-161) şi continuând în tot decursul secolului al III-lea, au fost bătute monede de către Imperiul Roman pentru a cinsti cultul lui Glykon, atestând astfel popularitatea sa.
Cultul şarpelui Glykon a ajuns în lumea romană cunoscând o amploare deosebită datorită noutăţii pe care o aducea. Reprezentarea acestui zeu era destul de variată, neschimbat rămânând doar corpul de şarpe al divinităţii. Capul şarpelui era reprezentat fie uman, aşa cum l-a gândit creatorul său, fie de şarpe, de reptilă cu plete sau de alt animal.
La Parium, pe malul Mării Marmara, s-a păstrat secole în şir un monument comemorativ cu un superb şarpe cu cap de mamifer pletos, căruia i se aduceau jertfe şi care era obiect de cult şi de ofrande din partea bolnavilor. Pe o piatră sculptată de la Paris se vede un şarpe încolăcit, cu chip de leu, încununat de raze, în jurul căruia se află gravat numele. Pe reversul pietrei a fost gravată o formulă magică. De altfel, la Paris se mai află o reprezentare a lui Glykon, de astă dată împreună cu Esculap. Timp de multe secole, medicii îşi adăugau numelui pe acela de Glykon, în credinţa că el le conferă puteri magice. Acelaşi lucru este valabil şi pentru alte categorii profesionale.
După moartea fondatorului său, în jurul anului 170 e.n. cultul l-a încorporat şi pe Alexandros din Abonutichus în mitologia sa ca strănepot al lui Asclepios, zeul medicinei şi a mai supravieţuit încă cel puţin 100 ani, pentru a dispărea la începutul secolului al IV-lea.
Revenind la Glykonul de la Tomis, să notăm că tot de la Tomis provine şi o monedă cu efigia Glykonului, care se află azi la cabinetul numismatic al Institutului de Arheologie din Bucureşti, şi mai există două inscripţii descoperite în 1857 la Apulum, închinate Şarpelui Glykon.
Şarpele Glykon este un personaj născut din cultul macedonean al şarpelui, dar zeul şarpe a apărut în mitologie cu mult timp înainte de acest moment. El apare ilustrat pe un sigiliu akadian din mileniul al III-lea î.e.n. iar mitul şarpelui fantastic a traversat mileniile până în ziua de astăzi. La începutul anului 1970 istoricul olandez Jona Lendering consemnează faptul că pe dealurile din apropiere de Inebolu, fostul Ionopolis reşedinţa şarpelui Glykon, locuitorii din zonă avertizau cu privire la un şarpe magic – arhetip al zeului cu chip de animal.
Captivant. În același timp, atât de puține informații poți găsi despre inscripțiile de la Apulum.