Şarpele în mitologie
Şarpele, el însuşi un presonaj mitologic, este cel mai complex şi totodată contradictoriu simbol din toată mitologia lumii. El este un simbol al vieţii, al renaşterii dar şi al morţii, al inteligenţei dar şi al vicleşugului, al cerului dar şi al pământului, este paznic al templelor şi al comorilor ascunse, simbol al creaţiei dar şi al distrugerii, o forţă benefică dar şi malefică, a asigurat legătura dintre cer şi pământ, a fost prezent în toate mitologiile încă de la facerea lumii.
În mitologiile lumii au existat doi şerpi primordiali: un „şarpe al pământului”, locuitor al tărâmului subpământean, atribut al Zeiţei Mamă şi un „şarpe ceresc”, atribut al Zeului Tată. Din aceşti doi şerpi s-au născut apoi o serie de variante cu o simbolistică particularizată:
Şarpele pământului şi-a diversificat simbolistica, devenind:
- Mamă născătoare: Coatlicue mama zeiţei şarpe Cihuacōātl, Manasa mama şerpilor indieni la fel ca şi Kadru,
- Simbol al agriculturii şi renaşterii vegetale: Zeiţele cu şerpi din Creta, Inanna, Ishtar, Astarte, etc.
- Simbol al fertilităţii: Ningiszida, Renenutet, lingam-ul
- Simbol al ştiinţei vindecătoare: Ningiszida, Nehebkau, toiagul lui Asclepius, Glykon, caduceul, pocalul Hygeiei, Esculap, Şarpele cu coarne al amerindienilor, etc.
- Simbol al înţelepciunii şi al iniţierii: Mucalinda, şarpele din Eden, gnostismul „ophiţii”; Sophia, etc.
- Paznic al comorilor şi al vieţii: Şarpele casei, Meretseger, Kaliya, Python, etc.
Şarpele ceresc, ca atribut al cerului şi asociat zeului suprem, a devenit:
- Forţa creaţiei primordiale sau haosul primordial: Shakti, Vasuki, Tiamat, etc.
- Simbol al puterii: Quetzalcoatl, Wadjet, uraeus–ul faraonilor egipteni, etc.
- Simbol al manifestărilor atmosferice: Şarpele-curcubeu, Şarpele-Fulger, Illuyanka – şarpele furtună, Varuna, dragonii din mitologia chineză, etc.
Din cei doi şerpi primordiali s-a născut „şarpele mesager” cel care, pe Arborele Lumii, urcă de la pământ spre cer. El este cel care asigură legătura între cele două lumi, mesagerul zeilor, care este ilustrat de o serie de simboluri şi zeităţi: Axis Mundi, Arborele Sephirothic, Hermes, Mercur, Sfântul Duh, Kundalini, Yggdrasil, Îngerii, etc.
Probabil ca o ilustrare a Căii Lactee, s-a născut „şarpele cosmic”, care stă la baza multor cosmogonii:
- Şarpele creator al universului: Ananta Shesha, Ophion, Kundalini-Shakti, Nehushtan, Shesha, etc.
- Şarpele timp: Ourobouros sau Uroborus, Ananta, Jormungand, Quetzalcoatl.
- Haosul primordial: Tiamat, Illuyanka, Typhon, Vritra.
În funcţie de zeitatea alături de care au fost plasaţi şi de evoluţia ulterioară a mitologiei acestora, şerpii mitologici au devenit forţe pozitive sau negative:
Forţe negative: Tiamat, Leviathan, Echidna, Apep, Rahab, Lotan demonii, Satan, Gorgona, etc.
Încă de la început şarpele a fost asociat zeiţei pământului, ca mesager al acesteia privind momentul sosirii primăverii şi al însămânţatului pentru a avea o recoltă bogată. Astfel zeiţa pământului apare mereu însoţită de şarpe sau chiar reprezentată de un şarpe. Asocierea şarpelui cu Marea Zeiţă este însă ilustrată cel mai bine de către de către o piesă arhaică aflată în Muzeul din Heraklion în Creta. Şarpele apare ca mesager al pământului mai ales în cultura societăţilor agricole. În zonele temperate, acolo unde agricultura primitivilor era codiţionată de succesiunea celor patru anotimpuri, de determinarea cât mai exactă a momentului însămânţării şi recoltării, s-a observat că momentul de început al sezonului agricol coincide cu ieşirea şarpelui din hibernare. De la această observaţie şi până la asocierea şarpelui cu Zeiţa Pământului nu a mai fost decât un pas.
