Şarpele şi Pomul vieţii fac parte din cunoscuta scenetă biblică care îi are drept protagonişti pe Adam şi Eva…

Şarpele este un personaj mitologic complex care însă, apare mai întâi asociat Marii Zeiţe, fie ca participant la facerea lumii, precum indicul şarpe Ananta, care devine Shesha în hinduism şi Vasuki în budism, fie un simbol al Zeiţei Pământ.

Dacă în mitologia indiană şarpele primordial apare, după revizuiri religioase, subordonat zeităţilor masculine dezvoltate ulterior, în mitologia egipteană vechile divinităţi-şarpe: Renenutet, Meretseger şi Wadjet, au avut mult timp rolul de zeiţăţi supreme…

În momentul în care Marea Zeiţă va căpăta atributul de zeiţă a pământului şi de guvernatoare a regenerării, principalul ei simbol va deveni şarpele. Două au fost motivele care au generat această asociere. Unul este faptul că, lepădânu-şi pielea periodic, şi practic renăscând, şarpele a fost asociat cu nemurirea, cu tainele vieţii şi ale morţii. Această ipostază a născut imaginea şarpelui Uroboros, cel care îşi muşcă propria coadă sugerând o mişcare infinită, nefiind numai promotorul vieţii, ci şi al timpului nesfârşit.

Al doilea motiv al asocierii şarpelui cu zeităţile pământului l-a constituit faptul că acesta iese din hibernare la începutul sezonului agricol, iar pentru omul primitiv era un mesager al zeiţei fertilităţii. Din acest motiv, zeităţile agricole sunt deseori însoţite de către şarpe.

În mitologia greacă, şarpele Python, care trăieşte în centrul pământului, păzea oracolul Gaiei de la Delphi, înainte ca Apollo să devină acolo patron. Delphos mai înseamnă şi „uter”, iar asta face ca referinţa la sursa vieţii să apară mai clar.

În Epopeea lui Ghilgameş, apare şarpele viclean, similar celui din povestirea biblică. El fură şi se hrăneşte cu planta pe care eroul o recuperează de pe fundul unui lac şi care i-ar fi furnizat viaţa veşnică. Artefactele sumeriene şi akkadiene ne oferă imagini cu copaci păziţi de şerpi. Aceşti copaci sunt „Pomul vieţii”, un concept care ulterior s-a dezvoltat şi a primit noi semnificţii, dar iniţial a fost un simbol al regenerării şi fertilităţii ataşat Marii Zeiţe, care apare în societăţile agricole primitive.

 

Deşi oarecum discutabil, decorul incizat pe fragmentul osos de la Cuina Turcului poate fi cel mai vechi „Arbore al vieţii” din spaţiul dunărean. Oricum, motivul apare explicit pe un fragment provenit de la Dănceni, datat c.5000 î.e.n. şi ulterior decorează statuetele neolitice provenite din spaţiul dunărean.

Arborele vieţii este deseori prezent pe sigiliile cilindrice din Mesopotamia, acolo unde simbolul va deveni şi un pom al cunoaşterii…

În zona scitică, Pomul vieţii a fost ataşat zeiţei pământului Api. În acest caz, simbolul avea şi un rol protector, ba chiar a devenit un simbol princiar, germenele viitorului „crin regal” – Fleur de lis.

 

Cea mai veche ilustrare, care alătură cele două simboluri generate de Marea Zeiţă – Şarpele şi Pomul vieţii – provine din cel mai vechi sanctuar cunoscut în lume, cel de la Göbekli Tepe (Turcia). Aici a fost descoperită o piatră incizată, datată în jurul anilor 9000 î.e.n., care prezintă o imagine ce aminteşte de Edenul biblic. Imaginea, complectată cu zeităţile de rigoare, va fi reluată şi de un cilindru sumerian datat în jurul anului 2000 î.e.n.

Cu alte cuvinte, nimic nou sub soare…

Please follow and like us:
https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2018/11/36.2a.-Sigiliu-5.jpg?fit=431%2C186https://i1.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2018/11/36.2a.-Sigiliu-5.jpg?resize=150%2C150Raduistoria religiilorŞarpele şi Pomul vieţii fac parte din cunoscuta scenetă biblică care îi are drept protagonişti pe Adam şi Eva... Şarpele este un personaj mitologic complex care însă, apare mai întâi asociat Marii Zeiţe, fie ca participant la facerea lumii, precum indicul şarpe Ananta, care devine Shesha în hinduism şi Vasuki...Pentru cei care știu să gândească singuri