Şarpele – mesager spre cer
Devenit deopotrivă simbol al pământului cât şi al cerului, şarpele a fost investit cu puterea de a realiza o legătură între pământ şi cer, între oameni şi zei.
În reprezentări din cele mai vechi timpuri, el apare alături de zei sau ridicându-se spre cer, înlănţuit pe acel arbore a lumii.
Cea mai veche compoziţie de acest fel este piatra de la Göbekli Tepe, datată în anii 9.000 î.e.n., pe care putem vedea şarpele, arborele vieţii şi vulturul. La Göbekli Tepe, şarpele urcă spre cer şi pe un pilar din cel mai vechi sanctuar cunoscut în lume… Tot din această parte a lumii, de la Nevalı Çori provine şi un alt interesant artifact, datat în perioada anilor 8100 – 7900 î.e.n. Este vorba despre un cap uman pe care urcă un şarpe. Este şarpele cunoaşterii sau poate este prototipul şarpelui Kundalini conceptul hindus dezvoltat peste milenii…
Compoziţii similare se găsesc pe sigiliile mesopotamiene dar şi pe pietrele de hotar unde şarpele ceresc apare ca un paznic al universului la fel cum apare pe omphalosul de la Delos. Cu rol de mesager divin, şarpele apare figurat şi pe menhirii vest-europeni…
Şarpele înălţat spre cer este prezent şi în mitologia egipteană acolo unde Re-Somtus, echivalent cu Har-somtus, similar cu Mehen, a fost considerat fiul lui Hator şi Horus şi a reprezentat noul soare născut după solstiţiul de iarnă. Un basorelief de la Dendera îl prezintă înălţându-se în faţa lui Horus, însoţit de textul: „Viu, Re-Somtus, luceşte pe cer şi trăieşte ziua celebrării Anului Nou”. În Muzeul din Cairo se găseşte o stelă din bazalt negru, din perioada lui Amenophis III, dinastia XVIII-a, 1408 – 1372 î.e.n., pe care este sculptat şarpele înălţat. La Karnak, a fost descoperit un basorelief pe care cei doi mari zei, Isis şi Osiris sunt reprezentaţi sub formă de şarpe. Un basorelief similar îi prezintă pe Serapis şi Isis. Escavaţiile arheologice într-un sit asociat cu Madianul biblic, unde se găsesc ruinele unui templu al lui Seti II, precum şi în ruinele templului lui Hator de la Timna sau în cele din zona edomită Seir, au scos la lumină o serie de idoli din cupru sub forma unor şerpi.
Şerpi, sub diverse forme, au fost puşi alături de mumia lui Tutankhamon în mormântul său. Tot din Egipt vin alte două artefacte interesante: „Toiagul lui Osiris” – cel adoptat peste timp de către prelaţii creştini – şi o piesă oarecum similară, un buzdugan din aur găsit în mormântul lui Tutankhamon, pe care apar doi şerpi înlănţuiţi.
Piatra de mormânt descoperită la Gotland, numită „Piatra vrăjitoarei” şi care aparţine culturii celtice, prezintă o compoziţie simbolistică deosebită care sugerează legătura dintre pământ şi cer. La bază, pământul este reprezentat de Zeiţa Mamă într-o ipostază uimitor de apropiată „Zeiţei cu Şerpi” din Creta. Cerul este reprezentat de o svastică specifică numită „triskelion”, formată dintr-o înlănţuire de şerpi având câte un cap de animal diferit: mistreţ, vultur şi lup.
Piesa din aur descoperită în mormântul lui Tutankhamon cu cei doi şerpi înlănţuiţi, ne aduce în atenţie „Pocalul lui Gudea”, datat în jurul anului 2130 î.e.n. şi dedicat zeului Ningiszida, zeu al lumii subpământene, patron al medicinii şi uneori al naturii. Numele său înseamnă „Domn al arborelui sacru” şi este descris ca un şarpe cu cap uman, fiind considerat unul dintre cei doi păzitori ai palatului celest al marelui zeu Anu. În alte reprezentări zeul este reprezentat ca un om de pe umerii căruia se ridică câte un şarpe.
