FAKE NEWS-Cum diferențiem o știre falsă?
1-Ce sunt știrile false?
Știrile false prezintă informații neverificate, scot din context declarații și prezintă un cu totul alt mesaj decât cel pe care o persoană a vrut să îl transmită, sau prezintă informații cu scop medical fără a specifica o sursă veridică pentru confirmare.
2-Care este scopul acestora
-Scopul acestora este de a atrage vizitatori pe situri de cele mai multe ori pline de reclame, dar și pentru a manipula o parte a populației care nu știe să verifice o informație cu scopul de a atrage simpatizanți pentru o cauză anume. De foarte multe ori se prezintă informații șocante despre persoane politice fără a se putea verifica în vreun fel, bazate pe supoziții. De exemplu, dacă x a dat mâna cu y atunci e clar că cei doi comit ilegalități împreună.
Dorind să subliniez vechimea practicei „Fake news”, am selectat câteva știri false din fiecare epocă istorică pentru a demonstra faptul că încă din cele mai vechi timpuri manipularea era una dintre cele mai puternice metode de atingere a țelurilor.
I)Perioada antica
În secolul 13 Î. Hr., Ramses cel Mare a răspândit minciuni și propagandă prin portretizarea bătăliei de la Kadesh ca o victorie uimitoare pentru Egipteni; el a decorat pereții templelor cu scene în care el însuși îi lovea pe dușmani în timpul bătăliei. Tratatul dintre Egipteni și Hitiți, cu toate acestea, arată faptul că bătălia a fost la egalitate.[1]
II)Perioada medievală
În 1475, o știre falsă a fost răspândită în orașul Trento, care susținea că comunitatea evreiască a ucis un copil creștin pe nume Simonino. Din cauza acestei știri false, toți evreii au fost arestați și torturați; cincisprezece dintre ei au fost arși pe rug. Papa Sixtus al IV-lea însuși a încercat să oprească răspândirea acestei povești și să se distanțeze de ea, dar aceasta s-a răspândit deja dincolo de orice control.[2]
III)Perioada moderna timpurie
După inventarea tiparului în 1439, publicațiile au devenit larg răspândite, dar nu exista niciun standard de etică jurnalistică. În perioada secolului al XVII-lea, istoricii au început practica de a cita sursele în notele de subsol. În 1610, când Galileo Galilei a mers la proces, cererea pentru verificabilitatea surselor de știri a crescut.[3]
În timpul secolului al XVIII-lea, editorii de știri false erau amendați și interziși în Țările de Jos; de exemplu, Gerard Lodewijk van der Macht, a fost interzis de patru ori de către autoritățile olandeze, și de fiecare dată s-a mutat și a repornit presa. În coloniile americane, Benjamin Franklin a scris știri false despre indieni care lucrau pentru regele George al III-lea al Marii Britanii și „scalpau” oamenii, într-un efort de a influența opinia publică în favoarea revoluției americane.[4]
Fake news-urile ar putea fi denumite mai simplu şi ”minciuni”, ceva ce a făcut parte dintotdeauna din cultura politică, acolo unde a existat o cultură politică. Să vedem câteva exemple americane. În timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din anul 1940, Franklin Roosevelt a spus că SUA nu se vor implica într-un război european, deşi responsabilii militari americani şi britanici elaborau planuri despre cum ar putea lupta în acest război. În 1960, Dwight Eisenhower a pretins că un avion de cercetare meteo a fost doborât deasupra spaţiului aerian sovietic, când în realitate a fost un avion spion U-2. La rândul său, John F. Kennedy a susţinut că neglijenţa administraţiei Eisenhower a permis sovieticilor să ia avans în privinţa numărului de rachete. Nu doar că acest lucru nu era adevărat, dar Kennedy însuşi ştia că nu este adevărat. În timpul campaniei electorale din anul 1964, Lyndon Johnson a pornit şi o campanie de convingere a publicului că Barry Goldwater (candidatul republican la preşedinţie) ar fi fost în stare să declanşeze un război nuclear pentru că era instabil psihic. Apoi, susţinătorii lui Goldwater au răspândit teorii ale conspiraţiei conform cărora Johnson l-ar fi ucis pe John F. Kennedy.[5]
Pot fi date exemple şi din afara SUA. Astfel, în timpul Primului Război Mondial britanicii au creat povestea că germanii făceau săpun din corpurile belgienilor ucişi. Ulterior, în timpul sângeroasei represiuni staliniste din anii ’30, propaganda sovietică a reuşit să-i convingă pe mulţi în Occident că Uniunea Sovietică a ajuns pe noi culmi ale bunăstării. De asemenea, în plină guvernare catastrofală a lui Mao în China, intelectuali occidentali precum Jean-Paul Sartre s-au lăsat influenţaţi de propaganda chineză care glorifica ceea ce se întâmpla în ţară, susţinerea lor fiind considerată de Mao ca un sprijin pentru China.[6]