Pe vase din Civilizaţia Cucuteni apare clasicul semn al Zeiţei Mamă, acel „M” sau „W”, format de către şarpe, avatarul divinităţii pământului.
Prin această asociere, în multe culturi şarpele este de gen feminin şi este un simbol al feminităţii şi al vieţii.
Caldeenii aveau un singur cuvânt prin care desemnau viaţa şi şarpele. În arabă şarpele este numit „el-hayyah” în timp ce viaţa este desemnată prin „el-hayah”. El-Hay este unul dintre numele lui dumnezeu, tradus prin „Cel viu”, deşi corect ar trebui să fie tradus prin „Cel ce dă viaţă”. Chiar numele de Eva, în ebraică Hawwah şi tradus prin „Viaţă”, provine mai curând din „hawwa”, termen care înseamnă „şarpe”. La acele timpuri „şarpele” nu reprezenta „răul” ci era un simbol pentru „originea vieţii”.
Trecerea de la şarpele – simbol al pământului, la şarpele ceresc, poate fi ilustrată de legenda miticului Kekrops, fondatorul Atenei, care s-a născut din pământ pentru a deveni semi-zeu. Din acest motiv, eroul apare prezentat jumătate şarpe şi jumătate om.
Probabil prin asimilare cu Calea Lactee, şarpele este prezentat ca un personaj participant la facerea lumii. Acest mit apare mai pregnant în mitologia indiană care a dezvoltat o întreagă mitologie a şarpelui, dar şarpele este prezent cu acest rol în toată mitologia ţesută în jurul „oului primordial” precum şi în cele în care însuşi Universul a fost creat din trupul unui şarpe uriaş.
Un vechi mit grecesc spune că Eurymene, „Zeiţa tuturor lucrurilor”, a făcut marele şarpe Ophion, care s-a încolăcit de şapte ori în jurul Oului Universal, strângându-l, până acesta s-a despicat în două. Apoi a creat cele şapte puteri planetare, punând peste fiecare câte un bărbat şi o femeie. Primul bărbat s-a numit Pelasgos, strămoşul indigenilor din nordul Greciei…
Marele zeu Vishnu, apare reprezentat odihnindu-se pe şarpele Ananta, „Cel nesfârşit”, care întruchipează apele cosmice primordiale – „oceanul de lapte”. Mai târziu, acest şarpe cosmic a devenit Ananta Shesha, şarpele de la începutul creaţiei. În religia hindu, Shesha este regele tuturor şerpilor, participant la creaţia primordială şi un avatar al zeului suprem. În Purane, scrieri religioase mai târzii, Shesha are în stăpânire toate planetele Universului pe care le pune să cânte gloria lui Vishnu. În budism şarpele primordial apare sub forma şarpelui Vasuki, care a jucat un rol important în „baterea oceanului de lapt”, născând astfel lumea.
În mai multe mitologii uciderea unui şarpe – dragon, văzut drept haosului creației primordiale, stă la baza naşterii universului şi la apariţia vieţii. Este cazul legendei lui Marduk care ucide monstrul Timat, din care va face o lume nouă, a lui Indra care a ucis dragonul Vritra, cel ce zăgăzuia apele, a luptei zeului hittit Tarhunt cu şarpele Illuyanka sau a grecului Zeus cu monstruosul şarpe Typhon.
Uciderea şarpelui fantastic stă la baza mitului fondator. Apollo devine stăpânul Oracolului de la Delphi numai după ce va ucide şarpele Python, iar Cadmos, prinţul fenician care a adus alfabetul grecilor, va fonda oraşul Theba după ce ucide uriaşul şarpe al locului.
După ce şi-a încheiat menirea cosmică, şarpele ceresc a devenit o manifestare a zeului suprem fie sub forma ameninţătoare a „şarpelui-fulger” fie sub cea paşnică a „şarpelui-curcubeu”, fie doar ca simbol al însoţirii cerului cu pământul. Şarpele este una dintre cele 12 animale celeste din zodiacul chinezesc…
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.