Pe sigiliile şi stelele sumeriene, care de regulă reprezintă scene mitologice, apar deseori figurate un grup de şapte stele. Uneori, stelele sunt reprezentate în aşezarea „Urselor”, dar de multe ori nu se respectă această figurare. Aceste stele nu pot să fie cei „şapte zei planetari” deoarece sigiliile sunt anterioare apariţiei acestui concept, dar mai ales datorită faptului că Soarele (Shamash), Luna (Sin) şi planeta Venus (Ishtar) apar figurate distinct alături de gruparea celor şapte stele.

Sigiliile mesopotamiene conţin de fapt o multitudine de simboluri astrologice îmbinate cu motive mitologice, astfel că gruparea celor şapte stele a creat o serie de confuzii în interpretarea imaginilor şi a stat la baza unei teorii incitante lansată de către Zecharia Sitchin în cartea sa intitulată „A douăsprezecea planetă”. Ipoteza sa pleacă de la sigiliul VA 243, aflat în Muzeul din Berlin, care prezintă o grupare puţin diferită faţă de restul reprezentărilor mesopotamiene.

Conform lui Sitchin, detaliul din sigiliu prezintă Soarele înconjurat de nouă planete, lucru cunoscut omenirii abia în anul 1929, când astronomul american Clyde William Tombaugh a descoperit planeta Pluto. În demonstraţia sa, Sitchin va interpreta în manieră personală poemul sumerian „Enuma eliş”, în care descoperă o adevărată cosmogonie, ce poate fi redată schematic astfel:

Planeta dispărută – Timat, „Fecioara dătătoare de viaţă” este cea care, în urma unei coliziuni cosmice cu „Zeul Marduk”, a dat naştere Pământului şi Lunii.

La rândul său, zeul Marduk este identificat ca fiind o planetă ce are o orbită extrem de alungită şi care revine în sistemul solar o dată la 3.600 de ani. Ea ar traversa sistemul solar în zona centurii de meteoriţi dinte Marte şi Jupiter, fiind identificată în textele sumeriene sub numele de NI.BI.RU, adică „Planeta Crucii”. Această planetă ar fi determinat apariţia numeroaselor simboluri ale crucii pe tăbliţele antice…

Că din momentul redactării poemului Enuma eliş şi până în prezent, misterioasa planetă nu şi-a făcut apariţia poate nega ipoteza, dar şi interpretarea imaginii de pe sigiliul cu pricina este forţată. În realitate, detaliul din sigiliul cu pricina prezintă o porţiune din cer şi se explică astfel:

Rozeta formată din şapte puncte, care apare alături de Soare şi Lună pe artefactele mesopotamiene, sunt Pleiadele şi ele au

atras atenţia omului din timpuri străvechi, atât prin aspectul lor, cât mai ales datorită faptului că evoluţia lor pe cer coincidea cu evenimente importante pentru omul primitiv. Ele au fost un semn sezonier comun multor civilizaţii străvechi. Chiar numele grupării provine de la importanța clusterului în delimitarea sezonului de navigație în Marea Mediterană, care începea odată cu creşterea lor heliacală. Wolfhard Schlosser, profesor de astronomie susţine, nu fără temei, că preoţii şi şamanii din neolitic acordau o extremă importanță acestei grupări de stele, întrucât apariția lui marca în întreaga emisferă nordică, începutul secerişului. În folclorul ucrainean, constelaţia este cunoscută sub numele de „Cтожари” (Stojari), denumire care înseamnă „Grânar” şi explică cel mai bine importanţa acordată Pleiadelor de către antici. Ele mai sunt cunoscute drept „Cele şapte surori”, „Cloşca cu puii” sau „Carul cel Mic”.

Deşi atât de prezente în viaţa oamenilor, vechile civilizaţii nu au zeificat Peiadele, doar mitologia greacă le acordă atenţie şi le identifică drept însoțitoarele lui Artemis şi fiicele titanului Atlas cu Pleione, sirena născută pe muntele Cyllene.

Una dintre legendele ţesute în jurul celor şapte stele spune că șase dintre ele s-au unit cu zei: Maia, Electra și Taigete cu Zeus, Alcione și Celeno cu Poseidon, Sterope cu Ares. Doar Merope s-a căsătorit cu un muritor, cu Sisif. Din acest motiv, de ruşinea mariajului său, steaua ei strălucește mai slab decât celelalte… Legenda are un miez de adevăr, căci în jurul lui Merope se află o nebuloasă difuză.

