„Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, Prin care trece, regina nopţii moartă.”  «Melancolie – Mihai Eminescu»

Pentru omul preistoric, Luna a fost un astru important, în multe cazuri chiar mai important ca Soarele, astrul nopţii guvernând timpul. El a stat la baza primelor calendare umane, asta datorită ciclului lunar scurt, cu cele patru faze care se succed la un interval de aproximativ 29 de zile, uşor de observat pentru toţi oamenii. Aşa se face că primele calendare lunare provin din timpuri surprinzător de vechi. Merită să vedem câteva dintre aceste artefacte… Probabil, cel mai vechi artefact despre care se presupune a fi un calendar lunar, este un fragment osos, descoperit în situl de la Abri Blanchard (Franţa), datând din anii 25 – 35.000 î.e.n. şi pe care apar marcate o serie de puncte de diverse forme şi mărimi, care ar reprezenta mersul Lunii pe cer. Unii cercetători susţin că între vechile picturi rupestre din peştera Lascaux din Franţa, apar şi reprezentări ale unui calendar lunar, cu o vechime de 15.000 de ani, punctele reprezentând zilele unui ciclu lunar de 29 de zile. Un artefact interesant este şi calendarul lunar gravat pe un colţ de mistreş, vechi de 8.000 de ani, descoperit la Smederevska Palanka, în Serbia. Pe el este reprezentat un ciclu lunar de 28 de zile, precum și cele patru faze ale lunii. Acesta pare a fi primul „calendar de buzunar”…

Urmărită cu interes de către omul primitiv, luna a devenit un personaj important în viaţa sa şi a fost divinizată. Astăzi, sub influenţa mitologiei greco-romane, care a născut zeiţele Achelois, Phoebe, ArtemisSelenaHecate, Diana, Luna  şi Trivia, astrul nopţii ne apare astăzi ca o tainică şi misterioasă zeiţă. Deşi toate aceste zeiţe au avut un caracter lunar, doar greaca Selena şi romana Luna au fost personificări ale astrului nopţii. Artemis a devenit şi zeiţă a lunii datorită faptului că a fost sora geamănă a zeului solar Apollo. Phoebe (Strălucirea) a fost bunica celor doi gemeni. Hecate, ca şi Trivia au apărut şi ca zeiţe ale nopţii din cauză că au guvernat vrăjitoria, la fel ca şi vechea zeiţă Achelios, care era prezentă în Oracolul de la Dodona.

Asocierea zeităţilor lunare cu vrăjitoria a făcut ca Luna să fie venerată în practica vrăjitoriei până în ziua de astăzi şi să rămână o trăsătură a astrologiei și a teologiei.

Dacă divinitatea lunară este percepută drept o zeiţă, în opoziţie cu zeul masculin al soarelui, în vechile mitologii lucrurile stăteau tocmai invers. Divinitatea lunară în religia proto-indo-europeană pare să fi fost un zeu de sex masculin în timp ce soarele avea ataşată o zeitate feminină. Acest fapt s-a reflectat în mitologia nordică (zeul Máni), în mitologia irlandeză (zeul Elatha), în mitologia letonă (Meness) sau zeul Hors Jutrobog în mitologia slavă, dar lucrul este valabil şi pentru mitologia sumeriană, hittită, hurită sau chiar egipteană, acolo unde cele mai zeități Wadjet, Sekhmet, Hathor, NutBastBat și Menhit, toate sunt asociate cu soarele, în timp ce divinitatea lunară este zeul Khonsu.

Şi în mitologia japoneză zeitatea lunară este zeul Tsukuyomi în timp ce divinitatea solară este o fecioară, zeiţa Amaterasu.

În religiile moderne indiene, precum în hinduism, zeitatea lunară este feminină, dar Chandra care înseamnă „lună” are o semnificație religioasă mai mult în timpul festivalurilor hinduse. În schimb, zeul hindus Shiva, „stăpânul universului”,

apare uneori cu o semilună (Chandra) în mijlocul frunţii reprezentând unirea lui eternă cu zeița Shakti, permițându-i astfel să îşi mențină statul suprem. Acest simbolism îşi are rădăcina în religia prevedică acolo unde zeița mamă a fost întotdeauna asociată cu închinarea la lună.

Şi mitologia chineză consemnează o zeiţă-lună, pe Chang’e, dar şi aici divinitatea nu este una de importanţă, soarele şi luna fiind văzute ca principii opuse, masculin – feminin, concept dezvoltat în filozofia „yin şi yang”.

Revenind la mitologiile consacrate, ne vom opri întâi la mitologia sumeriană unde apare zeul Nanna, cunoscut în mitologiile mesopotamiene ulterioare sub numele de Sin, el era superior în panteonul divin zeului solar Utu (Shamash), ba chiar, în perioada 2600 și 2400 î.e.n., a fost considerat chiar zeul suprem pe întreaga vale a Eufratului, fiind desemnat drept „tatăl zeilor”, „capul zeilor” sau „creatorul tuturor lucrurilor”. Se spune că la fiecare lună nouă, zeii se adună de la el pentru a face predicții despre viitor. Sīn, cel care avea ca principale centre de cult cetatea Ur în sudul Mesopotamiei și Harran din nord, a fost un protector al păstorilor.