Minciuna în politică nu este o noutate, la fel cum nu este nici practica de a răspândi unele zvonuri pentru a fi atinse anumite scopuri. Aşadar, este ceva nou şi deosebit în ceea ce se întâmplă astăzi?[7]
IV)Perioada contemporana
Două mari procese electorale, în două democraţii consolidate ale lumii, Marea Britanie şi Statele Unite, au fost influenţate de campaniile din mediul online. În Marea Britanie, promotorii Brexit-ului au câştigat folosind din plin ştirile false în domeniile cele mai sensibile pentru mulţi alegători, imigraţia, pierderea locurilor de muncă, repatrierea fondurilor cu care ţara contribuie la Uniunea Europeană. Ulterior, s-a văzut că cea mai mare parte a afirmaţiilor taberei Brexit pe aceste teme erau false. În Statele Unite, ştirile false au vizat decredibilizarea candidatului democrat şi prezentarea într-o lumină cât mai favorabilă a candidatului republican, ale cărui teme de campanie au vizat ca şi în cazul Brexitului, imigraţia, locurile de muncă ameninţate de străini şi luarea ţării înapoi. În mod oficial, autorităţile americane au acuzat o putere străină, Rusia, că s-a amestecat în influenţarea electoratului american, fapt fără precedent în istorie.[8]
Victoria senzaţionalului
Un site poate cuprinde atât ştiri false, cât şi adevărate – sunt tehnici de manipulare de bază, până la urmă. Şi sub umbrela conceptului de ştire falsă se află, de fapt, mai multe tipuri de ştiri: pe lângă acelea care conţin informaţii inventante, care nu sunt susţinute deloc de dovezi – cum ar fi „Cioloş este fiul lui Soros“ –, sunt şi ştiri care conţin un titlu intrigant, fără ca informaţia să se mai regăsească şi în corpul ştirii, precum şi opinii şi analize care pornesc de la fapte reale, însă sunt duse într-o zonă de propagandă, de instigare, de trezire a unor fobii.[9]
3-Cum putem deosebi o știre falsă de una reală
În concluzie, cum putem sa diferențiem știrile reale de cele false? Simplu, căutând întotdeauna sursa articolului. Orice articol trebuie să aibă la final sursa de unde a preluat informațiile, integral și în limba originală pentru a putea fi verificat cu ușurință.
Dacă sursa lipsește, atunci veridicitatea articolului este serios pusă la îndoială.
Pe lângă sursă, trebuie să verificăm numele jurnalistului care l-a scris. Dacă acesta nu există, iarăși se ridică semne de întrebare, deoarece un jurnalist serios care a muncit pentru scrierea unui articol și care prezintă fapte adevărate, nu are de ce să se ascundă.
O alta posibilitate de verificare este aceea de a verifica informațiile din articol pe Google. Există medicul X, sau instituția Y?
Iată așadar cum putem să ne ferim de capcana fake news având permanent simț critic. Nu credeți ce auziți sau citiți decât după ce verificați informațiile cu ajutorul sfaturilor de mai sus.
Au fost cazuri în care publicații online serioase din țara noastră au postat articole fără a le verifica, acestea provenind de la publicații exclusiv de glume și satiră, cum a fost o știre conform căreia extratereștrii au invadat pământul. La o simplă accesare a sursei originale, se puteau observa cu ușurință restul articolelor, toate scrise în același ton.
Este important să ne uităm și la restul postarilor de pe un site pentru a ne da seama de veridicitatea acestora.
Problema este că fiind asaltați zilnic pe rețelele de socializare mai ales de astfel de știri false, este foarte greu să discernem. Foarte multă lume le preia și le distribuie fără a le verifica și astfel se ajunge la dacă au distribuit postarea zeci de mii de oameni, sigur este adevărată. Nu, o minciună spusă de un milion de ori, nu o face adevăr, așa cum dorea să manipuleze ministrul propagandei în timpul regimului lui Adolf Hitler, Joseph Goebbles „O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr“.
Să rămânem tot timpul critici, să nu plecăm urechea la orice știre senzațională și mai ales să verificăm și știrile care ne satisfac orgoliul personal, pentru a vedea dacă sunt adevărate. Doar așa putem să rămânem treji într-o lume tot mai adormită, hipnotizată de propagandă și manipulare.
[1] Weir, William (2009). History’s Greatest Lies. Beverly, Massachusetts: Fair Winds Press. pp. 28–41.
[2] The Long and Brutal History of Fake News”PoliticoMagazine.”
[3] Ibidem
[4] Ibidem
[5] George Friedman, https://geopoliticalfutures.com/history-fake-news/
[6] Ibidem
[7] Ibidem
[8] https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/despre-fake-news-numai-de-rau
[9] https://adevarul.ro/news/societate/fenomenul-stirilor-false-armele-epocii-post-adevar-ion-m-ionita-Stirile-false-manipularea-masa-vor-extrem-greu-controlat-1_58c3c6d75ab6550cb8391ed7/index.html
lasă un comentariu, scrie-ne părerea ta.