Zeul Ningiszida apare alături de Dumuzi în mitul sumerian al lui Adapa, fiind unul dintre cei doi paznici ai palatului ceresc în care tronează zeul suprem Anu. De aici apar două ipostaze a şarpelui: cea de paznic şi cea patron al medicinii. Titulatura de „Domn al arborelui sacru /bun /paradisului” poate fi înţeleasă şi ca „Domn al arborelui vieţii”, acest fapt promovându-l pe Ningiszida drept prototip al şarpelui din Eden. Un alt sigiliu mesopotamian îl prezintă pe Ningiszida şi cu un inedit „Pom al vieţii” sub forma „Florii de crin”, un simbol al vieţii şi puterii…
În templul lui Apollo de la Delphi exista o coloană înaltă de 8 metri sub forma a trei şerpi înlănţuiţi, un moment ridicat în cinstea victoriei grecilor asupra perşilor în lupta de la Platte. Cele trei capete de serpi susţineau un vas de aur. Coloana a fost adusă la Constantinopol în anul 234 e.n. dar din ea se mai păstrează doar partea de la bază, pe locul în care a fost relocată, precum şi două din capetele şerpilor: unul la Muzeul Arheologic din Istanbul iar cel de-al doilea în Muzeul Britanic.
Faptul că şarpele îşi leapădă pielea şi şi-o reînnoieşte anual, a stârnit admiraţia omului primitiv şi a transformat şarpele într-un un simbol al vindecării, al renaşterii, al întineririi şi chiar al nemuririi. Astfel şarpele s-a impus drept simbol al sănătăţii, un simbol preluat şi dezvoltat în jurul lui Asclepios, zeul grec al medicinii, cunoscut şi sub numele de Esculap.
Legenda spune că Asclepios a fost fiul al lui Apollo şi ar fi fost educat în arta vindecarii prin medicină de către centaurul Chiron. Conform mitologiei greceşti, el a fost medicul argonautilor şi atât de priceput în arta vindecării încât putea aduce morţii la viaţă. Deoarece avusese îndrăzneala de a învia un mort, Asclepios a fost preschimbat de către Zeus în şarpe. Această legendă explică de ce zeul este asociat cu şarpele fiind prezentat mereu cu un toiag pe care se înlănţuie un şarpe.
Legenda spune că Asclepios a avut cinci fete: Hygieia – personificarea sănătății, curățeniei și salubrităţii, Iaso – zeița recuperării după boală, Aceso – zeița procesului de vindecare, Aglæa – zeița strălucirii dată de o sănătate bună și Panacea – zeița remediului universal. Şarpele lui Asclepios a fost preluat mai apoi şi de către alţi zei. De la Bitola (Macedonia) provine o astfel de reprezentare a Athenei Parthenos.
„Toiagul lui Asclepios” a născut o serie de simboluri valabile şi astăzi. Primul este „Pocalul Hygeiei”, simbol al vindecării şi regenerării. Un altul este „Caduceul”, simbolul zeului grec Hermes sau Mercur la romani, ocrotitor al comerţului şi al hoţilor, simbol preluat eronat de anumite instituţii medicale în locul „Toiagului lui Asclepios”. Pe un basorelief aflat în muzeul din Istanbul, toiagul apare terminat cu „fructul cunoaşterii” din mitologia mesopotamiană. Cei doi şerpi înlănţuiţi au fost apoi preluaţi şi de către înalţii prelaţi creştini…
Ca fapt divers, să notăm că şi în mitologiile nativilor nord-americani apare „şarpele cu coarne” drept vindecător. Cel puţin coarnele sale, numite chitto gab-by, au fost folosite în medicină…
Adepţii lui Asclepios a născut termenul de „terapeuţi”, cei care activau în mare măsură ca vindecători în „asclepeioane” şi au format o adevărată asociaţie cunoscută sub numele de „Terapeuţii lui Asclepius”, care a inclus medicii, însoțitorii și personalul de întreţinere a asclepioanelor. Între anii 300 î.e.n. şi 200 e.n., în această asociaţie au activat printre alţii Hipocrate , Apollonius de Tyana , Aelius Aristides și Galen. De la aceştia provine şi celebrul Jurământ al lui Hipocrate care, în cea mai veche variantă cunoscută, cea din anul 275 e.n., începea astfel: „Jur pe Apollo vindecătorul, prin Asclepie, prin Hygieia, prin Panacea și prin toți zeii și zeițele, făcându-i martori, că voi face, potrivit abilității și judecății mele…”
Terapeuţii au activat şi în „serapioane”, templele închinate zeului hibrid Sarapis, cel mai important centru de acest fel fiind Serapionul din Alexandria, cel care deţinea şi celebra bibliotecă…
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.