În mod surprinzător, puține dintre cele peste 3.000 de specii de țânțari sunt adaptate de fapt în a se hrăni cu sângele oamenilor. În schimb, majoritatea profită de oportunitate – când nu au oameni în apropiere se mulțumesc a se hrăni din numeroase surse diferite. Dar Aedes aegypti și Anopheles gambiae sunt bine cunoscute pentru preferința lor pentru sângele uman și rolul lor ca factori care transmit boli la oameni. Ae. aegypti a fost legat de zika și dengue, în timp ce An. gambiae poartă parazitul care provoacă malarie.
          Nu numai că anumite specii de țânțari manifestă preferințe foarte puternice pentru obținerea meselor de sânge de la oameni, ci și pentru a face diferența între oameni atunci când aleg următoarea lor masă. Personal, sunt norocoasă – nu tind să mă ”înjunghie” prea mult. Am împărtășit camere cu oameni care sfârșesc prin a fi mușcați, în timp ce eu evadez cu doar o înțepătură sau două. Sunt sigur că ați observat ceva similar, indiferent de locul unde vă aflați.

          Deși aceasta este doar o anecdotă, este susținută de cercetare. Deci, de ce se întâmplă? Ce factori ar putea influența alegerea țânțarului?

          Există numeroase povești de adormit copii, unele mai plauzibile decât altele. Unii cred că tipul de sânge, având pielea deschisă la culoare, fiind transpirat și chiar mănâncă alimente cu usturoi sau de cidru de mere poate influența rata de mușcare într-un fel sau altul. Există o mulțime din aceste anecdote și, în cea mai mare parte, ele nu par să aibă prea multă influență atunci când sunt testate științific. Dar o mare parte din eforturile cercetătorilor sunt petrecute pentru înțelegerea alegerilor de hrănirea a țânțarilor, în primul rând în speranța de a manipula comportamentul lor, de a controla răspândirea bolilor la om.
          Toate speciile de țânțari folosesc dioxidul de carbon ca indicator al distanței până la o gazdă din apropiere. Cu toate acestea, CO2 este omniprezent și oferă puține informații pentru a ajuta un țânțar specializat să identifice ținta preferată. Acidul lactic a fost demonstrat a fi un atrăgător semnificativ alături de CO₂ și este mult mai răspândit în mirosul uman decât în alte animale. Alți compuși, cum ar fi amoniacul, anumiți acizi carboxilici, acetonă și sulcatonă, ajută de asemenea la completarea acestui buchet uman.
          Desigur, acest lucru nu ne poate spune de ce însoțitorii mei sunt în general mușcați mai mult decât mine, ci doar explică de ce oamenii ajung o masă a țânțarilor și nu o pasăre, vacă sau șopârlă. Cele mai bune dovezi pentru ceea ce motivează alegerea unui țânțar între diferite persoane este variația în microbiota pielii noastre.

          Microbiota pielii umane

          Această microbiotă este în mare parte bacterii și ciuperci nepatogene care trăiesc pe pielea noastră, în porii și foliculii de păr. Combinația de mirosuri pe care le emit sub formă de compuși organici volatili este factorul critic ce pare că le spune țânțarilor cât de gustoasă ar urma sa fie cina.
          Microbiota pielii noastre nu este ușor de schimbat între oameni, prin contact. Avem aproximativ 1 m de bacterii pe fiecare cm pătrat de piele, care cuprinde adesea sute de specii. Aceasta înseamnă că țânțarii care aleg între diferite persoane ar putea să nu aleagă pe baza „noastră”, ci mai degrabă compoziția microorganismelor care trăiesc pe pielea noastră.
          Având în vedere variația și abundența bacteriilor din microbiota pielii noastre, este posibil să nu fie surprinzător faptul că aparatul olfactiv și de gust incredibil de sensibil al unui țânțar care caută gazdă, poate detecta aceste diferențe. Trebuie doar să luăm în considerare comportamentul femeilor aici, doar  ele ne mușcă, și numai atunci când își produc ouăle.
          Compoziția microbiotei pielii depinde în cea mai mare parte de mediul nostru – ceea ce mâncăm și unde trăim. Tot ceea ce atingem, mâncăm, bem și cu ce ne spălăm are potențialul de a introduce noi microbi, dar există dovezi că genetica unei persoane poate influența, de asemenea, microbiota pielii într-o măsură mai mică.
          Variația genetică este considerată a afecta cât de ospitalieră este pielea ta pentru diferitele specii de microbi care trăiesc pe ea. Aceasta poate fi, prin producția de proteine din piele, controlată genetic, care acționează ca bariere și împiedică microbii să se instaleze și să crească pe piele sau prin aspecte mai luminoase cum ar fi tendința unei persoane de a transpira sau cât de grasă este pielea.
          Merită să ne amintim că, deoarece transpirația pură nu are miros perceptibil, transpirația însăși nu poate fi responsabilă pentru atragerea țânțarilor. Mai degrabă, variația compoziției chimice a acesteia și ratei de transpirație a fiecărei persoane, ar putea avea ca rezultat condiții favorabile pentru microbi care pot atrage țânțarii.
          În timp ce suntem destul de siguri că țânțarii își aleg gazdele umane în funcție de bacteriile care trăiesc pe pielea noastră, este mai puțin clar de ce preferă semnătura mirositoare a vieții microbiene a pielii față de ceilalți. Dacă am putea învăța acest secret, poate că am putea schimba compoziția bacteriană a pielii pentru a ne face niște ținte mai puțin apetisante.
          Articol publicat inițial pe site-ul theconversation.com de către  (lector în științe biologice la Universitatea Staffordshire ) la data de 17 august 2018.

Please follow and like us:
https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2018/08/file-20180815-2894-1279ebd.jpg?fit=754%2C503https://i2.wp.com/liber-cugetatori.ro/wp-content/uploads/2018/08/file-20180815-2894-1279ebd.jpg?resize=150%2C150Claudia Madalina1. științănoutăți@liber cugetator,@liber-cugatatori,#liber,#liber-cugetatori,#liber-cugetatori Romania,#liber-cugetatoriRomania,#libercugetator,dengue,malaria,microbiota,piele,țânțari,tantati,zika          În mod surprinzător, puține dintre cele peste 3.000 de specii de țânțari sunt adaptate de fapt în a se hrăni cu sângele oamenilor. În schimb, majoritatea profită de oportunitate – când nu au oameni în apropiere se mulțumesc a se hrăni din numeroase surse...Pentru cei care știu să gândească singuri