Simbol al religiilor indiene, dharmachakra, roata cu 8 sau 24 de spiţe, este unul dintre cele mai vechi simboluri budiste. Cea mai veche reprezentare iconografică păstrată – o dharmachakra cu 24 de raze – provine din timpul regelui budist Ashoka (268 – 232 î.e.n.). Ea apare pe capitelul care încheia „Pilonul lui Ashoka” descoperit în Sarnath.

Originea religioasă a acestui simbol este plasată în religia vedică acolo unde, sub forma armei Sudarshana Chakra, discul cu 108 zimţi, apare ca un atribut al zeului Vishnu. Era arma cu care zeul îşi distruge inamicii. Imaginea teribilei arme apare însă alăturată zeului în timpuri mai noi, în Mahabharatha, ale cărei texte încep să fie compuse după anul 400 î.e.n. şi au fost finalizate abia între 320 şi 550 e.n.

În această perioadă Vishnu capătă calităţi umane, fiind alăturat lui Krishna. În Rigveda însă, scriere elaborată între 1500 şi 1200 î.e.n., roata lui Vishnu era doar o chakră, o paşnică „roată a timpului”, aşa cum apare pe cele mai vechi reprezentări ale zeului.

Simbolul roatei cu 8 spiţe exista însă în vechea civilizaţie a Văii Indului, care a început să se dezvolte după anii 3300 î.e.n. şi a atins maximul evoluţiei în perioada 2600-1900 î.e.n. Din vechea civilizaţie Harrapa, au ajuns până la noi o serie de ştampile şi inscripţii care conţin semnele unei proto-scrieri, în care apare şi roata cu opt spiţe. Din aşezarea de la Dholavira, provine cea mai lungă înşiruire de glife. Din cele 10 glife, patru reprezintă o roară cu opt spiţe, dovadă a importanţei acestui simbol.

Roata cu opt spiţe din glifele de la Doholavira, strămoaşa dharmachakrei budiste, reprezintă cel mai probabil soarele, într-o versiune proprie vechilor indieni sau inspirată de la vecinii sumerieni, acolo unde zeul solar Utu  apare încă din anii 3500 î.e.n. La început, zeul sumerian mânuieşte un fierăstrău în formă de arc cu două tăișuri zimțate, ca atribut al zeului justiţiar.

Simbolul principal al lui Utu era însă discul solar, un cerc din care porneau către fiecare dintre direcțiile cardinale patru colţuri de stea și dintre ele patru snopuri de linii ondulate. Acest simbol reprezenta lumina, căldura și puterea soarelui. Mai târziu, zeul Utu a fost adoptat de popoarele mesopotamiene sub numele de Shamash, care a păstrat vechiul simbol solar, dar fierăstrăul a fost înlocuit în perioada anilor 2200-2100 î.e.n., cu un simbol tijă – inel, un inel similar chakrei lui Vishnu. În cultul lui Baal din simbolul solar al lui Shamash a fost reţinută doar crucea cu patru braţe în timp ce alte popoare au preluat aproape neschimbată steaua lui Shamash…

Povestea dharmachakrei budiste, este legată de cea a regelui Ashoka (268 – 232 î.e.n.), nepotul regelui Chandragupta Maurya , care între anii 321-298 î.e.n. întemeiase un adevărat imperiu ce acoperea aproape tot subcontinentul indian.

Dacă unchiul său a îmbrăţişat jainismul, Ashoka a fost un fervent susţinător al budismului, credinţă la care s-a convertit în anul 263 î.e.n. în urma sângeroasei bătălii cu mica provincie Kalinga. Se spune că vărsarea de sânge din acest război l-a determinat Ashoka să adopte budismul şi să-şi dedice restul vieţii răspândirii acestei religii, iar pentru asta Ashoka a trimis misionari în toată lumea antică.

În paralel, regele a împânzit imeriul său cu construcţii budiste: stupe, sangharama, viharas, chaitya şi reședințe pentru călugării budiști. În Edictele lui Ashoka sunt menţionate „teritoriile cucerite de dharma”, o zonă care acoperă practic întreaga lume antică cunoscută la acea dată.

Probabil că afirmaţiile din Edictele lui Ashoka sunt exagerate dar este cert că datorită misionarilor budişti, simbolul dharmachakrei a pătruns în Asia Mică şi chiar în Grecia continentală.

Mărturie a acestui lucru stă o placă de la Efes, decorată cu dharmachakra budistă şi tot în situl arheologic de la Efes se găseşte scrijelită o inscripţie, care combină simbolul budist cu acronimul creştin ΙΧΘΥΣ (Ichthys).

De fapt, creştinismul nu a rămas indiferent la simbolul budist şi, la fel ca şi multe alte simboluri păgâne, l-a adoptat fără reţinere în noua religie.

Cum Iisus este în fapt o prelucrare a zeilor solari şi ai renaşterii de la vremea respectivă, simbolurile zeului-soare i-au fost ataşate prin mici artificii, fără ca acest fapt să provoace vreo iritare în rândul adepţilor săi, ba mai mult, simbolistica solară adoptată de noua religie a ajutat la promovarea acesteia în rândul populţiilor păgâne.

O variantă a stelei solare pare a fi cea izvorâtă din steaua lui Shamash şi este cunoscută sub numele de „Soarele de la Vergina”, după locul în care simbolul a fost redescoperit şi adus în atenţia publicului în urma scandalului diplomatic iscat în anul 1991 între Grecia şi noua republică Macedonia.

Simbolul care decorează urna mortuară a regelui macedonean Filip al II-lea este regăsit încă din secolul al VI-lea î.e.n. pe monede sau în decorurile de pe vasele greceşti. El a fost preluat de dinastia macedoneană a Argeazilor, a cărei principali reprezentanţi au fost Filip al II-lea şi Alexandru Macedon, considerând simbolul ca reprezentându-l pe zeul solar Helios.

Totuşi, „Soarele de la Vegina” pare să fie mai puţin rezultatul prelucrării simbolului solar al lui Shamash şi mai curând este o prelungire a stelei cu opt colţuri care o simboliza pe zeiţa Ishtar. Acest fapt este susţinut de faptul că „Soarele” apare ataşat hopliţilor aflaţi sub protecţia zeiţei războinică Athena sau chiar zeiţei. Apoi, „Soarele de la Vergina” apare alături de zeul Helios dar indică în mod evident zeiţa Venus.Nu în ultimul rând, simbolul în cauză apare pe costumaţia Fecioarei Maria, urmaşa zeiţei Ishtar. Deci, „Soarele de la Vergina” este în fapt „Steaua de la Vergina”…

 

Facebook Comentariu
Distribuire
Please follow and like us:
https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2018/12/2.5.5-Simbolul-lui-Shamash.jpg?fit=340%2C339https://i0.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2018/12/2.5.5-Simbolul-lui-Shamash.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilormitologiiSimbol al religiilor indiene, dharmachakra, roata cu 8 sau 24 de spiţe, este unul dintre cele mai vechi simboluri budiste. Cea mai veche reprezentare iconografică păstrată – o dharmachakra cu 24 de raze – provine din timpul regelui budist Ashoka (268 - 232 î.e.n.). Ea apare pe capitelul care încheia...Pentru cei care știu să gândească singuri