Materia Întunecată

Unul dintre cele mai iritante mistere din fizică este cel al materiei întunecate și al energiei întunecate, denumirile fiind date după materia și energia din univers pe care nu o putem vedea, dar totuși știm că există. Cercetătorii cred că aceste materiale întunecate alcătuiesc aproximativ 95% din masa universului.

Acum, un cercetător de la Universitatea Oxford spune că are o nouă teorie care ar putea explica toate aceste „fenomene întunecate”.

Lichidul întunecat

Cercetarea, publicată în jurnalul  Astronomy and Astrophysics , sugerează că materia întunecată și energia întunecată pot fi ambele explicate dacă sunt tratate ca un „fluid negativ al masei”. În esență, acest lichid invizibil se comportă ca fiind opusul tuturor materialelor convenționale: dacă l-ai împinge, s-ar deplasa  spre tine în loc să se îndepărteze.

Jamie Farnes, astrofizicianul din spatele noii teorii, a creat un model pe computer pentru a explora modul în care acest fluid întunecat ar afecta universul. El a descoperit că ar putea explica de ce galaxiile se reunesc în timp ce se rotesc în loc să arunce în aer – o sugestie tentantă cum că noul său model ar putea rezolva enigmele astrofizice existente.

Materiale Întunecate

Într- un eseu pentru The Conversation , Farnes admite că teoria masei negative ar putea fi incorectă, dar de asemenea oferă speranță că, dacă este susținută de observațiile viitoare, ar putea oferi un nou model pentru a explica misterele cosmosului.

„În ciuda acestor eforturi, o masă negativă cosmologică ar putea fi greșită”, a scris el. „Teoria pare să ofere răspunsuri la atâtea întrebări puse în prezent pe care oamenii de știință vor destul de mult să fie mai puțin suspecte. Cu toate acestea, este adesea întâlnit cum ideile care par nebunești să ofere răspunsuri la problemele astea mai de lungă durată și mai încurcate. Dovezile puternice acumulate au ajuns la așa un nivel încât trebuie să luăm în considerare această posibilitate neobișnuită. ”

Articol scris inițial pe futurism.com la data de 5 Decembrie 2018

 

 

 

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/02/oxford-scientist-may-have-solved-mystery-dark-matter-768x403.jpg?fit=768%2C403https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2019/02/oxford-scientist-may-have-solved-mystery-dark-matter-768x403.jpg?resize=150%2C150Tudor DiaconuastrofizicăastronomieCugetări@liber cugetator,@liber-cugatatori,#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#liber-cugetatoriRomania,#libercugetator,#libercugetatori,energie intunecata,materie intunecata,mistere ale universului,Tudor DiaconuMateria Întunecată Unul dintre cele mai iritante mistere din fizică este cel al materiei întunecate și al energiei întunecate, denumirile fiind date după materia și energia din univers pe care nu o putem vedea, dar totuși știm că există. Cercetătorii cred că aceste materiale întunecate alcătuiesc aproximativ 95% din masa...Pentru cei care știu să gândească singuri