În mai multe mitologii şarpele nu numai că este alăturat zeilor dar joacă un rol central. Populaţia africană dogon îl venerează pe Lebe ca zeu al pământului care, în mod normal, este reprezentat sub forma unui şarpe. Toate satele dogonilor au un altar al lui Lebe, deservite un preot al cultului care se numeşte „hogon”. Potrivit credințelor, în fiecare seară zeul Lebe, sub formă de șarpe, îi vizitează pe aceşti hogoni.

În Dahomey oamenii au un mare zeu celest numit Danh, care înconjoară lumea încolăcind-o de 3500 de ori…

Cel mai cunoscut zeu suprem reprezentat sub formă de şarpe este Quetzalcoatl. Deşi apare drept zeu suprem în mitologia aztecă, el este întâlnit şi în celelalte mitologii din Mezoamerica, precum Kukulkan în mitologia mayaşă, şi este înfăţişat de cele mai multe ori ca un gigantic şarpe cu pene.

Semnificaţia şi atributele lui Quetzalcoatl variază de la o civilizaţie la alta. Cum aztecii vedeau în planeta Venus două stele diferite, Quetzalcoatl este asociat cu „Steaua dimineţii” în timp ce fratele său geamăn, Xolotl, este personificarea „Stelei amurgului”. Zeul este cunoscut ca inventatorul cărţilor şi a calendarului, ca cel care a dat oamenilor preţiosul porumb dar şi ca un simbol al morţii şi al învierii. Majoritatea credinţelor religioase ale mezoamericanilor includ mitul succesiunii ciclice a lumilor iar Quetzalcoatl este zeul creator al lumii actuale, cea de-a cincea din câte au existat. Cum cei doi fraţi au fost născuţi de fecioara CoatlicueZeiţa cu fusta de şerpi”, zeul celest Quetzalcoatl va căpăta înfăţişarea şarpelui ceresc.

Apariţia lui Quetzalcoatl sub formă de şarpe nu trebuie să mire deoarece amerindienii au avut un cult al şarpelui, atât ca simbol al pământului cât şi al cerului, al surgerii timpului sau simbol al scării către cer.

Dacă în cultele primitive zeii supremi apar deseori reprezentaţi sub formă de şarpe, în mod neaşteptat, un zeu suprem apare sub formă de şarpe şi în mitologiile avansate. Este vorba despre Zeus, legat cultul fertilităţii sub forma sa de Zeus Meilichios, reprezentat drept un şarpe prin preluarea unui atribut al zeiţei pământului. Probabil cu aceleaşi atribute sunt înfăţişaţi sub formă de şerpi şi marii zei egipteni, Isis şi Osiris iar mai târziu Serapis. Între zeităţile alăturate şarpelui trebuie să-l menţionăm aici şi pe „Cavalerul trac”, în fapt zeul cerului traco-frigian Sabazios, cel reprezentat pe altarele votive călare, alături de copacul vieţii şi de şarpe. Începând cu secolul I î.e.n. şi până în secolul al II-lea e.n., adoratorii zeului au folosit pentru închinare „Mâna lui Sabazios” într-o ipostază ce aminteşte de gestul prelaţilor creştini şi pe care apare „fructul cunoaşterii” dar şi şarpele chtonic. Imaginea zeului-călăreţ apare şi pe coloane votive celtice dar odată cu instalarea creştinismului el se va transforma în Sf. Gheorghe. Primele transformări de acest gen sunt semnalate în Cappadocia (sec. X) iar mai apoi în Georgia și Armenia (sec.XI).

În calitate de zeu vindecător, un zeu-şarpe va apare mai târziu sub forma şarpelui Glikon, cel care a dominat Asia Mică, ţărmurile Egeei şi ale Mării Negre, la 100 de ani după promovarea cultului creştin.

Şarpele apare pe o serie piese antice şi pe pietre megalitice în diverse combinaţii, de regulă sugerând fertilitatea, viaţa şi, în combinaţie cu spirala, legătura cu soarele. Dintre vechile reprezentări merită văzute câteva. Prima dintre ele este o petroglifă de la Cerro del Chivo (Mexic). O a doua este „Piatra Şarpelui” de la Aberlemno (Scoţia) numită aşa datorită şarpelui din vârf.

În prima, şarpele care începe şi se termină cu câte o spirală, apare reprezentat sub forma literei „M” sau „W”. Este forma pe care şarpele, ca avatar al zeiţei pământului, o are şi pe vasele din Cultura Cucuteni. Acest motiv al şarpelui s-a păstrat în timp şi este regăsit în cultura „Cucuteni B”, dar ceva mai aproiat de litera grecească minusculă „ω”. Acelaşi şarpe apare şi pe un sigiliu mesopotamian care prezintă o scenă din mitul lui Inanna şi Dumuzi. Pe megalitul de la Aberlemno, şarpele apare figurat apropiat de litera grecească majusculă omega (Ω), la fel cum apare simbolul lui Ninhursag, cea care l-a făcut pe Adapa, primul om sumerian. Numele zeiţei se traduce prin „Doamna muntelui sacru” dar ea a avut mai multe nume: Ninmah „Marea Regină”; Nintu „Doamna nașterii”; Mamma sau MamiAruru sau în akadiană Belet-Ili „Doamna zeilor”. Uneori ea este înfăţişată cu părul în forma literei „omega”, dar de cele mai multe ori are arăturat simbolul literei Ω.

Scrisul a fost adus oamenilor de către zei şi încredinţat unor iniţiaţi. A fost un dar şi o artă sacră. Literele alfabetului au fost iniţial simboluri cu taine ascunse muritorilor de rând. O serie de simboluri au devenit litere cu sensuri înţelese doar de către iniţiaţi. Simbolul şarpelui sub forma W sau ω, Ω a devenit literă şi a fost plasată la sfârşitul alfabetelor.

Deşi în alfabetului grecesc exista litera „iota”, ulterior a fost introdusă şi „omega” pentru ca Hristos să devină „Alfa şi Omega”, dar forma şarpelui divin apare şi în alte două compoziţii actuale: numele lui Allah – simbol al Islamului şi silaba sacră „AUM” din religiile indiene…

      

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/02/8.3-coperta.jpg?fit=423%2C509https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/02/8.3-coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilormitologiiÎn mai multe mitologii şarpele nu numai că este alăturat zeilor dar joacă un rol central. Populaţia africană dogon îl venerează pe Lebe ca zeu al pământului care, în mod normal, este reprezentat sub forma unui şarpe. Toate satele dogonilor au un altar al lui Lebe, deservite un preot...Pentru cei care știu să gândească singuri