Faptul că roiul Pleiadelor se găseşte în constelaţia Taurul, vecină cu Orion, a născut şi legenda conform căreia, Orion s-ar fi îndrăgostit ce cele şapte nimfe…

Datorită marii lor importanţe pentru antici, Pleiadele şi Orionul sunt menţionate de trei ori şi în Biblie:

Numai El întinde cerurile şi umblă pe valurile înalte ale mării. El face parte din Ursa Mare, Orionul şi Pleiadele şi stelele din ţinuturile de miazăzi.” (Iov ; 9:8-9)

Poţi tu să înnozi legăturile Pleiadei sau să dezlegi frângiile Orionului?(Iov; 38:31)

El a făcut Pleiadele şi Orionul, El preface umbrele morţii în zori, iar ziua în noapte neagră;” (Amos; 5:8).

Greci au ridicat pe vârfurile dealurilor temple care s-au aliniat cu răsaritul heliacal sau apusul Pleiadelor. Templul construit în 1530 î.e.n. a fost primul. Hecatompedonul ridicat în 1150 î.e.n. şi Pantheonul terminat în 438 î.e.n., sunt printre cele mai reprezentative. Templele dacice urmeză aceiaşi aliniere marcând armindeniul…

Pleiadele par a fi primele stele menţionate în literatura astronomică. Se susţine că ele apar în analele chinezeşti în anul 2537 î.e.n., apoi sunt menţionate de către Hesiod prin anii 700 î.e.n., când perioada apusului Pleiadelor la începutul lui noiembrie, marca potrivit lui Hesiod, începutul iernii. Pleiadele, consemnate de şi către Homer, se regăsesc în toate culturile antice, de la mayaşi la tibetani, de la arabi la azteci şi la aborigenii australieni, de la creştini la hinduşi.

În catalogul babilonean al stelelor, Pleiadele sunt consemnate sub numele de MUL, care înseamnă chiar „stele” şi sunt plasate în capul listei aştrilor enumeraţi de-a lungul eclipticii, reflectând faptul că, în jurul secolului al XXII-lea î.e.n. au fost aproape de punctul Echinocţiului vernal.

Un disc din bronz, provenit de la Nebra, Germania, care reprezintă cosmosul anticilor, plasează Pleiadele alături de Soare şi Lună. Nu este clar dacă Discul de la Nebra a fost un instrument astronomic sau unul religios.

La concurenţă cu Discul de la Nebra, apar două piese găsite în Ucraina, aparţinând culturii Cucuteni – Tripolia. Prima este un obiect fără o formă identificabilă care prezintă opt cercuri, dintre care două perforează obiectul. Se speculează că obiectul era folosit pentru observarea „Cloştii cu pui” sau cinstirii acesteia. Al doilea obiect, care iniţial a fost asociată unei cruciuliţe, pare a fi mai degrabă un idol feminin, pe care apar apar şapte crestături, care posibil indică Pleiadele.

  

În Muzeul din Sibiu, se găseşte un ciob ceramic perforat, descoperit de către Georg Daniel Teutsch la Turdaş. Perforaţiile par să reproducă şi ele „Cloşca cu pui”.

Tot din zona balcanică vine şi o monedă tracică datată în jurul anului 200 î.e.n. Pe ea apare figurat un personaj care are în loc de cap, clasica rozetă a Pleiadelor. Un personaj asemănător apare şi pe sigilii mesopotamiene.

Cea mai veche reprezentare a Pleiadelor pare însă a fi cea din peştera Lescaux, o pictură parietală datată în jurul anilor 14.500 î.e.n., care reprezintă un taur deasupra căruia se găsesc marcate şapte puncte, posibil Pleiadele.

Taurul de la Lescaux cu Pleiadele sale, lasă loc unei ipoteze interesante. În mult mai vechea Europă, taurul, zimbrul sau bourul, a fost „regele pădurilor”. Pleiadele, reprezentate în „rozetă”, au fost semn agricol important, iar această „rozetă”, acest „roi de stele” din Taurul ceresc, s-a transformat îutr-o stea, în „Steaua Taurului” sau „Steaua Zimbrului”. Aşa a apărut „animalul sfânt”: „calul cu stea în frunte” sau „zimbrul cu stea în frunte”, cel care apare întâi pe un vas din cultura Cucuteni, apoi pe drept stemă a Ucrainei şi pe stema Moldovei.

Facebook Comentariu
Distribuire
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2018/12/2.8.4-Coperta.jpg?fit=411%2C406https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2018/12/2.8.4-Coperta.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilormitologiiPe sigiliile şi stelele sumeriene, care de regulă reprezintă scene mitologice, apar deseori figurate un grup de şapte stele. Uneori, stelele sunt reprezentate în aşezarea „Urselor”, dar de multe ori nu se respectă această figurare. Aceste stele nu pot să fie cei „şapte zei planetari” deoarece sigiliile sunt anterioare...Pentru cei care știu să gândească singuri