Aici putem deschide o paranteză şi să remarcăm câteva evenimente din Biblie. Conform cronologiei biblice, Avraam, părintele evreilor aparţinător unui trib semit seminomad, ar fi trăit prin anii 2100 î.e.n. în Ur. De aici, cu familia şi turmele sale a migrat la Harran apoi, după o vreme, şi-a continuat migraţia în Canaan unde a făcut cunoştinţă cu misteriosul rege Melchisedec al Slemului şi mare preot al lui El Elyon – „Dumnezeul cel Preaînalt”. Este de presupus că evreii au fost închinători la zeul lunar Sin, pe care l-au dus cu ei în Orientul Apropiat.

Un zeu lunar cu același nume a fost venerat și în Peninsula Arabică, acolo unde mitologia pre-islamică consemnează o serie de zei lunari protectori ai păstorilor şi păşunilor, printre care: Ta’lab şi Wadd, care este menţionat şi în Coran. La Mecca domnea zeitatea Hubal, care era implicată în arta ghicitului, o caracteristică a zeilor lunari. În Canaan este consemnat zeul Yarikh, al cărui centru de închinare a fost oraşul Ierihon. Între numele biblicului oraş şi cel al zeului, care apare scris şi IerahIara, sau Iora, pare să fie o legătură directă.

Revenind la importanţa zeului lunar în vechime, să notăm că şi în mitologia hittită – zeul Kaskuh era superior zeiţei soarelui Arinna, la fel cum zeul hurrit Kušuḫ este plasat înaintea zeiului solar Šimige. Totuşi peste timp, divinităţile Lunii şi ale Soarelui vor căpăta un statut relativ egal, fiind văzute ca ipostaze opuse ale divinităţii supreme.

Mitologia egipteană acordă atribuţii lunare unor divinităţi complexe şi deja consacrate, astfel că zeităţile lunare primare sunt greu de identificat. Totuşi este consemnat zeul Khonsu, al cărui nume înseamnă „călător”, lucru care poate face referire la călătoria lunii pe cer. El marca trecerea timpului şi ca dovadă a importanţei sale, împreună cu Mut, mama sa şi dumnezeul Amun, reprezentau „sfânta familie” – triada thebană.

Alături de Khonsu, în mitologia egipteană apare drept zeu cu atribuţii lunare evidente şi marele zeu Thoth, reprezentat fie cu capul unui ibis, fie ca un babuin. Iniţial, Thoth pare să fi fost un zeu al Lunii. Cum astrul oferă lumină pe timp de noapte, permițând măsurarea timpului iar fazele sale confereau o importanță deosebită astrologiei şi astronomiei timpurii, o mare parte din ritualurile și evenimentele societății egiptene, atât civile cât și religioase fiind fixate după fazele Lunii, treptat, Thoth a fost văzut ca un zeu al înţelepciunii, magiei şi al măsurării și reglementării evenimentelor și timpului. El a fost considerat inventatorul tuturor ştiinţelor, al hieroglifelor, precum şi crearea calendarului de 365 de zile, care înlocuia calendarul cu 360 de zile.

Considerat a fi un zeu auto-creat, puterea sa era nelimitată în lumea interlopă și a concurat cu cea a lui Ra și Osiris. Dacă Khonsu a fost legat de „timpul oamenilor”, Thoth a guvernat timpul în general.

În urma evoluţiei sale Thoth s-a îndepărtat de caracterul său lunar primordial, pe care însă l-a păstrat sub forma zeului lunar minor Iah, care apare ca un aspect al marelui zeu şi al cărui nume înseamnă chiar „lună”.

Asemănarea dintre numele zeului egiptean Iah şi cel al zeului ebraic Yahweh, precum şi natura zeului primordial israelit Sin, poate naşte o speculaţie privind natura lunară a zeului suprem evreu, la fel cum zeul islamului Allah este speculativ asimilat unui zeu lunar. În realitate, atât zeul ebraic cât şi cel islamic sunt zei cereşti absoluţi asemeni zeului egiptean Amen.

Please follow and like us:
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2018/12/2.6.10a-Iah.jpg?fit=302%2C359https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2018/12/2.6.10a-Iah.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilor„Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, Prin care trece, regina nopţii moartă.”  «Melancolie – Mihai Eminescu» Pentru omul preistoric, Luna a fost un astru important, în multe cazuri chiar mai important ca Soarele, astrul nopţii guvernând timpul. El a stat la baza primelor calendare umane, asta datorită ciclului lunar...Pentru cei care știu să gândească singuri